Steaua Roşie, februarie 1986 (Anul 37, nr. 26-49)
1986-02-01 / nr. 26
ORGAN AL COMITETULUI JUDETEAN MUREŞ AL PCP ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN IH LUMINA HOTARIRILOR ADOPTATE DE COMITETUL POLITIC EXECUTIV AL C.C. AL P.C.R. ANGAJARE FERMĂ PENTRU ÎNFĂPTUIREA SARCINILOR DE PLAN ŞI A PROGRAMULUI SUPLIMENTAR PE 1986 Dezbaterile din adunarea Semnală a reprezentanţilor oamenilor muncii de la IPL Tirgu- Mureş au evidenţiat maturitatea abilitică şi profesională a numeroşilor vorbitori şi prin ei a întregului colectiv, care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de realizările economice înregistrate in 1185, când numai la 2 indicatori (producţia marfă şi productivitătoii muncii) s-a realizat planul. Darea de seamă — bilanţ, prezentată de inginerul Lucian Oltean, directorul întreprinderii, precum şi cei care au luat eux intur pe marginea ei, au insistat asupra cauzelor obiective, dar mai ales asupra celor subiective care au influenţat negativ activitatea productivă şi în final eficienţa economică. Important e cât au tras concluziile cuvenite, dar ■ s-a luat poziţie critică şi autocritică faţă de neajunsuri, că întreaga adunare s-a constituit într-o dezbatere de lucru în care s-au făcut propuneri ce completează programul unic de măsuri cu privire la înfăptuirea planului, a Programului suplimentar de producţie industrială pe 1986 şi a propriilor angajamente. Şeful de echipă Dumitru Paşca, fruntaş in producţie, Sorin Mărginean,şeful secţiei a II-a, inginer Trombitás Elisabeta, directoarea fabricii din Mureşeni, s-au referit în cuvîntul lor la greutăţile întîmpinate în anul trecut, oprindu-se înmod special asupra acţiunilor ce le întreprind în vederea înfăptuirii sarcinilor de plan, a exportului care creşte cu peste 23 la sută faţă de realizările din 1985, a producţiei de mobilă şi marfă care urmează să sporească cu 22,6 şi, respectiv, cu 16,5 la sută, iar productivitatea muncii cu 10,2 la sută. Ele vizează Îmbunătăţirea cooperării intre secţii şi ateliere, o mai bună aprovizionare cu materie primă — cherestea, semifabricate, furnire, adezivi etc. — modernizarea fluxurilor tehnologice, sporirea calităţii produselor, o mai atentă întreţinere şi reparare a maşinilor şi utilajelor care să asigure creşterea indicelui de folosire a acestora şi a timpului de lucru şi în final a productivităţii şi eficienţei muncii, capitole la care există încă rezerve serioase nevalorificate. Modernizarea dotării tehnice, în Adunări generale ale oamenilor muncii Angajamentele adoptate de adunarea generală a oamenilor muncii: • Depăşirea planului producţiei marfă cu 3 milioane lei, iar cel al producţiei nete cu un milion lei; • Produsele noi şi reproiectate vor ajunge la 22 la sută din totalul producţiei; • Consumurile materiale normate vor fi reduse cu 630 metri curţi cherestea pentru mobilă, 15.400 metri pătraţi plăci aglomerate din lemn, 128.250 metri pătraţi furnire; • Indicele de utilizare a fondului de timp de lucru disponibil va crește la 94 la sută, special cu utilaje complexe, de înaltă precizie care să execute o prelucrare la cotele prevăzute a semifabricatelor, pentru a nu mai fi nevoie de corecturi ulterioare ce măresc consumul de manoperă, de timp util pierdut cu retuşurile, au făcut obiectul intervenţiilor maiştrilor Vasile Cornea şi Ferenczi loan. Aceasta cu atît mai mult cu cit în anul trecut consumurile de cherestea, mai ales de stejar, s-au depăşit cu mii de metri cubi datorită supradimensiunilor de prelucrare a semifabricatelor, a panourilor, utilizării uneori neatente a materialelor. Deci, în 1986 se impun, așa cum de fapt a hotărît adunarea generală, măsuri energice pentru perfecţionarea tehnologiilor, eliminarea operaţiilor de retuş mari consumatoare de manoperă, încărcînd nejustificat cheltuielile la 1.000 lei producţie marfă, care în acest an trebuie să se reducă cu 73,2 lei la totale şi 46,1 lei la cele materiale faţă de nivelul Înregistrat In 1985. Avînd în vedere creşterile importante la principalii indicatori, Programul suplimentar de producţie industrială aprobat de Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. în şedinţa din 24 ianuarie a.c., propriile angajamente asumate în întrecerea socialistă, întregul colectiv, în frunte cu organizaţia de partid şi conducerea colectivă, este chemat să se implice cu fermitate revoluţionară pentru înfăptuirea acestor sarcini cuprinse in obiectivele stabilite de Congresul al XIII-lea al partidului. De asemenea, se impune o mai bună organizare a activităţii productive, utilizarea intensivă a capacităţilor, modernizarea tehnologiilor de fabricaţie, ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, reducerea consumurilor materiale şi energetice, sporirea mai accentuată a productivităţii — factori esenţiali ai creşterii producţiei şi eficienţei economice. IOAN HUSAR // Aiu,| XXXVII \ Jj \ r_ 26 (8.615) A [j Sîmbătă, jj II 1 februarie 1986 jj V. 4 pagini JJ 50 de bani Jj Contractarea de produse agroalimentare, îndatorire patriotică a fiecărui cetăţean de la sate Prin aplicarea prevederilor programului unic de sporire a producţiei agricole în gospodăriile populaţiei, au fost realizate, an de an, tot mai multe produse vegetale, un număr sporit de animale şi păsări — ceea ce dă posibilitatea cooperatorilor să-şi asigure nu numai cantităţile necesare consumului propriu, ci să şi contracteze la fondul centralizat al statului tot mai multe produse, obţinînd, in acest fel, venituri importante, cîştiguri substanţiale. — Acţionîndu-se din timp — ne-a spus tovarăşa Maria Costa, vicepreşedinte al Biroului executiv al Consiliului popular comunal Ibăneşti — avem încheiate, la această dată contracte la nivelul planificat pentru carne. De fapt, aici avem depăşiri de aproape 60 tone peste prevederi. Urmează să finalizăm încheierea contractelor la nivelul stabilit şi pentru celelalte produse. Se ştie, la noi, creşterea animalelor are o tradiţie din moşi-strămoşi noi am reluat şi dezvoltat această tradiţie. Trăim în sat şi avem datoria cetăţenească şi patriotică de a produce atît pentru noi, cît şi pentru cei de la oraş, cu care facem, astfel, un echitabil schimb de mărfuri. In conformitate cU prevederile programului, ne străduim să intensificăm sprijinul în producţie acordat cetăţenilor, aşa încît ei să crească un număr mai mare de animale şi păsări, să obţină produse sporite de pe toate terenurile. — Consider că pentru noi — ne spunea şi tovarăşul Dumitru Vlad, secretarul organizaţiei de bază Toaca, deputat în Consiliulpopular al comunei Hodac — creşterea animalelor, contractarea cu statul a cît mai multe produse, vegetale şi animale, constituie o îndatorire socială. Multe familii din comuna noastră au unul sau mai mulţi copii, care muncesc sau învaţă la oraş, unde şi locuiesc. Clnd încheiem contractele ne gîndim în primul rind la făptui că, prin produsele livrate, contribuim la buna aprovizionare ca produse alimentare şi, apoi, la cîştigurile care ne rotunjesc destul de bine veniturile. Şi cînd creşti un porc pentru casă, la fel de bine poţi să-l ai şi pe-al doilea, iar contractindu-l cu statul primeşti porumb, aşa cum primim tăriţe pentru lapte!« livrat. Cetăţenii noştri şi-au făcut şi îşi vor face şi în continuare datoria. Spre exemplu, anul trecut, la total carne, din planul anual de 103,3 tone, am livrat 152,1 tone, deci cu depăşiri mari. Depăşire am avut şi la laptele de oale, la grîu, porumb şi fasole. Ca ţăran cu gospodărie individuală, pentru anul acesta am contractat şi voi livra un viţel, un porc, 50 kg caş, 9 kg de lină, 800 litri lapte de vacă, alte produse. Hotărît lucru, în această perioadă una din priorităţii* înscris* pe agenda de lucru a consiliilor populare, a deputaţilor, a cooperativelor de producţie achiziţie şi desfacere a mărfurilor, de fapt opreocupare a tuturor cetăţenilor, o constituie încheierea contractelor, la toate produsele prevăzute în program. Cu mai multă fermitate, cu exigenţă, in spiritul Programului adoptat la recentele sesiuni ale consiliilor populare, trebuie acţionat in comunele Băgaciu, Cucerdea, Măgherani, Solovăstru, Viişoara, Suplar, Stînceni. Dar, despre alte aspecte ale acestei obligaţii sociale. Intr-unul din articolele viitoare, MIHAI BOC Al ! Copiii — mîndria familiei In popasurile făcute prin diverse aşezări de pe cuprinsul judeţului nostru ne-a fost dat să auzim impresii interesante asupra marelui ecou pe care continuă să-l aibă Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind alocaţia de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulţi copii. Aceasta este expresia grijii pe care partidul şi statul nostru o are în vederea ridicării nivelului de trai, material şi spiritual al cetăţenilor patriei, pentru păstarea vigorii şi tinereţii naţiunii noastre socialiste. ... Stăm de vorbă cu Floarea Mărgineanu, mamă a şase copii, ce lucrează in ferma vegetală a cooperativei agricole din Crăieşti, sat aşezat pe frumoasa vale a Tirnavei Mici. „Sunt fericită că, la cei 36 de ani ai mei, sunt mama a 6 copii — Ioan, Maria, Anişoara, Viorica, Radu şi Nicu. Cinci sunt şcolari şi se ajută între ei la învăţătură. Cu toţii sunt ascultători şi slrguincioşi. In timpul lor liber ne ajută la treburile gospodăreşti, la îngrijirea animalelor. Ne străduim să-i creştem cu dragoste faţă de muncă pen- t tru că numai aşa se formează ca oameni de omenie. Ca ma- I mă beneficiez de alocaţia mă- rită la 500 lei prevăzută în Decret de care mă bucur foar- te mult. La fel, ne sunt de un mare folos creşterile de alo-l caţii pe care le primim de la locul de muncă al soţului meu , Ioan, care lucrează la Combi- natul chimic din Târnăveni. I Îmi exprim fi pe această cale satisfacţia şi recunoştinţa fa- J ţă de conducerea partidului | fi statului nostru, faţă de iu- I bitul nostru conducător, tova- f răşul NICOLAE CEAUŞESCU, faţă de grija ce o poartă fa- f miliilor cu mulţi copii*. 1 ... Deşi despre copii vor- besc mai mult mamele, iată că la cooperativa agricolă din Dîmbu, ing. Lem Rău loan, şeful fermei zootehnice ne-a oferit detalii în legătură cu i1 dragostea faţă de familie, fa- I ţă de cei patru copii — 2 bă- ‘ I ieţi, Gigel şi Costel şi fetiţele g gemene — Laura şi Mihaela. i. Cu băieţii, la cei 7 şi 8 ani, nu-i nici o problemă. Situaţie | REMUS CÂMPEAN | (Continuare In pag. a 4-a) | s \ \ „ - ' ' 1 1 ' ■■■- " ■ -------■—-1 — Acțiunea fertilizarea *86 — .................... .......................................... ....................... ^ , ■■■ ■■■■*■■ Cît mai multe îngrășăminte naturale pe cîmp! Fertilizarea ogoarelor cu cantități cît mai mari de îngrășăminte naturale reprezintă unul din factorii principali de creştere a producţiilor agricole. In acest scop s-au stabilit sarcini concrete de lucru pentru fiecare CUASfc, comună şi unitate agricolă astfel Incit programul judeţean de transportare şi administrare a unui milion de tone de îngrăşăminte naturale în perioada acestui trimestru să se îndeplinească întocmai. Dar analiza rezultatelor muncii de pînă acum demonstrează că în multe unităţi activitatea desfăşurată în această privinţă nu se ridică la nivelul sarcinilor. Care e situaţia în această privinţă în unităţile CUASC Rahnea? De la început trebuie să spunem că şi aici sunt peste 300 de atelaje din care 105 ale CAP, dar activitatea de ansamblu a acestora este încă nesatisfăcătoare. în primele două decade ale acestei luni abia au fost cărate în cîmp în jur la 3.000 tone de îngrăşăminte naturale, din care doar o treime cu atelajele, care au și fost administrate pe ogoare. Avînd însă în vedere faptul că timpul a fost foarte bun de V. ORZA (Continuare In pag a 2-a)