Teatrul, 1968 (Anul 13, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 7 - 83

nasiu, Lucia Georgian, Olimpia Didilescu, Liviu Mărtinuş şi atîţia alţii au servit spectacolul poate inegal, dar cu o vervă ce a acoperit fisurile, inegalităţile, excesele temperamentale sau alunecările dincolo de caricatural. Grija principală a componenţilor aces­tui spectacol trebuie să fie aceea de a păstra integritatea reprezentaţiei, lesne al­­terabilă datorită rolurilor „grase“ co­mice... La Arad s-a izbutit un spectacol cu o personalitate proprie în contextul preocupărilor generale de repertoriu şi re­prezentaţii, aici, în ultima vreme se în­­tîmplă ceva : noul îşi face curajos apariţia, în acest fel trebuie privită şi realiza­rea Regelui gol. Alecu Popovici Echipa maghiară, cu o reputaţie — con­solidată — de profesionalism şi talent in­terpretativ, a selectat pentru turneul din Bucureşti două eşantioane dramatice în registre diferite, apte să-i valorifice dis­ponibilităţile actoriceşti. Versiunea liberă a Cehov-ului de tinereţe a convenit cel mai mult valenţelor, îndelung exersate şi pres­tigios verificate în timp, de joc realist, studiu de caracter şi analiză psihologică. Regizorul Gheorghe Harag a construit pe canavaua „iubirilor lui Platonov“ o mon­tare de atmosferă şi descripţie sociologică, detaşînd, pe fundalul unor afecte şi si­tuaţii, o suită de portrete de gen. Ocolind accentele comice şi ispitele vodevilului de­tectabile în text, şi deopotrivă refuzînd net noi judecăţi critice în sondarea uni­versului cehovian, regia a punctat cu dis­creţie labirintul unor relaţii chinuite : ela­nuri întîrziate, aspiraţii, încercări sincere de ieşire din rutina înăbuşitoare, dintr-un cotidian sordid prin plictis, sufocant prin mărginire , totul se fringe, se izbeşte de zidul inerţiei şi prejudecăţilor, în stilul, devenit tradiţional, al acestei echipe for­mate la şcoala teatrului trăirii, am asis­tat la momente de reconstituire veridică a unei atmosfere crepusculare, la o stingere frumoasă şi tristă. Decorul Floricăi Mălureanu s-a constituit în argument plastic : o fragilă cortină de ceaţă ne depărtează de planul realităţii imediate, transportînd totul într-o lume ireală, ca un abur ce aminteşte de Tur­­gheniev şi diafanele sfîşieri ale eroilor săi. (Din păcate, lumina n-a slujit inten­ţiilor iniţiale.) Eroul acestei banale şi poetice poveşti de iubire — Loránd Lo­­hinszky — este un Platonov trist, plicti­sit şi singur. Rezerva şi plictisul său, dis­tilate cu fineţe, se colorează diferit în ra­port cu lumea înconjurătoare. în faţa ge­­nerălesei, nebuneşte îndrăgostită de el, Platonov îşi recapătă ceva din strălu­­cirea-i de odinioară; întinereşte subit, privirea i se aprinde, întreaga fiinţă pare să se încordeze într-un efort de preschim­bare, în faţa Saşei, a soţiei blînde şi tă­cute, Platonov e prăbuşit şi învins, după cum un alt soi de prăbuşire, nicidecum resemnată, ci amară, cinică, topită în al­cool, se desenează faţă de Sofia. Tanai Bella (Voiniţeva) domină cadrilul de doamne, impunînd printr-o frazare de co­loratură o eroină nefericită, aspirînd spre tragic : vestigii de eleganţă şi demnitate, distincţie şi delicateţe, amestecate cu o nesimţită decădere fizică, cu o neîndoiel­nică prăbuşire interioară. Inofensiva dar şi inflexibila ei rivală, Saşa, capătă în jocul distribuit în semitonuri al Irmei Erdős o tristeţe calmă, o acceptare nepu­tincioasă a sorţii, contrapunctată de un pătrunzător strigăt de revoltă în final. Din planul doi al montării irumpe şi se 83 (MAGHIAR) • IUBIRILE LUI PLATONOV de Cehov • FAMILIA TOT de Örkény István

Next