Teatrul, 1977 (Anul 22, nr. 1-12)
1977-11-01 / nr. 11
■ BOCET VESEL PENTRU UN FIR DE PRAF RĂTĂCITOR De Sütő Andras Data premierei : 14 octombrie 1977. Regia : HARAG GYÖRGY și HUNYADI ANDRAS. Scenografia : TAMAS ANNA. Coregrafia : LORINCZ LAJOS. Distribuția : TARR LÁSZLÓ (Fügedes Karoly) ; LOHINSZKY LORAND (Predicatorul) ; BANYAI MARIA și SZABÓ DUCI (Văduva Somosi) ; MÓZES ERZSEBET (Lenke) ; FARKAS IBOLYA (Marika) ; ADLEFF INGEBORG (Tereza) ; BORBATH OTTILIA (Erzsi) ; BÁLINT MARTA (Magdus) ; FERENCZY ISTVÁN (Miklós) ; GYÖRFFY ANDRAS, HUNYADI LÁSZLÓ. RETHY ÁRPÁD, NAGY LÁSZLÓ (Flăcăii) ; LORINCZY ICA, KOVÁCS KATI, KARP GYÖRGY. MENDEL GYÖRGY (Participanți la carnaval). Titlul descriptiv, ales cu grijă de Sütő András pentru ultima lui piesă, fixează cu pregnanță timbrul specific, registrul acestei comedii nespus de originale și pline de farmec. Dezvoltînd sîmburele de idei și de situații din niște piese scurte (Mintuleț în rai și... in iad) și utilizând personajul lor principal, noua scriere lărgește tema satirei adinei la adresa celor atrași de momeala sectelor religioase, adăugind suculentelor elemente comice și momentelor de farsă adîncimea unei meditații filozofice, subtile, despre condiția umană. Sütő András, important dramaturg maghiar din țara noastră, face parte din categoria acelor scriitori care transformă în literatură tot ce ating. Povestea țăranului Fügedes Karoly, tată care, în văduvie, a crescut cinci fete, suflet nehotărît de mijlocaș de la cîmpie, care a alergat zelos după un nou statut social și onorific, urmînd ca sîrg toate cursurile de zi și serale, în speranța unei „săltări“ ; povestea dezamăgirii sale în fața nepromovării, dorite, în organele locale ale puterii de stat, și a alegerii altei poteci, care să-l ridice în propriii săi ochi, devine un pitoresc poem comico-filozofic, o fabulă densă cu multe tîlcuri hazoase. Un „bocet vesel“, fiindcă moartea civică a lui Fagedes poate stîrni și plînsul ; dar nouă ne provoacă rîsul, un rîs sănătos, un bobot tonic, la care adăugăm, însă, și un zîmbet amar, pentru pierderea acestui „omuleț strecurat prin sita Timpului“, omuleț „micuț în atașamentul lui față de noi“, și a cărui rătăcire e asemuită, poetic, de către povestitorul ce închide și deschide „cartea“ pilduitoarei întîmplări, cu „cea a firului de praf, în bătaia vîntului nesfîrșit, a minusculului bulgăre de pămînt, pierdut într-un pîrîu de munte“. Trama simplă a farsei pe care i-o joacă lui Fügedes și, mai cu seamă, zelosului său dascăl, Predicatorul, un mintos flăcău din sat, care, firește, o iubește pe una dintre cele cinci fete, pe cea mai isteață, desigur. în atitudine caracteristică, de farsă, Lorand Lohinszky (Predicatorul), Tari László (Fügedes) și Ferenczy István (Miklós) 61