Teatrul, 1961 (Anul 6, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 6 - 80
mată scenei finale etc. Am scos însă în relief predilecţia fundamentală a lui Harag, unul din talentaţii regizori ai generaţiei tinere. Astfel, Ziariştii au avut, în această versiune maghiară, tinereţea matură a autorului, regizorilor şi actorilor. Decorul lui Háry Lajos s-a decupat cu un bun efect plastic, după părerea noastră, din cadrul grafic al unei pagini de titlu a „Vieţii tineretului“. Găsim, de asemenea, potrivită pentru unitatea stilistică a imaginii scenoplastice, tratarea în aceeaşi cheie grafică, a fundalului. Florian Potra TEATRUL „C. I. NOTTARA“ „ANTONIU ŞI CLEOPATRA“ de Shakespeare Data premierei: 13 martie 1961. Regia: George Teodorescu. Decoruri: Ion Ipser. Costume: Lidia Iovănescu. Distribuţia : Ion Dichiseanu (Marc Antoniu) ; Cristea Avram şi Dorin Moga (Octavian Cezar) ; Gh. Cîmpeanu (Lepidus) ; George Constantin (Sextus Pompeius) ; Dan Nicolae (Enobarbus) ; George Buznea și G. Ţurcanu (Filon Scanus) ; V. Arnăutu (Eros) ; Toni Zaharian (Cercetas) ; Paul Nadolsky (Demetrius) ; Costel Zaharia (Mecenas) ; Theo Partisch (Agrippa) ; Petru Popa (Dolabella) ; C. Niculescu (Procubeius) ; Măricel Laurenţiu (Tireus) ; Gh. Sîrbu (Gallus) ; Nucu Paunescu (Menas) ; Ion Radu (Menecrates) ; Costin Dodu (Varius) ; Iulian Marinescu (Taurus) ; Ion Porsilă (Canidius) ; Sergiu Dumitrescu (Alexas) ; Ion Dămian (Seleucus) ; Virgil Vasilescu (Mardian) ; Mircea Corbu (Eufronius) ; A. Ferrat (Un ghicitor) ; Nicolae Meicu (Un ţăran) ; Gr. Anghel Seceleanu (Soldatul lui Antoniu) ; Cornel Ferrat (Locotenent II) ; Dorin Moga (Locotenent III) ; Cornel Elefterescu (Sentinela I) ; Lupu Vasile (Sentinela II) ; Const. Vintilă (Sentinela III) ; Sabin Făgărăşanu (Solul Cleopatrei) ; I. Igorov (Slujitor I) ; George Negoescu (Slujitor II) ; Olga Tudorache şi Marga Butuc (Cleopatra) ; Sanda Băncilă şi Vera Lazăr (Octavia) ; Nelly Cutava (Charmiona) ; Mariana Vincze (Iras). Ofiţeri, soldaţi, soli, slujitori etc. Tragedia romană Antoniu şi Cleopatra, pusă în scenă la Teatrul „C. Nottara“ de George Teodorescu, interesează în primul rînd ca experiment. Ce s-a experimentat ? Nu vreo prezentare prescurtată (cum s-a încercat altădată şi în alte locuri), ci dimpotrivă s-a optat pentru textul integral şi original. Nu s-a făcut o distribuţie cu forţe actoriceşti consacrate, în măsură să dea certitudinea unor complexe realizări (aşa cum o pretinde fiecare personaj din piesă). S-au încredinţat, în cea mai mare parte, tinerilor, roluri de serioasă dificultate şi de virtuozitate. Aceasta, în dorinţa de a-i obişnui cu problemele (atît de numeroase şi grele) ale marelui repertoriu clasic, urmărindu-se frumoasa frazare cerută de acesta, rostirea versului, ţinuta scenică, respiraţia largă a unor roluri, care înainte de toate sînt de rezistenţă. Această tragedie este poate cea mai modernă dintre tragediile lui Shakespeare. Regizorul George Teodorescu a gândit-o desprins de eventualele canoane cerute de invocarea unor personaje istoriceşi bine a făcut că s-a desprins de ele şi a condus pe interpreţi spre conturarea unor oameni foarte complecşi, frământaţi de mari pasiuni şi dorinţe), întrucît, deşi aparţin prin fabulă antichităţii, aceste 80 personaje sunt, prin tot comportamentul, gândirea şi aspiraţiile lor, puternic renascentiste. Intr-un cadru simplu, descărcat de orice element scenografic de prisos (Ion Ipsef), s-a creat un loc de joc pus la dispoziţia actorului spre a-l umple cu impresionanta factură a personajului pe care este chemat să-l întruchipeze. Regia s-a subordonat sarcinii pe care o arătăm mai sus, s-a pus cu totul în slujba textului, deci, a actorului. Iar actorii tineri şi neobişnuiţi cu acest gen de teatru, neantrenaţi pentru astfel de masive solicitări din partea unui text, merită a fi discutaţi în parte (căci observaţia pe care am face-o este tocmai că spectacolul nu ajunge să realizeze deplin coeziunea de climat între interpreţi, ci se resimte oarecum de pe urma unor tendinţe solistice). Caractere puternice, deşi din alcătuiri diferite, Antoniu şi Cezar — respectiv Ion Dichiseanu şi Cristea Avram — apar pe scenă ca rezultat al unui mare efort depus de cei doi actori spre a găsi resurse variate pentru a da expresie scenică atîtor cotituri sufleteşti, gânduri şi impulsiuni ce frământă pe cei doi eroi. Priviţi sub prisma experimentului ce s-a urmărit, este sigur că interpreţii au câştigat cu ocazia muncii lor la acest spectacol o bogată