Teatrul, 1983 (Anul 28, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 4 - 8
TEATRUL NATIONAL DIN TÎRGU MURES — SECTIA MAGHIARA AMURGUL BURGHEZ de Romulus Gus. Data premierei : 4 februarie 1983. Regia : DAN ALECSANDRESCU. Scenografia : EMILIA JIVANOV. Muzica : SÁROSSY ENDRE. Traducerea: BAJOR ANDROS si TÓTHFALUSSY BÉLA. Coregrafia : SZÉKELY DENES si EÖTVÖS MĂRIA. Distribuţia : TARR LÁSZLÓ (Filip) ; FARKAS IBOLYA (Augusta); LOHINSZKY LORÁND (Ignaţiu) ; KARP GYÖRGY (Carol) ; BOÉR FERENC (Georges) ; SZILÁGYI ENIKŐ (Sofia) ; SZÉKELY ANNA (Isabela) ; KERESZTES SÁNDOR (Claudiu) ; MEISTER ÉVA (Flavia); TÓTH TAMÁS (Generalul) ; TATAI SÁNDOR (Soldatul I) ; GYÖRFY ANDRÁS (Soldatul II) ; CĂTĂLINA MICLEA — studentă (Călugărița) ; BEDŐ FERENC (Invalidul). ... umor negru cu gust amar uşor sofisticat... Itinerariul dramaturgic al scriitorului Romulus .Guga are ca punct de pornire o dramă realist-simbolică, pe fundalul evenimentelor istorice din august 1944. Speranţa nu moare în zori, trece printr-o piesă psihologică cu inserţii alegorice (Noaptea cabotinilor) şi pare cantonat, prin ultimele opere, pe un teren mai puţin frecventat de confraţi, parabola istorică. Evul Mediu întîmplător şi Amurgul burghez, piese îngemănate, constituie împreună un diptic teatral de o factură aparte, original prin expresie, mai puţin prin temă — în contextul dramaturgiei noastre —, diptic ce s-ar putea înscrie într-un gen pe care l-aş numi politicofantastic. Ambele, „utopii negative“, incursiuni aparent meta- sau para-istorice, vizînd de fapt demontarea mecanismelor de funcţionare a capitalului — în faza lui agresiv-decrepită —, au o cuprinzătoare deschidere problematică, ambiţionînd să scruteze stările de spirit şi legile unor lumi crepusculare, fazele declinului unei societăţi iremediabil bolnave, căreia scriitorul îi radiografiază tumorile, în „sîngele“ acestor drame-parabolă „istoria contemporană plînge“ — o istorie transfigurată fantastic, cuprinzînd, în alegorii poetice, în simboluri sarcastice, în hiperbole monstruoase, groteşti şi în personaje ce reprezintă în egală măsură un arhetip şi un stereotip, un univers închis, concentraţionar, funest, „o planetă de mult pierdută“. Mai puţin feroce decît Evul mediu întîmplător, acea remarcabilă farsă tragică în care conştiinţa revoltată a unui erou absurd se dovedea un joc teatral la puterea a doua, cu destule zone de ambiguitate. Amurgul burghez este o tragicomedie cu „teză“ , violent demascatoare, catalogînd cu meticulozitate diverse forme ale opresiunii şi instituţiile respective, justiţia, biserica, poliţia, mijloacele de comunicare moderne etc., ea cucereşte adeziunea publicului nu atît prin ceea ce spune, cît prin felul cum spune , eludînd canoanele teatrului tradiţional, piesa, declarat „nonfigurativă“, are o structură şi o scriitură caracteristice, fiind în cele din urmă o reuşită demonstraţie de operă deschisă, cu un conţinut politic aplicat. De o teatralitate densă, traducînd necontenit conceptele în imagini-simbol, sensibilizând tezele în construcţii şi formule emblematice de mister teatral, textul are deosebite virtuţi spectaculare (şi spectaculoase), apte să fascineze un colectiv preocupat de desăvîrşirea travaliului scenic. Dealtfel, toate piesele de pînă acum ale lui Romulus Guga au beneficiat de ediţii- 8