Ţara Noastră, martie 1937 (Anul 15, nr. 1340-1359)
1937-03-01 / nr. 1340
PAGINA 2-a fARA KOASTRÄ Scandalul concesiunii telefoanelor . O bogăție națională și un important izvor de venituri, date pe mâna străinilor în condițiuni oneroase. Cum își bat joc veneticii și uneltele lor de elementul românesc — — Interpelarea d-lui deputat Leon Seridon — încă astă primăvară, în luna Martie, am interpelat pe d. ministru al Comunicațiilor și Lucrărilor Publice asupra așa zisei concesionări a telefoanelor ,susținând că contractul prin care s’au înstrăinat instalațiunile noastre telefonice este oneros din punct de vedere material, fiindcă a cauzat imense prejudicii materiale Statului Român. Am mai afirmat că este păgubitor acest contract și din punct de vedere național, fiindcă periclitează interese importante cari privesc siguranța și apărarea Statului nostru. Făcând bilanțul unei activități de peste 5 ani — de când s’au înstrăinat telefoanele — am arătat în sfârșit că aceasta așa zisă societate română de telefoane nu și-a executat principalele obligațiuni impuse prin contract, iar personalului român preluat odată cu încheierea contractului de la Regia Autonomă P. T. T. înțelege să-i aplice un tratament nedrept, neomenos, care se rezumă la o totală disconsiderare a stipulațiunilor contractului, cari reglementează situația personalului românesc P. T. T. Luând act de conținutul interpelării anunțate de mine și văzând și părerea guvernului în orice caz nu prea favorabilă, d. președinte al societății române de telefoane GRIGORE FILIPESCU n’a așteptat desvoltarea interpelării mele, ci s’a grăbit să lămurească printr’un răspuns anticipat opinia publică, răspuns care a fost publicat în toate ziarele din Capitala țării. Am în fața mea întâmpinarea d-lui Grigore Filipescu. D-sa în acest răspuns de justificare ne arată, că de când prezidează societatea română de telefoane, de la care binevoiește să încaseze lunar suma de 116.000 lei, și-a impus o linie de conduită bine precizată: Să nu polemizeze pe chestiuni cari interesează societatea. Văzând însă că anumite șoapte și învinuiri se transformă în acuzațiuni precise rostite dela tribuna parlamentară este constrâns să iasă în sfârșit din rezervă, să pună lucrurile la punct, să restabilească adevărul. . Plângându-se în sfârșit de o pretinsă sabotare din partea primăriei Capitalei, d. președinte al societății de telefoane își termină întâmpinarea printr’o perorație, enunțând: Adevărul este că societatea de telefoane, obligată să satisfacă în primul rând interesele unui mare serviciu de utilitate publică, nu poate mulțumi în acelaș timp toate exigențele politicianiste. Adoptând aceaei linie de conduită, ca și d. Grigore Filipescu, la rândul meu nu doresc să polemizez cu d. președinte al societății telefoanelor, căci interpelarea mea o adresez d-lui ministru al Comunicațiilor, de la care aștept să-mi răspundă la toate punctele, ce le voiu aduce în discuția acestei adunări. Vă rog, deci, pe d-voastră, d-lor deputați, să fiți arbitri imparțiali, cunoscând conținutul întâmpinării d-lui Grigore Filipescu și ascultând cele expuse de mine să vă faceți o dreaptă judecată, dacă d. Grigore Filipescu ori cât de interesat ar fi în apărarea intereselor acestei societăți străine a fost sau nu bine inspirat atunci când a calificat interpelarea mea ca fiind umoristică și certată cu logica. A fost sau nu bine inspirat de președinte al societății telefoanelor, când a susținut că marea vină a societății telefoanelor ar fi numai faptul că nu poate mulțumi toate exigențele politicianiste — fără ca să-și dea seama că prin această declarație de președinte recunoaște implicit că la baza activității acestei societăți stă în primul rând satisfacerea intereselor politicianiste, pe cari sorietatea telefoanelor — în orice caz spre regretul d — nu le poate mulțumi decât numai în parte. art 28 din contract „...Pentru serviciile și avantagiile prestate de întreprinderea Americană I. T. T...“ pe această întreprindere americană de orice impozit Cota de 4%, numită redevență trebuie deci considerată ca o simplă taxă specială asupra venitului Societății telefoanelor, ceea ce însemnează că Statul român realmente până în prezent — în afară de prețul de cumpărare primit pentru vânzarea instalațiunilor telefonice, și pe care trebue să-l replătească la răscumpărare — nu a încasat și nu încasează drept venit nici un ban de la Societatea telefoanelor. Statul român în schimbul de 4% a pierdut, 1. 15% impozit pe venitul industrial. 2. Circa 5% impozit complimentar. 3. 23 milioane la venitul dublu. 4. 22 milioane taxă de timbru la constituirea Societății. 5. 20 milioane impozit proporțional după actul de vânzare a instalațiunilor telefonice. Taxa de 4% asupra încasărilor brute realizate de Societatea telefoanelor se compensează deci cu aceste pierderi suferite de Stat prin scutirea societății telefoanelor de orice impozite și taxe de timbre și atunci cum se mai poate în mod cinstit justifica rentabilitatea concesionării serviciului telefonic prin înstrăinarea instalațiunilor telefonice? Rentabilitate justificată prin cota de 10% din venitul net? Cinci ani de activitate, cred că ne-au fost suficienți pentru a ne convinge că beneficiul net din care să primească Statul 10% nu va fi niciodată! S’a susținut anume din partea guvernului național-țărănesc, că prețul de cumpărare, în sumă de cel puțin 1 miliard lei. Statul îl poate fructifica — probabil dându-l cu împrumut — și realizând o dobândă de cel puțin 9% anual, ceace face suma de 104 milioane. S’a afirmat în expunerea de motive, că aceasta ar fi „rezultatul financiar“ al contractului încheiat cu firma americană I. T. T. Care a fost însă cruda realitate? Mai înainte de toate Statul n’a primit un miliard, ci numai circa 757 milioane lei. Deci altă pierdere pentru Stat de circa 250 milioane la prețul de vânzare, altă pagubă de cca. 25 milioane în fiecare an față de calculele cinstit concepute și cinstit studiate de guvernul național-țărănist. Aș vrea să știu: unde anume se reflectează în bugetul Statului acest rezultat financiar al contractului încheiat în 1930 cu Casa americană Morgan? Unde aflăm în bugetul Statului la venituri în fiecare an trecută suma de 104 milioane, interese încasate de Stat după prețul de vânzare al telefoanelor? Este admisibil să se susțină în fața Parlamentului, că exploatarea serviciului telefonic în regie, nu prezintă pentru Stat decât rentabilitatea foarte redusă de abia 3%, iar prin art. 21 din contract se garantează Statul român societății telefoanelor o rentabilitate de cel puțin 10%, după capitalul învestit? O jenă financiară momentană a Statului, nu poate justifica angajarea avuțiilor Statului în valoare de mai multe miliarde pe timp de 35 de ani Căci după cum bine a spus d. prof. Nicolae Iorga adevăratul și unicul motiv al concesionării telefoanelor a fost avansul de 4 milioane dolari promis pe lângă o dobândă de 8% de casa Morgan pentru cazul că va putea cumpăra instalațiunile noastre telefonice. în 5 ani Regia Autonomă P. T. T. prin muncă românească fără concursul americanilor. Acesta e adevărul de netgăduit, veți conveni, domnule ministru al lucrărilor publice, că societatea de telefoane n’a înființat nici un nou circuit telefonic, deși contractualmente era obligată să înființeze în termen de 5 ani între orașele arătate 15 nouă circuite telefonice. Numărul firelor telefonice preluate de la Stat, nu au fost sporite, deși unul din argumentele principale, invocate în justificarea înstrăinării telefoanelor a fost tocmai asigurarea, că americanii vor îmbunătăți și perfecționa și sub acest raport serviciul nostru telefonic, înființând o serie de noi circuite telefonice, pe cari — după afirmațiunea autorului contractului — noi românii n’am fi în stare să le facem. Ce-au făcut americanii? Au introdus instalații de înaltă frecvență și întăritoare, adaptate circuitelor deja existente la data concesionării servului telefonic. S’au fantomizat parte din circuite, introducându-se ultimele invenții, care fac posibilă efectuarea mai multor convorbiri chiar și pe distanțe mai mari în acelaș timp. Cele 15 circuite fizice, pe cari seDar societatea de telefoane nu s’a mulțumit numai să neglijeze completamente desvoltarea rețelelor, ce deservesc nevoile comunelor rurale într’un Stat cu 80% țărani, ci ea este cât se poate de consecventă în aplicarea sistemului de a avea grije numai de liniile cu mare rentabilitate. In aplicarea acestui sistem, oficiile telefonice din centrele urbane mici și mjlocii, se concesionează pur și simplu, în majoritatea cazurilor aceste concesiuni se fac minoritarilor cu preferință jidanilor, cari astfel devin deținătorii secretelor de Stat și secretelor partcularilor transmise prin firul telefonic. Veniți la noi în țară cu cuvântul de ordine de a stoarce cât mai mult din vlaga acestui popor, atât de îngăduitor americanii s’au pus pe muncă mai ales la capitolul tarifelor telefonice, unde publicul consumator este exploatat ca și într-o adevărată colonie. Deși potrivit art. 4 din contract, proprietățile mobiliare și imobiliare vândute societății americane I. T. T. au fost mult subevaluate tocmai pe considerațiunea că tarifele din 1929, pe care se obligase societatea de telefoane să le respecte nu dau un randament prea mare. Deși potrivit art. 21 tarifele trebuesc să fie echitabile pentru public. Deși autorul contractului atât prin expunerea de motive cât și prin raportul comisiunii a dat Parlamentului asigurări formale, că s’au luat toate garanțiile necesare nu numai pentru menținerea tarifelor existente la încheierea contractului, ci chiar și pentru reducerea lor simțitoare. Ne este dar să constatăm că tarifele telefonice, mai ales la abonamente s’au urcat cu 100%, ba chiar și mai mult, față de tarifele existente la data încheierii contractului. S’a aprobat în 19 Martie 1931 regulamentul și tariful general printr’un jurnal al consiliului de miniștri, care permitea o urcare de cca. 100% față de tarifele în vigoare la încheierea contractului. Acest jurnal al consiliului de miniștri este semnat și de autorul contractului, d. Virgil Madgearu, care numai cu câteva luni mai în urmă dădea Parlamentului asigurarea că s’au luat toate garanțiile necesare cietatea americană I. T. T., s'a obligat să le instaleze în termen de 5 ani — nu le-a înființat. Ori, ca Statul român să fie astfel păcălit, cred că nu era nevoie de înstrăinarea sreviciilor noastre telefonice. Societatea americană S. T. T. s’a mai obligat la punctul 5 din art. 16 al contractului „...Să instaleze toate liniile auxiliare necesare, precum și instalațiunile cu releu pentru a ușura comunicația spre orice punct al țării care este legat de sistemul interurban...“, căci doar la art. 1 din contract se spune, că scopul concesionării serviciului telefonic ar fi ca întreprinderea I. T. T. „...să desvolte și să înființeze în România un serviciu telefonic urban, interurban, rural și internațional complect și omogen, cuprinzând serviciile auxiliare și complimentare adecvate, pentru a ușura comunicația spre orice punct al țării...“ Pentru desvoltarea și amplificarea serviciului telefonic rural nu numai că nu și-a executat obligațiunile pe cari trebuia să le îndeplinească în termen de 5 ani, dar americanii s’au desinteresat compleetamente de serviciul telefonic rural, care se găsește astăzi într’o situație precară, bine cunoscută de toată lumea, că tarifele nu vor fi urcate, ci simțitor scăzute. In acest tarif general se precizează la art. 20 alin. a) ca tuturor serviciilor telefonice de orice fel, existente înainte de aprobarea a prezentului tarif vor fi supuse vechiului tarif, aplicat de Regia Autonomă P. T. T. până la terminarea planului de investiție prevăzut de art. 16 din contract și care trebuia executat în termen de 5 ani, din care însă — după cum arătasem deja — americanii n’au executat până în prezent nici măcar 10%. Și acum, domnilor deputați, am ajuns la ultimul capitol, care privește tratamentul pe care înțelege această întreprindere să-l aplice funcționarilor P. T. T.-iști, menținuți în serviciu cu ocaziunea încheierii contractului. Mă angajez să fac în fața d-voastră dovada că sub acest raport societatea de telefoane și-a nesocotit angajamentele principale cuprinse în art. 18 din contract. A desconsiderat asigurările formale date de guvern Parlamentului în sensul, că drepturile câștigate ale funcționarilor vor fi cu sfințenie respectate, stabilindu-se o desăvârșită egalitate de tratament funcționarilor P. T. T.-iști, cari vor beneficia de aceleași avantajii și beneficii materiale, cari se vor acorda nouilor angajați. Președintele nostru suprem de profesor A. C. Cuza, aducând în discuția Parlamentului toate neajunsurile acestui contract, cu o legitimă revoltă a criticat dispozițiunile, cuprinse în art. 18 protestând în deosebi împotriva faptului, că autorul contractului înțelege să treacă drepturile de numire, revocare, avansare și de a aplica măsuri disciplinare aparținând Statului și exercitate prin Regia Autonomă P. T. T. unei întreprinderi străine ,conferindu-i astfel atribuțiuni ce aparțin suveranității unui stat. Societatea de telefoane prin semnătura întreprinderii americane S. T. T. este obligată nu numai la respectarea drepturilor câștigate ale foștilor funcționari de la Direcția P. T. T. ci chiar să le asigure egalitate de tratament și în privința tuturor avantajelor materiale acordate funcționarilor străini, angajați de societatea de telefoane. Ce trebuia să fie și ce este concesiunea telefoanelor biliare telefonice, pe lângă suma de 757 milioane, cu dreptul de răscumpărare asigurat Statului român după 35 de ani. Acest drept de răscumpărare Statul îl poate exercita plătind Societății române de telefoane pe lângă suma de 757 milioane și ultima centimă învestită de această societate în întreprinderea aceasta. Iar dacă răscumpărarea se face după 20 de ani, Statul este obligat să mai plătească o recompensă specială de 15% după capitalul investit de întreprinderea americană. Prin urmare vedeți, d-lor deputați, un contract de vânzare, un contract de înstrăinare în toată accepțiunea cuvântului asigurându-se Statului numai dreptul de răscumpărare în executarea căruia—după cum vom arăta — este însă compleetamente descoperit, neavând posibilitatea unui control eficace în ceace privește realitatea sumelor pe care Socieatea română de telefoane fert nevoește să se materialele, clădirile, liniile destinate erviciului telefonic, cu un cuvânt ,ate proprietățile mobiliare și im oînvestească în sarcina Statului mân. Instrăinarea unui izvor de venituri Voîu începe desvoltarea interpelării mele prin a defini natura contractului, încheiat sub guvernarea naționalțărănistă în anul 1930 cu societatea americană I. T. T., așa cum se desprinde natura acestui contract din consecințele juridice, ce rezultă pentru părțile contractante. Ar fi firesc ca definiția juridică a acestui contract să rezulte din chiar denumirea legii, prin care s’a obținut ratificarea contractului. Ori, d-lor deputați, această lege se întitulează: legea pentru desvotarea și perfecționarea serviciului telefonic român, iar dacă pe lângă conținutul art. 1 mai citim și cel prevăzute la art. 3 și 4 pentru mintea oricărui om de drept, fără multă pregătire juridică, nu mai potae forma nici un secret — pe care poate că a vrut denumirea legii să-l acopere în fața opiniei publice — că prin acest contract s’au înstrăinat pur și simplu Casei Morgan din America toate instalațiunile, aparatele. Deci, d- lor deputați, să nu se mai vorbească — așa cum se obișnuește în limbajul curent — de concesionarea telefoanelor, căci telefoanele Țării Românești nu sunt concesionate, sunt pur și simplu înstrăinate și vândute unei întreprinderi americane și în stăpânirea cărora Statul român nu va putea intra decât, plătind pe lângă prețul inițial de cumpărare stabilit în suma de lei 757 milioane, ultimul ban învestit de această întreprindere, după facturi și devize prezentate, fără posibilitatea unui control real din partea Statului. De concesionat nu s’a concesionat decât dreptul regalian, monopolul de exploatare a serviciului telefonic, restul ce aparține serviciului telefonic în această țară, totul s’a vândut, s'a înstrăinat. Președintele nostru suprem, d. A. C. Cuza, s’a urcat la tribuna Camerei și în ședința din 26 iunie 1930 a zis: „...Domnilor deputați, ar trebui să privesc proectul dv. de lege cu adâncă amărăciune, cu adâncă durere și aș putea zice cu adâncă indignare, dar îl privesc cu adâncă seninătate. Și-l privesc astfel pentru că el reprezintă și caracterizează încheierea unei ere a partidelor noastre politice și începutul unei alte ere, profund întristătoare...“. .„..înțeleg importanța covârșitoare a telfoanelor — a susținut mai departe d. A. C. Cuza — însă cele mai elementare considerațiuni de desvoltare națională pretind, ca aceste telefoane să fie administrate și desvoltate de români...“ Ocupându-se, în deosebi, de prevederile cuprinse în art. 18 din contract, care tratează soarta personalului român P. T. T., trecut în serviciul acestei societăți, d. A. C. Cuza a susținut, că dispoziția prin care toate drepturile Regiei Autonome P. T. T. trec asupra Societății telefoanelor în ceea ce privește numirea, revocarea și măsurile disciplinare privitoare la acest personal românesc, însemnează nu numai jignirea amorului propriu național, ci mai rău: este un atentat la puterea suverană a statului. Am în fața mea de asemeni discursul ținut de d. Dr. Ioanițescu. Fără mari însușiri de specialitate, fără multe calcule aritmetice orice cetățean își poate face socoteala cât de avantajos este pentru Stat acest contract dacă Statul încasează deja societatea telefoanelor anual abia 20 milioane lei, față de 73 milioane, încasate atunci când telefoanele erau administrata de Stat prin Regia Autonomă P. T. T. Această pagubă pentru Stat care se cifrează numai sub acest raport la suma de peste 50 milioane anual rezultă deci dintr’un contract, despre. Citind și recitind acest discurs atât de documentat ajung la concluzia, că după o funcționare de abia 5 ani a Societății de telefoane toate obiecțiunile și criticile formulate într-un adevărat strigăt de alarmă asupra unui nemaipomenit jaf, ce se pregătește în averea Statului sunt astăzi — spre durerea noastră — în întregime și pe deplin justificate și confirmate. Necesitatea înstrăinării telefoanelor a încercat să o justifice autorul contractului, susținând ■ nerentabilitatea exploatării telefoanelor pentru stat. Ceea ce pentru o întreprindere străină este rentabil, ba chiar foarte rentabil, pentru Stat bine înțeles nu reprezintă nici o rentabilitate. In justificarea nerentabilității exploatării serviciului telefonic din partea Statului și deci necesitatea înstrăinării acestui serviciu unei întreprinderi americane, s’a susținut de către autorul contractului, că beneficiul realizat de Stat în anul 1929 prin Regia Autonomă P. T. T. n’ar fi fost decât de 73 milioane și făcând o socoteală cu adevărat americană ajunge la concluzia, că rentabilitatea pentru Stat n’ar fi fost mai mare decât 3% anual, socotită această cotă de rentabilitate la un capital de cel puțin un miliard lei cât a afirmat autorul cu toată siguranța, că va primi Statul drept preț de cumpărare pentru vânzarea instalațiunilor telefonice. Față de această socoteală americană, oamenii noștri de specialitate au arătat că adăugând la încasările brute de 324 milioane realizate de Stat prin Regia Autonomă P. T. T. și suma de 80 milioane, cât reprezintă restanțele autorităților Statului pentru convorbiri telefonice și rămase neachitate în cursul anului 1929, rezultă un beneficiu net pe seama statului realizat în anul 1929 nu de 73 milioane, ci de peste 84 milioane, ceeace reprezintă o rentabilitate de 11,5%. In schimb față de acest vneți de 84 milioane sau fie chiar numai de 73 milioane realizat de Stat în cursul anului 1929, Statul în primii ani ai concesionării n’a primit drept redevență decât 20 milioane, iar în ultimul an abia 26 milioane, care autorul lui afirmă, că este necesar și echitabil, că a fost cinstit conceput, cinstit redactat și bine studiat Autorul contractului a avut grije să mai consimtă în favorul Întreprinderii americane la o serie de avantaje absolut nejustificate, cari înseamnă tot atâtea pierderi pentru Statul român. In schimbul taxei de 4% asupra încasărilor brute și care s-a cifrat in primii ani de activare a Societății telefoanelor la abia 20 milioane, Statul român a înțeles să scutească prin Cât pierde Statul român 16- O societate spoliatoare D, deputat LEON SCRIDON Cum a fost evaluat inventarul Tot astfel nici situația precară a telefoanelor n’a putut justifica încheierea acestui contract, prin care am făcut ceea ce — în afară de Spania — n’a făcut nici un stat din Europa, să-și înstrăineze telefoanele și să-și concesioneze unei întreprinderi străine exploatarea serviciului telefonic pe timp de 35 de ani. De aceea, d-lor deputați, se putea foarte bine remedia situația precară a telefoanelor din 1929, cercetându-se motivele tuturor neajunsurilor în comparație cu felul cum se exploatează acest serviciu tot de către Stat în alte țări astfel că printr’o muncă asiduă, caracterizată prin folosirea mai echitabilă a circuitelor, printr’o pierdere de timp cât mai redusă in stabilirea legăturilor telefonice și în sfârșit printr’o mai severă urmărire a taxelor debitate de autorități — așa cum procedează americanii noștri — desigur veniturile ar fi crescut și din aceste venituri urcate s’ar fi putut aduce îmbunătățiri considerabile serviciului nostru telefonic — fără ca să fie nevoie să se recurgă la ultima scăpare: înstrăinarea telefoanelor în beneficiul întreprinderii străine. Să încep deci cu prima mare operațiune, cu care s’a pus în executare contractul. Această operațiune privea evaluarea tuturor instalațiunilor, aparatelor, materialelor, clădirilor ce aparțineau serviciului telefonic. In expunerea de motive a legii se dă Parlamentului asigurarea formală, că în baza evaluărilor făcute de Regia Autonomă P. T. T. Statul va primi drept preț de cumpărare pentru instalațiunile telefonice cel puțin un miliard de lei. Ba mai mult s’a procedat imediat la facerea bilanțului acestei operațiuni financiare și s’a susținut că Statul român va încasa pe urma prețului de cumpărare, socotit la cel puțin un miliard lei fără nici o bătaie de cap anual suma de 104 milioane, interese după prețul de cumpărare. Dar care a fost realitatea față de această socoteală? In loc să se fixeze prețul de cumpărare prin chiar contractul de vânzare, s’a procedat la o reevaluare, a cărui rezultat a fost, că prețul de cumpărare s’a stabili la abia 757 milioane, adică la mai puțin cu aproape 1/4 de miliard lei. Cum se justifică această lipsă de 243 milioane? In buzunarul cui a intrat suma de aproape 250 milioane? Căci în mod logic trebue să presupunem că întreprinderea americană — dacă bineînțeles a lucrat cinstit — a contat că prețul de cumpărare va fi de cel puțin un miliard lei, așa cum era indicat de actele de evaluare făcute de experții Regied Autonome P. T. T., așa cum era anunțat în expunerea de motive a legii de ratificare. Obținând reducerea de aproape 250 milioane în paguba Statului sub cuvânt, că tarifele reduse — care este obligată să le aplice — nu dau beneficii prea mari, nici un scrupul n’a reținut această întreprindere americană să ceară imediat după plata prețului de cumpărare redus urcarea considerabilă a tarifelor telefonice. Și a obținut urcarea acestor tarife, așa cum numai a vrut. Căci acest contract, bine studiat și respectuos pentru drepturile Statului, cum îl califică raportorul legii după ce la stabilirea prețului de cumpărare a dat americanilor posibilitatea să reducă prețul de cumpărare cu 243 milioane, a mai avut grija să deschidă imediat pe seama americanilor posibilitatea urcării tarifelor pri dispozițiunea cuprinsă în art. 21, unde se precizează că tarifele telefonice pot fi astfel majorate încât să asigure societății telefoanelor după capitalul învestit un beneficiu net de cel puțin 10%. Dar, domnilor deputați, văzând că din partea Statului nu întâmpină nici o rezistență la reducerea prețului de vânzare, americanii nu s’au oprit aici, nu s’au mulțumit să păgubească Statul român numia cu 243 milioane. Am afirmat în interpelarea mea, că în afară de aparate, instalațiuni telefonice, fire și materiale, etc., trecute în inventarul de evaluare, întreprinderea americană a mai preluat o sumedenie de instalațiuni, fire și materiale telefonice, ce n’au fost trecit, în tabloul de evaluare și pentru care Statul român n’a primit nici un ban, consimțind să treacă aceste bunuri, în mod gratuit, în patrimoniul acestei întreprinderi străine. D. președinte al societății telefoanelor, oarecum revoltat de această afirmațiune a mea a decizat sentențios, că prin suma de 757 milioane încasate de Stat drept preț de cumpărare al telefoanelor s’a achitat și ultimul stâlp de telefon, evaluat și preluat din partea Statului. Să-mi îngăduie deci d. președinte al societății telefoanelor săi fac dovada celor afirmate de mine. Există faimoasa convențiune încheiată la 4 ianuarie 1931 sub guvernarea național-țărănistă care după ce constată, că prețul tuturor proprietăților mobiliare și imobiliare telefonice evaluate și preluate de la Regia Autonomă P. T. T. conform inventarului și tabloului de evaluare se stabilește la suma de 757 212, 158 lei, la punctele 3, 4 și 8, mai adaugă: Toți stâlpii din traseurile interurbane, orice circuite telefonice, toate sculele care aparțin serviciului telefonic trec în patrimoniul societății de telefoane, chiar dacă din eroare au fost omiși din tabloul de evaluare. Ce înseamnă aceasta? Suma de 757 milioane a rezultat din evaluarea tuturor proprietăților mobiliare și imobiliare, cuprinse în tabloul de evaluare. Proprietățile telefonice, care nu au fost cuprinse in tabloul de evaluare — din eroare sau în mod voit nu interesează — n’au fost evaluate. Prin această convenție Statul român vine și consimte să treacă fără nici o contravaloare deci gratuit și acele proprietăți telefonice, cari n’au fost trecute în tabloul de evaluare și deci pentru cari Statul n’a primit nici un ban. Este oare această convenție legală? Se poate ca Statul român să cedeze fără nici o contravaloare unei întreprinderi particulare avutul său? Aștept răspunsul d-lui ministru de Comunicații, prin care să ne arate, ce anume măsuri a înțeles să ia ca Statul român să fie integral despăgubit de pagubele considerabile suferite prin subevaluarea proprietăților telefonice preluate de la Stat și îndeosebi să ne răspundă de ministru ce anume măsuri a înțeles să ia ca toate proprietățile mobiliare și imobiliare, trecute fără nici o contravaloare în patrimoniul societății de telefoane să fie evaluate și plătite Statului pe prețul lor real Condițiile de răscumpărare -Se vor pune pe seama Statului învestiți cari nu au fost făcute- Trec acum la un capitol foarte important și anume la reglementarea fixării prețurilor de răscumpărare pe care Statul român va trebui să plătească atunci când va prelua după expirarea contractului toate instalațiunile și proprietățile telefonice. V’am arătat, domr.Lor deputați că S’uul român este obligat să restitue societății de telefoane conform art. 24 pe lângă prețul de cumpărare și ultima centinuă, învestită și justificată prin conturi și facturi prezentate de societatea de telefoane. Ori aici s’a procedat cu ușurință, care întrece orice închipuire. Autorul contractului a consimțit că toate învestirile în contul și sarcina Statului să se facă fără posibilitatea unui control real din partea Statului. Este admisibil să se facă fără licitație publică, fără caet de sarcini învestiri de miliarde în contul Statului? Este admisibil să lipsească acest caiet de sarcini într’un contract de concesiune a avuțiilor Statului — cari reprezintă valori de miliarde — atunci când legea pentru organizarea și administrarea avuțiilor publice în art. 15 și 18 prevede imperios, în cazul concesionării unui serviciu public cum este cel al telefoanelor întocmirea unui caiet de sarcini? Este admisibil ca Societatea de telefoane să facă în sarcina Statului învestiri de miliarde fără nici un înconjur și supraveghere din partea Statului, care se mulțumește numai cu devize, conturi și facturi de investiție prezentate ulterior Statului? Invocând dispozițiunile cuprinse în art 21 din contract care obligă întreprinderea americană să folosească material de origină indigenă, ajutând astfel după regulele concurenței libere industria și comerțul românesc, ce fac americanii, înființează o societte numită „Standard electrica", scutită și ea, nu știu în baza cărui text de lege de impozite și taxe fiscale. Vă puteți închipui domnilor deputați, ce armonie deplină și bună înțelegere există între societatea română de telefoane, care se mai numește și „Standard Electrica“, iar ambele la un loc purtând numele pompos de „S. T. T.“ din America. Toate materialele sunt furnizate prin societatea „Standard Electrica“, care execută și toate lucrările de construcție pentru serviciul telefonic, iar societatea română de telefoane prin anexa ei numită „Standard Electrica“ își semnează propriile ei acte justificate pentru învestirile făcute în sarcina Statului. Citind art. 1 din contract reținem, că ministerul Lucrărilor Publice și de Comunicații a convenit să încheie acest contract cu societatea americană I. T. T. ca aceasta ...să desvolte și să înființeze în România un serviciu telefonic urban , interurban, rural și internațional, complet și omogenic cuprinzând serviciile auxiliare și complimentare adecvate, precum și un serviciu prin fir, cable, telefonice, fără fir sau alte căi de comunicație...“. Iar la art. 16 se precizează, ce anume lucrări este obligată să execute societatea de telefoane în termen de 5 ani. 1. „Sisteme automate cu distribuții de cabluri subterane în părțile centrale ale orașelor: Arad, Cernăuți, Brăila, Chișinău, Cluj, Craiova, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Ploești, Timișoara... Automatizarea tu s’a făcut decât i. orașul Ploești în primii cinei ani, s’a completat automatizarea Capitalei iar pentru ochii lumii s’a mai automatizat și serviciul telefonic din Sinaia. Atât, nimic mai mult. Orașele: Arad, Cernăuți, Brăila, Vă întreb, domnule ministru al Lucrărilor Publice după concepția codului penal, cum se califică încercarea de a trece în sarcina Statului la capitolul de învestiri o sumă, care realmente n’a fost învestită? Voi discuta acum alt aspect al acestei nenorocite concesiuni a serviciului telefonic, arătând că Statul este păcălit și prin acea, că societatea de telefoane nu și-a executat în termen și nu-și îndeplinește cele mai elementare obligațiuni, impuse prin contract și îndeplinirea cărora a format însăși rațiunea concesionării serviciului telefonic public. Chișinău, Cluj, Craiova, Constanța, Galați, Oradea și Timișoara nu au fost automatizate. După anunțarea interpelării mele, în cursul acestui an s’a mai automatizat și serviciul telefonic din capitala Moldovei, făcându-se inaugurarea acestui serviciu automatizat cu multă pompă și reclamă ca și când societatea de telefoane ar fi săvârșit un mare act de binefacere și nu un act de executare tardivă a unei simple obligații contractuale, care trebuia s’o execute cu 5 ani mai in urmă, însemnează aceasta executarea obligațiunilor contractuale? Cu ce justifică societatea de telefoane neexecutarea acestor obligațiuni principale înscrise la art. 16 punctul 1. din contract? Lipsa de devize? Să-mi îngăduie d. președinte al consiliului de administrație al societății telefoanelor să susțin eu de data aceasta, că săiea’stă scuză este intr’adevăr cam umoristică Pentru că societatea americană S. T T. să automatizeze în timp de 5 ani numai orașele Ploești și Sinaia, n’am avut nevoie de înstrăinarea instalațiunilor noastre telefonice, căci nu numai atât ei mult mai mult făcea Obligațiile contractuale nu sunt executate Acte de persecuție, de protecționism și de favoritism la angajarea funcționarilor Cum înțeleg însă americanii respectarea drepturilor câștigate și noțiunea de egalitate de tratament, întrece orice închipuire. D. D. R. Ioanițescu a fost foarte moderat, afirmând că Statul român își robește funcționarii, consimțind să fie supuși unui tratament cu adevărat colonial. Vrednicii funcționari români—despre care d. profesor Nicolae Iorga cu ocaziunea discuțiunii legii de ratificare a contractului, se exprima pe bună dreptate atât de elogios — sunt puși să îndeplinească funcțiuni incompatibile cu gradul lor, la respectarea căruia s’a obligat prin contract societatea de telefoane. Citez cazul inspectorilor: Stoicescu, Corbu, Căplescu, etc., de care americanii înțeleg să-și bată pur și simplu joc, dându-le atribuțiuni de a aranja în atelaje bonuri de convorbiri telefonice. Tot astfel cazul lui Ionescu-Ploești, Popescu-Craiova, deși au gradul de inspector sunt mici șefi de oficii, funcțiuni ce trebuiesc îndeplinite de simplii oficianți. D. Ionescu Constantin fost oficiant superior cl. II-a P. T. T., dat afară din serviciul poștei române în anul 1931 pentru nereguli bănești, săvârșite la Ploești este angajat de societatea de telefoane, dându-i-se în anul 1934 postul de director fostei Zona V Galați, având în subordine mulți funcționari români cu un trecut ireproșabil, mai mari în grad, pregătire și cultură. Acest sinistru personagiu îndeplinește actualmente funcția de subdirector Zona V., București. Alt funcționar, fost constructor P. T. T. cu numele I. Popescu, amestecat în aceleași fraude, destituit de poștă, este asemenea angajat de societatea de telefoane, prezidată de d. Grigore Filipescu. Dacă d. președinte al consiliului de administrație al societății telefoanelor vorbește de bolșevizarea corpului funcționarilor, vizând pe funcționarii români P. T. T.-iști, cari protestează împotriva acestor stări de lucruri, să-mi dea voie d. Grigore Filipescu să-l contrazic și să susțin că aceste acte de favoritism inexplicabil, consimțite de societatea telefoanelor duc într’adevăr la anarhizarea corpului funcționăresc. Aceste acte de protecționism și favoritism își produc bine înțeles sub raport material repercusiunea lor păgubitoare pentru Stat. Este cazul angajatului grec Papadache Iani, plătit cu o leafă lunară de peste 50.000 lei căruia fără să aibă o pregătire specială i s’a încredințat conducerea serviciului comercial. S’a descoperit o fraudă de peste 100 000 lei cu fișe de convorbiri telefonice, care a putut fi săvârșită numai din vina și nepriceperea conducătorului acestui serviciu. D-lui Papadache Iani nu i s’a aplicat nici o sancțiune, de fraudatorii n’au fost dați pe mâna parchetului. In schimb s’a ținut seamă de dorința d-lui Papadache Iani, care căsătorit fiind cu o evreică a angajat pe alți doi evrei, rude cu soția sa, unul numit Antonie și altul Nissim, fără vre-o pregătire profesională deosebită, în schimb retribuiți cu lefuri și diurne grase, la cari un funcționar român, cinstit și bine pregătit nu poate ajunge nici după un serviciu de 30 de ani. Ridicându-mă cu toată hotărîrea împotriva acestui sistem întreb pe d. ministru al Comunicațiilor. Dacă prin organele d-sale de control delegate în consiliul de administrație a aflat de neregulile săvârșite cu transferul de devize de către triumviratul Reinhardt, Litsch și Tolnay, patronat de directorul Tucker, prin care s’a operat în paguba Statului transfere de sute milioane ? Are cunoștință d. ministru de Comunicații că aceste operațiuni de devize au fost făcute prin intermediul societății petrolifere „Budla“, inființată tot de acest domn L. B. Tucker și în a cărei patrimoniul au binevoit să intre devizele destinate de B. N R. pentru învestiri din materiale și instalațiuni cerute de societatea de telefoane? Știe d. ministru de Comunicații, că încasările devizelor primite din străinătate pentru convorbiri telefonice efectuate din străinătate în țară, n’au fost operate în registre iar devizele ce trebuiau plătite din România în străinătate au rămas neplătite? Este informat de ministru de Comunicații, că atunci când era pe cale să isbucnească un scandal asemănător celui din Spania a sosit de urgență din America directorul general d. colonel Behn, care împreună cu $ ** !( Basllia), ^