Teatrul, 1976 (Anul 21, nr. 2-12)

Numerele paginilor - nr. 5 - 35

banii, fata de ţăran ce refuză dezertarea de la rostul ei social, va cîştiga pentru noua lume şi pe savantul Dragoş Manea-Voineşti, perechea avînd patosul eroilor exemplari. In rolul trufaşei Suzana, trăind în mirajul „arborelui genealogic“, Rubele Heller-Scha­­pi­ra construieşte impecabil, pe datele perso­najului, o veridică „stăpâna“ peste averi şi oa­meni, care eşuează tragic când autoritatea sa încearcă să stăvilească nobile idealuri. Fiul său, savantul Dragoş, are în Carol Mare o viei interpretul inteligentei gradaţii de la izolarea bibliotecii pînă la acţiunea cu adevărat ştiin­ţifică, a slujirii concrete, în mijlocul oame­nilor. Mesajul înaintat al spectacolului l-a transmis farmecul eruptiv al Lenei Moraru­ (Laura Ciobanu­), eroină tipică din drama­turgia revoluţiei, de copleşitoare căldură u­­m­ană. Samuel Fischler şi Sonia Gurman au reliefat puternic, uneori pitoresc, alteori dra­matic, totdeauna cu fineţe, o familie scăpă­tată, m­imînd jalnic o viaţă calmă. Impresio­nează interpretarea Luciei Maier, trădîrnd prin aprige gesturi deruta unei clase sociale agonice. Albert Kitzl a secondat-o perfect în definirea unei personalităţi de clan. Viaţa risipită a Marandei, în jocul Beatricei Stein­metz, s-a exprimat prin inflexiunile tragi­cului sugerat. Decorul Dianei Ioan Popov reconstituie o remarcabilă ambianţă de conac, cu aerul ve­tust al întirzierii, al inutilităţii. A patra pre­mieră din anul jubiliar al teatrului onorează, prin piesa de actualitate, un efort de cre­aţie apreciat unanim. Ionuţ Niculescu TEATRUL MAGHIAR DE STAT DIN CLUJ-NAPOCA O STEA PE RUG de Sütő András Cu premiera pe ţară a piesei O stea pe rug, colectivul Teatrului maghiar din Cluj- Napoca se arată consecvent ştiutei sale di­recţii programatice privind promovarea crea­ţiei dramatice originale şi consolidarea unui repertoriu contemporan de semnificaţie. Apariţia pe afiş, în două stagiuni conse­cutive, a numelui lui Sütő András, cu două premiere, mărturiseşte rodul unei fecunde iniţiative şi al unui mod creator şi eficient de colaborare între teatru şi un anume autor. După Floi­iile unui geambaş de anul tre­cut, înscrierea în repertoriul actualei stagi­uni a dramei O stea pe rug atestă, spre bucuria noastră şi a publicului teatral, „re­întoarcerea“, după o mai lungă absenţă, şi, sperăm, statornicirea în teatru, în plină forţă şi maturitate creatoare, a lui Sütő András. Valoarea acestei reveniri mi se pare consi­derabilă şi demnă de salutat, pentru că ea se face cu două texte de înaltă ţinută lite­rară şi artistică, elaborate într-o tonalitate majoră, în registrul grav al dramei, gen proaspăt abordat de autor, fiindcă pînă acum el ni se arătase doar în ipostază de comedio­­graf. Tipărite iniţial în volum, cele două lucrări au supus atenţiei capacitatea scriito­rului de a înscrie în arcul larg deschis al creaţiei sale dramatice dimensiunile ample ale unor piese-eseu,­­de meditaţie gravă şi de ardentă combustie a dezbaterii în legătură cu problematica omului, cu destinul acestuia, privite în dinamica dialectică a relaţiilor isto­rice şi sociale. Evenimentele petrecute în răscolitorul veac al XVI-lea, în acelaşi timp ferment gene­rator al unei epoci cu adevărat noi în istoria omenirii, au exercitat vădit o mare fas­cinaţie asupra lui Süle, ambele drame­­şi cea a lui Michael Kohlhaas, din prelucrarea liberă după Heinrich von Kleist — Floriile unui geambaş — şi cea a lui Miguel Servet — Steaua pe rug), se petrec, în adevăr, în acest climat al evului de mijloc. Aşa cum s-a mai observat, autorul nu alege arbitrar acest cadru al istoriei, pentru a afla aici o modalitatea mai loomodă de a-şi expri­ma ideile. Ca şi alţi creatori interesaţi de efervescenţa şi exploziile gîndirii din acea perioadă, Sütő András se arată şi Lohinszky Ló­ránd (Calvin) şi Héj­ja Sándor (Servei)

Next