Țara, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 1-23)

1942-01-01 / nr. 1

ANUL II. No. 1 Sibiu, Joi 1 Ianuarie 1942 ANUL UNIRII: 1941, anul victoriilor româneşti! Anul tensiunilor supreme şi al jertfelor pen­tru mărirea Patriei. In calendarul e­­roismului românesc, el va însemna concretizarea, în fapte de unică măre­ţie, a spiritului nostru ofensiv. In răs­timp de câteva luni numai, din atac în atac şi din cazemată în cazemată, voin­ţa de putere şi setea de biruinţă a sol­daţilor noştri au dus flamurile glorii­lor româneşti, peste pusta nogaică şi Marea de Azov, până sub zidurile de beton ale Sevastopolului. Acolo, cu faţa la inamic şi împrejmuiţi de stihiile morţii, i-a prins şi praznicul naşterii Domnului. Steaua binevestitoare a naş­terii pruncului de lumină Ii s’a arătat şi lor, dar înfăşurată în giulgiul însân­gerat al răscumpărării întregului Neam. Dacă pruncul Iisus a voit să se nască Pe front in acest an, a făcut-o ca să arate lumii, încă odată, drumul mân­tuirii, care duce PER AUGUSTA AD AUGUSTA. Nebiruita oaste de ţărani a Mare­­şalului-Desrobitor a arătat Înmii că Neamul nostru n’a uitat să lupte şi etl va lupta totdeauna, cu aceeaşi aprigă pornire, împotrîvA oricui, pentru apă­rarea drepturilor sale sacre. Deaceea, în aceste popasuri sărbătoreşti, când ni se deschid porţile noului an, gândurile noastre cele mai bune şi urările noastre cele mai calde, în chipul unor rugi al­be, se îndreaptă către cei mai vrednici fii ai Neamului, ce­ au plecat departe să lupte pentru onoarea şi înălţarea Patriei. Fapta lor, de un nebiruit de adânc relief istoric, va străinei deapunuri pe creasta de lumină a mult încercatelor vreri româneşti, ca model de unire şi ca supremă putere de jertfă. Faptele lor de arme, care au spălat ruşinea umilirilor din 1940, au fost pre­gătite, pe plan intern şi extern, de manca fără preget a Conducătorului şi a disciplinaţilor săi colaboratori Sol­daţii noştri ştiu, după cum ţara în­treagă ştie, că viteazul lor comandant de căpetenie n’are altă pasiune decât cutremurătoarea pasiune a unei Româ­nii puternice. Luminat de steaua acestei credinţe, pe care o slujeşte cu atâta vibrant pa­tetism, el a pregătit din bună vreme, pe terenul politicii interne şi pe cel al relaţiilor externe, momentul deslăn­­ţurii ofensivei româneşti în politica internă, după înlăturarea unui regim putred şi corupt, prin ac­tul istoric dela 6 Septemvrie 1940, se procedează la o puternică acţiune de redresare morală şi economică a ţării, care se găsea pe buza prăpastiei la ve­nirea în fruntea trebilor obşteşti a omului pe care toată suflarea româ­nească îl aştepta. Roadele acestei munci racordate n’au întârziat a se arăta. Aşa numai se explică faptul că în popas de câteva luni abia, Mareşalul-Conducător a câştigat atâtea victorii în politica in­ternă, în cea externă şi mai ales pe câmpul de luptă, arătând prietenilor şi duşmanilor virtuţile eroice ale neamu­lui nostru. Iniţiind un regim de muncă, cinste şi dreptate socială, în care tăcerea faptei constructive e mai elocventă de­cât vorbăria vulgarizatoare. Conducă­torul, fără să uite vreo clipă pe cei nă­păstuiţi de pe urma refugiului şi a ex­pulzărilor, a lucrat ca râvnă de bene­dictin în special pentru pregătirea teh­nică şi morală a armatei, reuşind, în­­tr’un timp uimitor de scurt, s’o aşeze pe picior de egalitate cu cele mai bine în­zestrate şi instruite armate ale Conti­nentului. Dovada peremtorie că această Întreprindere curajoasă şi încărcată de grele răspunderi a reuşit pe deplin sunt glorioasele isprăvi ale soldaţilor români, cari, după luptele dela Prut, Nistru, Nipru, Odesa, Marea de Azov şi Crimeea, se clasează alături de cea­­ mai vitează armată a lumii. Munca pe acest teren e încă departe de a fi terminată. Inima Mareşalului, care s’a identificat cu toate durerile şi întristările Neamului, şi mintea lui lu­minată, sunt chezăşiile sfintelor noastre împliniri, sprijinite pe ba­ionete cutezătoare a soldatului român. Mareşalul singur ştie acest lucru şi de aceea prima lui grijă este armata. Şi mai ştie Mareşalul, printr’o superioară intuiţie a ethosului româ­nesc, că neamul nostru nu este un neam petiţionar, ci unul care luptă, fără târ­­gurii şi fără rezerve, pentru revindecă­­rile şi drepturile lui. Simultan cu opera de înzestrare şi re­dresare a armatei, gândurile rodnice ale Conducătorului, susţinute de fidelita­tea colaboratorilor săi, au îmbrăţişat, in­cadenţa aceluiaşi ritm constructiv, toate sectoarele de activitate ale naţiu­nii. Interesul deosebit pe care l-a ară­tat agriculturii prin reînvierea obştii-­­­lor săteşti, grija pentru banul public şi finanţele ţării, care trebue să su­porte şi poverile unui război­, intensi­ficarea operilor de asistenţă socială pentru tineret şi săraci, sporirea sala­riilor, înfrănarea speculei şi organi­zarea corporativă a funcţiunilor de pro­ducţie şi reprezentare naţională din trup şi suflet viziunii despre Statul na­ţionalist şi creştin pe care vrea să-l zămislească din adâncimile autentici­tăţii româneşti Conducătorul. Dacă mai adaugăm la toate acestea înfăptuirile Consiliului de patronaj al operelor so­ciale, instituirea Ajutorului de iarna şi temeiul ce se pune pentru selecţiona­rea elitelor şi pentru promovarea me­ritului şi a faptei constructive, ne dăm seama de eforturile uriaşe depuse de regimul Mareşalului Antonescu, cu toată vitregia vremurilor şi a oameni­lor, pentru înzdrăvenirea morală şi ma­terială a neamului. Orice conştiinţă curată şi orice inimă onestă trebue să recunoască, cel puţin in clipele de reculegere, că in răstim­pul unui an, care a înregistrat atâtea prăvăliri şi un război, cum n’a mai­­văzut istoria, nu se putea face mai mult Ţara cea mare şi bună a înţeles gân­durile transformatoare de istorie ale Conducătorului, i-a înţeles sbuciumul şi i-a încredinţat, prin doua masive şi răsunătoare adunări plebiscitare, în­treaga ei adesiune. Iată de ce, dacă, tânărul nostru Rege este expresia suve­rană a Naţiunii, Conducătorul este ple­nipotenţiarul vrerilor româneşti. El lucrează în numele naţiunii şi pentru naţiune. Din această comuniune cu aspiraţiile neamului izvoreşte autorita­tea istorică a faptelor lui. Ţinându-se, printr’un admirabil simţ al măsurii, la egală distanţă de cezaromania tiranică şi de demagogia politicianistă, Condu­cătorul este întruparea drepturilor noastre de participare la istorie, istoria noastră proprie şi istoria Europei. Fiind expresia ecumenicităţii naţio­nale, prin vederile lui în politica ex­ternă ne-am integrat în noul ritm de viaţă al Continentului, contribuind în mod simţitor la realizarea nonii or­dini europene. Sistemul alianţelor şi al prieteniilor externe s’a desvoltat mână in mână cu structural­iza­rea şi organi­zarea politicii interne. Dându-şi seamă că pe plan extern orice stat valorează in măsura puterii şi organizării sale interne, Conducătorul a căutat din prima clipă a venirii în fruntea Statu­lui să împreune aceste eforturi, optând, după matură chibzuire, pentru o poli­tică externă alături de puterile Axei. Să nu-şi inchipue nimeni că această în­torsătură în orientarea politicii noastre externe a fost uşoară. Trebuiau învinse prejudecăţi cultivate ani de zile, trebuiau zdrobite adversităţi de tot felul şi mai ales trebuiau câştigate simpatii solide şi devotate. Cu răbdare şi în­ţelepciune, Conducătorul le-a învins pe toate, pregătind ţării un loc de cinste în noua ordine europeană. Natural, pen­tru a ajunge pe piedestalul de onoare şi prestigiu unde ne găsim astăzi se cereau sacrificii mari, pe care Naţiu­nea, deplin încrezătoare în steaua Con­ducătorului, le-a consimţit cu inima în­treagă, ştiind că pentru salvarea şi mă­rirea Patriei nicio jertfă nu e prea mare. Astăzi suntem reabilitaţi in faţa Istoriei şi în faţa lumii, iar anul 1912 ne găseşte, ca de atâtea ori în veac, in luptă pentru apărarea drepturilor noastre imprescriptibile şi pentru apă­rarea legii creştine. Pentru ca ceasul elanurilor comuni­tare şi al spontaneităţii pr eroice să vină cât mai repede, comandamentul suprem al zilelor noastre este UNIREA tuturor inimilor româneşti în jurul Tronului şi a Conducătorului, făcând brâu de oţel în jurul Altarelor Neamu­lui, unde veghează, înfăşurată în trico­lorul nemuririi, sufletele celor ce s’au jertfit. Dela ei trebue să luăm pildă şi învăţătură întru apărărea şi păstrarea celor sfinte ale Neamului. Numai gân­dind­u-ne la final­­ele lecţii de patrio­tism pe care ni Ie dau ei, ne vom putea lepăda de duhurile rele ale desbinării, pismei şi urii. Animându-ne nădejdile de icoană Patriei mărite şi unite pen­tru care ei s’au jertfit, vom avea tăria, marea tărie sufleteasca de a ne urma exemplul şi de a transforma visul de azi în realitatea de mâine. Prin UNIRE în cuget şi simţim­, deci, să înnălţăm curcubeul nădejdilor noastre de mai bine peste bolta ceru­lui românesc, aşteptând clipa chemări­lor împlinitoare. In semnul acestei credinţe, dacă 1941 este anul victoriilor româneşti, 1942 să fie anul unirii româneşti, de GRIGORE POPA 1942 luscris la Tribunalul Sibiu, Secţia 11-a sub Nr. 1470.­1941 O O REDACŢIA ţi ADMINISTR­AŢI­A: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr. K TELEFOANE: Direcţiunea Nr. 745; Redacţia ţi Administraţia Nr. 746 O O ABONAMENTE: anual 500 Lei; jum. an 250 Lei; 5 luni 150 Lei - Pt preoţi, în­­văţători, muncitori, ţărani 400 Lei­­ Pt. autorități, instituțiuni 1000 Lei O O Taxa poştală plătită In numerar conf. aprob. Dir. Gen. PTT Nr. 29664/941

Next