Teatrul, 1983 (Anul 28, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 4 - 8

TEATRUL NATIONAL DIN TÎRGU MURES — SECTIA MAGHIARA AMURGUL BURGHEZ de Romulus Gus. Data premierei : 4 februarie 1983. Regia : DAN ALECSANDRESCU. Scenografia : EMILIA JIVANOV. Muzica : SÁROSSY ENDRE. Tra­ducerea: BAJOR ANDROS si TÓTH­­FALU­SSY BÉLA. Coregrafia : SZÉKELY DENES si EÖTVÖS MĂ­RIA. Distribuţia : TARR LÁSZLÓ (Fi­lip) ; FARKAS IBOLYA (Augusta); LOHINSZKY LORÁND (Ignaţiu) ; KARP GYÖRGY (Carol) ; BOÉR FERENC (Georges) ; SZILÁGYI ENIKŐ (Sofia) ; SZÉKELY ANNA (Isabela) ; KERESZTES SÁNDOR (Claudiu) ; MEISTER ÉVA (Flavia); TÓTH TAMÁS (Generalul) ; TA­TAI SÁNDOR (Soldatul I) ; GYÖR­­FY ANDRÁS (Soldatul II) ; CĂTĂ­LINA MICLEA — studentă (Călugă­rița) ; BEDŐ FERENC (Invalidul). ... umor negru cu gust amar uşor sofis­ticat... Itinerariul dramaturgic al scriitorului Romulus .Guga are ca punct de pornire o dramă realist-simbolică, pe fundalul evenimentelor istorice din august 1944. Speranţa nu moare în zori, trece printr-o piesă psihologică cu inserţii alegorice (Noaptea cabotinilor) şi pare cantonat, prin ultimele opere, pe un teren mai pu­ţin frecventat de confraţi, parabola isto­rică. Evul Mediu întîmplător şi Amurgul burghez, piese îngemănate, constituie îm­preună un diptic teatral de o factură aparte, original prin expresie, mai puţin prin temă — în contextul dramaturgiei noastre —, diptic ce s-ar putea înscrie într-un gen pe care l-aş numi politico­­fantastic. Ambele, „utopii negative“, in­cursiuni aparent meta- sau para-istorice, vizînd de fapt demontarea mecanismelor de funcţionare a capitalului — în faza lui agresiv-decrepită —, au o cuprinzătoare deschidere problematică, ambiţionînd să scruteze stările de spirit şi legile unor lumi crepusculare, fazele declinului unei societăţi iremediabil bolnave, căreia scri­itorul îi radiografiază tumorile, în „sîn­­gele“ acestor drame-parabolă „istoria con­temporană plînge“ — o istorie transfi­gurată fantastic, cuprinzînd, în alegorii poetice, în simboluri sarcastice, în hiper­bole monstruoase, groteşti şi în personaje ce reprezintă în egală măsură un arhetip şi un stereotip, un univers închis, con­­centraţionar, funest, „o planetă de mult pierdută“. Mai puţin feroce decît Evul mediu întîmplător, acea remarcabilă farsă tragică în care conştiinţa revoltată a unui erou absurd se dovedea un joc teatral la puterea a doua, cu destule zone de ambi­guitate. Amurgul burghez este o tragico­medie cu „teză“ , violent demascatoare, catalogînd cu meticulozitate diverse for­me ale opresiunii şi instituţiile respective, justiţia, biserica, poliţia, mijloacele de comunicare moderne etc., ea cucereşte adeziunea publicului nu atît prin ceea ce spune, cît prin felul cum spune , eludînd canoanele teatrului tradiţional, piesa, de­clarat „nonfigurativă“, are o structură şi o scriitură caracteristice, fiind în cele din urmă o reuşită demonstraţie de operă des­chisă, cu un conţinut politic aplicat. De o teatralitate densă, traducînd necontenit conceptele în imagini-simbol, sensibilizând tezele în construcţii şi formule emblema­tice de mister teatral, textul are deose­bite virtuţi spectaculare (şi spectaculoase), apte să fascineze un colectiv preocupat de desăvîrşirea travaliului scenic. Dealt­fel, toate piesele de pînă acum ale lui Romulus Guga au beneficiat de ediţii- 8

Next