Teatrul, 1958 (Anul 3, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 10-11 - 173
însemnări BRAVO, ŢĂNDĂRICĂ! Circul a revenit, în sfîrşit, la locul său firesc , în arenă. Eliberîndu-se de auxiliarele numere de varieteu şi music-hall, renunţînd la imixtiunile estradistice şi revuistice ce n-aveau alt scop decit de a înşira cîţiva autori pe afiş, Circul nostru de Stat a prezentat un onest şi curat spectacol, în ciuda bombasticului său nume : Spectacol excepţional. Socotesc că doi factori au contribuit în egală măsură la acurateţea acestei reprezentaţii : regizorul Mircea Gheorghiu şi polivalentul interpret Ţăndărică. De fapt, numerele prezentate sunt locuri comune ale artei manejului. Dar ele au fost încadrate într-o viziune inspirată, pe linia manierei specifice genului, şi aici este meritul tînărulului regizor, dedicat acestei generoase şi totodată dificile activităţi. Spectacolul e într-un anumit sens un recital. Un recital Ţăndărică. La Moscova, acolo unde Saşa Popov şi Karan D’As au făcut vogă, Ţăndărică a devenit cunoscut în cîteva seri. Spectatorii moscoviţi au venit de două, de trei ori, la teatru pentru Ţăndărică, ziarele i-au publicat fotografia, i s-au luat interviuri, a vorbit la Radio. Ca şi Popov, Ţăndărică e un talent complex. Virtuoz jongler, Ţăndărică face să zboare în aer o trusă culinară ; după o dresură savantă, Ţăndărică apare în arenă cu un căţel dresat după toate regulile artei ; după zburătorii la trapez, Ţăndărică face publicul să ardă, executând uimitoare salturi acrobatice. L-am văzut şi într-o pantomimă. Ţăndărică e actor ! E clovn dar nu şarjează, are un succes formidabil şi nu e cabotin. Joacă rolul unui chelner indolent. Nici o grimasă, nici o strîmbătură. Simplu, firesc. Acrobatul Ţăndărică a ştiut să se servească de atributele agilităţii sale pentru a-l servi din plin pe actorul Ţăndărică şi pentru a-l face să desfidă legile gravităţii. Păcat numai că Ţăndărică ţine atît de mult să poarte masca unui Chariot. Păcat că i-a împrumutat nu numai masca, dar şi din ţinută, din mers. E drept, nu l-a copiat la „indigo" ; l-a înţeles structural şi a apăsat pe acele clape care răspund unor stări emoţionale complexe. Totuşi... Ţăndărică ne-a mărturisit că îşi caută un „tip“ propriu, o mască pe măsura personalităţii sale. Eventual, un Păcală mucarlit şi hitru, bun de şotii şi năzdrăvănii. Poate... Ne-a promis că îl vom revedea în curînd în noua postură. în fond şi Popov a trecut prin diverse „ipostaze“ pînă la „capul“ de azi, proiectat pe coperţile revistelor din lumea întreagă. Aşa că Ţăndărică face echilibristică şi la propriu şi la figurat. A transfigurat un spectacol obişnuit (cu unele numere puţin cam prăfuite de atletică grea şi trapez, cu un prestidigitator ce înşiră lacuri comune), i-a dat viaţă, l-a animat prin ritm. Avem un bun artist de circ. Bravo, Ţăndărică ! Şi odată cu aceasta, aplauzele spectatorilor se îndreaptă şi către Dina Mihalcea, la fel de artistă azi (printre blazaţii săi lei) ca nu de mult pe scenă. Circul de Stat ne-a prezentat un spectacol ce s-a bucurat de un mare succes şi la Moscova — oraş în care reprezentaţia de circ se bucură de mare succes. E un început frumos ! Aşteptăm şi altceva. Aşteptăm ca afişele de azi, într-un viitor apropiat, să-şi merite într-adevăr titulatura . Spectacol excepţional! Am asistat, între timp, la o nouă premieră a Circului de Stat : Alei... hap. Nu mai e cazul să pomenim şi noi despre ciudăţenia unui titlu cu totul nepotrivit, ci vom mai semnala o dată linia firească pe care se îndreaptă Circul — aceea a unor spectacole demanej. Bunele numere prezentate de artişti din R. P. Ungară şi R. P. Bulgaria au dat ţinută unui spectacol, în rest puţin cam monoton şi cu numere destul de desuete. A stăruit însă în noi o întrebare. Care a fost rolul regiei artistice (Cezar Ţipa), subliniată cu litere pline peafiş, cînd a fost lăsată să apară în aversă o prezentatoare cu o dicţiune imposibilă, un fel de comic ce nu-şi găsea locul, iar evoluţia clovnului muzical să fie presărată de vulgaritate ? Este doar o simplă prezență ? Sperăm că pe viitor, nu !