Ţara Noastră, martie 1937 (Anul 15, nr. 1340-1359)

1937-03-01 / nr. 1340

PAGINA 2-a fARA KOASTRÄ Scandalul concesiunii telefoanelor . O bogăție națională și un important izvor de venituri, date pe mâna străinilor în con­­dițiuni oneroase. Cum își bat joc veneticii și uneltele lor de elementul românesc — — Interpelarea d-lui deputat Leon Seridon — încă astă primăvară, în luna Mar­tie, am interpelat pe d. ministru al Comunicațiilor și Lucrărilor Publice asupra așa zisei concesionări a tele­foanelor ,susținând că contractul prin care s’au înstrăinat instalațiunile noastre telefonice este oneros din punct de vedere material, fiindcă a cauzat imense prejudicii materiale Statului Român. Am mai afirmat că este păgubitor acest contract și din punct de vedere național, fiindcă pe­riclitează interese importante cari privesc siguranța și apărarea Statu­lui nostru. Făcând bilanțul unei activități de peste 5 ani — de când s’au înstrăinat telefoanele — am arătat în sfârșit că aceasta așa zisă societate română de telefoane nu și-a executat princi­palele obligațiuni impuse prin con­tract, iar personalului român preluat odată cu încheierea contractului de la Regia Autonomă P. T. T. înțelege să-i aplice un tratament nedrept, neome­­nos, care se rezumă la o totală dis­­considerare a stipulațiunilor contrac­tului, cari reglementează situația per­sonalului românesc P. T. T. Luând act de conținutul interpelă­rii anunțate de mine și văzând și pă­rerea guvernului în orice caz nu prea favorabilă, d. președinte al societății române de telefoane GRIGORE FI­LIPESCU n’a așteptat desvoltarea in­terpelării mele, ci s’a grăbit să lămu­rească printr’un răspuns anticipat opinia publică, răspuns care a fost publicat în toate ziarele din Capitala țării. Am în fața mea întâmpinarea d-lui Grigore Filipescu. D-sa în acest răspuns de justificare ne arată, că de când prezidează so­­ci­­etatea română de telefoane, de la care binevoiește să încaseze lunar suma de 116.000 lei, și-a impus o linie de conduită bine precizată: Să nu po­lemizeze pe chestiuni cari interesează societatea. Văzând însă că anumite șoapte și învinuiri se transformă în acuzațiuni precise rostite dela tribuna parlamentară este constrâns să iasă în sfârșit din rezervă, să pună lucru­rile la punct, să restabilească ade­vărul. . Plân­gându-se în sfârșit de o pre­tinsă sabotare din partea primăriei Capitalei, d. președinte al societății de telefoane își termină întâmpinarea printr’o perorație, enunțând: Adevă­rul este că societatea de telefoane, obligată să satisfacă în primul rând interesele unui mare serviciu de uti­litate publică, nu poate mulțumi în acelaș timp toate exigențele politicia­niste. Adoptând aceaei linie de conduită, ca și d. Grigore Filipescu, la rândul meu nu doresc să polemizez cu d. președinte al societății telefoanelor, căci interpelarea mea o adresez d-lui ministru al Comunicațiilor, de la care aștept să-mi răspundă la toate punc­tele, ce le voiu aduce în discuția a­­cestei adunări. Vă rog, deci, pe d-voastră, d-lor deputați, să fiți arbitri imparțiali, cunoscând conținutul întâmpinării d-lui Grigore Filipescu și ascultând cele expuse de mine să vă faceți o dreaptă judecată, dacă d. Grigore Fi­lipescu ori cât de interesat ar fi în apărarea intereselor acestei societăți străine a fost sau nu bine inspirat a­­tunci când a calificat interpelarea mea ca fiind umoristică și certată cu logica. A fost sau nu bine inspirat de președinte al societății telefoanelor, când a susținut că marea vină a societății telefoanelor ar fi numai fap­tul că nu poate mulțumi toate exi­gențele politicianiste — fără ca să-și dea seama că prin această declara­ție de președinte recunoaște implicit că la baza activității acestei societăți stă în primul rând satisfacerea inte­reselor politicianiste, pe cari sori­etatea telefoanelor — în orice caz spre re­gretul d — nu le poate mulțumi de­cât numai în parte. art 28 din contract „...Pentru servi­ciile și avantagiile prestate de în­treprinderea Americană I. T. T...“ pe această întreprindere americană de orice impozit Cota de 4%, numită redevență tre­buie deci considerată ca o simplă taxă specială asupra venitului Societății telefoanelor, ceea ce însemnează că Statul român realmente până în pre­zent — în afară de prețul de cum­părare primit pentru vânzarea insta­lațiunilor telefonice, și pe care trebue să-l replătească la răscumpărare — nu a încasat și nu încasează drept venit nici un ban de la Societatea telefoa­nelor. Statul român în schimbul de 4% a pierdut, 1. 15% impozit pe venitul indus­trial. 2. Circa 5% impozit complimentar. 3. 23 milioane la venitul dublu. 4. 22 milioane taxă de timbru la constituirea Societății. 5. 20 milioane impozit proporțional după actul de vânzare a instalațiuni­­lor telefonice. Taxa de 4% asupra încasărilor brute realizate de Societatea telefoa­nelor se compensează deci cu aceste­­ pierderi suferite de Stat prin scuti­­­­rea societății telefoanelor de orice impozite și taxe de timbre și atunci cum se mai poate în mod cinstit jus­tifica rentabilitatea concesionării serviciului telefonic prin înstrăinarea instalațiunilor telefonice? Rentabili­tate justificată prin cota de 10% din­­ venitul net? Cinci ani de activitate,­­ cred că ne-au fost suficienți pentru a ne convinge că beneficiul net din care să primească Statul 10% nu va fi nici­odată! S’a susținut anume din partea gu­­­vernului național-țărănesc, că prețul de cumpărare, în sumă de cel puțin 1 miliard lei. Statul îl poate fructi­fica — probabil dându-l cu împru­mut — și realizând o dobândă de cel puțin 9% anual, ceace face suma de 104 milioane. S’a afirmat în expunerea de motive, că aceasta ar fi „rezultatul finan­ciar“ al contractului încheiat cu fir­ma americană I. T. T. Care a fost însă cruda realitate? Mai înainte de toate Statul n’a primit un miliard, ci numai circa 757 milioane lei. Deci altă pierdere pentru Stat de circa 250 milioane la prețul de vânzare, altă pagubă de cca. 25 milioane în fiecare an față de cal­culele cinstit concepute și cinstit stu­diate de guvernul național-țărănist. Aș vre­a să știu: unde anume se reflectează în bugetul Statului acest rezultat financiar al contractului în­cheiat în 1930 cu Casa americană Morgan? Unde aflăm în bugetul Sta­tului la venituri în fiecare an trecută suma de 104 milioane, interese înca­sate de Stat după prețul de vân­zare al telefoanelor? Este admisibil să se susțină în fața Parlamentului, că exploatarea servi­­­ciului telefonic în regie, nu prezintă pentru Stat decât rentabilitatea foarte redusă de abia 3%, iar prin art. 21 din contract se garantează Statul ro­mân societății telefoanelor o renta­bilitate de cel puțin 10%, după capi­talul învestit? O jenă financiară momentană a Statului, nu poate justifica angaja­rea avuțiilor Statului în valoare de mai multe miliarde pe timp de 35 de ani Căci după cum bine a spus d. prof. Nicolae Iorga adevăratul și uni­cul motiv al concesionării telefoanelor a fost avansul de 4 milioane dolari promis pe lângă o dobândă de 8% de casa Morgan pentru cazul că va pu­tea cumpăra instalațiunile noastre te­lefonice. în 5 ani Regia Autonomă P. T. T. prin muncă românească fără con­cursul americanilor. Acesta e adevărul de netgăduit, veți conveni, domnule ministru al lucrărilor publice, că societatea de te­lefoane n’a înființat nici un nou cir­cuit telefonic, deși contractualmente era obligată să înființeze în termen de 5 ani între orașele arătate 15 nouă circuite telefonice. Numărul firelor telefonice preluate de la Stat, nu au fost sporite, deși unul din argumentele principale, invocate în justificarea în­străinării telefoanelor a fost tocmai asigurarea, că americanii vor îmbună­tăți și perfecționa și sub acest raport serviciul nostru telefonic, înființând o serie de no­i circuite telefonice, pe cari — după afirmațiunea autorului contractului — noi românii n’am fi în stare să le facem. Ce-au făcut americanii? Au intro­dus instalații de înaltă frecvență și în­tăritoare, adaptate circuitelor deja existente la data concesionării servu­­lui telefonic. S’au fantomizat parte din circuite, introducându-se ultimele invenții, care fac posibilă efectuarea mai multor convorbiri chiar și pe dis­tanțe mai mari în acelaș timp. Cele 15 circuite fizice, pe cari se­Dar societatea de telefoane nu s’a mulțumit numai să neglijeze com­­­­ple­tamente desvoltarea rețelelor, ce deservesc nevoile comunelor rurale în­tr’un Stat cu 80% țărani, ci ea este cât se poate de consecventă în apli­carea sistemului de a avea grije nu­mai de liniile cu mare rentabilitate. In aplicarea acestui sistem, oficiile telefonice din centrele urbane mici și mjlocii, se concesionează pur și sim­plu, în majoritatea cazurilor aceste concesiuni se fac minoritarilor cu pre­ferință jidanilor, cari astfel devin de­ținătorii secretelor de Stat și secrete­lor partcularilor transmise prin firul telefonic. Veniți la noi în țară cu cuvântul de ordine de a stoarce cât mai mult din vlaga acestui popor, atât de îngădui­tor americanii s’au pus pe muncă mai ales la capitolul tarifelor telefo­nice, unde publicul consumator este exploatat ca și într-o adevărată co­lonie. Deși potrivit art. 4 din contract, proprietățile mobiliare și imobiliare vândute societății americane I. T. T. au fost mult subevaluate tocmai pe considerațiunea că tarifele din 1929, pe care se obligase societatea de te­lefoane să le respecte nu dau un ran­dament prea mare. Deși potrivit art. 21 tarifele trebuesc să fie echitabile pentru public. Deși autorul contractului atât prin expunerea de motive cât și prin ra­portul comisiunii a dat Parlamentu­lui asigurări formale, că s’au luat toate garanțiile necesare nu numai pentru menținerea tarifelor existente la încheierea contractului, ci chiar și pentru reducerea lor simțitoare. Ne este dar să constatăm că tarifele telefonice, mai ales la abonamente s’au urcat cu 100%, ba chiar și mai mult, față de tarifele existente la data în­cheierii contractului. S’a aprobat în 19 Martie 1931 regu­lamentul și tariful general printr’un jurnal al consiliului de miniștri, care permitea o urcare de cca. 100% față de tarifele în vigoare la încheierea contractului. Acest jurnal al consiliu­lui de miniștri este semnat și de au­torul contractului, d. Virgil Madgearu, care­ numai cu câteva luni mai în urmă dădea Parlamentului asigurarea că s’au luat toate garanțiile necesare cietatea americană I. T. T., s'a obligat să le instaleze în termen de 5 ani — nu le-a înființat. Ori, ca Statul român să fie astfel păcălit, cred că nu era nevoie de înstrăinarea sreviciilor noastre tele­fonice. Societatea americană S. T. T. s’a mai obligat la punctul 5­ din art. 16 al contractului „...Să instaleze toate liniile auxiliare necesare, precum și instalațiunile cu releu pentru a ușura comunicația spre orice punct al ță­rii care este legat de sistemul inter­urban...“, căci doar la art. 1 din contract se spune, că scopul concesio­­nării serviciului telefonic ar fi ca în­treprinderea I. T. T. „...să desvolte și să înființeze în România un servi­ciu telefonic urban, interurban, rural și internațional complect și omogen, cuprinzând serviciile auxiliare și com­plimentare adecvate, pentru a ușura comunicația spre orice punct al țării...“ Pentru desvoltarea și amplificarea serviciului telefonic rural nu numai că nu și-a executat obligațiunile pe cari trebuia să le îndeplinească în termen de 5 ani, dar americanii s’au desinteresat compleetamente de ser­viciul telefonic rural, care se găsește astăzi într’o situație precară, bine cu­noscută de toată lumea, că tarifele nu vor fi urcate, ci simți­tor scăzute. In acest tarif general se precizează la art. 20 alin. a) ca tuturor servicii­lor telefonice de orice fel, existente înainte de aprobarea a prezentului tarif vor fi supuse vechiului tarif, a­­plicat de Regia Autonomă P. T. T. până la terminarea planului de inves­tiție prevăzut de art. 16 din contract și care trebuia executat în termen de 5 ani, din care însă — după cum a­­rătasem deja — americanii n’au exe­cutat până în prezent nici măcar 10%. Și acum, domnilor deputați, am a­­juns la ultimul capitol, care privește tratamentul pe care înțelege această întreprindere să-l aplice funcționari­lor P. T. T.-iști, menținuți în serviciu cu ocaziunea încheierii contractului. Mă angajez să fac în fața d-voastră dovada că sub acest raport societatea de telefoane și-a nesocotit angaja­mentele principale cuprinse în art. 18 din contract. A desconsiderat asigură­rile formale date de guvern Parla­mentului în sensul, că drepturile câș­tigate ale funcționarilor vor fi cu sfințenie respectate, stabilindu-se o desăvârșită egalitate de tratament funcționarilor P. T. T.-iști, cari vor beneficia de aceleași avantajii și be­neficii materiale, cari se vor acorda nouilor angajați. Președintele nostru suprem de pro­fesor A. C. Cuza, aducând în discuția Parlamentului toate neajunsurile a­­cestui contract, cu o legitimă revoltă a criticat dispozițiunile, cuprinse în art. 18 protestând în deosebi împo­­­triva faptului, că autorul contractu­lui înțelege să treacă drepturile de numire, revocare, avansare și de a aplica măsuri disciplinare aparținând Statului și exercitate prin Regia Au­tonomă P. T. T. unei întreprinderi străine ,conferindu-i astfel atribuțiuni ce aparțin suveranității unui stat. Societatea de telefoane prin sem­nătura întreprinderii americane S. T. T. este obligată nu numai la respec­tarea drepturilor câștigate ale foștilor funcționari de la Direcția P. T. T. ci chiar să le asigure egalitate de tratament și în privința tuturor a­­vantajelor materiale acordate funcțio­narilor străini, angajați de societatea de telefoane. Ce trebuia să fie și ce este conce­siunea telefoanelor biliare telefonice, pe lângă suma de 757 milioane, cu dreptul de răscumpă­rare asigurat Statului român după 35 de ani. Acest drept de răscumpărare Sta­tul îl poate exercita plătind Societății române de telefoane pe lângă suma de 757 milioane și ultima centimă învestită de această societate în în­treprinderea aceasta. Iar dacă răs­cumpărarea se face d­upă 20 de ani, Statul este obligat să mai plătească o recompensă specială de 15% după capitalul investit de întreprinderea americană. Prin urmare vedeți, d-lor deputați, un contract de vânzare, un contract de înstrăinare în toată accepțiunea cuvântului asigurându-se Statului numai dreptul de răscumpărare în executarea căruia—după cum vom­ a­­răta — este însă compleetamente des­coperit, neavând posibilitatea unui control eficace în ceace privește rea­litatea sumelor pe care Socieatea ro­mână de telefoane fert nevoește să se materialele, clădirile, liniile destinate erviciului telefonic, cu un cuvânt ,ate proprietățile mobiliare și im o­învestească în sarcina Statului mân. Instrăinarea unui izvor de venituri Voîu începe desvoltarea interpelării mele prin a defini natura contractu­lui, încheiat sub guvernarea național­­țărănistă în anul 1930 cu societatea americană I. T. T., așa cum se des­prinde natura acestui contract din consecințele juridice, ce rezultă pen­tru părțile contractante. Ar fi firesc ca definiția juridică a acestui contract să rezulte din chiar denumirea legii, prin care s’a obți­nut ratificarea contractului. Ori, d-lor deputați, această lege se întitulează: legea pentru desvotarea și perfecțio­narea serviciului telefonic român, iar dacă pe lângă conținutul art. 1 mai citim și cel prevăzute la art. 3 și 4 pentru mintea oricărui om de drept, fără multă pregătire juridică, nu mai potae forma nici un secret — pe care poate că a vrut denumirea legii să-l acopere în­ fața opiniei publice — că prin acest contract s’au înstrăinat pur și simplu Casei Morgan din Ame­rica toate instalațiunile, aparatele. Deci, d- lor deputați, să nu se mai vorbească — așa cum se obi­șnuește în limbajul curent — de concesionarea telefoanelor, căci telefoanele Țării Românești nu sunt concesionate, sunt pur și simplu înstrăinate și vândute unei întreprinderi americane și în stăpânirea cărora Statul român nu va putea intra decât, plătind pe lângă prețul inițial de cumpărare stabilit în suma de lei 757 milioane, ultimul ban învestit de această întreprindere, după facturi și devize prezentate, fără po­sibilitatea unui control real din par­tea Statului. De concesionat nu s’a concesionat decât dreptul regalian, monopolul de exploatare a serviciului telefonic, res­tul ce aparține serviciului telefonic în această țară, totul s’a vândut, s'a înstrăinat. Președintele nostru suprem, d. A. C. Cuza, s’a urcat la tribuna Camerei și în ședința din 26 iunie 1930 a zis: „...Domnilor deputați, ar trebui să privesc proectul dv. de lege cu adân­că amărăciune, cu adâncă durere și aș putea zice cu adâncă indignare, dar îl privesc cu adâncă seninătate. Și-l privesc astfel pentru că el reprezintă și caracterizează încheierea unei ere a partidelor noastre politice și înce­putul unei alte ere, profund întristă­toare...“. .„..înțeleg importanța covârșitoare a telfoanelor — a susținut mai de­parte d. A. C. Cuza — însă cele mai elementare considerațiuni de desvol­­tare națională pretind, ca aceste te­lefoane să fie administrate și desvol­­tat­e de români...“ Ocupându-se, în deosebi, de preve­derile cuprinse în art. 18 din contract, care tratează soarta personalului ro­mân P. T. T., trecut în serviciul aces­tei societăți, d. A. C. Cuza a susți­nut, că dispoziția prin care toate drepturile Regiei Autonome P. T. T. trec asupra Societății telefoanelor în ceea ce privește numirea, revocarea și măsurile disciplinare privitoare la acest personal românesc, însemnează nu numai jignirea amorului propriu național, ci mai rău: este un atentat la puterea suverană a statului. Am în fața mea de asemeni dis­cursul ținut de d. D­r. Ioanițescu. Fără mari însușiri de specialitate, fără multe calcule aritmetice orice cetățean își poate face socoteala cât de avantajos este pentru Stat acest contract dacă Statul încasează deja societatea telefoanelor anual abia 20 milioane lei, față de 73 milioane, în­casate atunci când telefoanele erau administrata de Stat prin Regia Au­tonomă P. T. T. Această pagubă pentru Stat care se cifrează numai sub acest raport la suma de peste 50 milioane anual re­zultă deci dintr’un contract, despre. Citind și recitind acest discurs atât de documentat ajung la concluzia, că după o funcționare de abia 5 ani a Societății de telefoane toate obiecțiu­­nile și criticile formulate într-un ade­vărat strigăt de alarmă asupra unui nemai­pomenit jaf, ce se pregătește în averea Statului sunt astăzi — spre durerea noastră — în întregime și pe deplin justificate și confirmate. Necesitatea înstrăinării telefoanelor a încercat să o justifice autorul con­tractului, susținând ■ nerentabilitatea exploatării telefoanelor pentru stat. Ceea ce pentru o întreprindere străină este rentabil, ba chiar foarte renta­bil, pentru Stat bine înțeles nu repre­zintă nici o rentabilitate. In justificarea nerentabilității ex­ploatării serviciului telefonic din par­tea Statului și deci necesitatea îns­trăinării acestui serviciu unei între­prinderi americane, s’a susținut de către autorul contractului, că benefi­ciul realizat de Stat în anul 1929 prin Regia Autonomă P. T. T. n’ar fi fost decât de 73 milioane și făcând o so­coteală cu adevărat americană a­­junge la concluzia, că rentabilitatea pentru Stat n’ar fi fost mai mare de­cât 3% anual, socotită această cotă de rentabilitate la un capital de cel puțin un miliard lei cât a afirmat au­torul cu toată siguranța, că va primi Statul drept preț de cumpărare pen­tru vânzarea instalațiunilor telefonice. Față de această socoteală americană, oamenii noștri de specialitate au ară­tat că adăugând la încasările brute de 324 milioane realizate de Stat prin Regia Autonomă P. T. T. și suma de 80 milioane, cât reprezintă restanțele autorităților Statului pentru convor­biri telefonice și rămase neachitate în cursul anului 1929, rezultă un be­­neficiu net pe seama statului reali­zat în anul 1929 nu de 73 milioane, ci de peste 84 milioane, ceeace repre­zintă o rentabilitate de 11,5%. In schimb față de acest vneți de 84 milioane sau fie chiar numai de 73 milioane realizat de Stat în cursul anului 1929, Statul în primii ani ai concesionării n’a primit drept rede­­vență decât 20 milioane, iar în ulti­mul an abia 26 milioane, care autorul lui afirmă, că este nece­sar și echitabil, că a fost cinstit con­ceput, cinstit redactat și bine studiat Autorul contractului a avut grije să mai consimtă în favorul Întreprin­derii americane la o serie­­ de avanta­­je­ absolut nejustificate, cari înseamnă tot atâtea pierderi pentru Statul ro­mân. In schimbul tax­ei de 4% asupra încasărilor brute și care s-a cifrat in primii ani de activare a Societății te­lefoanelor la abia 20 milioane, Statul român­­ a înțeles să scutească prin Cât pierde Statul român 16- O societate spoliatoare D, deputat LEON SCRIDON Cum a fost evaluat inventarul Tot astfel nici situația precară a telefoanelor n’a putut justifica înche­ierea acestui contract, prin care am făcut ceea ce — în afară de Spania — n’a făcut nici un stat din Europa, să-și înstrăineze telefoanele și să-și concesioneze unei întreprinderi străi­ne exploatarea serviciului telefonic pe timp de 35 de ani. De aceea, d-lor deputați, se pu­tea foarte bine remedia situația pre­cară a telefoanelor din 1929, cercetân­­du-se motivele tuturor neajunsurilor în comparație cu felul cum se exploa­tează acest serviciu tot de către Stat în alte țări astfel că printr’o muncă asiduă, caracterizată prin folosirea mai echitabilă a circuitelor, printr’o pierdere de timp cât mai redusă in stabilirea legăturilor telefonice și în sfârșit printr’o mai severă urmărire a taxelor debitate de autorități — așa cum procedează americanii noștri — de­sigur veniturile ar fi crescut și din aceste venituri urcate s’ar fi putut aduce îmbunătățiri considera­­­bile serviciului nostru telefonic — fără ca să fie nevoie să se recurgă la ultima scăpare: înstrăinarea tele­foanelor în beneficiul întreprinderii străine. Să încep deci cu prima mare ope­rațiune, cu care s’a pus în executare contractul. Această operațiune privea evaluarea tuturor instalațiunilor, aparatelor, materialelor, clădirilor ce aparțineau serviciului telefonic. In expunerea de motive a legii se dă Parlamentului asigurarea formală, că în baza evaluărilor făcute de Re­gia Autonomă P. T. T. Statul va primi drept preț de cumpărare pen­tru instalațiunile telefonice cel pu­țin un miliard de lei. Ba mai mult s’a procedat imediat la facerea bi­lanțului acestei operațiuni financiare și s’a susținut că Statul român va în­casa pe urma prețului de cumpărare, socotit la cel puțin un miliard lei fără nici o bătaie de cap anual suma de 104 milioane, interese după pre­țul de cumpărare. Dar care a fost realitatea față de această socoteală? In loc să se fixeze prețul de cumpărare prin chiar con­tractul de vânzare, s’a procedat la o reevaluare, a cărui rezultat a fost, că prețul de cumpărare s’a stabili la abia 757 milioane, adică la mai puțin cu aproape 1/4 de miliard lei. Cum se justifică această lipsă de 243 milioane? In buzunarul cui a in­trat suma de aproape 250 milioane? Căci în mod logic trebue să presu­punem că întreprinderea americană — dacă bine­înțeles a lucrat cinstit — a contat că prețul de cumpărare va fi de cel puțin un miliard lei, așa cum era indicat de actele de evaluare făcute de experții Regied Autonome P. T. T., așa cum era anunțat în ex­punerea de motive a legii de ratifi­care. Obținând reducerea de aproape 250 milioane în paguba Statului sub cu­vânt, că tarifele reduse — care este obligată să le aplice — nu dau be­neficii prea mari, nici un scrupul n’a reținut această întreprindere ameri­cană să ceară imediat după plata prețului de cumpărare redus urcarea considerabilă a tarifelor telefonice. Și a obținut urcarea acestor tarife, așa cum numai a vrut. Căci acest contract, bine studiat și respectuos pentru drepturile Sta­tului, cum îl califică raportorul legii după ce la stabilirea prețului de cum­părare a dat americanilor posibilitatea să reducă prețul de cumpărare cu 243 milioane, a mai avut grija să deschidă imediat pe seama america­nilor posibilitatea urcării tarifelor pri dispozițiunea cuprinsă în art. 21, unde se precizează că tarifele tele­fonice pot fi astfel majorate încât să asigure societății telefoanelor după capitalul învestit un beneficiu net de cel puțin 10%. Dar, domnilor deputați, văzând că din partea Statului nu întâmpină nici o rezistență la reducerea prețului de vânzare, americanii nu s’au oprit aici, nu s’au mulțumit să păgubească Sta­tul român numia cu 243 milioane. Am afirmat în interpelarea mea, că în afară de aparate, instalațiuni te­lefonice, fire și materiale, etc., tre­cute în inventarul de evaluare, în­treprinderea americană a mai pre­luat o sumedenie de instalațiuni, fire și materiale telefonice, ce n’au fost trecit, în tabloul de evaluare și pen­tru care Statul român n’a primit nici un ban, consimțind să treacă aceste bunuri, în mod gratuit, în patrimoniul acestei întreprinderi străine. D. președinte al societății telefoa­nelor, oarecum revoltat de această a­­firmațiune a mea a decizat sentențios, că prin suma de 757 milioane înca­sate de Stat drept preț de cumpărare al telefoanelor s’a achitat și ultimul stâlp de telefon, evaluat și preluat din partea Statului. Să-mi îngăduie deci d. președinte al societății telefoanelor să­i fac do­vada celor afirmate de mine. Există faimoasa convențiune înche­iată la 4 ianuarie 1931 sub guver­narea național-țărănistă care după ce constată, că prețul tuturor proprietă­ților mobiliare și imobiliare telefonice evaluate și preluate de la Regia Au­tonomă P. T. T. conform inventaru­lui și tabloului de evaluare se stabi­lește la suma de 757 212, 158 lei, la punctele 3, 4 și 8, mai adaugă: Toți stâlpii din traseurile interur­bane, orice circuite telefonice, toate sculele care aparțin serviciului telefo­nic trec în patrimoniul societății de telefoane, chiar dacă din eroare au fost omiși din tabloul de evaluare. Ce înseamnă aceasta? Suma de 757 milioane a rezultat din evaluarea tu­turor proprietăților mobiliare și imo­biliare, cuprinse în tabloul de eva­luare. Proprietățile telefonice, care nu au fost cuprinse in tabloul de eva­luare — din eroare sau în mod voit nu interesează — n’au fost evaluate. Prin această convenție Statul ro­mân vine și consimte să treacă fără nici o contravaloare deci gratuit și acele proprietăți telefonice, cari n’au fost trecute în tabloul de evaluare și deci pentru cari Statul n’a primit nici un ban. Este oare această convenție legală? Se poate ca Statul român să cedeze fără nici o contravaloare unei între­prinderi particulare avutul său? Aștept răspunsul d-lui ministru de Comunicații, prin care să ne arate, ce anume măsuri a înțeles să ia ca Statul român să fie integral despă­gubit de pagubele considerabile sufe­rite prin sub­evaluarea proprietăți­lor telefonice preluate de la Stat și în­deosebi să ne răspundă de minis­tru ce anume măsuri a înțeles să ia ca toate proprietățile mobiliare și imobiliare, trecute fără nici o contra­valoare în patrimoniul societății de telefoane să fie evaluate și plătite Statului pe prețul lor real Condițiile de răscumpărare -Se vor pune pe seama Statului învest­iți cari nu au fost făcute- Trec acum la un capitol foarte im­portant și anume la reglementarea fi­xării prețurilor de răscumpărare pe care Statul român va trebui să plă­tească atunci când va prelua după expirarea contractului toate instala­­țiunile și proprietățile telefonice. V’am arătat, domr.Lor deputați că S’u­u­l român este obligat să restitue societății de telefoane conform art. 24 pe lângă prețul de cumpărare și ultima centinuă, învestită și justificată prin conturi și facturi prezentate de societatea de telefoane. Ori aici s’a procedat cu ușurință, care întrece orice închipuire. Autorul contractului a consimțit că toate învestirile în contul și sar­cina Statului să se facă fără posibili­tatea unui control real din partea Statului. Este admisibil să se facă fără lici­tație publică, fără caet de sarcini în­vestiri de miliarde în contul Statu­lui? Este admisibil să lipsească acest caiet de sarcini într’un contract de concesiune a avuțiilor Statului — cari reprezintă valori de miliarde — a­­tunci când legea pentru organizarea și administrarea avuțiilor publice în art. 15 și 18 prevede imperios, în ca­zul concesionării unui serviciu pu­­­blic cum este cel al telefoanelor în­tocmirea unui caiet de sarcini? Este admisibil ca Societatea de te­lefoane să facă în sarcina Statului învestiri de miliarde fără nici un în­conjur și supraveghere din partea Statului, care se mulțumește numai cu devize, conturi și facturi de in­vestiție prezentate ulterior Statului? Invocând dispozițiunile cuprinse în art 21 din contract care obligă în­treprinderea americană să folosească material de origină indigenă, aju­tând astfel după regulele concuren­ței libere industria și comerțul româ­nesc, ce fac americanii, înființează o societte numită „Stan­dard electrica", scutită și ea, nu știu în baza cărui tex­t de lege de impo­zite și taxe fiscale. Vă puteți închipui domnilor depu­tați, ce armonie deplină și bună în­țelegere există între societatea ro­­­mâ­nă de telefoane, care se mai nu­mește și „Standard Electrica“, iar ambele la un loc purtând numele pompos de „S. T. T.“ din America. Toate materialele sunt furnizate prin societatea „St­andard Electrica“, care execută și toate lucrările de construcție pentru serviciul telefonic, iar societatea română de telefoane prin anexa ei numită „Standard Elec­trica“ își semnează propriile ei acte justificate pentru învestirile făcute în sarcina Statului. Citind art. 1 din contract reținem, că ministerul Lucrărilor Publice și de Comunicații a convenit să încheie a­­cest contract cu societatea americană I. T. T. ca aceasta ...să desvolte și să înființeze în România un serviciu telefonic urban , interurban, rural și internațional, complet și omogenic cuprinzând serviciile auxiliare și complimentare adecvate, precum și un serviciu prin fir, cable, telefonice, fără fir sau alte căi de comunica­ție...“. Iar la art. 16 se precizează, ce a­­nume lucrări este obligată să execute societatea de telefoane în termen de 5 ani. 1. „Sisteme automate cu distribuții de cabluri subterane în părțile cen­trale ale orașelor: Arad, Cernăuți, Brăila, Chișinău, Cluj, Craiova, Con­stanța, Galați, Iași, Oradea, Ploești, Timișoara... Automatizarea tu s’a făcut decât i­. orașul Ploești în primii cinei ani, s’a completat automatizarea Capitalei iar pentru ochii lumii s’a mai auto­matizat și serviciul telefonic din Si­naia. Atât, nimic mai mult. Orașele: Arad, Cernăuți, Brăila, Vă întreb, domnule ministru al Lu­crărilor Publice după concepția codu­lui penal, cum se califică încercarea de a trece în sarcina Statului la ca­pitolul de învestiri o sumă, care real­mente n’a fost învestită? Voi discuta acum alt aspect al a­­cestei nenorocite concesiuni a servi­ciului telefonic, arătând că Statul este păcălit și prin acea, că societatea de telefoane nu și-a executat în termen și nu-și îndeplinește cele mai elemen­tare obligațiuni, impuse prin contract și îndeplinirea cărora a format în­săși rațiunea concesionării serviciu­lui telefonic public. Chișinău, Cluj, Craiova, Constanța, Galați, Oradea și Timișoara nu au fost automatizate. După anunțarea inter­­­pelării mele, în cursul acestui an s’a mai automatizat și serviciul telefonic din capitala Moldovei, făcându-se inaugurarea acestui serviciu automa­tizat cu multă pompă și reclamă ca și când societatea de telefoane ar fi săvârșit un mare act de binefacere și nu un act de executare tardivă a u­­nei simple obligații­ contractuale, care trebuia s’o execute cu 5 ani mai in urmă, însemnează aceasta executarea o­­bligațiunilor contractuale? Cu ce jus­tifică societatea de telefoane neexecu­­tarea acestor obligațiuni principale înscrise la art. 16 punctul 1. din con­tract? Lipsa de devize? Să-mi îngă­duie d. președinte al consiliului de administrație al societății telefoanelor să susțin eu de data aceasta, că să­­iea’stă scuză este intr’ad­evăr cam umoristică­ Pentru că societatea americană S. T T. să automatizeze în timp de 5 ani numai orașele Ploești și Sinaia, n’am avut nevoie de înstrăinarea ins­talațiunilor noastre telefonice, căci nu numai atât ei mult mai mult făcea Obligațiile contractuale nu sunt executate Acte de persecuție, de protecționism și de favoritism la angajarea funcționarilor Cum înțeleg însă americanii res­­­pectarea drepturilor câștigate și no­țiunea de egalitate de tratament, în­trece orice închipuire. D. D. R. Ioa­nițescu a fost foarte moderat, afir­mând că Statul român își robește funcționarii, consimțind să fie supuși unui tratament cu adevărat colonial. Vrednicii funcționari români—des­pre care d. profesor Nicolae Iorga cu ocaziunea discuțiunii legii de ratifi­care a contractului, se exprima pe bună dreptate atât de elogios — sunt puși să îndeplinească funcțiuni in­­­compatibile cu gradul lor, la respecta­rea căruia s’a obligat prin contract societatea de telefoane. Citez cazul inspectorilor: Stoicescu, Corbu, Căplescu, etc., de care ameri­canii înțeleg să-și bată pur și simplu joc, dându-le atribuțiuni de a aranja în atelaje bonuri de convorbiri tele­fonice. Tot astfel cazul lui­ Ionescu-Ploești, Popescu-Craiova, deși au gradul de inspector sunt mici șefi de oficii, funcțiuni ce trebuiesc îndeplinite de simplii oficianți. D. Ionescu Constantin fost oficiant superior cl. II-a P. T. T., dat afară din serviciul poștei române în anul 1931 pentru nereguli bănești, săvârșite la Ploești este angajat de societatea de telefoane, dându-i-se în anul 1934 postul de director fostei Zona V Ga­lați, având în subordine mulți func­ționari români cu un trecut irepro­­­șabil, mai mari în grad, pregătire și cultură. Acest sinistru personagiu îndepline­ște actualmente funcția de subdirec­tor Zona V., București. Alt funcționar, fost constructor P. T. T. cu numele I. Popescu, ames­tecat în aceleași fraude, destituit de poștă, este asemenea angajat de so­cietatea de telefoane, prezidată de d. Grigore Filipescu. Dacă d. președinte al consiliului de administrație al societății telefoa­nelor vorbește de bolșevizarea cor­pului funcționarilor, vizând pe func­ționarii români P. T. T.-iști, cari pro­testează împotriva acestor stări de lu­cruri, să-mi dea voie d. Grigore Fi­lipescu să-l contrazic și să susțin că aceste acte de favoritism inexplicabil, consimțite de societatea telefoanelor duc într’adevăr la anarhizarea corpu­lui funcționăresc. Aceste acte de protecționism și fa­voritism își produc bine înțeles sub raport material repercusiunea lor pă­­gubitoare pentru Stat. Este cazul angajatului grec Papa­­dache Iani, plătit cu o leafă lunară de peste 50.000 lei căruia fără să aibă o pregătire specială i s’a încredințat conducerea serviciului comercial. S’a descoperit o fraudă de peste 100 000 lei cu fișe de convorbiri telefonice, care a putut fi săvârșită numai din vina și nepriceperea conducătorului acestui serviciu. D-lui Papadache Iani nu i s’a a­­plicat nici o sancțiune, de fraudat­orii n’au fost dați pe mâna parchetului. In schimb s’a ținut seamă de do­rința d-lui Papadache Iani, care că­sătorit fiind cu o evreică a angajat pe alți doi evrei, rude cu soția sa, unul numit Antonie și altul Nissim, fără vre-o pregătire profesională deo­sebită, în schimb retribuiți cu lefuri și diurne grase, la cari un funcțio­nar român, cinstit și bine pregătit nu poate ajunge nici după un serviciu de 30 de ani. Ridicându-mă cu toată hotărîrea împotriva acestui sistem întreb pe d. ministru al Comunicațiilor. Dacă prin organele d-sale de control delegate în consiliul de administrație a aflat de neregulile săvârșite cu transferul de devize de către triumviratul Reinhardt, Litsch și Tolnay, patronat de directorul Tucker, prin care s’a operat în paguba Statului transfere de sute milioane ? Ar­e cunoștință d. ministru de Co­municații că aceste operațiuni de de­vize au fo­st făcute prin intermediul societății petrolifere „Budla“, infii­n­țată tot de acest domn L. B. Tucker și în a cărei patrimoniul au binevoit să intre devizele destinate de B. N R. pentru învestiri din materiale și ins­talațiuni cerute de societatea de te­lefoane? Știe d. ministru de Comunicații, că încasările devizelor primite din străi­nătate pentru convorbiri telefonice efectuate din străinătate în țară, n’au fost operate în registre iar devizele ce trebuiau plătite din România în străinătate au rămas neplătite? Este informat de ministru de Co­municații, că atunci când era pe cale să isbucnească un scandal asemănă­tor celui din Spania a sosit de ur­gență din America directorul general d. colonel Behn, care împreună cu $ ** !( Bas­­lli­a), ^

Next