Ştiința şi Tehnică, 1960 (Anul 12, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1 - 3
Proletari din toate tarile, unificări ŞTIINŢA rominesc în brichete Ing. I. BARBU Institutul de cercetări metalurgice în expunerea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej făcută la plenara C. C. al P.M.R. din 3-5 decembrie 1959 se arată că planul de stat pe 1960 prevede o creştere a producţiei siderurgice cu peste 28°/0, iar a producţiei de oţel cu 22°/0 Alături de toţi oamenii muncii din patria noastră, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din această ramură industrială au răspuns cu entuziasm la chemarea recentei plenare a C.C. al P.M.R., de a îndeplini şi depăşi măreţele sarcini prevăzute în planul de stat. Ei se străduiesc să aplice metodele de muncă cele mai avansate, să folosească cît mai bine utilajul existent, să găsească şi să aplice tehnologia cea mai înaintată, care contribuie la mărirea productivităţii muncii şi scăderea preţului de cost. Unul din procedeele tehnologice importante în ramura siderurgică îl va construi și metoda romînească de cocsificare a cărbunilor neaglutinanți, prin aplicarea căreia se va putea asigura în măsură tot mai mare „pîinea" furnalelor noastre : cocsul metalurgic timp de cîteva mii de ani, fierul, sub forma lui tehnică de oţel, s-a obţinut în stare păstoasă, în cuptoare joase, cu cuvă. Abia pe la începutul secolului al XIV-lea, o dată cu apariţia în Europa a primelor furnale, fierul s-a obţinut sub formă de fontă lichidă. De la această răscruce, „epoca fierului“ s-a întins pe întreg globul, purtată fiind mai ales de puştile conchistadorilor spanioli, portughezi şi englezi, care au cotropit o serie de teritorii, a căror populaţie se mai găsea încă în epoca de piatră sau de bronz Aceasta răspîndire şi folosireajiftensă a uneltelor şi armelor făurite din fier şi oţel a avut însă o consecinţă pe cît de nebănuită pe atît de gravă: ţările în care s-a dezvoltat impetuos siderurgia, neavînd alt combustibil pentru furnale decît mangalul, au fost în scurt timp despădurite. Pe atunci, cărbunele de pămînt nu putea fi folosit încă. Pe de altă parte, o serie de oprelişti şi edicte religioase, cum este cazul în Anglia, interziceau folosirea cărbunilor, consideraţi a fi de natură divină. Desigur, în zilele noastre astfel de basme religioase ni se par ridicole, dar pe vremea aceea ele constituiau o frîna în calea progresului ştiinţei şi tehnicii. CĂRBUNELE DEVINE TOTUŞI PÎINEA FURNALELOR... Ceva mai tîrziu însă, cu toate opreliştile, se încearcă folosirea cărbunelui de pămînt în industrie ca înlocuitor al mangalului. Abraham Darby, după ce a învăţat să usuce malţul pentru bere cu ajutorul cocsului obţinut din cărbuni, în prima jumătate a anului 1709, reuşeşte să obţină prima fontă folosind aceeaşi categorie de cocs. La început, cocsificarea cărbunilor s-a făcut în bocşă, la fel cum se obţinea şi mangalul, din lemn, dar foarte curînd cuptoare de cele mai diferite construcţii începură să înghită cantităţi din ce în ce mai mari de cărbune şi să le transforme în cocs. Dar nu din orice cărbune se poate obţine, prin simplă încălzire, un cocs utilizabil în siderurgie, un cocs care să poată fi folosit în furnale la elaborarea fontei. Numai huilele cu 17—28% volatile, cele care la încălzire se înmoaie şi apoi se transformă într-im material buretos, pot servi acestui scop. Nr. 1 IANUARIE 1960 Acestea însă reprezintă mai puţin de 10% din rezervele totale de cărbune pe glob. Ani şi decenii de trudă şi experienţă au făcut posibilă folosirea la fabricarea cocsului a huilelor cu 10—17% volatile, precum şi a celor cu peste 28%, pînă la 37—38% volatile. Abia tehnologia ultramodernă a ultimului deceniu, aplicată şi în ţara noastră la Uzina cocsochimică din Hunedoara, a permis ca din huile de gaz cu peste 40% materii volatile să se fabrice, prin degresare cu semicocs, un cocs capabil de a fi folosit în industrie. Este vorba despre huilele aglutinante, a căror caracteristică principală este topirea la încălzire și solidificarea în masă, nu însă solidificarea sub formă de praf. Totuşi, ele nu reprezintă în medie decît cca. 25% din producţia mondială de huilă, iar din rezerve şi mai puţin, în timp ce cantitatea necesară de cocs în siderurgie, mai ales în ţările ce construiesc socialismul, creşte în ritm vertiginos. lata deci cauza care a făcut ca atenţia cercetătorilor şi tehnicienilor să se îndrepte atît către partea de huilă (75%) rămasă neîntrebuinţată la cocsificare, cît şi către celelalte categorii de cărbune care, puse în cuptor sub formă de praf, nici nu se prind în masă, nu aglutinează, nici nu se topesc, rămînînd intacte. De-a lungul deceniilor au fost propuse diferite metode pentru a putea fi transformaţi şi aceşti cărbuni în cocs. Cea mai mare parte a propunerilor a urmărit să transforme cărbunii neaglutinanţi în brichete, iar brichetele în cocs. ...METODA ROMÎNEASCĂ DE COCSIFICARE Pe lîngă metodele puse la punct de către cercetătorii sovietici, germani, japonezi, maghiari sau polonezi, cercetătorii din ţara noastră au reuşit să pună la punct un procedeu original de înalt nivel tehnic, care . Revistă editată de C.C. al U.T.M. şi S.R.S.C. AnulXII Seria a ll-a TEHNICA’ 3