Ştiința şi Tehnică, 1990 (Anul 42, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 2

.­ A In discuţie: ŞTIINŢA ŞI INVĂŢĂMINTUL ROMÂNESC C­uvintele nu pot exprima fidel imensa senzaţie de uşurare pe care am simţit-o cu toţii după elibe­rare. Acum cele trăite în întune­caţii ani ai totalitarismului par un coşmar din care revenirea nu se face uşor. Şi poate că din toate laturile vieţii lovite fără cruţare în trecut, învâţămîntul de toate gradele a suferit deteriorări care se vor re­face cel mai greu. Şcoala românească a fost smulsă cu brutalitate de fie făgaşul sănătoasei tradiţii a unui armonios sistem de instrucţie şi educaţie, a cărui valoare era unanim recunoscută. Ea a pierdut o generaţie de dascăli al căror aport in­for­marea tinerelor cadre s-a resimţit dure­ros. Structura firească a învăţămîntului a fost „reaşezată" după criterii cu totul străine interesului general, corupţia şi-a făcut loc prin insistenţa şi puternica prac­tică a traficului de influenţă şi a concesii­lor impuse, iar amputarea sistematică a bugetului a făcut ca baza materială didac­tică şi de cercetare să ajungă de plîns. Izo­larea României s-a resimţit grav şi un învâ­­ţâmint. Numărul publicaţiilor de speciali­tate procurate de peste graniţă s-a redus, de cele mai multe ori, pînâ la anulare, iar contactele ştiinţifice internaţionale căpă­taseră o raritate de eveniment, de care beneficiau nu veritabilii specialişti, ci in­competenţele cu dosar şi rude sus-puse, care transformau „schimbul de experien­ţă" în vacanţe de plăcere. Poluarea programelor cu activităţi total străine învăţămîntului, începind cu studiul sistematic al „operelor", mitingurile, aşa-zisele practici agricole şi curăţatul străzilor, ca şi efluviul nesfîrşit de şedinţe, formulare, statistici, dări de seamă şi încă multe altele, reduceau şi fârîmiţau timpul de pregătire atît al cadrelor didactice, cît şi al studenţilor. Grave au fost şi situaţia selecţiei şi pro­movării cadrelor didactice, ocuparea funcţiilor de conducere în învâţămint cu admiterea la doctorat, în care factorul po­litic prevala asupra competenţei profesio­nale. Toate acestea, şi nu numai ele, au făcut ca învăţâmântul superior românesc să fie ameninţat implacabil şi nemilos de medio­critate şi nonvaloare. Momentul trezirii o dată venit, rod al crudei jertfe de singe adusă mai ales de studenţime, impune tuturor o serioasă reflecţie asupra imperativelor prioritare ale perspectivei imediate. Fireşte, un plan complet şi absolut eficace nu poate fi ela­borat în pripă, ceea ce s-a stricat în patru-Pe făgaşul sănătoasei tradiţii - învăţămîntul tehnic superior Prof. univ. dr. ing. MIHAI STRATULAT zeci de ani nu poate fi reparat în cîteva luni şi poate doar generaţia următoare va putea beneficia plenar de roadele eforturi­lor ce se cer întreprinse fără întirziere. Dar cîteva elemente de importanţă ma­joră este strict necesar să fie avute în ve­dere chiar de la început, pentru jalonarea greului drum pe care îl au de străbătut deopotrivă profesorii şi studenţii. Depolitizarea învăţămîntului tehnic su­­penor este, fără îndoială, una dintre pri­mele măsuri care trebuie să fie luate. Aceasta înseamnă scoaterea tuturor acti­vităţilor didactice de sub incidenţa facto­rului politic şi îndepărtarea din progra­mele de învăţămînt a materiilor cu carac­ter politico-social; în schimb, introduce­rea unui curs facultativ de filozofie şi so­ciologie ar completa cunoştinţele pe acest tarâm vital al formării omului, de care tine­rii au fost practic văduviţi în învâţămîntul mediu. Pe aceeaşi linie se înscrie şi cerinţa de îndepărtare a tuturor activităţilor care nu au legătură directă cu învâţămîntul, des­pre care s-a vorbit. Pe de altă parte, selec­ţia şi promovarea cadrelor didactice, ca şi ocuparea funcţiilor de conducere în în­­văţămînt se impune a se face ca în vechea şcoală superioară românească, adică nu­mai pe criterii valorice, excluderea din acest proces a convingerilor politice ori a apartenenţei de partid şi admiterea in posturile didactice numai prin concursuri, care să întrunească probe de verificare a cunoştinţelor profesionale, a aptitudinilor pedagogice şi a activităţii ştiinţifice de cer­cetare, să constituie singura cale de a re­face profesionalismul şi etica mult încer­catului nostru corp didactic. Asanarea învăţămîntului de unele prac­tici nefaste privind admiterea, promova­rea şi absolvirea institutului, precum şi eli­minarea oricărui gen de trafic de influen­ţă, neadmiterea uşurării promovării exa­menelor pentru diverse categorii, cum erau, de exemplu, studenţii cu diferite în­sărcinări, sportivii ş.a., reprezintă o con­diţie esenţială pentru reîntronarea unei înalte etici profesionale a învăţămîntului. Fireşte, din această listă de măsuri prioritare nu poate lipsi reconsiderarea cotei de buget alocată învăţămîntului, care ar permite lărgirea ariei informaţio­nale prin achiziţionarea de lucrări de spe­cialitate din străinătate, crearea unor cen­tre de documentare adecvate şi moderni­zarea bazei materiale rămasă atît de mult în urmă. Participarea activă a cadrelor di­dactice şi a studenţilor la viaţa ştiinţifică internaţională, acordarea de burse în străinătate cadrelor şi studenţilor cu ade­vărat merituoşi - iată alte necesităţi de primă importanţă pentru realizarea unui salt valoric al şcolii politehnice româneşti în viitorii ani. Se înţelege că intră îin vedere şi alte as­pecte ale vieţii universitare discutabile, cum sînt: renunţarea la actuala repartiţie obligatorie după absolvire, ocuparea pos­turilor in întreprinderi şi instituţii prin con­curs, renunţarea la obligativitatea susţine­rii şi promovării examenelor intr-o se­siune sau chiar în acelaşi an şcolar, pune­rea în discuţie a frecvenţei obligatorii la toate cursurile­­ şi cu acestea inventarul grijilor de perspectivă încă nu este înche­iat. Concretizarea tuturor acestor idei şi încă a multor altora care vor rezulta din dezbaterea problematicii învăţămîntului superior din ţară, care se cere neapărat supusă opiniei publice, reprezintă o uriaşă muncă, volumul şi complexitatea acesteia solicitînd efortul­ conjugat nu nu­mai al corpului profesoral şi al factorilor de răspundere din ministerul de resort, dar şi al înţelegerii, adeziunii şi participării active ale maselor de studenţi. Numai prin unitate de acţiune, consens general şi angajare conştientă în procesul de revenire a şcolii superioare tehnice ro­mâneşti pe sănătosul făgaş al tradiţiei sale vom face ca jertfele revoluţiei noastre să nu fi fost în zadar. ■ 1/1990

Next