Țara, iulie 1942 (Anul 2, nr. 349-374)
1942-07-01 / nr. 349
2 »ȚARA« CULTURALĂ MARAMUREŞUL VOEVODAL Ne facem mai mult decât o datorie, înserând în coloanele gazetei noastre, câteva rânduri despre importantul studiu etnografic al dluioan N. Ţuţuianu, întitulat: Maramureşul Voevodal, istoric şi economic. Deschisă cu „O Mărturisire” semnată de d-l prof. S. Mehedinţi, cartea d-lui loan N. Tutuia1111 ne înfăţişează, întâiu din punct de vedere istoric şi apoi economic, întreaga viaţă a maramureşenilor, de la origine şi până astăzi. Traiul ţăranilor maramureşeni, ne este descris, cu toate necazurile şi bucuriile prin cari au trecut aceşti îndârjiţi săditori ai românismului prin atâta amar de vreme. Trecând de la punctul descriptiv, la transcrierile folclorice autorul acestei cărţi ne face să ne alăturăm perfect liniei de adevăr istoric Găsim în paginile acestei cărţi toate întâmplările şi faptele săvârşite de-a lungul anilor în acest colţ de adevărat românism, după cum şi d-l prof. S. Mehedinţi scrie în prefaţă: „E o datorie grabnică să punem sub ochii neamului românesc tot ce poate să ne aducă aminte de scumpul nostru Maramureş şi de greşelile celor cari n’au ştiut să-i poarte de grijă şi să-l apere chiar cu preţul vieţii lor. Maramureşul Voevodal este o carte foarte binevenită, o carte care ne lipsea enorm şi care se cerea scrisă. Suntem cu atât mai mulţumiţi, cu cât ea se datoreşte unui condeiu vrednic de laudă sinceră, încheind, suntem datori să redăm următoarele rânduri ale d-lui prof. S. Mehedinţi: „încheierea nu poate fi decât una: hotărârea cu jurământ, să facem acestui sfânt colţ de ţară dreptatea ce ie cuvine.” Opera Carmen atrage totdeauna un public extrem de numeros, atât prin subiectul său palpitant cât şi prin muzica de culoare meridională autentică, iar pasionatul cuplu Carmen — Don Jose fiind roluri complexe cari pot fi abordate cu succes numai de cântăreţi — artişti desăvârşiţi, un spectacol cu Carmen promite totdeauna un regal artistic de mare valoare. Este de neînţeles că această operă care azi e atât de apreciată de toţi amatorii teatrului liric a putut lăsa reci pe primii săi spectatori, încât autorul ei a murit de durerea acelei grozave decepţii. Rolul protagonistei este incontestabil cel mai greu rol din repertoriul mezzosopranelor. Interpreta lui trebue să fie posesoarea unui glas dramatic şi întins capabil să exprime întreaga gamă, a sentimentelor de la cochetăria unei iubiri tinereşti până la intensitatea pasiunii şi trădării şi lupta pentru dreptul la o nouă pasiune, trebue să aibă un joc de scenă de mare actriţă şi să fie o savantă şi felină dansatoare. D-ra Maria Moreanu a avut curajul să facă marea încercare încă în anul 1938, curând, după ce absolvise în mod strălucit Academia Regală de Muzică în plină, dăruită şi curajoasă tinereţe. Are şi meritul de a fi fost prima Carmen româncă pe scena bucureşteană, rol pe care până la dânsa îl interpretaseră numai străine. Acest rol mai pune o problemă dificilă: pasiunea Carmenei, care e fată din popor, se duce pe unele artiste să depăşească linia îngustă ca muchea unui cuţit care desparte înflăcărarea de vulgaritate. Am văzut opera în multe teatre: la Viena, Londra, Paris, Milano, cu interpretări diferite ale unor artiste cu renume. Cele mai puţine au avut viziunea unei Carmen vulgare, ei mai curând o interpretau cu o eleganţă ce nu cadra cu originea şi ocupaţiunea ei. Cu atât mai mare e meritul româncei noastre care a găsit nota justă. Talentată, inteligenţă ocultă, muzicală, muncitoare, şi-a compus rolul cu minuţiozitate în toate detailiile, şi vocea sa de un timbru rar, puternică, mlădioasă şi întinsă, pe care o mânueşte în stăpână, fizicul său frumos şi simpatic, temperamentul său i-au permis să ducă la biruinţă o încercare atât de îndrăzneaţă şi curajoasă. De atunci interpretarea sa a câştigat tot mai la multe faţete rămânând totuşi uni- j i tară şi rechemările atât de nume- ; j roase ale publicului sibian au ară- , j tat tinerei artiste căreia i se des- I chid pentru viitor perspective cari j depăşesc graniţele ţării noastre, că . j şi aici a fost înţeleasă şi apreciată. ■ ! Un partener strălucit i-a fost d-1 ! Emil Marinescu în Don José şi suntem recunoscători direcţiei Operei Române, care ni-a dat posibili- I tatea să asistăm la o acţiune dra- I matică jucată şi cântată atât de veridic de doi cântăreţi — actori de înaltă clasă. Stagiunile cântate în patria operei, Italia, au îmbogăî ţit şi mai mult arsenalul de care i se foloseşte acest cântăreţ în neî contenită evoluţie, glasul i-a deve- j j nit mai puternic, mai expresiv, jo- ; î cui de scenă mai detailat şi lucrat j i cu acea artă subtilă care face să j j dispară urnele muncii de atelier j j prin care se făureşte personajul. | î D-1 Alexandru Enăceanu în se- j î ducătorul toreador Escamillo a j j dispus de mijloace vocale şi pres- I j tanţă scenică simpatice şi convin- j j gătoare. j D-na Thea Ioaniu Rămurescu a I fost deasemenea o Micaela escej lentă. Cu voce frumoasă, dicţiune i bună, a interpretat just pe suava j consăteană a lui Don Jose, cu no- j . ta de curățenie sufletească rătă-! ! cită în mijlocul pasiunilor nein- i frânate. 1 D-nele Maria Blejanu (Mercedes), Ajax Savagian (Fraschita), d-nii Ștefanovici (Damairo), Niculescu (Remendado), Romeanu (Morales), au fost un mănunchiu de tinere elemente dotate cu voci frumoase şi talent scenic, cultivate în cea mai înaltă şcoală de muzică a ţării, ai cărei absolvenţi valoroşi sunt. D-1 Iacobescu (Zuniga) a trebuit să înlocuiască în ultimul momnt pe d-l George Marinescu. Baletul mult redus din cauza scenei cu totul improprii pentru operă a înregistrat totuşi un succes special. Având în vedere scena noastră de proporţii miniuscule care stânjenea toată mişcarea şi făcea din punerea în scenă a acestei opere spectaculoase o problemă grea, meritul tuturor este cu atât mai mare. Conducerea muzicală a fost în mâinile d-lui Ionel Perlea, dirijor de calibru european. Competinţa şi conştiinciozitatea acestui mare realizator este prea cunoscută ca să o mai reamintim. Şi suntem recunoscători că ni-a făcut bucuria să dirijeze şi în oraşul nostru, şi ni-a mijlocit astfel un spectacol care ne făcea să uităm cadrul strâmt al teatrului nostru şi să ne avântăm în iluzia că cea mea fericitoare dintre muze s’a aşezat temeinic în vechea noastră cetate. Lucia Cosma Opera Română la Sibiu GEORGE BIZET: CARMEN TARA Anul II. — Nr. 349 CARTEA SATULUI (Das Dorfbuda) Am citit cu mult interes patrio- I ticul apel al d-lui Silviu Ţeposu, i preşedintele Despărţământului Cent tral Judeţean al Astrei. M’a sur- I prins. Şi, pentru că îl găsesc drept I un act de cea mai clasică importan- I ţă pentru istoria neamului nostru, I pentru monografiile regionale, ju- Ideţene şi comunale cam odată — şi I odată totuşi vor fi scrise, iată ce I am de zis, pentru că acest minunat apel (Ţara Nr. 319) are numai o mică scădere, ca o urmare a boalei politicii româneşti: Centralismul , feroce. I Atrag binevoitoarea atenţiune a d-lui Silviu Ţeposu şi a Onor. Con- I duceri a Astrei asupra „Cartea satului” — „Das Dorfbuch din Ger- mania. In anul 1940 secţia lui „Deutsche I Volksbildungswerk der NSG” din puternica organizaţie, „Kraft durch I Freude”, a creiat „Cartea satului” şi o patronează. Ea este „Cronica“ I vieţii ţărăneşti şi a istoriei satului — fiecărui sat din Germania — o icoană pentru totdeauna, o arhivă de cea mai mare însemnătate. Tot ceea ce dă veste despre trecu- I tul satului respectiv — documente, diplome, însemnări scrise pe vechi , calendare la diferiţi săteni, colecţii de ziare, dacă s’ar găsi, cărţi vechi, i etc. etc., totul este consemnat, no- I tat, descris la nevoie, în Cartea Satului. Tot ceea ce azi s’a întâmplat şi ] i se va întâmpla vine însemnat în j j Cartea Satului. In ani de războiu | şi de bejenie universală, Cartea Satului — zice „Kraft durch Freu- j de” are o şi mai mare importanţă. Căci nimic să nu se piardă din ceea ce este izvorul viu al neamu- lui, vatra ţării, satul. „Das Dorfbuch” are să cuprindă nu numai lista celor plecaţi pe atâ- j tea fronturi, ci tot ceea ce dove- j deşte legătura cu cei de acasă. Şi tot ce au trăit şi au păţit şi unii , şi alţii, şi cei plecaţi şi cei rămaşi. Deci sunt adunate scrisori, descrieri şi amintiri, fotografii şi obiecte de - ale soldaţilor, dar şi de ale ai lor rămaşi acasă, precum şi datele nizuinţelor şi încordărilor făcute de sat pentru „deutschen Freiheitskampf”. Totul va fi adunat şi ordonat, fotografiat sau în original întrebuinţat pentru „Das Dorf buch’” Poate fi că şi saşii şi şvabii noştri să aibă deja instrucţiuni cât priveşte problema. Apelul d-lui S. Ţeposu, un apel unic în felul său în analele Astrei şi necunoscut nici ca idee de cei de pe Dâmboviţa, are singura scădere că centralizează pe despărţăminte sau mai ştiu eu pe care centre. Bine , bine, dar ce face preotul din sat, dascălul mai bătrân care nu a plecat pe front, notarii, studenţii, pensionarii, etc. etc. ce fac cei din sat, ca să nu se facă iarăşi ceva de mântuială, ci ceva temeinic cu sprijinul mult prea onoratului Minister al Propagandei naţionale, prin Astra, Căminele Culturale, Casele Naţionale, etc. Pentru că, vedeţi, acest centralism mai are o boală şi neamţul se fereşte de ea. Ceea ce pleacă din sat, nu mai este a satului, el uită şi nu se mai mândreşte cu ceea ce are şi a avut. El, satul, nu mai are vatra de ambiţie şi suflul dinamic ce pleacă din ce-i a lui şi el îl păstrează. După 1923, îmi scria odată tata: „păcat că nu vii acasă ca să vezi la noi în sat ce monument (î) al eroilor am ridicat...”. Mai târziu mi-a scris că, e o cruce de 2 metri — acest „monument” — şi pe soclul ei sunt înşiraţi cei 50—60 care şi-au lăsat oasele în Galiţia (1914 la 1918) şi prin Siberia şi construind linia Murmansk din ţara de ghiaţă a Laponilor la 1921—1925 în robia bolşevicilor. Faceţi în fiecare sat dacă nu un mic muzeu la primărie şi căminele culturale, atunci Cartea Satului aşa cum am văzut-o în Germania. Să nu despoiem satul, care ne este atât de scump, de vestigiile sale. Dr. I. Garovina Pompiliu Preca. „Scurtă expunere a filosofiei lui Vasile Conta“ D-l Pompiliu Preca a adus un real serviciu cititorului român, cu această expunerea a filosofiei lui Vasile Conta, care e întâiul nostru gânditor de factură occidentală, ce şi-a închegat preocupările filosofice , într’un sistem. La temelia gândirii lui stă materialismul şi pozitivismul vremii, pe care şi le-a însuşit în timpul studiii lor în Apus şi cărora li se adaugă I evoluţionismul şi empirismul englez. j Iată câteva date ale acestei filosofii: In lume există materie înzestrată I cu mişcare. Ea se transformă la ne- sfârşit în spaţiu şi în timp, sub asicultarea legilor fatale. Potrivit acestui determinism se explică armonia I în Univers. Originea tuturor cunoştinţelor omului este în creer, căpătate prin mijlocirea simţurilor. Obiectele din lumea externă, venind în contact I cu capetele nervilor, imprimă acestora o zguduitură. Această zgudui* I tură este o mişcare vibrătoare a moleculelor nervoase, o mişcare compusă din una sau mai multe serii de valuri. Ierarhia ideilor generale este ur- I mătoarea: spaţiu, timp, cauzalitate, nesfârşit, materie, forţă. Formele ■ i materiei se încadrează în legea Ondulaţiunii Universale, căreia i se supun şi fenomenele sociale. Metafizica religioasă şi cea ştiinţifică nu pot coexista. Prima moa- r te pentru a se naşte cea de a doua, ca o consecinţă inevitabilă a evoluțiunii. f .f ! Broşura d-lui Preca e clară, precisă, rezumativă şi poate fi „recomandată tineretului studios.