Țara, august 1942 (Anul 2, nr. 375-399)

1942-08-01 / nr. 375

2 „Revista Bucovinei“! Cercul literar care s-a strâns în ju­rul acestei spumoase publicaţii desfă­şoară o activitate demnă de toată lauda. Şi lectorii «Revistei Bucovinei" şi-au manifestat adesea mulţumirea ce le-o procură "citirea unei asemenea tribune de crez românesc. Intre cola­boratorii cari îşi dau rodul muncii şi visurilor lor în paginile pline de sevă nu sunt prea multe nume sonore! Spu­nem aceasta ca o mândrie pentru cei cari ştiu să facă din scrisul lor sabie ascuţită şi candelă călăuzitoare, fără a năzui la relativele satisfacţii ale unei sonorităţi care de multe ori prăvăleşte sufletele în abisuri, decât le ştie pe culmi. Scriitorii de la „Revista Buco-­­ vinei" sunt însă cu totul valoroşi. Prin­­ slova­ca şi prin atitudinea dârz naţio­nalistă care stă ca piatră de căpătâi vieţii lor, luptătorii condeeni din Cer­năuţi au câ *şHgat neprecupeţita dra­goste a unui­ Români. C. Loghin — suiţit, doct şi vijelios — îşi continuă studiul asupra lui Emi­­nescu, pe care îl înţelege deplin prin prisma sufletului său de bucovinean vajnic. Impresionantă poezia lui Emil Zegreanu „Biserica de lemn" care res­piră adânc chinul Ardealului înlăn­ţuit, dar încrezător în dreptatea Dum­nezeului tuturor iertărilor. Cele patru „Cântece de primăvară" ale Adelinei Oârdei sunt măsura unei sensibilităţi de feminină emotivitate. George Zamfira Antonescu semnează o schiţă destul de viguroasă închegată, dar care — cu mai multă meticulozi­tate concepută — ar fi putut fi o fres­că vie a zilelor de cumplită răstignire din vremea bolşevicilor. „Colind­ul întârziat" se aşază pe linia autohtonismului românesc de dârzenie şi religiositate şi Dragoş Vi­­col realizează condensat acest sănătos tradiţionalism. O pagină de folclor şi alte câteva re­cenzii completează armonic şi valoros conţinutul „Revistei Bucovinei" care este şi rămâne o cetate spirituală de românism în plaiurile voevodale ale Muşatinilor. Al. Vladimir Saravale Nou! A apărut! SFANTUL FRANCISC DIN ASSISI SPIRITUL FRANCISCAN dle O. KARNABATT — „Un eseu istoric, o poemă în proză“ — astfel înfăţişează această carte critica autorizată 300 pagini 150 Lei Cea mai bună predică de Păr, dr Ioan Chioaru Cine citeşte titlul acestui articol se aşteaptă să afle în rândurile lui în­drumări despre alcătuirea unei bune predici. Ei bine nu! Nu voiu da nici o schiţă despre felul cum se alcătu­ieşte o predică, pentru că o predică nu are să se rostească după anumite reguli stabilite. Predica e ceva vira, e trăire şi simţire. E o idenificare a celui care vorbeşte era cei cărora le vorbeşte. Predicatorul trăeşte ce spune. Iar auditorul se găseşte în ce i se spune. Dar a trăi în ce spui nu în­seamnă a construi după reguli apri­ori stabilite, ci a lăsa să se toarne ceea ce este real. De aceia predica e din viaţă şi pentru viaţă. Prdicatorul simte efectele predicei sale în chiar timpul când o rosteşte. Fiecare cuvânt al său este ca un strop de apă pentru cel însetat şi o­­bosit de călătorie. Răcoreşte şi întă­reşte. Predicatorul are momente de înălţare sufletească privind mulţimea care e captivată de spusele sale şi-i soarbe cuvintele, cum drumeţul soar­be stropul de apă răcoritor. Ori a-­­­ceasta nu este atât chestie de tehni- » că, ci mai mult de simţire lăuntrică. Oricât de bună tehnica, ea nu este decât de prea putină importantă pentru predicator si nu poate să-i dea decât o mică si neînsemnată parte din ceea ce trebue predicatorului. E adevărat că poetul se naște, iar ora­torul se face. Dar nu se poate face, dacă nu are în sine focul sacru al chemării retorice. Striga Demostene la marginea mării să acopere sgomo­­tul valurilor şi să-şi înlăture defectul care-i făcea supărare, dar nu e mai puţin adevărat că el avea în sine a­cea chemare lăuntrică pe care o au marii destinaţi. Dar să revenim la subiect. Care este cea mai bună predică? Acela care va avea cel mai mare efect asupra auditorului. Adică, să determine pe auditori la o mai vie şi activă viaţă moral religioasă. Şi mărturisim că se predică mult în timpurile de faţă. Mult mai mult decât altădată şi chiar bine. Alcătuită după toate re­gulile omiletice — ca să fiu în cota tehnicienilor şi cu duh de vocaţie in tine, cu unele vădite efecte momen­tane, totuşi nu este aceasta cea mai bună predică.­ Există una mai bună, care ar tre­bui rostită mai des în zilele noastre de azi şi pe care — ah! ce bine — o­­ poate rosti preotul — mai ales aces- t­­a — în misiunea sa, profesorul şi ,­ funcţionarul în funcţia lor, gazetarul­­ în calea sa, ţăranul sau drumeţul în­­ munca lor, oricine o poate rosti. Care­­ să fie oare această predică cea mai­­ bună pe caire o poate rosti oricine? ! Nu este cea de la amvon. Sau acea­­­­sta e insuficientă.­­ Predica cea mai bună este viaţa­­ noastră, dăruirea noastră pentru a­­­­proapele nostru.­­ Trăirea cu cei în suferinţă. Săvâr­­­­şirea binelui, iată aceasta este cea­­ mai bună şi aleasă predică, pe care o poate rosti diriguitorul de neam, os­taşul la oaste, preotul în apostolatul său. Da, preotul, apostolul neamu­lui, purtătorul comoarei cereşti, el prin care neamul a dăinuit, azi e chemat să se dăruiască mai mult de­cât oricând şi să dăruiască mai mult ca oricând dintr’al său şi să facă şi pe alţii să dăruiască. Acesta este adevăratul creştinism: fapta. Aceasta o poate face oricine şi mai vârtos cei cu bună stare ma­terială. Nu c’o pot face, dar sunt o­­bligati s’o facă, pentrucă o să vină un timp în care o să se ceară soc teală de fiecare faptă săvârșită si fiecare ban cheltuit. Ce vom zi­ce fiind? Până nu e prea târziu, f tim fiecare dintre noi cea­m predică prin fapta si viata v TARA A apărut! Nou! Luceafărul Un bogat număr comemorativ, 7-8, cu prilejul împlinirii a 40 ani de apariţie a sgo­liului„Lu­CRalor“ Semnează: A. P. Bănuţ, Oct. C. Tăslăuanu, Ion Agârbiceanu, Onisifor Ghibu, Ion Duma, Grigore Popa, D. Popovici, Victor Papilian, O. Boitoş, P. Drăghici etc. Cereţi la toate librăriile şi chioşcurile din ţară. Exemplarul 80 Lei Anul II. — Nr. 375 »ȚARA« CULTURALĂ „RAMURI" C­raiova — 1942, — Iunie-Iulie — Nr. 6-7 Proeminenta publicaţie literară craioveană — cu un trecut plin de demnitate — aduce şi în caetul de vară un material deosebit de intere­sant şi ales. Studiul iscălit de Scarlat Strutea­­nu, întitulat modest: „Câteva note la Luceafărul lui Eminescu“ e o contri­buţie de reală valoare la cunoaşterea în profunzime a ma­relui nostru poet Autorul şi-a propus să limpezească anumite umbre cari mai dăinuesc a­­supra motivelor de inspiraţie ale lui Mihail Eminescu şi îşi ajunge ţelul de o manieră doctă. Pentru lectorul cunoscător al a­­dâncurilor operei bardului de la Ipo­­teşti citirea acestui studiu îi întăreş­te, odată mai mult, convingerea asu­pra legăturilor între matca sufletului românesc şi inima de vraje a fiului căminarului. Alături de „Mioriţa“ a­­ceastă capodoperă a folclorului uni­versal „Luceafărul“ este realizarea cea mai completă şi mai luminoasă a specificului nostru naţional. Scar­lat Struteanu a căutat şi a găsit fă­gaşul care-l poartă spre înţelegerea adevărată a categoriilor abisale ale sufletului românesc, cu rădăcini în lumea dacică de acum 2000 de ani şi nu s'a avântat în raţionamente ste­rile, de ordin subiectiv şi pretenţios ştiinţifice, cari de cele mai multe ori nu sesizează orizonturile nebuloase ale unui atare suflet. Asemenea studii sânt puşi hotărâri în cunoaşterea propriei noastre fiin­ţe. Poezia lui D. G. Chiţoiu readuce între noi slova de eroică inspiraţie a înainteme­rgătoriilor Coşbuc şi Goga. Ar trebui să o reproducem în între­gime pentru vigurozitatea ei şi mai ales pentru tiparul versurilor cu cin­stitoare apropieri de felul de a scrie al lui Coşbuc, pe care azi îl mai au­zim atât de rar. Cele câteva pagini cu iz confesio­nal ale lui C. Gongopol sunt foarte interesante pentru a vedea mentali­tatea politicienilor de dinaintea răz­boiului. Partea relativă la presa din Sărindari descoperă gangrena care ucide trupul românismului din acea epocă. Pentru o anumită categorie de cetăţeni, citind-o, va fi deosebit­­ de concludentă şi edificatoare. 1 I. Ţundrea semnează traducerea­­ cântului VI din „Purgatoriul“ Mun­­!_ ca ce şi-a ales-o e într’adevăr grea, mai cu seamă că şi-a propus să tran­spună în versuri dificila operă a flo­rentinului Dante care nu uşor poate fi încopciată în forme literare voite. „Cale’ntoarsă“, strofele de armo­nioasă cântare ale lui Romulus Vul­­cănescu, situează pe autorul lor în­tre condeerii de talent. Inspiraţia să­­nătoasă şi o deosebită grije de versi­ficare îl impun stimei noastre. „Şuviţe încărunţite“ schiţa lui Const. Calotescu-Neicu reeditează­­ imaginea de basm a bunicei copilă-­­­riei noastre, într’o ritmică tainică a­­ cuvântului şoptit ca în vis. Două epi­­­­grame semnate de acelaş aştern ra­­j zele zâmbetului în preocupările med­i ticuloase ale „Ramurilor“. Epigra­­­­ma lui D. Radu Pârvulescu e mai pu­­­­tin gustată. I In rest, comentariile si însemnările I critice susţinute de pana lui T. Pău­­î mescu-Ulmu. Scarlat Struteanu un I just simt al aprecierilor si al măsurii, î Alăturea de puţine reviste româ- I nesti, „Ramuri“ se menţine pe dru­­­ mul autohtonismului, impunându-se­­ ca o publicaţie de valoroasă contri-­i buţie critic-literară şi cu o existenţă­­ continuă, în condiţiile destul de vi- t trege de acuma. • Stelian Manta-Jugureami Incresiäri Silvia T. Bălan: „Ilinca, mama fraţilor Hurmuzachi“. Cine n’a au­zit de nobila familie bucovineană a­ Hurmuzăcheştilor? Acea­ familie dela care a pornit lupta dârză pen­tru păstrarea fiinţei noastre naţio­nale şi pentru redobândirea drep­turilor încălcate ale Bucovinei. De începuturile acestei familii de veşnică aducere aminte se ocupă d-na Silvia T. Bălan în broşura recent scoasă de sub teascurile ti­p­ograf­iei „Mitropolitul Silvestru“ in Cernăuţi, evocând cu măestrie nu numai figura Ilincei Murguleţ- Hurmuzachi, ci şi societatea buco­vineană de pe acele vremuri. * G. Bezviconi: „Costache Sta­ i­­ati“. Aceleaşi preocupări — e şi broşura de mai sus — dar mult mai documentate, le are d. G. Bezviconi în noua sa lucrare, prefaţată de cL Artur Gorovei. Bogat informat, au­torul ne dă toate amănuntele în le­gătură cu familia boerului Costache­­Stam­ati şi a multora din contem­poranii săi. „Hunedoara noastră“, Revistă literară, sub conducerea d-lui Nico­­lae M. Isac. Colaborează: Domniţa Roşu, Verona Brateş, Nicolae Gr., Victor Diaconescu, Al. B. Opri­­şanu şi Petre Homoceanul. Intere­sante culegeri folcloristice. * E. Al. Zaharia: „Sânge şi Crini“ plachetă de versuri apărută în edi­tura ziarului „Bucovina“ Cernăuţi.

Next