Steaua, 1980 (Anul 31, nr. 1-12)
1980-08-01 / nr. 8
61 Un alt motiv al compunerilor sale imaginative au fost scenele ocazionate de momentele sărbătoreşti, cu fiinţe în costumaţie rustică, surprinse în atitudini solemn-ritualice. Nu lipsesc nici elementele de tensiune, prezente în compoziţii de inspiraţie istorică, pentru că Brana a zugrăvit, după cum sugestiv nota şi V. Beneş, în 1941, „figuri în revoluţie, biruinţi ardelene şi biruinţi româneşti, o eroică ce se-nşiră cu începutul în timpurile vechi şi care sfîrşeşte astăzi. Un fel de apoteozare a figurilor mari ardelene“. Departe de orice intenţie pitoresc-bucolică sau facil etnografică, pictura lui Brana s-a impus dintr-un început prin varietatea temelor şi profunzimea implicaţiilor ideatice ale operei. Se apropie prin virtute de factura creaţiei unui coleg de generaţie, Petre Abrudan. Alături de compoziţii, s-a preocupat şi de portretistică, pictînd totodată cu reală pasiune şi sensibilitate peisaje şi naturi statice. Dar la particularizarea creaţiei sale a contribuit alături de pictură şi preocupările grafice, finalizate în sugestive gravuri. Faţă de transpunerile în ulei, unde un rar simţ al materiei a conferit suprafeţelor o remarcabilă consistenţă, hrănită din generoase împăstări şi preţiozităţi cromatice (ce aminteşte de paleta lui Petraşcu, Ştefan Dimitrescu sau Dimitrie Ghiaţă), în gravuri limbajul este mai laconic, iar sentimentul mai frust. Un set de 15 gravuri au fost asociate într-un album, publicat în 1940 sub titlul „Chipuri din sat“. Expresivitatea transpunerilor, relevînd o clară intuire a vibraţiilor specifice universului rustic autohton a stîrnit interesul şi admiraţia prof. Ramiro Ortiz, care-l preferă pe Brana (între mai mulţi candidaţi) pentru a ilustra baladele populare „Mioriţa“ şi „Meşterul Manole“, în ediţie italiană (1942). După Eliberare, Brana îşi manifestă — în continuare — pasiunea pentru motivele de inspiraţie rustică. Izbînzile se limitează, însă, numai la peisaje şi naturi statice, deoarece în compoziţii a cedat adesea tentaţiei narative. Culoarea îşi păstrează sobrietatea şi consistenţa, ordonînd spectacolul naturii în ipostaze cromatice de o vitalitate ce probează energia unui temperament robust. Dar excesele unui comportament de o sinceritate ce a părut unora violentă jignire l-au dus către o prelungită claustrare, pictînd cînd rapsodic, cînd prea abundent în preajma unor evenimente expoziţionale. O selecţie riguroasă a operei va restitui însă conştiinţei publice imaginea unui artist de primă importanţă în efortul de prelungire în contemporaneitate a virtuţilor cromatice şi spirituale specifice tradiţiei picturale româneşti. Există în creaţia Norei Minorovics-Szalkay un dor de spaţii, de atmosferă purificată, în care spiritul se integrează cu obstinata lui nevoie de meditaţie şi reverie. Natura, eliberată de amprenta vegetalului, devine cadru adecvat evaziunilor solitare, efectuate sub vraja unor descoperiri incitante. In locul pitorescului ostentativ şi desuet ni se oferă compuneri imaginative, animate de reverii lucide (Spre culmi, Depărtări, Muntele, In memoria lui Philippe Cousteau, s.a.). Concepute ca ferestre ale memoriei deschise către o lume spre care ne îndreptăm cu fireasca noastră chemare spre desăvîrşire, lucrările se finalizează cu un rafinament tehnic ce reţine dintr-un început atenţia. Motivele se compun şi definesc după legi îndelung perfectate. Suprafaţa se divide în registre alcătuite prin alternanţa delicat orchestrală a zonelor de umbră şi lumină. Lumina se desfăşoară fascicular, creînd fîşii multiple ce brăzdează şi separă cîmpurile mai dense ale unui relief umbrit, fixat într-o stranie imobilitate. Admirabile acele volatilizări ale zonelor intensificate tonal, de o subtilitate ce se modulează în expresive orchestraţii. Paralel cu expoziţia, artista a proiectat în repetate rînduri — în faţa unui public interesat şi divers — şi un set de imagini pe tema „Genezei“. Ipostazele transpuse (prin tuş şi culoare) pe pelicula de celuloid relevau aspecte fascinante din freamătul materiei în calea de constituire a formelor embrionare, animate de suflul discret al vieţii organice. Spaţiile reprezentate ofereau iluzia unui incitant pelerinaj în medii de o tulburătoare diversitate, amintind cînd de structurile lumii terestre sau acvatice, cînd de stranii vibraţii ale universului planetar. La expresivitatea componentelor grafice şi cromatice ale imaginii se adăugau şi cele ale unor surse luministice, dirijată de artistă manual (în timpul proiectării), cu o admirabilă mobilitate şi ştiinţă a ritmului simfonic. Spectacolul se completa fericit cu intervenţiile unor sonorităţi muzicale, inspirat alese, în perfect acord cu modalităţile expresive ale imaginii, cărora le potenţa efectele. ARTIŞTI DIN MOLDOVA IN GALERIILE BUCUREŞTENE Prezenţe de netăgăduit prestigiu în viaţa spirituală a Moldovei, relevate deopotrivă de manifestările expoziţionale colective cît şi de expoziţiile lor personale, Iulia Hălăucescu şi Val Gheorghiu şi-au adus, nu demult, prin intermediul elementelor specifice ale picturii şi graficii lor, partea de contribuţie la diversificarea tematică, tipologică şi stilistică a peisajului plastic bucureştean. De o evidentă maturitate, opera lor s-a constituit, în ordine valorică, într-un indiscutabil reper, adeverind încă o dată, că „nasc şi în Moldova artişti“, ca să-l parafrazăm pe marele cronicar. Astfel, la Căminul artei, Iulia Hălăucescu, binecunoscuta graficiană din Piatra Neamţ, într-o selecţie amplă însumînd peste şaizeci de lucrări, vădeşte, persuasiv, reale disponibilităţi pentru grafica de sugestie lirică, acuarela fiind forma predilectă de expresie plastică. Fulguranţa notaţiei, spontaneitatea duetului, transparenţa cu reflexe minerale a culorilor de apă, aplicate pe eşafodajul unei construcţii grafice concepută laborios, conferă compoziţiilor o coerenţă firească, dublată de fluenţa şi eleganţa demersului plastic. Somptuozitatea cu efecte gracile a unor peisaje montane, a florilor din grădinile suspendate ale fanteziei, relevă nu o dată un rafinament de filiaţie orientală. De aceea nu ne miră replicile plastice, de fapt subtile şi discret nuanţate interpretări, ale poeziei orientale, îndeosebi Hafez, Saadi, Omar Khayam. Acestuia din urmă îi consacră un întreg ciclu, poeme sau versuri devenite celebre, de evidentă subtilitate lingvistică şi simbolică, constituie în echivalenţele vizual-cromatice ale Iuliei Hălăucescu, autentice invitaţii în zonele de sublimare ale poeziei persane. Pictoriţa ne-a amintit astfel că, în urmă cu cîţiva ani, a consacrat liricii blagiene o serie de interpretări plastice, unde apetenţa sa pentru culoare şi efuzia lirică s-au convertit în imagini de o nedisimulată forţă expresivă. în cazul poeziei lui Blaga, viziunea din interior, justificată de o asimilare creatoare în planul plasticii a filosofiei blagiene, permitea o expresie esenţializată, sugestivă şi cu ample deschideri spre varii interpretări şi echivalenţe. Acum, doar aparent ilustrativă, acuarela Iuliei Hălăucescu caută motivul pitoresc şi savuros al liricii orientale şi-l expune într-o cromatică adecvată. Asemeni altor împrejurări şi în expoziţia recentă, Iulia Hălăucescu abordează, cu rezultate notabile, portretul şi obţine deseori trimiteri exacte la dominantele caracterologice ale personajelor. Se ştie cît de greu poate fi strunită culoarea de apă în astfel de situaţii. De aceea, reuşitele (Raluca şi marea, Voica, Concert de Paganini), au distincţie şi o anume viaţă lăuntrică sugerată şi de existenţa unor accente de spiritualitate. Peisajul montan, industrial, urbanistic, vădeşte o statornică opţiune stilistică, izvorîtă din alternarea unor planuri largi, constructive ca rezolvare grafică, cu formele geometrizate risipite generos în spaţiul plastic. Iulia Hălăucescu este o graficiană completă pentru care acuarela echivalează cu împlinirea unei vocaţii. * * * Pictor de idei în sensul unui demers plastic bazat pe succesive cristalizări la nivelul ideii filastice şi de aceea poate cu vizibile sugestii ivreşti (pictorul este şi un înzestrat prozator), Val Gheorghiu (Galeriile de artă ale municipiului Bucureşti) îşi articulează creaţia în jurul unor dominante antice, repere mereu deplasate pe măsură ce sînt asimilate, deci depăşite. De aici lipsa de fervoare impresionistă recognoscibilă în creaţia unor colegi de generaţie, împinsă chiar pînă în zona unei anume aridităi cromatice. E firesc să se întîmple astfel. Fără a fi, în pictură, ceea ce se cheamă îndeobşte un spontan, Val Gheorghiu îşi distribuie, în parcimonia ansamblului grafic, elementele strict necesare ale scenografiei, potrivit unei viziuni spectaculare sugestivă iar nu expozitivă. Astfel, cadrul creat, regia asigură, prin culoare şi relaţiile dintre forme, mişcarea internă a compoziţiei potrivit ideii plastice de care aminteam. Am mai spus-o, impresia de pictură de montaj pe care o generează compoziţiile lui Val Gheorghiu trimite la un scenariu îndelung elaborat şi articulat din elemente aparent disparate, abstrase realului şi remontate într-o viziune ce cultivă o anume ambiguitate. Alternările succesive şi incitante real-imaginare creează un spaţiu de mişcare predilect. Demontarea realului şi realcătuirea lui dintr-o altă perspectivă fizică şi afectivă, logică şi formală, constituie mecanismul comunicării aluzive a esenţelor în straiele fragile ale aparenţei. Pn registrele profitabile pentru pictură ale acestui mod de exprimare plastică, Val Gheorghiu aduce elementele unei ardente conştiinţe artistice şi manifestă programatic opţiunea pentru un limbaj hermeneutic. VALENTIN CIUCA O EXPOZIŢIE ŞI UN EXPERIMENT în ambianţa diversificată a realităţii noastre artistice se constată îmbucurător că printre promotorii modernităţii se numără adesea şi artişti autodidacţi, la care determinantă este vocaţia şi nu instrucţia, în procesul definirii modalităţilor de expresie. Este şi cazul graficienei Nora Minorovics-Szalkay, profesoară de matematică, prezentă recent cu o interesantă expoziţie în sălile Studioului de radio şi televiziune din Cluj-Napoca, apoi la Galeria de artă a municipiului Dej. Din lectura lucrărilor executate în tuş se desprinde limpezimea şi unitatea limbajului, semn că artista reşiţeană şi-a definit un stil individualizat, sugestiv prin ramificaţiile sale expresive. Se constată drept caracteristică acea tendinţă către riguroasa compartimentare a spaţiului reprezentat. Această puternică intervenţie a unui impuls cerebral face ca imaginea să devină un cîmp animat de forme geometrizate, subtil elaborate şi ritmate. Aspecte de relief, de preferinţă montan, îşi derulează în faţa noastră măreţia şi disponibilitatea poetică. NEGOIŢĂ LAPTOIU EXPOZIŢIA HÉDI BACH SZERVÁTIUSZ Ciclul expoziţional al acestei veri clujene include tapiseriile unei creatoare de notorietate unanimă: Hédi Bach Szervátiusz. De mari dimensiuni, vizind monumentalitatea figurativă