Teatrul, 1977 (Anul 22, nr. 1-11)
Numerele paginilor - nr. 11 - 61
■ BOCET VESEL PENTRU UN FIR DE PRAF RĂTĂCITOR (ie Sütő Andras Data premierei : 14 octombrie 1977. Regia : HARAG GYÖRGY şi HUNYADI ANDRAS. Scenografia : TAMAS ANNA. Coregrafia : LORINCZ LAJOS. Distribuţia : TARR LÁSZLÓ (Fügedes Karoly) ; LOHINSZKY LORAND (Predicatorul) ; BANYAI MARIA şi SZABÓ DUCI (Văduva Somosi) ; MÓZES ERZSÉBET (Lenke) ; FARKAS IBOLYA (Marika) ; ADLEFF INGEBORG (Tereza) ; BORBÁTH OTTILIA (Erzsi) ; BÁLINT MÁRTA (Magdus) ; FERENCZY ISTVÁN (Miklós) ; GYÖRFFY ANDRÁS, HUNYADI LÁSZLÓ, RÉTHY ÁRPÁD, NAGY LÁSZLÓ (Flăcău) ; LORINCZY IDA, KOVÁCS KATI, KARP GYÖRGY, MENDEL GYÖRGY (Participanţi la carnaval). Titlul descriptiv, ales cu grijă de Sütő András pentru ultima lui piesă, fixează cu pregnanţă timbrul specific, registrul acestei comedii nespus de originale şi pline de farmec. Dezvoltînd sîmburele de idei şi de situaţii din nişte piese scurte (Mintuleţ în rai şi... in iad) şi utilizând personajul lor principal, noua scriere lărgeşte tema satirei adinei la adresa celor atraşi de momeala sectelor religioase, adăugind suculentelor elemente comice şi momentelor de farsă adîncimea unei meditaţii filozofice, subtile, despre condiţia umană. Sütő András, important dramaturg maghiar din ţara noastră, face parte din categoria acelor scriitori care transformă în literatură tot ce ating. Povestea ţăranului Fügedes Karoly, tată care, în văduvie, a crescut cinci fete, suflet nehotărît de mijlocaş de la cîmpie, care a alergat zelos după un nou statut social şi onorific, urmînd cu sîrg toate cursurile de zi şi serale, în speranţa unei „săltări“ ; povestea dezamăgirii sale în faţa nepromovării, dorite, în organele locale ale puterii de stat, şi a alegerii altei poteci, care să-l ridice în propriii săi ochi, devine un pitoresc poem comico-filozofic, o fabulă densă cu multe tîlcuri hazoase. Un „bocet vesel“, fiindcă moartea civică a lui Fügedes poate stîrni și plînsul ; dar nouă ne provoacă rîsul, un rîs sănătos, un bobot tonic, la care adăugăm, însă, şi un zîmbet amar, pentru pierderea acestui „omuleţ strecurat prin sita Timpului“, omuleţ „micuţ în ataşamentul lui faţă de noi“, şi a cărui rătăcire e asemuită, poetic, de către povestitorul ce închide şi deschide „cartea“ pilduitoarei întîmplări, cu „cea a firului de praf, în bătaia vîntului nesfîrşit, a minusculului bulgăre de pămînt, pierdut într-un pîrîu de munte“. Trama simplă a farsei pe care i-o joacă lui Fügedes şi, mai cu seamă, zelosului său dascăl, Predicatorul, un mintos flăcău din sat, care, fireşte, o iubeşte pe una dintre cele cinci fete, pe cea mai isteaţă, desigur, In atitudine caracteristică, de farsă, Lorand Lohinszky (Predicatorul), Tarr László (Fügedes) şi Ferenczy István (Miklós)