Teatrul, 1984 (Anul 29, nr. 1-12)

Numerele paginilor - 10-nr. 11 - 84

satrei — fiică a celui ce-i fusese tem­nicer din voinţă regală —­, după ce îl ridică din îngenunchere pe tatăl său. Rege oricum rămas fără coroană, după ce se urcă pe tron, şi-şi aşază pe frunte coroana, se ridică la cer, aidoma celui care şi-a jertfit viaţa pentru iertarea pă­catelor omenirii. Scena, ca atare, este emoţionantă, dar mi-a părut a fi reali­zată ca urmare a dorinţei de a monta nu piesa în întregime, ci doar scena finală, scena iertării, scena în care pro­tagonistul se dezice, prin purtarea-i, de predestinare ! Aşadar, coborîrea sa în mijlocul oamenilor a fost ticluită pentru a consuna cu ridicarea sa finală ! Spectacolul trădează faptul că textul nu a fost obiectul unei descifrări, ci su­portul unor presupuneri. în acest context, nu li se poate reproşa nimic actorilor, care, în momentele-cheie, în ciuda unor eforturi de a rosti emo­ţionant textul, joacă „pe dinafară“, adică execută întocmai noianul de indicaţii, fără a fi pătrunşi de rostul lor. Doar în momentele de înfruntare psihică dintre personaje vădesc convingere, pentru a face posibilă, cel puţin în această di­recţie, urmărirea lesnicioasă a istoriei. Cu excepţia cîtorva scene, cînd se re­simţea din pricina posturii de suspen­dat, Anton Tauf îşi realizează verosimil personajul, izbutind să treacă peste cli­pele cînd trebuia să pară „schingiuitul revenindu-şi în simţiri“ şi să realizeze halucinanta trecere dintr-un coşmar al suferinţei într-o fericire de nevisat. Personajul Clarin — Gelu Bogdan Ivaşcu — nu-şi găseşte în spectacol nici locul şi nici semnificaţia. Şi­ lui îi este dat să trăiască — într-un sens limitat şi la o altitudine mult scăzută, din pri­cina voluptăţii de a flecări încontinuu — aceleaşi abrupte cotituri în viaţă ca şi Segismundo. Destinul său este însă doar ca un ecou al celuilalt destin, aşa cum şi cuvintele sunt doar o parţială rezo­nanţă a trăirilor. în spectacol, apare doar ca un flecar, iar în jocul interpretului se simte jena acestei situări la periferie a persona­jului. în pofida tuturor acestor observaţii, spectacolul clujean are însă o calitate esenţială : oferă o lectură a textului. Aceasta se datorează în primul rînd ac­torilor, dar probabil şi textului, care nu s-a lăsat perturbat şi derutat, în curge­rea sa, de schema rebarbativă care i-a fost aplicată pe aproape întreaga sa în­tindere. E ceea ce salvează de zădărnicie efortul întreprins. Paul Cornel CHITIC 84 TEATRUL NATIONAL DIN TIRGU MUREȘ ■ O NOAPTE FURTUNOASĂ de L­a Caragiale Data premierei : 30 aprilie 1984. Regia : TOMPA GÁBOR. Scenogra­fia : TAMÁS-KELEMEN ANNA. Traducerea : SEPRŐDI KISS AT­TILA. Distribuţia : TÓTH TAMÁS (­lu­pin Dumitrache Titircă) ; ZALÁ­NYI GYULA (Nae Ipingescu) ; GYÖRFFY ANDRÁS (Chiriac) ; HUNYADI LÁSZLÓ (Spiridon) ; LOHINSZKY LORÁND (Rică Ven­­turiano) ; FARKAS IBOLYA, SZI­LÁGYI ENIKŐ (Veta) ; ILLYÉS KINGA (Ziţa). Tangouri languroase, „Zaraza“ ; corti­na se ridică şi cineva — îl identificăm, mai tîrziu, pe Spiridon — dă la o parte o copertină de plastic prăfuită de sub care apar două per­sonaje cunoscute, Ju­­pîn Dumitrache şi Ipingescu. Acesta din urmă, într-o poziţie falnică şi cu puşca împinsă războinic înainte, îi pozează lui Jupîn Dumitrache, care, cu un penel în mină, caută să-i fixeze profilul într-un tablou. După câteva clipe, începe comen­tariul despre apucăturile „papugiilor­“ şi relatarea, întretăiată de exclamaţii lapi­dare, a peripeţiilor de la Union, cu „ba­­gabontul“. Ne aflăm într-un interior cu destinaţii multiple, ingenios conceput de scenografa Tamás-Kelemen Anna — ate­lier, iatac, salon ş.a. — pe unde,, vrând­­nevrînd, trec toate personajele, împiedi­­cîndu-se unele de altele; aici e şi uşa care dă spre stradă, şi fereastra de pe care ajungi la „capătul binalei“, şi in­trarea spre dormitor. Pe aici, fiecare are un traseu cît de cît determinat, numai Spiridon — un flăcău vicios, cu sclipiri ironice în o­chi — apare de peste tot, ca unul care nu poate fi ţinut la respect şi care domină, cu tainele pe care le de­ţine, întreg clanul. Aşa începe şi în acest cadru se des­făşoară spectacolul tînărului regizor Tompa Gábor, cu noaptea peripeţiilor imaginată de Caragiale, unde lumea che­­restegiului-căpitan în garda civică Dumi­­trache Titircă nutreşte ambiţii pe care

Next