Ştiința şi Tehnică, 1989 (Anul 41, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 4 - 30

mulare se caracterizează prin apariţia calculilor de oxalat de calciu. Hipero­­xaluria dobîndita are cauze diverse, fie un consum exagerat de alimente ce conţin oxalaţi, fie o intoxicaţie cu vita­mina C. în majoritatea cazurilor însâ, este vorba de perturbări acompa­­niante ale afecţiunilor intestinului ,subţire, grupate de L.H. Smith şi cole­gii săi de la Clinica Mayo din Roches­ter (S.U.A.) sub numele de hiperoxa­­lurie enterica. Ea se întîlneşte mai ales la bolnavii ce prezintă o inflamare a in­testinului sau la cei care au suferit o ablaţie a unei părţi din stomac sau din intestinul subțire. Din lunga listă a cauzelor litiazelor calcice, două etiologii, amintite ante­rior, sînt, de asemenea, posibile: un exces de acid uric sau un deficit de ci­­trat in urină. Hiperuricozuria intervine (Urmare din pag. 27 21 august 1972, a fost cunoscut și sub de­numirea „Copernicus". Celebrul UHURU (lansat la 12 decembrie 1970) a adunat un vast material observational numai cu aju­torul contoarelor. Incepînd cu anii ’60, astronomii au pro­fitat de lansarea mai multor rachete şi sa­teliţi artificiali pentru a trimite detectoare de radiaţii X dincolo de păturile dense ale atmosferei terestre. Despre aceste reali­zări, precum şi despre rezultatele obţi­nute s-ar putea scrie foarte mult. Noi in­să ne vom referi aici doar la unii sateliţi care au fost dotaţi cu telescoape pentru într-un caz particular, în maladia de­numită nefrolitiaza hiperuricozurica cu oxalat de calciu, deoarece bolnavii suferind de această afecţiune prezintă calculi de oxalat de calciu. Adesea ei au declarat că mân încă mari cantităţi de carne, mezeluri, peşte, regim ali­mentar bogat în purină, a cărei degra­dare reclamă o supraproducţie de acid uric, suprasaturare ce pare să fa­vorizeze apariţia cristalelor de oxalat de calciu. Totuşi, la unii subiecţi (cca 30% din cazuri), hiperuricozuria ob­servată este congenitală şi indepen­dentă de alimentaţie. Deficitul în citrat şi relaţia sa cu formarea calculilor re­nali reprezintă, de asemenea, o altă afecţiune, descrisă de curînd de M.J. Nicar şi colaboratorii săi de la South Western Medical School, Universita­tea din Dallas. Şi chiar dacă mecanis­radiaţii X. Satelitul „Copernicus" a fost prevăzut cu telescop pentru radiaţii X şi un contor proporţional. A evidenţiat va­­riabilităţile în radiaţii X pentru unele surse extragalactice şi a reperat mai multe res­turi de supernove. La 13 noiembrie 1978 a fost lansat sate­litul „Einstein", la bordul căruia a fost am­plasat un telescop cu diametrul de 58 cm şi avînd ataşate 4 receptoare. E a înregi­strat mai multe surse de radiaţii X, dintre care 107 quasari. La 26 mai 1983 Agenţia Spaţială Euro­peană (ESA) a lansat satelitul EXOSAT care avea la bord un telescop cu diame­trul de 27 cm şi două contoare proporţio­nale. E a determinat poziţiile precise ale mele fiziologice ale metabolismului renal al citratului nu sînt cunoscute în­că, ştim totuşi că mai mulţi factori îi influenţează excreţia, în special acido­­za, procentul redus de potasiu în sînge (hipokaliemia) şi infecţiile apa­ratului urinar. Oricum, în 5% din ca­zuri existenţa sa este reală, iar în toate situaţiile rolul pH-ului urinar rămîne esenţial. Echipa dr. G.M. Preminger a constatat că citratul — ce formează complexe solubile cu calciul — scade procentul de saturare urinară a săruri­lor calcice. în consecinţă, în absenţa lui pot să apară calculi. Deşi majoritare, nu toate litiazele renale sînt de provenienţă calcaroasă. Există „pietre" a căror natură este to­tal diferită de cea descrisă anterior, şi anume cele conţinînd acid uric (6%), cistină (1-3%) sau struvit (15-20%). Calculi­ urici îi întîlnim în diverse cir­cumstanţe, printre care menţionăm guta. în aceste situaţii pH-ul urinar este inferior celui favonzînd disocie­rea acidului uric (pH=5,47). Litiaza cistinică, maladie genetică, se carac­terizează printr-o anomalie a tranzitu­lui aminoacizilor la nivelul tubului re­nal şi al mucoasei intestinale. C.Y.C. Pak a observat că „pietrele" astfel for­mate reprezintă rezultatul unei excre­ţii renale excesive a unui aminoacid, cistina, foarte puţin solubil în urină. în sfîrşit, calculii de struvit sînt, adesea, datoraţi infecţiilor bacteriene ale apa­ratului urinar, foarte bine studiate de D.P. Griffith şi colaboratorii săi de la Colegiul de medicină Baylor din Houston (S.U.A.). Ele provoacă apari­ţia calculilor de carbonaţi de calciu şi apatită. Factorul declanşator al aces­tor mecanisme îl reprezintă sinteza amoniacului în urină, ca urmare a de­gradării enzimatice a ureei de către o urează a agenţilor Infecţioşi. Rezultă deci o alcalinitate ce reduce solubili­­tatea struvitului, permiţînd instalarea litiazei. Iată deci că la ora actuală specialis­tul este înarmat cu o serie de cunoş­tinţe ce îi permit să aleagă metoda cea ■nai adecvată pentru a trata această supărătoare maladie. De altfel, experi­mente clinice recente demonstrează că în majoritatea cazurlor formarea re­petată de calculi renali ar putea fi evi­tată graţie unor noi tratamente medi­cale. Dar despre acestea vom vorbi intr-un număr viitor al revistei. ■ VO­CHIŢA DOMĂNEANŢU unor surse cunoscute de mai înainte, a în­tocmit hărţi cereşti cu resturi de supernove, a detectat noi surse de radiaţii X şi a ur­marit variabilităţile strălucirilor la scala de timp de ordinul milisecundelor. Spaţiul disponibil nu ne permite să enu­meram şi alte rezultate importante. To­tuşi, din sumara expunere făcută mai sus, ne putem face o imagine asupra efortului pe care îl depun astronomii pentru a cu­noaşte spectrul cerului în diapazonul ra­diaţiilor X, efort prin care se dezvăluie în faţa observatorului o varietate de fenome­ne. Universul devine mai complex, iar teoreticienii sînt obligaţi să-şi revizuiască o mare parte din concluziile la care ajun­­seseră mai înainte. ■ capsuti vezica In rinichi, It nivelul glomeru­­lu­lui Iul Wi's­ck- tu loc nu­­merotst schimburi, tot fi the molecule trecind de „filtrul " glomerultr pentru­­ forme urine primitivi. Acreste se ve transformt progresiv in dru­mul siu spre vezici urintri. In momentul in are se pro­duce o modifictre t echilibru­lui Irinic, sirurile dizolvate In urnul cristillzetzi fl tptr cti­­culii rendli, localizaţi de-a lungul întregului tpt rit excre­tor. 4/1989

Next