Teatrul, 1959 (Anul 4, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 9 - 49
O CRONICĂ A ZILELOR DIN AUGUST 1944 Teatrul Secuiesc de Stat din Tg. Mureş. Arcul de triumf de A. Baranga Premiera : 19 august 1959. Regia : Vlad Mugur. Decoruri şi costume: Jules Perahim. Distribuţia : Köszegy Margit (Valeria Zapan) , Mogyorósi Győző (Dr. Sava Zapan) , Borovski Oszkár (Ageamolu) ; Mende Gaby (Jeni) ; Sarlai Imre (Mayer Bayer); Lantos Béla (Titu Priboieşti) ; Tamás Ferenc (Fanache Verzea) ; Gömöri Emma (Zinca) ; Erdős Irma (Magda) ; Csorba András (Matei) ; Tóth Tamás (Tudose) ; Kiss László (Oprişan) ; Nagy József (Grigore) ; Kovács György (Ciolac) ; Ferenczi István (Tătaru) ; Jeney Ottó (Von Stumm) ; Lohinszky Loránd (Klemm) ; Gyarmati István (Miluţă Jipa) ; Nagy Imre (Panait) ; Suba Endre (Primarul) ; Kellán Sándor (Preşedintele tribunalului) ; Tarr László (Ionescu) ; Nemes Sándor (Manoie) ; Varga József (Duda) ; Faluvégi Lajos (Dominte) ; Bedö Ferenc (Ion) ; Sinka Károly (Soldatul sovietic). Invitaţi la Tg. Mureş să contribuie la realizarea spectacolului festiiv Arcuri de triumf — prin care teatrul de acolo a cinstit cea de a 15-a aniversare a Eliberării —regizorul Vlad Mugur şi scenograful Jules Perahim au căutat să dea o versiune scenică plină de prospeţime şi de actualitate, potenţînd toate valorile textului şi ţinînd seama de factura acestuia. Piesa lui Baranga e, mai degrabă, o naraţiune, o înfăţişare epico-dramatică a uneia din multiplele acţiuni patriotice, conduse de partid, care au dus la înfăptuirea Eliberării. Cu alte cuvinte, e o cronică a zilelor din preajma lui 23 August 1944. Caracterul acesta de cronică a fost fixat şi subliniat cu multă pregnanţă în cadrul plastic al spectacolului. Plecînd de la o sugestie a textului (atât grupul fugarilor, în frunte cu generalul Ageamolu, cât şi cel al comuniştilor, condus de Magda, consultă, în tablourile 1, respectiv 2, harta operaţiunilor militare), Jules Perahim a proiectat întreaga desfăşurare a piesei pe o imensă hartă a Europei, ca fundal permanent, luminând ingenios în momentele potrivite, porţiunea din jurul Carpaţilor, adică însuşi locul geografic al acţiunii. Printr-o asemenea soluţie plastică, Perahim a asigurat Arcului de triumf o mai mare anvergură, închipuind piesa ca pe unul din multiplele documente dramatice europene ale supremei încleştări pentru doborârea fascismului, pentru libertatea popoarelor. Deasupra fiecăreia din cele patru ambianţe (casa Zapan, casa conspirativă a Magdei, siguranţa, casa lui Mayer Bayer) stă, tot ca element fix, un medalion ornamental în care e înscris anul 1944, subliniindu-se astfel încă o dată caracterul de cronică al lucrării dramatice. în tratarea decorului propriu-zis, Perahim a mers pe calea unei stilizări şi esenţializări sobre, atît în liniile şi volumele panourilor sau ale recuzitei, cît şi în culoare, folosind lumina în tonuri fundamentale de albastru, alb şi purpuriu. Pentru teatrul din Tg. Mureş, decorul lui Jules Perahim a constituit o sensibilă şi, am zice, necesară înviorare faţă de scenografia din ultimul timp, ameninţată — cu unele excepţii — de o rutină în sens naturalist. Vlad Mugur a ştiut să grefeze cu expresivitate jocul actoricesc pe acest excelent cadru plastic, izbutind — la rîndul lui — să stabilească şi regizoral stilul de cronică al spectacolului. în sensul acesta, sarcina lui Mugur a fost de a crea, din gesturi şi atitudini cotidiene, portrete dramatice care să populeze viabil naraţiunea cronicărească de pe scenă. Regizorul a propus, astfel, celor mai multe dintre personaje soluţia compoziţiei, creînd un fundal omenesc divers şi colorat, din care a desprins cu pregnanţă figura nobilă a Magdei, a lui Oprişan sau a Valeriei. Conflictul dramei a luminat în felul acesta nu numai poziţiile ideologice, politice, antagoniste, ale celor două tabere — comuniştii, de o parte, şi burghezo-moşierimea, de cealaltă — ci şi cele morale, de caracter, ale acestora,subliniind calitatea umană superioară a luptătorilor patrioţi şi satirizînd — în conformitate cu intenţiile textului — marasmul burgheziei şi moşierimii, care, la 23 August 1944, urmau să primească o lovitură hotărâtoare. Asigurând fiecărui personaj un profil net — ca într-o frescă — regia n-a neglijat, pe de altă parte, mersul dramatic al acţiunii, dozîndu-i cu măsură alternativele momente de urgenţă (ridicola precipitare a „fugarilor“ din tabloul 1), de calmă cumpănire a situaţiei (tabloul 2, în casa conspirativă), sau de teroare (tablourile 3 şi 5, la siguranţă), de suspensie dramatică (îngrijorarea Magdei, în tabloul 41 sau de uşor lirism (în acelaşi tablou). De remarcat, de asemenea, e realizarea finalului, unde cu cîteva personaje doar, regizorul a compus un tablou plastic emoţionant, profilînd figura lui Oprişan, a Magdei şi a Soldatului sovietic, ca şi cele ale muncitorilor înarmaţi, prinşi în plină lumină şi proiectaţi pe fundalul inundat de purpuriul zorilor care s-au înălţat în măreaţa zi de 23 August 1944. Interpretările actoriceşti au fost, în marea lor majoritate, de foarte bună calitate, chiar 49 4. — Teatrul nr. 9.