Ştiința şi Tehnică, 1960 (Anul 12, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 3

Proletari din toate tarile, unifi­cări ŞTIINŢA­ rominesc în brichete Ing. I. BARBU Institutul de cercetări metalurgice în expunerea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej făcută la plenara C. C. al P.M.R. din 3-5 decembrie 1959 se arată că planul de stat pe 1960 prevede o creştere a producţiei siderurgice cu peste 28°/0, iar a producţiei de oţel cu 22°/0­ Alături de toţi oamenii muncii din patria noastră, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din această ramură industrială au răspuns cu entuziasm la chemarea recentei plenare a C.C. al P.M.R., de a îndeplini şi depăşi măreţele sarcini prevăzute în planul de stat. Ei se stră­duiesc să aplice metodele de muncă cele mai avansate, să folosească cît mai bine utilajul existent, să găsească şi să aplice tehnologia cea mai înain­tată, care contribuie la mărirea pro­ductivităţii muncii şi scăderea preţului de cost. Unul din procedeele tehnolo­gice importante în ramura siderurgică îl va const­rui și metoda romînească de cocsificare a cărbunilor neaglutinanți, prin aplicarea căreia se va putea asi­gura în măsură tot mai mare „pîinea" furnalelor noastre : cocsul metalurgic t­imp de cîteva mii de ani, fierul, sub forma lui tehnică de oţel, s-a obţinut în stare păstoasă, în cuptoare joase, cu cuvă. Abia pe la începutul secolului al XIV-lea, o dată cu apariţia în Europa a prime­lor furnale, fierul s-a obţinut sub formă de fontă lichidă. De la această răscruce, „epoca fie­rul­ui“ s-a întins pe întreg globul, purtată fiind mai ales de puştile conchistadorilor spanioli, portughezi şi englezi, care au cotropit o serie de teritorii, a căror populaţie se mai găsea încă în epoca de piatră sau de bronz Aceasta răspîndire şi folosire­ajif­tensă a uneltelor şi armelor făurite din fier şi oţel a avut însă o consecinţă pe cît de nebănuită pe atît de gravă: ţările în care s-a dezvoltat impetuos siderurgia, neavînd alt combustibil pentru furnale decît mangalul, au fost în scurt timp despădurite. Pe atunci, cărbunele de pămînt nu putea fi folosit încă. Pe de altă parte, o serie de oprelişti şi edicte religioase, cum este cazul în Anglia, interziceau folosirea cărbunilor, consideraţi a fi de natură divină. Desigur, în zilele noastre astfel de basme religioase ni se par ridicole, dar pe vremea aceea ele constituiau o frîna în calea pro­gresului ştiinţei şi tehnicii. CĂRBUNELE DEVINE TOTUŞI PÎINEA FURNALELOR... Ceva mai tîrziu însă, cu toate opre­liştile, se încearcă folosirea cărbu­nelui de pămînt în industrie ca înlo­cuitor al mangalului. Abraham Darby, după ce a învăţat să usuce malţul pentru bere cu ajutorul cocsului obţinut din căr­buni, în prima jumătate a anului 1709, reuşeşte să obţină prima fontă folo­sind aceeaşi categorie de cocs. La început, cocsificarea cărbunilor s-a făcut în bocşă, la fel cum se obţi­nea şi mangalul, din lemn, dar foarte curînd cuptoare de cele mai dife­rite construcţii începură să înghită cantităţi din ce în ce mai mari de cărbune şi să le transforme în cocs. Dar nu din orice cărbune se poate obţine, prin simplă încălzire, un cocs utilizabil în siderurgie, un cocs care să poată fi folosit în furnale la elabo­rarea fontei. Numai huilele cu 17—28% vola­tile, cele care la încălzire se înmoaie şi apoi se transformă într-im material buretos, pot servi acestui scop. Nr. 1 IANUARIE 1960 Acestea însă reprezintă mai puţin de 10% din rezervele totale de cărbune pe glob. Ani şi decenii de trudă şi experienţă au făcut posibilă folosirea la fabri­carea cocsului a huilelor cu 10—17% volatile, precum şi a celor cu peste 28%, pînă la 37—38% volatile. Abia tehnologia ultramodernă a ultimului deceniu, aplicată şi în ţara noastră la Uzina cocsochimică din Hunedoara, a permis ca din huile de gaz cu peste 40% materii vola­tile să se fabrice, prin degresare cu semicocs, un cocs capabil de a fi folosit în industrie. Este vorba despre huilele aglutinan­­te, a căror caracteristică principală este topirea la încălzire și solidificarea în masă, nu însă solidificarea sub for­mă de praf. Totuşi­, ele nu reprezintă în medie decît cca. 25% din producţia mondială de huilă, iar din rezerve şi mai puţin, în timp ce cantitatea necesară de cocs în siderurgie, mai ales în ţările ce construiesc socialismul, creşte în ritm vertiginos. lata deci cauza care a făcut ca aten­ţia cercetătorilor şi tehnicienilor să se îndrepte atît către partea de huilă (75%) rămasă neîntrebuinţată la cocsificare, cît şi către celelalte cate­gorii de cărbune care, puse în cuptor sub formă de praf, nici nu se prind în masă, nu aglutinează, nici nu se topesc, rămînînd intacte. De-a lungul deceniilor au fost pro­puse diferite metode pentru a putea fi transformaţi şi aceşti cărbuni în cocs. Cea mai mare parte a propunerilor a urmărit să transforme cărbunii neaglu­­tinanţi în brichete, iar brichetele în cocs. ...METODA ROMÎNEASCĂ DE COC­SIFICARE Pe lîngă metodele puse la punct de către cercetătorii sovietici, ger­mani, japonezi, maghiari sau­ polo­nezi, cercetătorii din ţara noastră au reuşit să pună la punct un procedeu original de înalt nivel tehnic, care . Revistă editată de C.C. al U.T.M. şi S.R.S.C. Anul­­XII Seria a ll-a TEHNICA’ 3

Next