Ştiința şi Tehnică, 1989 (Anul 41, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 4 - 30
mulare se caracterizează prin apariţia calculilor de oxalat de calciu. Hiperoxaluria dobîndita are cauze diverse, fie un consum exagerat de alimente ce conţin oxalaţi, fie o intoxicaţie cu vitamina C. în majoritatea cazurilor însâ, este vorba de perturbări acompaniante ale afecţiunilor intestinului ,subţire, grupate de L.H. Smith şi colegii săi de la Clinica Mayo din Rochester (S.U.A.) sub numele de hiperoxalurie enterica. Ea se întîlneşte mai ales la bolnavii ce prezintă o inflamare a intestinului sau la cei care au suferit o ablaţie a unei părţi din stomac sau din intestinul subțire. Din lunga listă a cauzelor litiazelor calcice, două etiologii, amintite anterior, sînt, de asemenea, posibile: un exces de acid uric sau un deficit de citrat in urină. Hiperuricozuria intervine (Urmare din pag. 27 21 august 1972, a fost cunoscut și sub denumirea „Copernicus". Celebrul UHURU (lansat la 12 decembrie 1970) a adunat un vast material observational numai cu ajutorul contoarelor. Incepînd cu anii ’60, astronomii au profitat de lansarea mai multor rachete şi sateliţi artificiali pentru a trimite detectoare de radiaţii X dincolo de păturile dense ale atmosferei terestre. Despre aceste realizări, precum şi despre rezultatele obţinute s-ar putea scrie foarte mult. Noi insă ne vom referi aici doar la unii sateliţi care au fost dotaţi cu telescoape pentru într-un caz particular, în maladia denumită nefrolitiaza hiperuricozurica cu oxalat de calciu, deoarece bolnavii suferind de această afecţiune prezintă calculi de oxalat de calciu. Adesea ei au declarat că mân încă mari cantităţi de carne, mezeluri, peşte, regim alimentar bogat în purină, a cărei degradare reclamă o supraproducţie de acid uric, suprasaturare ce pare să favorizeze apariţia cristalelor de oxalat de calciu. Totuşi, la unii subiecţi (cca 30% din cazuri), hiperuricozuria observată este congenitală şi independentă de alimentaţie. Deficitul în citrat şi relaţia sa cu formarea calculilor renali reprezintă, de asemenea, o altă afecţiune, descrisă de curînd de M.J. Nicar şi colaboratorii săi de la South Western Medical School, Universitatea din Dallas. Şi chiar dacă mecanisradiaţii X. Satelitul „Copernicus" a fost prevăzut cu telescop pentru radiaţii X şi un contor proporţional. A evidenţiat variabilităţile în radiaţii X pentru unele surse extragalactice şi a reperat mai multe resturi de supernove. La 13 noiembrie 1978 a fost lansat satelitul „Einstein", la bordul căruia a fost amplasat un telescop cu diametrul de 58 cm şi avînd ataşate 4 receptoare. E a înregistrat mai multe surse de radiaţii X, dintre care 107 quasari. La 26 mai 1983 Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a lansat satelitul EXOSAT care avea la bord un telescop cu diametrul de 27 cm şi două contoare proporţionale. E a determinat poziţiile precise ale mele fiziologice ale metabolismului renal al citratului nu sînt cunoscute încă, ştim totuşi că mai mulţi factori îi influenţează excreţia, în special acidoza, procentul redus de potasiu în sînge (hipokaliemia) şi infecţiile aparatului urinar. Oricum, în 5% din cazuri existenţa sa este reală, iar în toate situaţiile rolul pH-ului urinar rămîne esenţial. Echipa dr. G.M. Preminger a constatat că citratul — ce formează complexe solubile cu calciul — scade procentul de saturare urinară a sărurilor calcice. în consecinţă, în absenţa lui pot să apară calculi. Deşi majoritare, nu toate litiazele renale sînt de provenienţă calcaroasă. Există „pietre" a căror natură este total diferită de cea descrisă anterior, şi anume cele conţinînd acid uric (6%), cistină (1-3%) sau struvit (15-20%). Calculi urici îi întîlnim în diverse circumstanţe, printre care menţionăm guta. în aceste situaţii pH-ul urinar este inferior celui favonzînd disocierea acidului uric (pH=5,47). Litiaza cistinică, maladie genetică, se caracterizează printr-o anomalie a tranzitului aminoacizilor la nivelul tubului renal şi al mucoasei intestinale. C.Y.C. Pak a observat că „pietrele" astfel formate reprezintă rezultatul unei excreţii renale excesive a unui aminoacid, cistina, foarte puţin solubil în urină. în sfîrşit, calculii de struvit sînt, adesea, datoraţi infecţiilor bacteriene ale aparatului urinar, foarte bine studiate de D.P. Griffith şi colaboratorii săi de la Colegiul de medicină Baylor din Houston (S.U.A.). Ele provoacă apariţia calculilor de carbonaţi de calciu şi apatită. Factorul declanşator al acestor mecanisme îl reprezintă sinteza amoniacului în urină, ca urmare a degradării enzimatice a ureei de către o urează a agenţilor Infecţioşi. Rezultă deci o alcalinitate ce reduce solubilitatea struvitului, permiţînd instalarea litiazei. Iată deci că la ora actuală specialistul este înarmat cu o serie de cunoştinţe ce îi permit să aleagă metoda cea ■nai adecvată pentru a trata această supărătoare maladie. De altfel, experimente clinice recente demonstrează că în majoritatea cazurlor formarea repetată de calculi renali ar putea fi evitată graţie unor noi tratamente medicale. Dar despre acestea vom vorbi intr-un număr viitor al revistei. ■ VOCHIŢA DOMĂNEANŢU unor surse cunoscute de mai înainte, a întocmit hărţi cereşti cu resturi de supernove, a detectat noi surse de radiaţii X şi a urmarit variabilităţile strălucirilor la scala de timp de ordinul milisecundelor. Spaţiul disponibil nu ne permite să enumeram şi alte rezultate importante. Totuşi, din sumara expunere făcută mai sus, ne putem face o imagine asupra efortului pe care îl depun astronomii pentru a cunoaşte spectrul cerului în diapazonul radiaţiilor X, efort prin care se dezvăluie în faţa observatorului o varietate de fenomene. Universul devine mai complex, iar teoreticienii sînt obligaţi să-şi revizuiască o mare parte din concluziile la care ajunseseră mai înainte. ■ capsuti vezica In rinichi, It nivelul glomerulului Iul Wi'sck- tu loc numerotst schimburi, tot fi the molecule trecind de „filtrul " glomerultr pentru forme urine primitivi. Acreste se ve transformt progresiv in drumul siu spre vezici urintri. In momentul in are se produce o modifictre t echilibrului Irinic, sirurile dizolvate In urnul cristillzetzi fl tptr cticulii rendli, localizaţi de-a lungul întregului tpt rit excretor. 4/1989