Ştiința şi Tehnică, 1990 (Anul 42, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1 - 2
. A In discuţie: ŞTIINŢA ŞI INVĂŢĂMINTUL ROMÂNESC Cuvintele nu pot exprima fidel imensa senzaţie de uşurare pe care am simţit-o cu toţii după eliberare. Acum cele trăite în întunecaţii ani ai totalitarismului par un coşmar din care revenirea nu se face uşor. Şi poate că din toate laturile vieţii lovite fără cruţare în trecut, învâţămîntul de toate gradele a suferit deteriorări care se vor reface cel mai greu. Şcoala românească a fost smulsă cu brutalitate de fie făgaşul sănătoasei tradiţii a unui armonios sistem de instrucţie şi educaţie, a cărui valoare era unanim recunoscută. Ea a pierdut o generaţie de dascăli al căror aport informarea tinerelor cadre s-a resimţit dureros. Structura firească a învăţămîntului a fost „reaşezată" după criterii cu totul străine interesului general, corupţia şi-a făcut loc prin insistenţa şi puternica practică a traficului de influenţă şi a concesiilor impuse, iar amputarea sistematică a bugetului a făcut ca baza materială didactică şi de cercetare să ajungă de plîns. Izolarea României s-a resimţit grav şi un învâţâmint. Numărul publicaţiilor de specialitate procurate de peste graniţă s-a redus, de cele mai multe ori, pînâ la anulare, iar contactele ştiinţifice internaţionale căpătaseră o raritate de eveniment, de care beneficiau nu veritabilii specialişti, ci incompetenţele cu dosar şi rude sus-puse, care transformau „schimbul de experienţă" în vacanţe de plăcere. Poluarea programelor cu activităţi total străine învăţămîntului, începind cu studiul sistematic al „operelor", mitingurile, aşa-zisele practici agricole şi curăţatul străzilor, ca şi efluviul nesfîrşit de şedinţe, formulare, statistici, dări de seamă şi încă multe altele, reduceau şi fârîmiţau timpul de pregătire atît al cadrelor didactice, cît şi al studenţilor. Grave au fost şi situaţia selecţiei şi promovării cadrelor didactice, ocuparea funcţiilor de conducere în învâţămint cu admiterea la doctorat, în care factorul politic prevala asupra competenţei profesionale. Toate acestea, şi nu numai ele, au făcut ca învăţâmântul superior românesc să fie ameninţat implacabil şi nemilos de mediocritate şi nonvaloare. Momentul trezirii o dată venit, rod al crudei jertfe de singe adusă mai ales de studenţime, impune tuturor o serioasă reflecţie asupra imperativelor prioritare ale perspectivei imediate. Fireşte, un plan complet şi absolut eficace nu poate fi elaborat în pripă, ceea ce s-a stricat în patru-Pe făgaşul sănătoasei tradiţii - învăţămîntul tehnic superior Prof. univ. dr. ing. MIHAI STRATULAT zeci de ani nu poate fi reparat în cîteva luni şi poate doar generaţia următoare va putea beneficia plenar de roadele eforturilor ce se cer întreprinse fără întirziere. Dar cîteva elemente de importanţă majoră este strict necesar să fie avute în vedere chiar de la început, pentru jalonarea greului drum pe care îl au de străbătut deopotrivă profesorii şi studenţii. Depolitizarea învăţămîntului tehnic supenor este, fără îndoială, una dintre primele măsuri care trebuie să fie luate. Aceasta înseamnă scoaterea tuturor activităţilor didactice de sub incidenţa factorului politic şi îndepărtarea din programele de învăţămînt a materiilor cu caracter politico-social; în schimb, introducerea unui curs facultativ de filozofie şi sociologie ar completa cunoştinţele pe acest tarâm vital al formării omului, de care tinerii au fost practic văduviţi în învâţămîntul mediu. Pe aceeaşi linie se înscrie şi cerinţa de îndepărtare a tuturor activităţilor care nu au legătură directă cu învâţămîntul, despre care s-a vorbit. Pe de altă parte, selecţia şi promovarea cadrelor didactice, ca şi ocuparea funcţiilor de conducere în învăţămînt se impune a se face ca în vechea şcoală superioară românească, adică numai pe criterii valorice, excluderea din acest proces a convingerilor politice ori a apartenenţei de partid şi admiterea in posturile didactice numai prin concursuri, care să întrunească probe de verificare a cunoştinţelor profesionale, a aptitudinilor pedagogice şi a activităţii ştiinţifice de cercetare, să constituie singura cale de a reface profesionalismul şi etica mult încercatului nostru corp didactic. Asanarea învăţămîntului de unele practici nefaste privind admiterea, promovarea şi absolvirea institutului, precum şi eliminarea oricărui gen de trafic de influenţă, neadmiterea uşurării promovării examenelor pentru diverse categorii, cum erau, de exemplu, studenţii cu diferite însărcinări, sportivii ş.a., reprezintă o condiţie esenţială pentru reîntronarea unei înalte etici profesionale a învăţămîntului. Fireşte, din această listă de măsuri prioritare nu poate lipsi reconsiderarea cotei de buget alocată învăţămîntului, care ar permite lărgirea ariei informaţionale prin achiziţionarea de lucrări de specialitate din străinătate, crearea unor centre de documentare adecvate şi modernizarea bazei materiale rămasă atît de mult în urmă. Participarea activă a cadrelor didactice şi a studenţilor la viaţa ştiinţifică internaţională, acordarea de burse în străinătate cadrelor şi studenţilor cu adevărat merituoşi - iată alte necesităţi de primă importanţă pentru realizarea unui salt valoric al şcolii politehnice româneşti în viitorii ani. Se înţelege că intră îin vedere şi alte aspecte ale vieţii universitare discutabile, cum sînt: renunţarea la actuala repartiţie obligatorie după absolvire, ocuparea posturilor in întreprinderi şi instituţii prin concurs, renunţarea la obligativitatea susţinerii şi promovării examenelor intr-o sesiune sau chiar în acelaşi an şcolar, punerea în discuţie a frecvenţei obligatorii la toate cursurile şi cu acestea inventarul grijilor de perspectivă încă nu este încheiat. Concretizarea tuturor acestor idei şi încă a multor altora care vor rezulta din dezbaterea problematicii învăţămîntului superior din ţară, care se cere neapărat supusă opiniei publice, reprezintă o uriaşă muncă, volumul şi complexitatea acesteia solicitînd efortul conjugat nu numai al corpului profesoral şi al factorilor de răspundere din ministerul de resort, dar şi al înţelegerii, adeziunii şi participării active ale maselor de studenţi. Numai prin unitate de acţiune, consens general şi angajare conştientă în procesul de revenire a şcolii superioare tehnice româneşti pe sănătosul făgaş al tradiţiei sale vom face ca jertfele revoluţiei noastre să nu fi fost în zadar. ■ 1/1990