Țara, octombrie 1942 (Anul 2, nr. 423-447)
1942-10-01 / nr. 423
Ami! II — Nr. 423 TARA 3 Gânduri şi fapte Despre sângele rece in mijlociu focului (PR). — ...Pentru a treia oară astăzi s’a întrerupt legătura telefonică cu liniile din faţă. Pentru a treia oară m’am înapoiat dela postul de comandă al batalionului. Bolşevicii trag cu toate calibrele, artilerie, aruncătoare de grenade şi antitanc, asupra cazematelor noastre. Pe drumul de doi kilometri m’am aruncat de atâtea ori pe burtă încât sunt plin de noroi de sus , până jos. In cazemată apa e până la glesne. In jurul gropilor făcute de explozii nisipul iese ici şi acolo mai înalt, svântat. Colo afară, pe poziţii, nimănui nu-i trece prin cap să lase din mână satul. Dacă-l putem ţine ca până acum, nu se poate întâmpla nimic neplăcut. Am fost de multe ori în liniile din faţă, cu mitraliera sau puşca mai bucuros când eram în atac sau când pe front era linişte. Dar o luptă defensivă de tăria acesteia e cu totul altceva. Bolşevicii n’au de, cât să vină de treizeci de ori pe zi , cu infanterie, puţin ne pasă. Pot să vină zece contra unu, tot nu fac nimic. Dar acum, când ne trezim cu tancurile sub nas, trăgând fără odihnă asupra poziţiilor, treaba e mai grea şi cere să facem tot ce putem. Dar nici cu antitancurile nu ne vin ei de hac. Trag bolşevicii dar mereu îi silim să se arunce, scrâşnind din dinţi, în găurile pline de noroi. CA UN PĂRINTE PENTRU OSTAŞI... Căpitanul G. m’a întrebat astăzi amănunţit despre toate acestea. E pentru a treia oară când i-am adus ştiri importante, şi cred că exploziile nu s’au produs niciodată atât de aproape de drumul pe care alergam. Aşa că m’am simţit foarte la largul meu când m’am văzut în adăpostul batalionului. Căpitanul observase că am cam luat foc. Mi-a spus că n’are deocamdată nimic urgent pentru mine şi că trebue să mă odihnesc vreun ceas înainte de a mă înapoia în poziţii. Poate că până atunci se liniştesc şi rusnecii cu antitancurile lor. Când s’a dus prima oboseală — dormisem o jumătate de oră — miam dat deodată seama cât de mult depindem noi de acest om care, aici în focul cel mai cumplit al tuturor armelor grele, se gândeşte şi se îngrijeşte pentru cele trei companii ale noastre. In momentul acesta vorbeşte pentru a treia oară cu comandantul regimentului în privinţa întăririlor care trebue să fie pe drum, spre noi. „Oamenii pe cari îi am înainte nu mai pot dura mult!“, îl aud spunând grăbit. „N’au putut închide un ochiu trei nopţi întregi, bolşevicii îi acoperă fără încetare cu proectile de calibru greu şi stau în apă până în genunchi. întăririle trebue să se grăbească! Inamicul poate ataca flancul în orice clipă. E vorba poate numai de minute!“ „NU DAM ÎNAPOI, DOMNULE CAPITAN!“ Căpitanul cheamă pe comandantul celeilalte companii, cu care legătura telefonică, în mod excepţional, nu este întreruptă: „Cum vă merge, băeţi? Va să zică pătrunseseră la voi? Am ştiut eu că o să-i svârliţi înapoi. Dar o ştiţi şi voi foarte bine: te bazezi mai cu nădejde pe propriile tale puteri. Cum aţi ţinut voi aste trei zile n’ar fi putut s’o facă nici o întărire. Spune oamenilor că mă bazez pe ei, mai ales acum. Mâine dimineaţă vin la voi pe poziţie, şi pot să tragă ruşii cât or vrea!“ Căpitanul fusese şi azi în zori la noi, afară, tocmai când se cam îngroşase gluma. Pentru noi asta înseamnă mare lucru: pentru el e simplu şi dela sine înţeles.De aceea i-am comunicat exact cum stau lucraile în realitate. I-am spus că ieri mâncarea s’a răcit până să ajungă la noi. Ne-a promis numaidecât că astă seară vom primi o porţie dublă de ceai, şi încă stropită cu rom. Acum suntem tocmai la ceaiul cu pricina. E bun! Chiar după prima înghiţitură vezi toate mai în roz. Din convorbirile pe care le are căpitanul cu regimentul sau cu comandanţii altor unităţi bag de seamă că nici gând n’are să se dea dus de pe poziţie. A ordonat unui plutonier, care-l întrebase unde să-şi aşeze tunul, să-l ducă pe răspunderea lui într’un, loc de unde avea un câmp de tragere mai bun şi de unde putea opri tancurile inamice. Când e cu noi în prima linie ne vorbeşte pe un ton deosebit. Nu dă nimănui mari speranţe, dar pretutindeni întăreşte în- crederea în forţele noastre proprii. Azi dimineaţă a întrebat pe unul dacă nu cumva vrea să părăsească poziţia când s-o îngroşa gluma. Răs- punsul a fost aşa cum l-ar fi dat ori- care dintre noi: „Nu dăm înapoi, domnule căpitan! Nu lăsăm noi poziţia asta pe care am făcut-o cu atâta muncă. Ar trebui mai întâi să pierim până la unu!“ DISPREŢ DE MOARTE Când mai apoi am vrut să plec de la el, din postul de comandă, a mers cu mine o bucată de drum până la copacul de unde putea să vadă poziţiile. De câteva ori proectile au şuerat şi au explodat chiar lângă noi. Am vrut să mă arunc repede într’o groapă, dar a trebuit să merg mai departe fiindcă şi căpitanul mergea fără să se sinchisească. E mare lucru când ai pe cinea care stă aşa, fără să-i pese când se deslănţuie iadul. S’a suit în copac, mai pe urmă m’a chemat si pe mine sus si mi-a dat să mă uit prin ochianul lui. Apoi am plecat din nou, înainte. Si când am mai auzit iar suerături, am făcut asa cum ştiam că ar fi făcut căpitanul meu. Si parcă de data asta drumul a fost mai scurt si mai uşor... îmi vine să cred, sunt convins aproape, că poate să nu se întâmple nimic rău atâta vreme cât îl avem pe el aici Dr. ALFRED HAUSSNER corespondent de războiu l Cu căruţa către liniile germane din pădurile mlăştinoase de la Volhov Datoriile publice ale Statelor Unite STOCKHOLM, .1 (Rador). După o informaţie primită din Washing-ton datoriile publice ale Statelor Unite se ridică azi la un total de 90 miliarde dolari, adică mai mult de dublul datoriilor din anul 1940. Deocamdată datoriile publice cresc cu 4 miliarde pe lună. De la începutul exerciţiului în curs, adică de la 1 iulie, împrumuturile se ridică la suma de 13 miliarde dolari. In acest interval ministerul de finanţe a cheltuit peste 15 miliarde dolari dintre care 14 miliarde pentru nevoile directe ale războiului. Telegrame externe I AMSTERDAM, 30 (Rador). Po- Istul de radio din New-York a a-nunțat oficial că la 1 Ianuarie 1942 Statele Unite au avut 133 milioane 965 mii locuitori. AMSTERDAM, 1 (Rador). D. Woolton ministrul britanic al aprovizionării a declarat la postul de radio englez că aprovizionările Angliei pentru iarna viitoare depinde exportul ţărilor de peste Ocean. Ministrul a cerut populaţiei să se hrănească în deosebi cu cartofi şi cu brânză căci carnea nu va putea constitui decât „o parte neînsemnată“ a aprovizionării naţionale. Munca tineretului român „Eu nu mă consider decât cel dintâi muncitor al Ţării“, spunea oarecând Mareşalul Conducător. Convins că „un neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii“, într-o cuvântare către Ţară, rostită la 2 Februarie 1941, Mareşaul făcea această precizare care conţine un întreg program de acţiune reparatoare: „Nu slujim crezul românesc, nu servim credinţa în viitorul nostru, nu ne pregătim pentru Lumea Nouă în plămădire, dacă nu ne supunem acestei porunci, România şi aliaţii săi au nevoe de linişte şi de muncă în această regiune“. Abia mai târziu aveam să prindem tâlcul întreg al acestor declaraţii. Ca să ne asigurăm liniştea în această parte primejduită a continentului, am luat armele împotriva instinctelor deslănţuite ale sălbătăciei asiatice. Concomitent, am pus mâinile pe lopeţi şi târnăcoape ca să îngropăm pentru totdeauna o comoditate devenită sistem, şi pe mormântul ei să ridicăm o lume nouă, respectuoasă faţă de porunca biblică: „Cine nu lucrează, nici să nu mănânce“, formulată fără echivoc de cel mai mare apostol al Creştinătăţii, sfântul Pavel, el însuşi muncitor cu cuvântul cel viu al Evangheliei lui Hristos şi cu uneltele meşteşugarilor făcători de corturi din Orientul antic. A vrut Mareşalul să deprindă cu noua etică a muncii în primul rând tineretul României. Organizaţia „Munca Tineretului Român“ (MTR) este expresia acestei vreri salvatoare. Inspirat din „Arbeitsdinst“-ul german, ai cărui pioneri scurmă astăzi pământul din Norvegia până’n Pirinei şi dela Canalul Mânecii până’n vecinătatea Volgei şi ale Caucazului, MTR-ul a isbutit într’un timp record să se ridice la nivelul puterii constructive a uriaşului său model german. Generalul Constantin Hierl, creatorul şi diriguitorul serviciului german al muncii, care a fost de curând oaspele ţării noastre, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la şantierul-şcoală de la Breaza, a adus cel mai frumos şi mai competent elogiu MŢR-ului, când a spus tinerilor instruiţi acolo: „Vă felicit pentru tot ce am văzut în aceste două zile la D-voastră şi în special îmi exprim mulţumirea mea pentru Breaza. Breaza va fi totdeauna o piatră de amitire pentru desvoltarea celor mai strânse legături dintre MTR şi Serviciul muncii Reichului. Ea va fi piatra de amintire a camaraderiei germano-rmâne pe terenul muncii. Cadrele de la Breaza sunt foarte bune“. Am subliniat înadins această mărturisire finală. Cine altul era mai în măsură decât Constantin Hierl să precizeze că experienţa făcută cu MTR-rul de Mareşalul Conducător a reuşit pe deplin? Asemănări culturale între Statele Unite şi U. R. S. S. STOCKHOLM, 1 (Rador). După serviciul de informaţii american, d. Wendell Willkie înainte de a părăsi Moscova a declarat unui ziarist american că între St. Unite şi U.R.S.S. există foarte accentuate asemănări culturale. Ziaristul a întrebat apoi pe d. Willkie dacă a constatat în Rusia o răcire de sentiment faţă de aliaţi din cauza eşecului celui de al doilea front. D. Willkie a răspuns că până la intrarea în război a St. Unite au fost considerate de un isvor nelimitat de putere. De atunci s-a făcut totuşi atât de puţin din partea Statelor Unite şi ajutorul dat este atât de minim în ochii Sovietelor că se poate constata un sentiment sporind de nerăbdare şi chiar de dezamăgire. De ce nu este pregătită Anglia? STOCKHOLM, 1 (Rador). Intr’o cuvântare rostită la Wimbledon, Duminecă, lordul Strabolgi a cerut după cum anunţă „Goeteborgs Handels-Och Sjoefarts Tidning“, că în urma declaraţiilor d-lui Willkie, cabinetul de război britanic să dea lămuriri. Principala întrebare căreia trebue să i se dea răspuns, este aceea dacă cabinetul de război a luat măsuri imediate după atacul german contra Rusiei ca să silească inamicul la un război pe două fronturi și dacă acesta este cazul de ce după 15 luni Anglia nu este încă gata.