Teatrul, 1977 (Anul 22, nr. 1-12)

1977-11-01 / nr. 11

■ BOCET VESEL PENTRU UN FIR DE PRAF RĂTĂCITOR­ ­ De Sütő And­ras Data premierei : 14 octombrie 1977. Regia : HARAG GYÖRGY și HU­NYADI ANDRAS. Scenografia : TA­­MAS ANNA. Coregrafia : LORINCZ LAJOS. Distribuția : TARR LÁSZLÓ (Füge­des Karoly) ; LOHINSZKY LORAND (Predicatorul) ; BANYAI MARIA și SZABÓ DUCI (Văduva Somosi) ; MÓ­ZES ERZSEBET (Lenke) ; FARKAS IBOLYA (Marika) ; ADLEFF INGE­­BORG (Tereza) ; BORBATH OTTILIA (Erzsi) ; BÁLINT MARTA (Magdus) ; FERENCZY ISTVÁN (Miklós) ; GYÖR­­FFY ANDRAS, HUNYADI LÁSZLÓ. RETHY ÁRPÁD, NAGY LÁSZLÓ (Flăcăii) ; LORINCZY ICA, KOVÁCS KATI, KARP GYÖRGY. MENDEL GYÖRGY (Participanți la carnaval). Titlul descriptiv, ales cu grijă de Sütő András pentru ultima lui piesă, fixează cu pregnanță timbrul specific, registrul acestei comedii nespus de originale și pline de far­mec. Dezvolt­în­d sîm­burele de idei și de si­tuații din niște piese scurte (Mintuleț în rai și... in iad) și utilizând personajul lor principal, noua scriere lărgește tema satirei adinei la adresa celor atrași de momeala sec­telor religioase, adăugind suculentelor ele­mente comice și momentelor de farsă adîn­­cimea unei meditații filozofice, subtile, des­pre condiția umană. Sütő András, important dramaturg maghiar din țara noastră, face parte din categoria acelor scriitori care trans­formă în literatură tot ce ating. Povestea țăranului Fügedes Karoly, tată care, în vă­duvie, a crescut cinci fete, suflet neh­otărît de mijlocaș de la cîmpie, care a alergat zelos după un nou statut social și onorific, urmînd ca sîrg toate cursurile de zi și se­rale, în speranța unei „săltări“ ; povestea dezamăgirii sale în fața nepromovării, dorite, în organele locale ale puterii de stat, și a alegerii altei poteci, care să-l ridice în pro­priii săi ochi, devine un pitoresc poem co­­mico-filozofic, o fabulă densă cu multe tîlcuri hazoase. Un „bocet vesel“, fiindcă moartea civică a lui Fagedes poate stîrni și plînsul ; dar nouă ne provoacă rîsul, un rîs sănătos, un bobot tonic, la care adăugăm, însă, și un zîmbet amar, pentru pierderea a­­cestui „omuleț strecurat prin sita Timpului“, omuleț „micuț în atașamentul lui față de noi“, și a cărui rătăcire e asemuită, poetic, de către povestitorul ce închide și deschide „cartea“ pilduitoarei întîmplări, cu „cea a fi­rului de praf, în bătaia vîntului nesfîrșit, a minusculului bulgăre de pămînt, pierdut în­­tr-un pîrîu de munte“. Trama simplă a farsei pe care i-o joacă lui Fügedes și, mai cu seamă, zelosului său dascăl, Predicatorul, un mintos flăcău din sat, care, firește, o iubește pe una dintre cele cinci fete, pe cea mai isteață, desigur. în atitudine caracteristică, de farsă, Lorand Lohinszky (Predicatorul), Tari László (Fügedes) și Ferenczy István (Miklós) 61

Next