Ţara Noastră, ianuarie 1937 (Anul 15, nr. 1303-1320)
1937-01-01 / nr. 1303
4 Pagini Cet 2 RIDAC.ȚIA $1 AŰMINUISXiA$IA. 7 luengesM stat. Câmțheatin 4, teleg. 4.19.SS y Organ al partidului National-Creștin Anii cei mai frumoși sunt aceia, cari nu se vor mai întoarce nicicând. Sărbătorile de altădată cu minunatele lor cântece de stea, ne amintesc copilăria rămasă dearte, risipită pe la răspântiile arse ale vieții. E mult de-atunci, ate foi veștede au căzut, pe andi, din copacul desfrunzit al itelor albe și negre ! Pe vremea ceea, a vârstei nevinovate, micile lumânări, ca niște lacrimi de l imină, clipeau vesele printre ae de cetină; colindele răsunau vi»oate pe ulițele tapisate cu surrt i Mba de zăpadă; maica Domnului sumiâdea dulce din pervazul icoanei micului Isus in scutece de vis. Pe cărările pământului pustiit de înghețul iernei sărace nu-ți nui recunoști pașii de altădată. Au început să se adune în schimb fulgrii pe lângă tâmple. In ce primăvară viitoare se va șterge brumat or prea timpurie ? Sufletele se strâng zgriburite în jurul vetrelor înghețate, ca niște călători pe care nici o gazdă primitoare nu i-ai mai așteptat lângă foc. La noapte, vom arunca în apă rece un bulafăre de plumb topit, ca să ne citin» în cartea cu semne a vrăjitor, 1 viitorul. Timpurile belșugului de odinioară s îau prefăcut în pulbere. Oamenii sunt din ce în ce mai răi, patinele lor din ce în ce mai mici, blocuria celor din jurul tău tot mai puțină. Oglinda defarmării tale te arată așa. Lumea nu-i însă mai rea, decât acum un sfert de veac. Copiii sunt tot atât de încrezători și de veseli, ca totdeauna. Coborîți printre ei, dacă vreți să vă regăsiți inima de altădată. Ceasurile acestea creștinești au fost ale lor. Ei se bucură că timpul a trecut, ei bat din palme la hotarul care desparte anii ca mărgelele pe mătănii, ei cântă urările Plugușorului, ei așteaptă jucăria dorită, ca s’o strice a doua zi când se risipește vraja necunoscutului. Lor li se aprind privirile; lor li se îmbujorează obrajii; lor li s’a arătat, sus de tot, aproape de culmea cerului, steaua de bună prevestire a Magilor de la Răsărit; ei cred că anul care vine va fi mai milostiv cu noi, decât cel care s’a dus, închideți ochii și priviți-vă pe voi înșivă, din pervazul vremii. Jucați-vă, în gândul vostru, laolaltă cu fragedele odrasle ale decepțiilor de astăzi. In nămeții anilor cari v’au troienit, vă mai regăsiți nădejdile de odinioară? Inima voastră din tinerețe s’a întors iarăș lângă voi, în această seară de Revelion. Bate aproape, în închisoarea unde a fost osândită pe viață, închideți ochii și ascultați basmele închipuiri... In mica bisericuță de pe deal se aude zvon de clopot, ca o chemare de rugăciune care vine din depărtări. Aceiași credință adună de veacuri pe creștinii săraci Dinaintea altarului. Anii au trecut, credința lor a rămas neschimbată. Dar noi am început să nesocotim legile cari stau de-asupra vieții noastre, așa cum ne-am obișnuit să disprețuim legile, pe cari noi înșine ni le facem. Asemuim anii unii cu alții, ca și cum vremea ar sta pe loc și ne-am schimbat atât de des idolii, încât nu mai credem în nimic. In pragul Anului Nou, urăm neamului nostru să se întoarcă iarăș, ca în copilăria lui, cu fața spre ideal... ANUL XVI No. 1303, Vineri 1 Ianuarie 1937 g In pragul Anului Nou 1936, pe răbojul vremii de arh. I. D. ENESCU Cu sfârșitul anului 1936, cercetând actele și faptele mai de seamă, crestate in cuprinsul acestui an, pe răbojul vremii, găsim : Pe planul internațional, Italia iese cu bine și cu prestigiul mărit din răsboiul abisinian, înfrângând adversitățile unor mari puteri și nesocotințele ridicole ale altora mai mici. Cât despre prohodul, cântat în cor de presa iudeo-internațională, Mussolini are cruda satisfacție, de a înregistra ecourile jalnice și stinse ale decepției iudeo-massonice. Germainia, prin ocuparea militară a Rhenaniei, rupe ultima verigă a lanțului în care se simțea strânsă de mâini prea nehotărâte și nevoiașe. Iar Rusia, instrument supus în mâinile internaționalei IlI-a, aprinde focul în Spania, cu ajutorul conștient sau inconștient al unor frați întru latinitate, restabilind astfel echilibrul anarhiei comuniste, stricat o vreme prin acțiunea de curățire a lui Hitler, în Germania. In cursul anului 1936 Anglia se prezintă, pentru prima dată, în curs de secole, ca lipsită de inițiativă și de influență hotărîtoare in desfășurarea evenimentelor internaționale. Poporul englez totuși, având de ales între monarh și monarhie, a ales monarhia, dând o impresionantă dovadă de maturitate civică și de conștiință națională. Franței, nu-i putem judeca faptele și actele, fiindcă o iubim prea mult ca s’o supărăm, într’o vreme când are destule supărări; și fiindcă nădăjduim într’o schimbare a spiritului și rosturilor din Franța, care s’o cruțe pe viitor de multe neplăceri, scutindu-ne și pe noi românii de verificări și hotărâri, conforme cu interesele noastre, dar poate neconforme cu sentimentele noastre. IN POLITICA INTERNA Părăsind terenul internațional, spre a păși cu cercetarea în interiorul granițelor noastre, începutul anului 1936 este marcat de lupta vie între cele două curente național și creștin, internațional și iudaic, cel dintâi reprezentat de partidul Național-Creștin, cel de al doilea de cel internaționalțărănist. Cele două alegeri parțiale, de la Suceava și Mehedinți au dat prilej de verificarea forțelor , verificare din care a rezultat că poporul român, amețit de minciuna iudeo-democrată, deschide ochii și-și îndreaptă nădejdea de mai bine către marea mișcare și organizare condusă de d-nii A. C. Cuza și Octavian Goga. Iudeo-țărăniștii, sp știați, își caută tovarășii cu orice preț și noul platforme de agitații, chiar cu prețul anarhizării și destrămării țarei, închegată cu sacrificiul atâtor sute de mii de feciori ai neamului românesc. Anul 1936 i-a văzut pe țărăniști înhăitându-se cu străinii, strângând legăturile cu jidanii, făcând carteluri și înțelegeri cu comuniștii, agitând antirevizionismul, dar furnizând arme și argumente ungurilor revizioniști. POLITICA EXTERNA Fostul nostru ministru de externe, d. Titulescu, va păstra o amintire rea anului 1936, care l-a deposedat de inamovibilitatea de la palatul Sturza, pe care-l privea de la o mare depărtare. Rețeta mămăligii cu ceapă pe malurile Dâmboviței și a caviarului strict cu șampanie pe malurile însorite ale Coastei de Azur sau pe malurile lacului Leman, s’a dovedit fără efect, pentru ambele trei părți, cum s’ar spune în vocabularul nostru politic. Având de ales între lcrele rusești, șampania franțuzească și mămăliga românească, guvernul român a provocat o intoxicare d-lui Titulescu și o ușurare d-lui Antonescu, care s’a văzut trecut de la finanțe la Externe. Urmările politicii oficiale ,de echivoc și ale iudeo-țărăniștilor de fraternizare cu comuniștii, au dus la izolarea României. Intervenția înțeleaptă și fericită a președintelui partidului Național- Creștin a îmbunătățit situația, prin lămuririle date de oficialitatea germană. POLITICA ECONOMICA Nu se poate spune că anul expirat a adus vreo înbunătățire a situației economice, ci din centru. Dacă viața economică, în general, nu s’a comprimat, aceia a visului, a familiilor de muncitori, de toate categoriile, s’a îngreuiat. Comerțul intern a fost lovit cu o nouă serie de taxe și impozite, așezate, ca un soi de păcăleală, pentru consumator, chiar pe ziua de 1 Aprilie. Ceia ce a dus la o scumpire de circa 20 la sută, pentru toate articolele necesare existenții omenești, dar mai ales românești. Agricultura românească a trăit și anul acesta, tot numai cu amăgiri. Regimul de restricțiuni și reglementări, al comerțului extern, s’a menținut, spre mai marea satisfacție a profitorilor și pentru orgoliul madgearilor de ozi și de azi, cu reputație consacrată de încurcă lume. Oficialitatea este încântată că de pe urma acestui regim am avut anul trecut un excedent al balanței comerciale de circa șase miliarde și vom avea anul acesta, un excedent de circa șapte miliarde. Cât ne ține de cald acest excedent e altă socoteală; căci cu el nu putem acoperi măcar cuponul datoriei externe. Avem schimb favorabil de mărfuri cu țări cu valută slabă, ajungând la situația curioasă de a avea blocate, în conturi de clearing, câteva miliarde lei în devize, în vreme ce plățile noastre în afară sunt tot un suferin(Continuare în pag. II) Un an greu, un an de luptă Ia cuvântarea sa de la masa pentru sărbătorirea d-lui Stan Ghițescu, d. Octavian Goga făcea această anticipare: . . „Anul ce vine va fi un an greu și de vom fi chemați să luăm sarcina guvernării și de vom rămâne să luptăm mai departe din opoziție. Va fi un an greu la guvern prin multiplele reparațiuni ce trebuie să le aducem țării de pe urma guvernărilor de după război până azi. Va fi un an greu și în opoziție, dar nu va fi numai pentru noi, ci cu deosebire pentru adversarii noștri”. Profetice cuvinte și pline, de adevăr. Un întreg program de activitate pentru partidul Național-Creștin se desprinde limpede din ele. Anul pe care îl încheiem acum a fost un an de mari clarificări în viața noastră publică. Partidul Național-Creștin a săvârșit această operă salutară. Alegerea de senator de la Suceava a deschis procesul între formațiunile politice înstrăinate ale iudeo-comunismului și voința naționalistă a țării. Minciuna democratică a politicii național-țărăniste s’a demascat rând pe rând în fața țării, pe măsură ce procesul de lămurire angaja toate resorturile în luptă. Azi partidul național-țărănist nu mai înseamnă politicește aproape nimic. Doborît de pe piedestalul de popularitate, pe care i-l creiase presa tutelară a iudeo-democrației de la noi, se sbate zadarnic în căutarea unei formule de salvare. Partidul național-țărănist nu a rezistat curentului naționalist al vremii și deodată cu el s’a rostogolit și prestigiul, care îi dădea atâta forță de influență asupra maselor românești, al presei jidovești de limbă românească. Lămurirea s’a făcut deodată pe acest îndoit plan. Rugurile cari au ars astă vară, pe întreg cuprinsul țării, însemnând înflăcărată conștiință de purificare a țării, împotriva oricărui amestec străin în năzuințele națiunei, au desăvârșit procesul. Două chestiuni a ridicat în atenția poporului român acțiunea partidului Național - Creștin: chestiunea jidovească și chestiunea pericolului comunist. Una decurge din cealaltă. Problema jidovească cu îndoitul ei aspect local și internațional a fost îmbrățișată de masele românești cu o mare și impresionantă maturitate politică. Pericolul iudaic a fost înțeles just în ceea ce are el de veacuri ca acțiune malefică asupra popoarelor. Răspunsul pe care l-a dat masa electorală a județului Mehedinți, unde nu prezența materială a iudaismului a pus în urnă cele aproape 20.000 de de voturi pentru dt. Octavian Goga, a fost un avertisment pentru partidul național-țărănist. Nu s-a înțeles și de aici își va trage pieirea. Nu s-a înțeles și a continuat să lupte împotriva conștiinței naționale redeșteptate, după indicațiuni politice străine intereselor și năzuințelor națiunii. Anul ce vine va da deplin câștig de cauză spiritului național. Sfârșitul legislaturei actuale va deschide perspectivele practice ale erei noui, pe care le-a creat procesul acesta de lămurire pe care l-a trăit țara în 1936. Problema succesiunei exclude dela început și prin înseși starea de spirit, care domnește în mase, o guvernare cu angajamente fie in Sărindar, fie pe undeva în Europa, unde formula comunistă a Frontului popular mai dăinuie. Partidul național-țărănist numai desprins din aceste angajamente mai poate spera să fie considerat ca factor politic util țării. Orice guvern va urma actualului cabinet liberal, nu va putea să se instituie fără a da țării garanții serioase pentru rezolvarea problemei jidovești și a pericolului comunist. Sacrul nostru egoism național cere cuvânt și nu poate fi bruscat încă odată. Va fi un an greu, cum spunea deunăzi d. Octavian Goga. Va fi un an de luptă pentru aceste ultime izbânzi ale voinței naționale. Dar pentru această luptă s-a făcut jurământ în catedrala metropolitană de la Iași și luptând, țara va respira ușurată de toate confuziile iudeodemocrației, cari o înăbușiau până acum. D. I. Cucii Un an de mari înfăptuiri ale bisericii naționale Marile frământări prin care trece omenirea actualmente pune instituția bisericească pe primul plan al interesului obștesc. Căci, pentru oricine, biserica străbună, prin rolul ei echilibrator și moralizator în viața individuală și colectivă, comstitue o adevărată oază pentru sufletul prea sbuciumat al vieții publice. Nu numai rostului binefăcător de peste atâtea veacuri este apreciat de factorii cu răspundere dar, mai ales, se subliniază tot mai mult misiunea ce-i revine pentru ziua de mâine. Grija zilei de mâine este astăzi mai mare decât oricând, fiindcă atâtea curente subversive și centrifugale macină la temelia așezărilor sociale actuale. Dintre toate primejdiile însă, cea mai teribilă, o angajează comunismul, prin răsturnarea tuturor ierarhiilor reale, prin distrugerea proprietății private, prin anihilarea oricăror inițiative particulare, mobilul creațiunilor de noui valori, prin pustiirea locașurilor sfinte și, odată cu ele, anarehizarea întregei vieți publice. Se înțelege, deci, că în fața acestui implacabil dușman al actualelor așezări sociale Statul nostru, prin acei cari îi diriguesc destinele, să fie tot mai atent față de instituția bisericească. Asigurarea tipăiniciei Statului național-creștin de astăzi — îu se poate face decât printr’o cât mai indisolubilă legătură și colaborare. Acest lucru s’a putut observa, spre binele țării, tot mai viu afirmându-se în decursul anului care s’a sfârșit și, desigur, el va trebui potențat și mai mult în anul în care vom intra. Reamintim cititorilor noștri, câteva evenimente importante din viața bisericei noastre strămoșești, întâmplate în anul trecut, demne de semnalat, pentru repercursiunile salutare din viața noastră creștină românească, întâi, alegerea episcopilor dela Cluj, Oradia și Argeș, in persoanele P. S.-lor Nicolae Colan, Nicolae Popovici și Grigorie Leu, precum și desemnarea P. S. Irineu Mihălcescu ca vicar al sf. Patriarhii. Figuri reprezentative și ca atare de mari speranțe pentru biserică și neam. Al doilea, vizita I. P. S. Patriarh Miron, in Anglia, care a avut darul să mărească prestigiul, nu numai al bisericii noastre, dar chiar al țării, în lumea anglicană. Al treilea, recunoașterea doleanțelor preoțești de către autoritățile în cauză, repunându-i în drepturile lor pe servitorii altarului și dându-le, dacă nu integral, în orice caz în bună parte, o satisfacție morală și materială. Era, de altminteri, și timpul. Al patrulea, s-a luat hotărârea, prin chiar Mesajul Regal din această sesiune parlamentară de a se restitui Mănăstirilor anumite averi, cu scopul de a le pune în serviciul operilor culturale și filantropice, aducându-le în situația de a exercita iarăși un rol măreț ca în trecut. Al cincelea, importanța deosebită pe care o are pentru ortodoxie, primul congres al teologilor de rit oriental, ținut cu câteva săptămâni în urmă la Atena, unde reprezentanții români în număr destul de mare și de select, au avut un rol covârșitor. Au mai fost, firește, multe alte manifestări lăudabile în viața bisericească în intervalul de timp al unui an ce s’a dus. Dacă ne-am oprit asupra evenimentelor mai sus amintite, este pentru faptul că ele sunt cu caracter, cum s’ar zice, istoric. Sunt evenimente cari se vor însera pe răbojul istoriei naționale și creștinie, pe cari un cronicar al evenimentelor cotidiene nu le poate omite. Toate aceste momente invocate retrospectiv, confirmă afirmațiile noastre dela început, că între Stat și Biserică raporturile au devenit tot mai normale și mai fericite. In această formă de armonie am dori să se desfășoare raportul dintre aceste două entități sociale și in anul viitor, spre binele și fericirea neamului. I. Lancrânjan ?! Nimic mai urburător decât risi momentul așturării unui an ceai nou. Această apă suspendată însă intre două mai obsesii: obsesia ma trecutului și vierului, se desace, prinde și se cometizează — sinoda gura poate mai jegnantă și mai individuală decâ toate clipele la cile un loc [UNK] Vite Trecutul care prelungește tisi, trupul spre infinit închide în sigi tre filele lui viață , viața omu-lși lui, gânduri și fermente încermeccate și uneori prălue — și de- p vine, cum spunea irele nostru prot poet pesimist Mih\ Eminescu. tra: „Timpul mort și hde trupul mic și devine veșnicie ! /? sau dacă ar fi set ce parăm cli- oer pa anului nou cu cetate sus- ^iependată între două unități — pin ne-am aminti de frânsele ver lui ‘ suri ale tristului poetexanăru cu , Vlahuță scrutându-și nștiința: „Pe-o prăpastie mărgăn ,‘;Da ! Atârnat de-un fir păr, I Mintea mea se sbatică ja iSi Intre vis și adevS Am vedea atunci câță mân- Și c tare s‘ar ascunde_ înfietele unor oameni și câtă nere %n. Qe , tr‘ale altora. Trecutul care este ui cu și croscut pe degete și râm frumos în amintire și dias, nu _ s emoționează decât atuncia a duit simțim cu adevărat lipsa povara, Câți oameni au s«ără Nou] trecut și n'așteaptă zadcă un viitor! ; Câți n‘au prezent, sau cârpesc din hainei mizerii. Unul este misterul pe care nu și-l știe și pe care toți, Șteptam cu atâtea speranție ș. Anul nou este pentru un simplu pretext, un punct delimitează cunoscutul de noscut. Taina lui stă tocmit concentrarea acestor așteptu el prinde omul un pas de energie in plus, o iluzie neprăsită încă sub roțile vieții. Sufletul simte nevoia unei târzii, unei pauze între cele uuera veșnicii: o pauză de reculegeee de răsuflare, de ușurare.eu Cu anul vechi se‘nchee alătes bilanțuri de activitate — și P deschid atâtea surprize și goli** nebănuite. Este un pasiv și ui, activ în contabilitatea vieții peste care anul nou vine ca un cenzor legitim. . . Ar putea fi un duhovnic daca Sufletul omului nu și-ar închide conștiința cu zăvoare. In fața la Insăși — poate — Și-ar scruta eroric și-ar rotunji patimile le-ar scutura cu varga experienței și-ar începe un an nou, o viață nouă. . Omul din trecut care a bâjbat piereu prin întunericul clipele risipite — s'ar găsi în clipa aceasta mare — față'n față cu el însuși. Câte nu și-ar avea de spus, mai ales când, prin in vârtejul acestei clipe vii, ar fi cel puțin odată sincer cu sine. Și-ar aminti, desigur, de epocile eroice din tinerețe, de naivitatea din copilărie, de romantismul din adolescență — când sigur pe viitorul cel... infinit — își putea risipi cu belșug din comoara timpului fără nici o teamă. Privind în viitor s'ar vedea aproape de limanurile vieții — intrând în fatala nimicnicie a nimicului... In clipa aceasta mare de culegere retrospectivă a timpului, și-ar aminti desigur iarăși de blândele și tristele versuri ale lui Alex. Vlahuța din „Ce te uiți cu ochii galeși!" „Dar cum cade frigul iernii peste [inimi și se‘ngheață Risipind atâtea visuri și atâtea ]jurăminte... Și cum râzi singur de tine când [îți mai aduci aminte, Ce comori durai vieții din [nimicuri și păreri Și ce mult credeai în vraja [nebuniilor de ori! Dumnezeu trece făclia dragostei [din mână'n mână, Noaptea cade grea și rece peste inima bătrână!.. Ion Molea trebui să spunem: viața națională în anul 1936*, încetsă trecem în revistă eveng eie, pe care le-am trăit în an; noi însă spunem altfel: în viața internațională, dee vrem să individualizăm oareanul, care are o covârșitoare nuanță în evoluția politică a lu- Tot astfel, istoria a individiuaa noii răsunători din trecut, îns’au produs fapte cu eternă viță asupra mersului lumii. Când tot 1789, înțelegem zguduireavoluționară a Franței, care au apoi întreaga umanitate zilele noastre, când ne de 1815, vedem, parcă, titre! monarhi, cari zămislesci și din generozitate faza I șme alianțe cu obiectivul, a scăpat după câțiva ani de z I ât pacea militară a lumii m \ai departe. Anul 1914 vorbește despre începutul războiului mondial. Date individualizate stăpânesc apoi viața națională a popoarelor. 1859, de pildă, vorbește de Unirea Principatelor în viața istorică a poporului român. După cum 1877 vorbește despre independența, ca stat și regat, a națiunii române. Dar 1936, firește, se individualizează prin clarificările, care s’au produs în cursul lui, și în lumina cărora ochii noștri văd o nouă fază a istoriei: faza de luptă până la moarte sau viață a ideii naționale împotriva ideii marxiste; prima se înfățișează cu patosul său religios, deoarece ideia națională a devenit o religie, fiind izvorâtă din conștiința religioasă a națiunii, pe când a doua tinde să devină religie, fie chiar și o religie a lui Satana. Acesta este procesul istoric, pe care îl trăim, și care s-a clarificat până în adâncurile sale în cursul anului 1936. Când vom rosti în viitor numele numeric al acestui an, vom înțelege imediat, automat parcă începutul luptei gigantice între două idei, care își dispută locul de dominație universală. Ideia națională vrea o planetă naționalistă, ideia marxistă vrea o planetă comunistă. Prima împinge omenirea spre internaționalismul națioonalist, care este posib ca gândire și ca realitate politică, în cadrul idealului creștin ; a doua împinge omenirea spre internaționalismul materialist, comunist, care este, și el, la rândul său posibil — ca gândire și viață — în cadrul idealului iudaic. Așa încât, 1936 scoate foarte proeminent în evidență grandioasa antinomie între două idei, care — după cum știm — chinuie de aproape 2900 ani lumea fără să se fi putut sfârși printr’o victorie. Nu a biruit până astăzi creștinismul, după cum nu a biruit iudaismul. Acum, în 1936, simbioza s’a denunțat în mod firesc: s’a înțeles că iudaismul nu vrea să devină creștinism și că, creștinismul nu poate abandona iudaismului lumea și veacurile, peste care are dela Dumnezeu dreptul de stăpânire și conducere autocrată. Această înțelegere a antinomiei, această pipăire a antagonismului s’a făcut mai evidentă în anul 1936, despre care se va spune, că a fost și s’a înscris pe ecranul imens al istoriei universale ca anul unui ÎNCEPUT de groaznică luptă între creștinism și iudaism. Anii, ce vor veni, vor marca desfășurarea luptei cu toate peripețiile ei senzaționale, dar sfârșitul va fi victoria creștină, victoria lui Iisus, victoria pe care o întrezărește, o vede chiar, o așteaptă și o sărbătorește prin speranțele sale întregul neam omenesc din vecii vecilor. Este util, aș putea spune: este indispensabil să privim viața politică a lumii de azi sub unghiul de vedere al antinomiei iudeo-creștine, să acceptăm premiza antagonismului dintre spirit și materie, dintre Iisus și Satana, dintre ideia creștină și ideia marxisto-iudaică, pentru a avea putința teoretică să înțelegem ceva din haosul covârșitor de evenimente și stări, pe care le trăește omenirea întreagă. Ne trebuie — pentru a judeca precis și a înțelege limpede — o posibilitate de a simplifica variatele serii de evenimente și numai criteriul antinomiei iudeocreștine ne dă această posibilitate. Nu există fenomen politic, social, psihologic în viața popoarelor astăzi, care să nu poată fi redus, pentru a fi explicat și înțeles, la ideia conflictului între creștinismul, care a hotărât să devină dominant peste întreaga planetă și între iudaismul comunist, care s’a organizat în vederea aceleiaș cuceriri. Nu este vorba numai de Spania, unde aspectul acestui conflict se impune prin evidenta sa elocvență: în Spania se luptă doar poporul creștin cu acel ce au încercat să iudaizeze poporul prin marxism, materialism, prin stăpânire sovietică. Că unii întrebuințează alți termeni pentru a evidenția acelaș sens — lucrul nu se schimbă. „Lupta pentru izbânda democrației“, cum numesc unii lupta ideii iudaice de a se afirma peste un popor creștin, sugerează imediat ideia de luptă națională a unui popor care nu vrea, practic și politic, dominația lui Israil, dominație înfăptuită prin ideile sale curente și cunoscute : liberalism cosmopolit, democrație, plutocrație financiară, radicalism anticlericalist, sindicalism anarhist și, însfârșit, socialism marxist cu toate sectele și nuanțele sale ideologice. Evenimentele din Spania se înțeleg ușor, cum am spus, deoarece antinomia aici s’a clarificat Integral. Dar și în alte țări, anul 1936 a marcat aceeaș luptă, pe alocuri mai confuză în înfățișarea sa externă, dar totuși clară și precisă în desfășurarea ei în drama sa internă. Să vedem, în grabă și pe scurt, cum se verifică în cursul lui 1936 criteriul antinomiei creștine-iudaice. Să începem cu Rusia sovietică, cine ar fi crezut, afară de cei ce pururea cred in Iisus Hristos, că 1936 se sfârșește cu victoria ideii creștine asupra prozivnicului anticreștin. Acum, în spre sfârșitul acestui an, guvernul comunist este nevoit să recunoască propria sa înfrângere pe „frontul lichidării superstițiilor religioase". Religia a triumfat pretutindeni în împărăția ateismului oficial și obligator. Conștiința omului s-a descătușat nu din voia și generozitatea stăpânirii iudeo-comuniste, ci grație puterii și a invincibilității sale interne. Cine nu a fost nebun acela care a crezut că e posibil sa omori cugetul omului ? Să ne amintim de cuvintele cutremurătoare ale psalmistului: „Zis-a cel nebun în inima Sa — nu este Dumnezeu!“ Nebunia antidumnezeiască a comunismului ateist a debutat printr-o formidabilă persecuție împotriva conștiinței religioase a omului, după ce in prealabil a ucis teoretic pe Dumnezeu prin negațiuni semețe. Dar acceptând astăzi să proclame independența religioasă a cugetului uman ceea ce face noua constituție sovietică — guvernul face act de capitulare în fața inamicului, pe care nu l-a putut nimici. Ce inseamnă asta ? Asta înseamnă o biruință (Urmare în pag. tl aț Nota zilei Gânduri de anul nou*■ 1936 în viața internațională — Conflictul intre ideia naționalist-creștină și ideia internaționalist-iudaică — de G. M. IVANOV f La •ginii și puncte Noul cod penal Se așteaptă un an mai bun. Ca întotdeauna se fac urări, se socotesc bucuriile viitoare și se strâng mâini cu căldură și nădejde. Un singur lucru nu se poate spune: că noul cod penal ar fi mai politicos. In această privință nu ne putem aștepta la ceva mai blând. E cazul să regretăm trecutul... Bilanțul călătorilor Căile ferate au făcut socoteala călătorilor cari au părăsit Capitala în timpul sărbătorilor. Au fost 131.090, se spune,, pentru transportul cărora s’ar fi pus pe linie trenuri speciale. Bilanțul acesta uită să ne spună că mulți dintre călători s’au urcat în trenuri pe ferestre, au mers în picioare pe culoare și s’au distrat moțăind pe cuiere — și bineînțeles schimbând grațiozități cu conductorii trenurilor... Avansarea portăreilor Suntem în măsură să aducem la cunoștința cetitorilor noștri un fapt îmbucurător: câteva mii de portărei au fost avansați și definitivați. Zelul le-a fost așadar răsplătit. Dar pofta vine mâncând, se spune — și e cazul să ne întrebăm ce va fi în anul care vine, cu portăreii avansați și definitivați. La urma urmelor, chiar și portăreii sunt oameni... Inteligență Ministerul Internelor a convocat din nou pe prefecții de județ spre a le da instrucțiuni cu privire la revizuirea străinilor. Nu au fost suficiente circulările de până acum. Este o dovadă a inteligenții acestor representanți ai puterii executive pe care și i-a ades guvernul, sau urmarea impreciziunii de la centru? r-*-*-*-*-* *-i