Ştiința şi Tehnică, 1991 (Anul 43, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 1

Aţi format vreodată 058? Dacă da, atunci ştiţi că la acest număr auziţi cunoscuta frază: „La semnalul următor va fi ora...“. Urmează bineînţeles semnalul şi vă puteţi potrivi liniştit ceasul! Acesta este serviciul bucureştean pentru anunţarea orei exacte şi el funcţionează asemănător celor din alte oraşe ale lumii. Pentru ţara noastră o astfel de facilitatetelefonică nu datează decît de cîţiva ani. In general însă, principiul de funcţionare al orologiului vorbitor are - ca vechime - ceva mai mult de o jumătate de secol, mai precis datează din 1933. Atunci s-a instalat primul ceas vorbitor din lume, la Observatorul din Paris; despre instalare a circulat în epocă chiar o poveste. Se zice că directorul din vremea respectivă al observatorului, Ernest Esclangon, sătul de a răspunde tot timpul la telefon numeroaselor persoane care doreau să afle ora exactă, şi-a imaginat un sistem automat pentru a prelua această obositoare sarcină. Principiul echipamentului montat atunci (şi rămas în funcţiune în multe locuri şi astăzi) constă în conectarea unor ceasuri foarte precise la un echipament unde informaţiile sînt înregistrate. Ansamblul este legat direct la reţeaua telefonică, însă magnetofonul nu exista la acea dată, aşa că stocarea frazelor care anunţau ora s-a făcut optic, pe banda de sunet a unei pelicule cinematografice. Aceste benzi erau dispuse pe cilindri groşi şi citite de un cap de lectură optic. Ulterior i s-a adus o perfecţionare: serviciul a căpătat, drept ceasuri foarte precise, trei orologii independente, interconectate prin oscilatoare atomice. De ce trei şi nu unul singur? Motivele nu sînt atît de greu de ghicit! în primul rînd pentru evitarea întreruperii serviciului în cazul ieşirii din funcţiune al unuia dintre ele, apoi este şi o problemă de precizie. O firmă de prestigiul Observatorului din Paris nu-şi poate permite abateri de la ora exactă. Din această cauză, timpul indicat de cele trei orologii este comparat în permanenţă, dacă unul diferă în raport cu celelalte două teste dat imediat la... verificare. Funcţionarea acestui ansamblu, deşi bună, a ridicat în timp o sumă de probleme. Cea mai mare bătaie de cap a dat o întreţinerea. Existenţa unui mare număr de piese în mişcare a necesitat tot timpul foarte multă muncă. In plus, întreprinderile care fabricau astfel de ceasuri vorbitoare au dispărut prin falimentare, datorită cererii reduse, ori s-au reprofilat. Din aceasta cauză piesele de schimb au devenit o problemă deosebită, accentuată de faptul că fiind asamblate într-un mecanism de mare precizie trebuiau produse unitar. Nici exploatarea acestor ceasuri nu este lipsită de inconveniente întrucît necesită un personal de foarte înaltă calificare, dificil de înnoit. Şi, în sfîrşit, o altă acuzaţie care i s-a adus a fost lipsa de supleţe, absenţa automatizării, în fiecare an trebuiau să fie reglate orele de vară şi de iarnă şi corectate abaterile apărute între timp. Aceste lucruri, şi încă altele a căror trecere în revistă n-am mai considerat-o necesară, au justificat eforturile făcute în ultimii ani de specialişti pentru transformarea vechiului orologiu într-unul corespunzător sfirşitului de secol. Inovaţia esenţială, făcută la CNET (Franţa), mai precis la Laboratorul de frecvenţe etalon al acestei instituţii, a fost înlocuirea vechilor cilindri cu înregistrare optică printr-un sistem unde frazele (pe care le auzim ulterior în telefon) sînt înregistrate numeric, în memoria unor circuite integrate. Trebuie să precizăm că nu este vorba de o voce sintetică, aceasta este cu totul altceva, ci de o treabă mult mai simplă, de înregistrarea numerică a vocii umane. Vorbitorul (cel a cărui voce este înregistrată) pronunţă frazele în faţa unui microfon. Aceste sunete analogice sînt digitalizate şi împărţite în tranşe verbale. Diferitele module astfel formate sînt stocate apoi în circuite de memorie. Frazele necesare a fi auzite la telefon (funcţie de zi, oră etc.) sînt recompuse, de un calculator specializat, prin juxtapunerea mai multor tranşe de cuvinte. Mai trebuie sesizat ceva: descompunerea iniţială permite a limita la maximum dimensiunile memoriei necesare pentru a stoca toate mesajele. Astfel, sînt suficiente 26 de circuite de memorie PROM (Programmable Read Only Memory) cu o capacitate de 32 000 de caractere pentru a compune toate mesajele corespunzătoare la 100 de ani de calendar, mesaje în care sînt precizate atît ora, cît și data, pentru toate momentele zilei. Şi nu numai atît! Noul sistem are o mai mare redundanţă (care, evident, va garanta o mai bună folosire a serviciului) dată de montarea a patru orologii în loc de trei şi, în noua sa concepţie, dispune de o fiabilitate sporită datorată absenţei pieselor în mişcare. Indicaţiile celor patru orologii sînt confruntate permanent de un echipament electronic specializat, care deconectează automat în cazul unei defecţiuni ceasul cu pricina. Tot automat declanşează şi alarma şi, bineînţeles, atunci cînd este cazul, tot automat se introduc şi eventualele corecţii date de schimbarea orei. Faţă de atîtea automatizări nu mai urmează decît conectarea la echipamentul telefonic, după care, dacă am gîndi că sîntem la Bucureşti, ar fi suficient să formăm 058 şi să auzim în receptor: „La semnalul următor va fi ora...“. TITI TUDORANCEA 2. Şi la actualul ceas vorbitor vocea umană este stocată pe un suport optic analog benzilor sonore ale filmelor anilor '30. Dar cită diferenţă! TIPOD 1. Inovatorul orologiului vorbitor şi circuitele de memorie magnetică necesare stocării numerice a vocii la noul sistem pus la punct In laboratoarele CNET.