Teatrul, 1965 (Anul 10, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 5 - 42

generalizare, prin expresivitatea plastică. Despre oameni şi şoareci * (1937), drama, ca şi romanul, este un document artistic al Americii din deceniul al patrulea al secolului nostru, ce nu şi-a pierdut din actualitate. Ea demonstrează totala singurătate a omului muncitor înăuntrul colectivităţii sale, suspendarea punţilor de legătură şi ratarea oricărei posibilităţi de apropiere. Orizontul dramei e închis. Un om din tagma celor mai singuratici de pe lume, muncitor agricol şomer, şi-a găsit într-o mare prietenie puritatea nealterată spre care tînjea, un punct de sprijin moral, un ţel durabil într-o existenţă minată de provi­zorat ; cu mîinile sale, el trebuie însă să ucidă unica fiinţă de care s-a legat, trebuie să-şi înăbuşe orice aspiraţie spre viitor. Situaţia nu are ieşire, nu are rezolvare. Absenţa soluţiei se încorporează în ceea ce este limită în concepţia scriitorului, care, dedicat problemelor sociale ale timpului şi peisajului său, nu a oferit, de cele mai multe ori, răspunsul, istoriceşte exact, întrebărilor iscate, în lumea eroilor lui Steinbeck, apariţia mai mult sau mai puţin incidentală a unor malformaţii psihice, deformaţii patologice, ce presează şi mai puternic, pînă la sufocare, existenţa eroilor, împingîndu-i definitiv sub clopotul singurătăţii (şi care ne aminteşte de universul lui Faulkner, saturat de asemenea incongruenţe umane), corespunde complexităţii vieţii abordate de proza americană mo­dernă, adînceşte liniile desenului, vigoarea tipologică şi densitatea problematicii, adău­gind coordonatelor sociale sondarea adîncurilor psihologiei omeneşti. Piesa, ca şi romanul, nu se înfundă în zona morbidităţii, ci desfăşoară pe planuri multiple, conexate şi inter­dependente, viaţa muncitorului agricol pe întinsele pămînturi dinspre Oceanul Pacific. Piesa iradiază un umanism vibrant, pledînd pentru demnitatea, pentru frumuseţea omu­lui, dezvăluind, totodată, cu violenţă, murdărirea, mizeria condiţiei umane într-o lume potrivnică ei. * * * Spectacolul, excelent conceput şi condus de regizorul Al. Finţi, urmăreşte riguros desfăşurarea unei singulare tensiuni dramatice. Cortina se ridică deasupra unui peisaj cu pasiune descris de Steinbeck în mai toată proza sa : valea rîului Salinas, în cadrul stilizat cu eleganţă (poate chiar cu prea multă !) de scenograful Mihai Tofan — nori de cenuşă, copaci metalici cu trunchiul dureros răsucit — apar protagoniştii. Asemenea eroilor din „Fructele mîniei“, muncitorii agricoli şomeri ce înaintează spre California, urmînd vestitul drum al celor „care n-au“. Şoseaua nr. 66, George şi Lennie se îndreaptă spre o nouă şi provizorie oază de cîştig. Cuplul e ciudat. Nu prin alăturarea unui om normal de un alienat mintal. Ci, prin însăşi existenţa lui de cuplu, ce presupune o apropiere umană. Neobişnuitul acestei situaţii este exprimat pe diverse tonuri şi registre, întovărăşirea, într-o lume în care fiecare e singur şi munceşte şi trăieşte pentru el, stîrneşte uimire. Aşadar, caracterul insolit al perechii se mută de pe situaţia stranie a cazului patologic, pe ineditul relaţiei sociale. Din pricina lui Lennie, uriaşul cu o excepţională forţă fizică, lipsită cu desăvîrşire de lumina raţiunii, George, băiatul „deştept, descurcăreţ“, umblă hăituit prin ţinut, fugind de la un stăpîn la celălalt. Ce bine ar trăi el singur, fără să fie silit să-i poarte cuiva de grijă — dă el să înţeleagă la început. Ar munci şi şi-ar putea risipi în voie, prin taverne, cei 50 de dolari „cîştigaţi cinstit“. Dezvăluirea treptată a esenţelor, îndepărta­rea învelişurilor exterioare, ce acoperă voit fondul uman bun, generos, se desfăşoară în mai multe etape, cu precizie marcate. Regia a subliniat în primul rînd resorturile psiho­logice ce declanşează acţiunile lui George. Personajul iradiază febrilitatea căutării unui ideal cu neputinţă de realizat. Un subtext subtil însoţeşte acţiunile şi spusele sale, şi noi asistăm la necontenitul contrast dintre visare, amăgire şi dezamăgire, dintre speranţă, iluzie şi prăbuşire, dintre credinţă şi neîncredere. Ţelul existenţei celor doi prieteni, obţinerea unui petic de pămînt, pe care să crească iepuri şi păsări, dar mai ales să fie liberi, stăpîni pe munca lor, capătă în spectacol o dimensiune poetică, o fluiditate dure­roasă, prin decuparea lui netă, brutală, pe un fundal alcătuit din cotidianul aspru al vieţii muncitorului zilei. Visul, aspiraţia, ce catalizează întreaga forţă de trăire a celor doi tovarăşi de drum, exprimă una din limitele filozofiei lui Steinbeck, care preconiza întoarcerea la idealul jeffersonian al democraţiei agrare („Fructele mîniei“), tînjind după domnia în aparenţă fericită a micilor fermieri. Umbra ameninţătoare a Companiei, a * Titlu inspirat dintr-un vers de R. Burns. 42 Florin Piersic (Lennie) ^

Next

/
Miniaturi
Cuprins