Teatrul, 1987 (Anul 32, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 2 - 50
al modestei şi păguboasei funcţionare, mereu înşelate în dragoste şi în omenia ei funciară, „personaj“ despre care, totuşi, un autor dramatic a catadicsit să scrie o piesă de teatru „contemporană“. Aelita nu e deci marea artistă, în al cărei „rol“ se complace a se imagina, după cum marea artistă nu e Aelita, al cărei rol e totuşi nevoită să-l joace. Influenţa pirandellismului e desigur vizibilă în planul conflictualităţii ideatice a lucrării, problema identităţii personajului şi a rolului pe care-l joacă punîndu-se în cazul tuturor personajelor acestei piese, de o tulburătoare frumuseţe şi profunzime. Colegul de brigadă artistică Apokin, cel care o părăseşte pe Aelita pentru o fată mai tînără, oarecare, pentru a încerca apoi să revină totuşi la ea, nu e şi nu poate fi, în ridicola-i banalitate, omul de care se îndrăgostise ea cîndva. Drept pentru care adevăratul Apokin nu-i poate spune Aelitei nimic. Ea nu-şi poate drămui şi cenzura sentimentele, e în stare oricînd să dea totul, dar are nevoie de încredere şi speranţă, căci fără ele, practic, nu poate trăi şi nu vede rostul vieţii. Iar această viaţă se dovedeşte pentru ea o imensă farsă, fiindcă se va îndrăgosti de pretinsul general şi om de ştiinţă Skameikin, cel care nu e, în fapt, decît un notoriu escroc sentimental, căutat şi prins de miliţie chiar asupra faptului, căci îi furase deja Aelitei banii strinşi pentru televizor, în clipa în care ea, neştiind că de fapt nu-i mai are, îi oferă totuşi aceşti bani lui Skameikin, pentru ca el să-şi poată plăti o datorie inventată. Cum nu de banii oricum oferiţi avea nevoie Aelita, ea nici nu şi-i mai revendică în clipa dezvăluirii adevăratei identităţi a lui Skameikin, de către ofiţerul de miliţie care jucase numai rolul unui chelner. Dar nici această „lecţie“ dură n-o poate infringe pe Aelita, căci se va lăsa antrenată în corespondenţa cu un alt iluzoriu Skameikin, cel din închisoare, care ar vrea să se îndrepte şi de care ea se va îndrăgosti cu şi mai mare ardoare. Ca să constate, în noaptea de Anul Nou în care îl aştepta pe cel ce-şi ispăşise de-acuma pedeapsa, că in locul lui apare un altul, „urîţelul“ trişor Fedea, cel care îi scrisese de fapt din închisoare, Skameikin nefăcînd altceva decît să-i vîndă lui Fedea fotografia şi „pontul“ Aelitei. Revoltată de grosolana substituire de persoană şi de noua escrocherie căreia îi Mitică Popescu şi Valeria Seciu