Teatrul, 1961 (Anul 6, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 6 - 80

mată scenei finale etc. Am scos însă în relief predilecţia fundamentală a lui Harag, unul din talentaţii regizori ai generaţiei tinere. Astfel, Ziariştii au avut, în această versiune maghiară, tinereţea matură a autorului, regizori­lor şi actorilor. Decorul lui Háry Lajos s-a decupat cu un bun efect plastic, după părerea noastră, din cadrul grafic al unei pa­gini de titlu a „Vieţii tineretului“. Gă­sim, de asemenea, potrivită pentru uni­tatea stilistică a imaginii scenoplastice, tratarea în aceeaşi cheie grafică, a fundalului. Florian Potra TEATRUL „C. I. NOTTARA“ „ANTONIU ŞI CLEOPATRA“ de Shakespeare Data premierei: 13 martie 1961. Regia: George Teodorescu. Decoruri: Ion Ipser. Costume: Lidia Iovănescu. Distribuţia : Ion Dichiseanu (Marc Antoniu) ; Cristea Avram şi Dorin Moga (Octavian Cezar) ; Gh. Cîmpeanu (Lepidus) ; George Constantin (Sextus Pompeius) ; Dan Nicolae (Enobarbus) ; George Buznea și G. Ţurcanu (Filon­ Scanus) ; V. Arnăutu (Eros) ; Toni Zaharian (Cercetas) ; Paul Nadolsky (Demetrius) ; Costel Zaharia (Mecenas) ; Theo Partisch (Agrippa) ; Petru Popa (Dolabella) ; C. Niculescu (Procubeius) ; Măricel Laurenţiu (Tireus) ; Gh. Sîrbu (Gallus) ; Nucu Paunescu (Menas) ; Ion Radu (Menecrates) ; Costin Dodu (Varius) ; Iulian Marinescu (Tau­rus) ; Ion Porsi­lă (Canidius) ; Sergiu Dumitrescu (Alexas) ; Ion Dămian (Seleucus) ; Virgil Vasi­­lescu (Mardian) ; Mircea Corbu (Eufronius) ; A. Ferrat (Un ghicitor) ; Nicolae Meicu (Un ţăran) ; Gr. Anghel­ Seceleanu (Soldatul lui Antoniu) ; Cornel Ferrat (Locotenent II) ; Dorin Moga (Loco­tenent III) ; Cornel Elefterescu (Sentinela I) ; Lupu Vasile (Sentinela II) ; Const. Vintilă (Senti­nela III) ; Sabin Făgărăşanu (Solul Cleopatrei) ; I. Igorov (Slujitor I) ; George Negoescu (Slujitor II) ; Olga Tudorache şi Marga Butuc (Cleopatra) ; Sanda B­ăncilă şi Vera Lazăr (Octavia) ; Nelly Cutava (Charmiona) ; Mariana Vincze (Iras). Ofiţeri, soldaţi, soli, slujitori etc. Tragedia romană Antoniu şi Cleo­patra, pusă în scenă la Teatrul „C. Nottara“ de George Teodorescu, intere­sează în primul rînd ca experiment. Ce s-a experimentat ? Nu vreo prezen­tare prescurtată (cum s-a încercat al­tădată şi în alte locuri), ci dimpotrivă s-a optat pentru textul integral şi o­­riginal. Nu s-a făcut o distribuţie cu forţe actoriceşti consacrate, în măsură să dea certitudinea unor complexe rea­lizări (aşa cum o pretinde fiecare per­sonaj din piesă). S-au încredinţat, în cea mai mare parte, tinerilor, roluri de serioasă dificultate şi de virtuozitate. Aceasta, în dorinţa de a-i obişnui cu problemele (atît de numeroase şi grele) ale marelui repertoriu clasic, urmărin­­du-se frumoasa frazare cerută de a­­cesta, rostirea versului, ţinuta scenică, respiraţia largă a unor roluri, care înainte de toate sînt de rezistenţă. Această tragedie este poate cea mai modernă dintre tragediile lui Shakes­peare. Regizorul George Teodorescu a gândit-o desprins de eventualele ca­noane cerute de invocarea unor per­sonaje istorice­­şi bine a făcut că s-a desprins de ele şi a condus pe interpreţi spre conturarea unor oa­meni foarte complecşi, frământaţi de mari pasiuni şi dorinţe), întrucît, deşi aparţin prin fabulă antichităţii, aceste 80 personaje sunt, prin tot comportamen­tul, gândirea şi aspiraţiile lor, puternic renascentiste. Intr-un cadru simplu, descărcat de orice element scenografic de prisos (Ion Ipsef), s-a creat un loc de joc pus la dispoziţia actorului spre a-l umple cu impresionanta factură a personajului pe care este chemat să-l întruchipeze. Regia s-a subordonat sar­cinii pe care o arătăm mai sus, s-a pus cu totul în slujba textului, deci, a actorului. Iar actorii tineri şi neobiş­nuiţi cu acest gen de teatru, neantre­­naţi pentru astfel de masive solicitări din partea unui text, merită a fi discu­taţi în parte (căci observaţia pe care am face-o este tocmai că spectacolul nu ajunge să realizeze deplin coeziunea de climat între interpreţi, ci se resimte oarecum de pe urma unor tendinţe solistice). Caractere puternice, deşi din alcă­tuiri diferite, Antoniu şi Cezar — res­pectiv Ion Dichiseanu şi Cristea Avram — apar pe scenă ca rezultat al unui mare efort depus de cei doi actori spre a găsi resurse variate pentru a da ex­presie scenică atîtor cotituri sufleteşti, gânduri şi impulsiuni ce frământă pe cei doi eroi. Priviţi sub prisma expe­rimentului ce s-a urmărit, este sigur că interpreţii au câştigat cu ocazia muncii lor la acest spectacol o bogată

Next