Teatrul, 1981 (Anul 26, nr. 1-12)
Numerele paginilor - 7-nr. 8 - 124
constrângere, schimbările de decor şi alternarea nivelurilor temporale se produc cu un firesc desăvîrşit, secvenţele se înlănţuie suplu şi ingenios — într-un cuvînt, mecanismul dramatic funcţionează, cu toate piesele şi articulaţiile lui, ireproşabil. Scriitorul optează pentru formula „reconstituirii“, formulă care îi lasă o mare libertate de mişcare şi favorizează utilizarea procedeului „teatrului în teatru“, procedeu de o eficienţă şi de o modernitate recunoscute. Ciocîrlia este al doilea spectacol cu o piesă „istorică“ pe care Dan Nasta îl montează, în această stagiune, pe scena ieşeană. Orientarea regizorului (confirmată de opţiunile de repertoriu ale teatrului) către texte cu adevărat reprezentative ale dramaturgiei universale merită, bineînţeles, toate laudele. Montînd Don Carlos, directorul de scenă era obligat, printre altele, să opereze tăieturi în piesa lui Schiller, tocmai pentru a o face mai „reprezentabilă“ . Ciocirlia, în schimb, nu ridica astfel de probleme. Dan Nasta găsea în chiar construcţia piesei acel caracter de „teatralitate deschisă a înscenării“, ca să reluăm cuvintele înseşi ale regizorului. Ceea ce defineşte, prin urmare, montarea ieşeană este tocmai adecvarea faţă de viziunea autorului, consonanţa cu intenţiile acestuia. Cu discreţie, regia pune accent pe implicaţiile politice ale evenimentelor, mai exact spus, pe înfruntarea dintre forţa oarbă şi opresivă a dogmei şi aspiraţia irepresibilă a spiritului uman către independenţă şi demnitate. Decorul conceput de Andreea Iovănescu este funcţional şi de o bine temperată sugestivitate. Dintre prestaţiile actoriceşti (situate, în general, la un nivel onorabil, chiar dacă, să zicem, un Valentin Ionescu ne-a făcut să ne reamintim cu mare nostalgie de Georges Descriéres), am reţinut excelenta compoziţie caricaturală a lui Petru Ciubotaru şi agresivitatea fanatică a lui Constantin Popa. Dar reuşita spectacolului se datorează în cea mai mare parte — nici nu putea fi altfel — prezenţei scenice a Corneliei Gheorghiu, interpreta Ioanei d’Arc. Actriţa a redat, cu fineţe şi fidelitate, acea simplitate in măreţie ce particularizează, faţă de ipostazele anterioare, personajul lui Anouilh , Ioana dramaturgului francez îşi „joacă“ lucid rolul, îşi asumă pînă la capăt, conştient, destinul ; e o sinteză miraculoasă de sensibilitate fragilă şi eroism exemplar, de puritate indicibilă şi inflexibilă forţă morală. Aceasta este şi imaginea pe care ne-o propune actriţa, într-o creaţie memorabilă. Întîlnirea cu rolul Ioanei d’Arc este o şansă unică într-o carieră de artist — o şansă pe care Cornelia Gheorghiu a ştiut să n-o piardă. Alexandru CALINESCU 124 TEATRUL NAŢIONAL DIN TIRGU MUREŞ - SECTIA MAGHIARA BANUL BANK de Katona József Data premierei : 5 iunie 1981. Regia : KINCSES ELEMÉR. Decoruri şi costume : KEMÉNY ÁRPÁD. Distribuţia : TÖRÖK ANDRÁS (Regele Endre al II-lea) ; FARKAS IBOLYA, SZÉKELY ANNA (Regina Gertrudis) ; BOÉR FERENC ZALÁNYI GYULA (Otto) ; GYÖRFFY ANDRÁS (Banul Bank) ; MÓZES ERZSÉBET, ÁDÁM ERZSÉBET (Melinda) ; SZIKSZAY JÓZSEF (Soma) ; GYARMATI ISTVÁN, RÉTHY ÁRPÁD (Banul Mikhál) ; GARP GYÖRGY (Banul Simon) ; FERENCZY ISTVÁN, HUNYADI LÁSZLÓ (Banul Petur) ; NAGY JÓZSEF, TATAI SÁNDOR (Nemulţumiţii) ; TAMÁS FERENC (Banul Myska) ; ZONGOR ISTVÁN (Mesterul Solom) ; ADLEFF INGEBORG, MEISTER ÉVA (Izidora) ; BODÓ ZOLTÁN (Pajul) ; LOHINSZKY LORÁND, KERESZTES SÁNDOR (Biberach) ; TARR LÁSZLÓ, MAGYARI GERGELY (Tiborc). Exaltând dragostea faţă de glia natală, precum şi sentimentul onoarei şi virtutea, tragedia Banul Bánk, scrisă de Katona József în deceniul al treilea al veacului trecut, face parte din tezaurul dramaturgiei maghiare. Piesa a fost plămădită într-o epocă politică crîncenă, în care populaţia Ungariei, teritoriu înglobat în Imperiul habsburgic, avea de suferit de pe urma împilării sociale, a nesocotirii fiinţei naţionale şi a consecinţelor nefaste ale discordiilor semănate cu bună ştiinţă. Prin ardoarea cu care-şi desfăşoară pledoaria pentru eliberare, Katona se înscrie printre creatorii care, luptînd pentru cristalizarea culturii naţionale, au pregătit, de fapt, revoluţia burghezo-democrată de la 1848.