Teatrul, 1958 (Anul 3, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 58

sensibila, vibranta interpretare a Măriei Cupcea. în sfîrşit, Laura în interpretarea Elenei Nica Huzum răspunde în bună mă­sură exigenţelor textului, îşi dozează cu tact sensibilitatea, dar păstrează acelaşi ton de implorare de-a lungul întregii partituri, fie că o înfruntă pe Suzana, fie că-şi dec­lară dragostea sau îşi deplînge lipsa de acti­vitate. Simplitate şi eleganţă Teatrul Secuiesc din Tg. Mureş: Dona Diana de Moreto Punînd în scenă Dona Diana de Moreto, colectivul Teatrului Secuiesc de Stat din Tg. Mureş şi-a luat o sarcină dificilă : demonstrarea unei „modalităţi Moreto“ în teatrul spaniol din secolul al XVII-lea tre­buia făcută în fața unor spectatori care, numai cu un an în urmă, au avut ocazia să vizioneze Clinele grădinarului a lui Lope de Vega. Sarcina se dovedea cu atît mai grea, cu cît subiectul piesei lui Moreto se aseamănă foarte mult cu acel al ilustrului său înaintaş. Intr-adevăr, Don Agustin Moreto y Cavana (1618-1669) nu strălu­cește deloc prin originalitate. Un comen­tator l-a definit chiar ca fiind „un talent leneş“, pentru că după miile de întîmplări inventate de predecesorii săi atît de fecunzi,­­el n-a mai fost în stare să născocească ni­mic nou şi s-a mulţumit să preia subiectele lor. Meritul lui constă în crearea, alături de Tirso de Molina şi Alarton, a comediei de caracter. Dacă Lope de Vega a fost marele creator al comediei de intrigă, cel care ani­ma cu măiestrie caracterele, dar nu se preo­cupa de descrierea­­ lor, Moreto — prelu­crând aceleaşi subiecte — adînceşte studiul caracterelor şi se preocupă de stările sufle­teşti ale personajelor în dezvoltarea lor. . Această caracteristică principală a drama­turgiei lui Moreto a constituit una din preocupările de seamă ale regiei lui Kovács György, care a îndrumat pe interpreţi spre realizarea unor tipuri bine individualizate şi caracteristice epocii. Actor el însuşi, Kovács a excelat de altfel în munca cu actorii, finisînd interpretarea acestora pînă în cele mai mici amănunte, pînă la cele mai fine nuanţe. Nimic nu a fost gratuit . Spectacolul de la Ploeşti pune în lumină de la decor şi pînă la tonalitatea replicii evidenţa acelui „prea mult“, „prea tare“ a excesului de perseverenţă în demonstraţie. Şi fatal, în afara mesajului care se rosto­goleşte în sală pe traiectorii directe, se de­monstrează că lipseşte acel ochi coordonator în spectacol, că n-au jucat bine decit actori care au ştiut singuri să joace bine. Letiţia GÎTZĂ un gest cît de mic, o privire, o atitudine, o intonaţie, toate au fost subordonate aceluiaşi scop major : dezvoltarea unor caractere. Am observat însă — atît la Csorba András (Don Carlos) cît şi la Szamossy Kornélia (Dona Diana) — în unele mişcări, gesturi şi intonaţii, reliefîndu-se pregnant personalita­tea puternică a lui Kovács, ale cărui indi­caţii de regie — valoroase , perfect adecvate în toate cazurile — nu au fost totdeauna organic însuşite de către actori şi au apărut, în asemenea momente, false şi neconvingă­toare, mai mult imitaţii ale manierei actori­ceşti a lui Kovács; în schimb, Lohinszky Lorand (Polila) a fost ajutorul cel mai preţios al regizorului. Înţelegîndu-şi perso­najul, Lohinszky i-a împrumutat — , pe de o parte — o eleganţă a ţinutei, a mişcărilor şi a gesturilor, maniere nobile şi o vorbire aleasă, calităţi pe care Polila le-a dobîndit pe la curţile nobiliare unde a slujit ; pe de altă parte, i-a subliniat inteligenţa, viclenia şi ascuţimea spiritului, calităţii pe care ser­vitorul Dianei le-a moştenit de la vestiţii picaros din care îşi trage obîrşia. Sigu­ranţa şi naturaleţea cu care se mişcă în scenă trădează această perfectă înţelegere a personajului de către actor şi dau jocului său un coeficient maxim de veridicitate. Mereu prezent în scenă — prin persoana sa fizică sau prin sfaturile date celorlalte per­sonaje şi pe care acestea le urmează întoc­mai — Polila este motorul întregii acţiuni. El este cel care ţese intriga şi o dezvoltă apoi cu mare abilitate. Privirea deosebit de expresivă a lui Lohinszky şi faţa sa foarte mobilă, exprimînd numeroase şi variate sen­timente, atît în momentele de replică cît şi

Next