Teatrul, 1976 (Anul 21, nr. 2-12)
Numerele paginilor - nr. 5 - 35
banii, fata de ţăran ce refuză dezertarea de la rostul ei social, va cîştiga pentru noua lume şi pe savantul Dragoş Manea-Voineşti, perechea avînd patosul eroilor exemplari. In rolul trufaşei Suzana, trăind în mirajul „arborelui genealogic“, Rubele Heller-Schapira construieşte impecabil, pe datele personajului, o veridică „stăpâna“ peste averi şi oameni, care eşuează tragic când autoritatea sa încearcă să stăvilească nobile idealuri. Fiul său, savantul Dragoş, are în Carol Mare o viei interpretul inteligentei gradaţii de la izolarea bibliotecii pînă la acţiunea cu adevărat ştiinţifică, a slujirii concrete, în mijlocul oamenilor. Mesajul înaintat al spectacolului l-a transmis farmecul eruptiv al Lenei Moraru (Laura Ciobanu), eroină tipică din dramaturgia revoluţiei, de copleşitoare căldură umană. Samuel Fischler şi Sonia Gurman au reliefat puternic, uneori pitoresc, alteori dramatic, totdeauna cu fineţe, o familie scăpătată, mimînd jalnic o viaţă calmă. Impresionează interpretarea Luciei Maier, trădîrnd prin aprige gesturi deruta unei clase sociale agonice. Albert Kitzl a secondat-o perfect în definirea unei personalităţi de clan. Viaţa risipită a Marandei, în jocul Beatricei Steinmetz, s-a exprimat prin inflexiunile tragicului sugerat. Decorul Dianei Ioan Popov reconstituie o remarcabilă ambianţă de conac, cu aerul vetust al întirzierii, al inutilităţii. A patra premieră din anul jubiliar al teatrului onorează, prin piesa de actualitate, un efort de creaţie apreciat unanim. Ionuţ Niculescu TEATRUL MAGHIAR DE STAT DIN CLUJ-NAPOCA O STEA PE RUG de Sütő András Cu premiera pe ţară a piesei O stea pe rug, colectivul Teatrului maghiar din Cluj- Napoca se arată consecvent ştiutei sale direcţii programatice privind promovarea creaţiei dramatice originale şi consolidarea unui repertoriu contemporan de semnificaţie. Apariţia pe afiş, în două stagiuni consecutive, a numelui lui Sütő András, cu două premiere, mărturiseşte rodul unei fecunde iniţiative şi al unui mod creator şi eficient de colaborare între teatru şi un anume autor. După Floiiile unui geambaş de anul trecut, înscrierea în repertoriul actualei stagiuni a dramei O stea pe rug atestă, spre bucuria noastră şi a publicului teatral, „reîntoarcerea“, după o mai lungă absenţă, şi, sperăm, statornicirea în teatru, în plină forţă şi maturitate creatoare, a lui Sütő András. Valoarea acestei reveniri mi se pare considerabilă şi demnă de salutat, pentru că ea se face cu două texte de înaltă ţinută literară şi artistică, elaborate într-o tonalitate majoră, în registrul grav al dramei, gen proaspăt abordat de autor, fiindcă pînă acum el ni se arătase doar în ipostază de comediograf. Tipărite iniţial în volum, cele două lucrări au supus atenţiei capacitatea scriitorului de a înscrie în arcul larg deschis al creaţiei sale dramatice dimensiunile ample ale unor piese-eseu,de meditaţie gravă şi de ardentă combustie a dezbaterii în legătură cu problematica omului, cu destinul acestuia, privite în dinamica dialectică a relaţiilor istorice şi sociale. Evenimentele petrecute în răscolitorul veac al XVI-lea, în acelaşi timp ferment generator al unei epoci cu adevărat noi în istoria omenirii, au exercitat vădit o mare fascinaţie asupra lui Süle, ambele drameşi cea a lui Michael Kohlhaas, din prelucrarea liberă după Heinrich von Kleist — Floriile unui geambaş — şi cea a lui Miguel Servet — Steaua pe rug), se petrec, în adevăr, în acest climat al evului de mijloc. Aşa cum s-a mai observat, autorul nu alege arbitrar acest cadru al istoriei, pentru a afla aici o modalitatea mai loomodă de a-şi exprima ideile. Ca şi alţi creatori interesaţi de efervescenţa şi exploziile gîndirii din acea perioadă, Sütő András se arată şi Lohinszky Lóránd (Calvin) şi Héjja Sándor (Servei)