Teatrul, 1959 (Anul 4, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 6 - 69
salarii. Atît la Arad, cit şi la Baia Mare (şi cu acest prilej reamintim şi Oraşul Stalin), chipurile eroilor pozitivi au apărut crispate, inexpresive, evoluînd cu mult sub nivelul personajelor satirizate. Ni se pare o minimalizare a sensurilor piesei. Ne-am bucura să aflăm că celelalte premiere şi-au cîştigat totala adeziune a publicului. Dar ne-am bucura şi mai mult dacă debutantul, după călătoriile de rigoare pe la cele cîteva colective care i-au confirmat calitatea de dramaturg, nu se va dedica amintirilor (multe şi plăcute, desigur) ci îşi va ascuţi pana satirică cu perseverenţă şi exigenţă de consacrat. C. Paraschivescu «I DOUĂ COMEDII SHAKESPEAREENE Teatrul Secuiesc de Stat din Tg. Mureş : Femeia îndărătnică: Teatrul Muncitoresc C.F.R.: Nevestele vesele din Windsor Referindu-se, intr-o scrisoare către Marx, la unul dintre denigratorii lui Shakespeare, Engels scria : „Actul I din Nevestele vesele din Windsor cuprinde mai multă realitate decit cuprinde întreaga literatură germană“. Această piesă şi Femeia îndărătnică, ambele bogate în implicaţii sociale şi de o savoare comică neobişnuită, au fost însufleţite scenic recent de două dintre teatrele noastre. Atît colectivul Teatrului Muncitoresc C. F. R., care e la prima abordare a unei comedii shakespeareene, cât şi acela al Teatrului Secuiesc din Tg. Mureş s-au apropiat într-o manieră comună de textul dramatic. Femeia îndărătnică, scrisă în 1593, şi Nevestele vesele din Windsor, în 1597, sunt două faţete ale aceleiaşi tendinţe, deşi una se petrece pe pământul însorit al Italiei, iar alta în ceţoasa Anglie : oglindirea realităţii epocii elizabethane prin mijlocirea limbajului farsei şi al comediei, de pe poziţiile unui spirit al Renaşterii ce priveşte cu indulgenţă contradicţiile iscate din ciocnirea mentalităţilor a două clase sociale diferite. Unii dintre comentatorii mai apropiaţi de timpurile noastre descifrează în Imblinzirea scorpiei (titlul original al Femeii îndărătnice) o temeinică pledoarie pentru emanciparea femeii. Intr-adevăr, Catarina, prin întreaga sa atitudine, prin variata gamă a reacţiilor ei faţă de constrîngerile la care o supun cei din jur, pfoartă ceva dintr-un mesaj de eliberare, pe care aveau să-l rostească mai pline de vigoare, unele eroine ale dramaturgiei moderne. Nevestele vesele reprezintă o treaptă superioară a comediilor shakespeareene, graţie — aşa cum remarca Engels — faptului că cuprinde multă viaţă, multe referiri la timpurile în care a fost scrisă. Piesa ne zugrăveşte un tablou viu de la sfârşitul secolului al XVI-lea, accentuând îndeosebi asupra mentalităţii clasei care se afirma atunci în Anglia, burghezia. Viaţa acestei clase sociale, în grandoarea şi meschinăria ei, în toată ardoarea de a-şi putea rosti liber voinţa, e descrisă cu un rar spirit de observaţie. Aici, mai mult decit în alte comedii, mai mult decît în Femeia îndărătnică sau în Mult zgomot pentru nimic, ori Visul unei nopţi de vară şi Furtuna, întâlnim numeroase raze de lumină asupra multor aspecte ale vieţii Angliei contemporane lui Shakespeare. Succesiunea de perspective pe care le deschide piesa asupra traiului diverselor clase sociale — în Nevestele vesele se încrucişează într-un aprig duel burghezia măruntă, o burghezie care a dobîndit ranguri nobiliare, aristocraţia şi cavalerismul feudal — transformă opera dramatică într-o cronică vie, de o neasemuită plasticitate. Shakespeare nu-şi drămuieşte simpatia şi dreptatea pe talere de farmacie, ci se arată un înflăcărat susţinător al bunului simţ, al onestităţii, al victoriei elementelor înaintate. Acesta e şi unul din motivele pentru care comedia Nevestele vesele s-a bucurat în Anglia nemuritorului Will, de aprecieri unanime, fiind cea mai des jucată, cea mai gustată de public. Un alt motiv al marii adeziuni a spectatorilor îl constituie prezența reprezentantului cavalerismului feudal, Falstaff, satirizat cu o forţă excepţională. Falstaff reprezenta cu puterea definitorie a tipului Eterar desăvârşit, expresia a numeroşi indivizi din aceeaşi familie morală şi spirituală, care vagabondau pe pământurile Angliei, patronând potlogării de tot felul, înrăiţi şi leneviţi de pe urma vieţii duse cîtă vreme au fost înrolaţi sub steagul mercenarilor, învestiţi să jefuiască cît mai mult şi pe oricine, deprinzîndu-se aist- 69