Teatrul, 1988 (Anul 33, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 3 - 78
78 Fedra mai aşteaptă Nearmată cu imperioase implicaţii de ordin moral, social ş.a.m.d.. Fedra lui Racine în spectacolul de la Naţionalul din Tîrgu Mureş este galeria unor personaje de eprubetă, născute doar pentru a-şi dovedi că sunt şi evoluînd doar pentru a-şi certifica apariţia în scenă. Incerte in timp şi spaţiu istoric, nu slujesc nici nostalgiei după o vîrstă de aur a purităţii sentimentelor şi nici nu iradiază profetic un cod, un model, demn de invidiat întru modificarea gîndului despre noi înşine. Desprinse fiind de grija supravieţuirii, acestor personaje le era de trebuinţă — în spectacol — o punte spre noi, care putea fi aceea a obsesiei demnităţii. Poate că atunci excelenţii actori din distribuţie nu ar mai fi aruncat în Fedra atîtea mijloace de expresie shakespeariene: Lohinszky Lorand (Tezett) aducînd în scenă remuşcările lui Lear, întunecările mîniei lui Macbeth, Farkas Ibolya (Fédra) aburindu-şi personajul cu umbra mamei lui Hamlet, ori înveninîndu-l cu neputinţa Ducesei de York faţă de Richard al III-lea . Mózes Erzsébet (Oenona) nu şi-ar fi încărcat personajul cu volubilitatea Doicăi şi cu fatala abilitate a lui Pater Lorenzo din Romeo şi Julieta — text din care coboară şi Buzogány Márta Gabriella (Aricia) şi Gáspárik Attila (Hipolit). Aşadar, interpreţii strălucesc şi realizează momente de mare tensiune şi de emoţie atotstăpînitoare prin ce ştiu ei ca actori și nu prin personajele din Fedra. La fel de autonomă față de regie este și scenografia lui Kemény Árpád , realizînd pe scenă un cîmp în care înșelătoare dîmburi de moliciune alternează FEDRA de JEAN RACINE • TEATRUL NAȚIONAL din TÎRGU MUREȘ, secția maghiară • Regia : KINCSES ELEMÉR • Scenografia : KEMÉNY ÁRPÁDe Data premierei: 0 ianuarie 1988 • Distribuția: LO HINSZKY LORÁND (Tezeu); FARKASY IBOYA (Fedra) ; GASPARIK ATTILA, student la I.A.T. (Hipolit) ; BUZOGÁNY MÁRTA GABRIELLA (Aricia) ; MÓZES ERZSEBET (Cenona) ; MAGYARI GERGELY (Teramene) ; ZONGOR ISTVÁN (Servitorul), cu suprafeţe plane şi dure, populînd înaltul scenei cu un rămuriş crescut din coloane de templu, a pus la dispoziţie o altă posibilă viziune regizorală care, şi ea, a fost lăsată în stare letargică. Montarea Fedrei la Tîrgu Mureş este o intenţie culturală meritorie, dar Fedra îşi aşteaptă spectacolul. Paul Cornel CHITIC Încercarea răbdării Drumul singurătăţii, după recomandarea din caietul-program „piesă emblematică pentru universul lui Schnitzler“ni-l defineşte ca un fin analist, tentat mai mult de descifrarea unor cazuri obsesive, cu predilecţia dialogului extins, a comentariului, pe linii melodramatice. Autorul intensifică radiografia stărilor, cu înclinaţia de a scoate un efect din cel mai banal detaliu, şi e mai puţin interesat de structura situaţiilor, pe care le înlănţuie cursiv, dar nu le adînceşte. Regizorul Mihai Berechet a compus o ambianţă cu o pondere mai mare decît miza piesei, dînd spectacolului o extindere analitică gravă, care se lungeşteînsă peste măsură, într-o aşteptare perpetuă şi lentă. Timp de desfăşurare a unor particularităţi interpretative în stiluri şi maniere diferite, dominate însă de o distincţie şi o eleganţă vădite, şi în scenografia lui Constantin Russu. Astfel, Damian Crîşmaru (Stephan von Sala) îşi compune un chip glacial şi de DRUMUL SINGURĂTĂŢII de ARTHUR SCHNITZLER • TEATRUL NAŢIONAL din BUCUREŞTI • în româneşte de DUMITRU HÂNCU • Data premierei : 11 februarie 1988 • Regia : MIHAI BERECHET • Scenografia : CONSTANTIN RUSSU • Distribuţia : LAMIA BELIGAN (Johanna Wegrat); FLORIN PIERSIC jr. IULIUS LIPTAC (Felix Wegrat) ; DAMIAN CRÎŞMARU, MIHAI NICULESCU (Stephan von Sala); GHEORGHE CRISTESCU (Dr. Franz Reumann) ; SIMONA BONDOC (Gabriele Wegrat); CONSTANTIN DINULESCU, VICTOR MOLDOVAN (Profesorul Wegrat); GEORGE OANCEA (Julian Fichtner); VALERIA GAGEALOV, RODICA POPESCUBITANESCU (Irene Herms).