Teatrul, 1966 (Anul 11, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 7 - 71
personajelor lor ne-a apărut mai puţin certă, mai puţin fermă. Se vedea că actorii ezită, caută, se întreabă asupra celor mai bune, mai sigure mijloace de a-şi realiza rolul. Tanai Bella a interpretat-o pe Mathilde von Zahndt. Această excelentă actriţă a ştiut să arate, prin nuanţe infinitezimale, cum, sub aparenţa calmă a unui om normal, se ascunde o posedată ■» setei de putere, o fiinţă exprimînd un teribil paradox : inconştienţă calculată, demenţă perfect coerentă. Spectacolul Teatrului de Stat din Tg. Mureş reprezintă una din reuşitele transpuneri scenice ale piesei lui Dürrenmatt: în interpretarea acestui ansamblu, istoria celor trei fizicieni are rezonanţa unei drame pe care caracterul ei insolit, grotesc nu o face mai puţin dureroasă. B. Elvin ♦ „SIMPLE COINCIDENŢE" de Paul Everac „Coincidenţele“ din versiunea scenică piteşteană, semnată de Sorana Coroamă, se propun a fi urmărite şi discutate ca întîmplări obişnuite şi se desfăşoară de aceea după un ritual aparent cotidian. „Tîlcul“ celor mai multe dintre situaţii (discuţia dintre tată şi fiu de la începutul piesei, întîlnirea peste ani a lui Emil cu Cecilia etc.) este luminat discret, constituindu-se ca argument, de fiecare dată nou, pentru demonstraţia dramaturgului. In cadrul spectacolului se realizează cîteva momente bune, care izbutesc să lumineze, cu o emoţie constant prezentă, destinele ce se încrucişează în piesă. Personajele se înfruntă sau se confruntă, se confesează sau încearcă să se disimuleze, îşi explorează propriul trecut, sau îşi scrutează viitorul, caută răspunsuri la întrebările ce şi le pun singuri sau li se pun de către alţii, într-o modalitate care este de cele mai multe ori vie, nu lipsită de o vibraţie lirică. Dem. Niculescu (Emil Vlăsceanu) îşi concentrează atenţia, cu rezultate satisfăcătoare, asupra pasiunii lucide cu care eroul interpretat caută să afle răspunderile ce-i revin. Interpreta Danielei, Angela Radoslavescu, evitînd caracterul puţin livresc al rolului, este spontană, imaginativă, fără nostalgii erotice uşor ofensive care să depăşească experienţa personajului. Petre Dinuliu (Sorin) şi Al. Bocăineţ (Vicki) îşi compun rolurile cu egală pondere, ocolind atent vulgarităţile ce i-ar fi putut pîndi în cel puţin două din scenele în care apar. Ileana Zărnescu a marcat inteligent evoluţia ceciliei, reuşita rolului fiind însă ştirbită de precipitarea cu care rosteşte textul. Uneori, personajele se înfruntă pe tonuri joase, ca de pildă în scena dintre Vlăsceanu-Buzura (Ion Dumitrescu) sau scena Vlăsceanu-Coman (Ion Focşa). In primul caz dialogul este deposedat de forţă, nu „demarează“ ; în al doilea, din compoziţia lui Ion Focşa (interpretul lui Goman), realizată de altfel cu cert meşteşug scenic, nu apare cu evidenţă resortul tragic al personajului. Fundalul sonor al spectacolului este cîteodată prea încărcat, alteori inadecvat ; în schiţele unor costume sînt cîteva inadvertenţe ; tablourile „vivante“, concepute ca intermezzouri şi ca epilog, încearcă să-l explice pe dramaturg chiar atunci cînd nu este necesar. în ciuda acestor neîmpliniri, dezbaterea etică pe care o prilejuieşte spectacolul are „nerv“, se urmăreşte cu interes, montarea Simplelor coincidenţe pe scena teatrului din Piteşti atestind caracterul laborios, de un nivel profesional bun, al întîlnirii regizoarei Sorana Coroamă cu acest teatru. Ilie Rusu 71