Teatrul, 1988 (Anul 33, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 3 - 78

78 Fedra mai aşteaptă Nearmată cu imperioase implicaţii de ordin moral, social ş.a.m.d.. Fedra lui Racine în spectacolul de la Naţionalul din Tîrgu Mureş este galeria unor per­sonaje de eprubetă, născute doar pentru a-şi dovedi că sunt şi evoluînd doar pen­tru a-şi certifica apariţia în scenă. In­certe in timp şi spaţiu istoric, nu slujesc nici nostalgiei după o vîrstă de aur a purităţii sentimentelor şi nici nu iradiază profetic un cod, un model, demn de in­vidiat întru modificarea gîndului despre noi înşine. Desprinse fiind de grija su­pravieţuirii, acestor personaje le era de trebuinţă — în spectacol — o punte spre noi, care putea fi aceea a obsesiei dem­nităţii. Poate că atunci excelenţii actori din distribuţie nu ar mai fi aruncat în Fedra atîtea mijloace de expresie shakespeariene: Lohinszky Lorand (Te­zett) aducînd în scenă remuşcările lui Lear, întunecările mîniei lui Macbeth, Farkas Ibolya (Fédra) aburindu-şi per­sonajul cu umbra mamei lui Hamlet, ori înveninîndu-l cu neputinţa Ducesei de York faţă de Richard al III-lea . Mózes Erzsébet (Oenona) nu şi-ar fi încărcat personajul cu volubilitatea Doicăi şi cu fatala abilitate a lui Pater Lorenzo din Romeo şi Julieta — text din care co­boară şi Buzogány Márta Gabriella (Aricia) şi Gáspárik Attila (Hipolit). Aşa­dar, interpreţii strălucesc şi realizează momente de mare tensiune şi de emoţie atotstăpînitoare prin ce ştiu ei ca ac­tori și nu prin personajele din Fedra. La fel de autonomă față de regie este și scenografia lui Kemény Árpád , rea­­lizînd pe scenă un cîmp în care înșe­lătoare dîmburi de moliciune alternează FEDRA de JEAN RACINE • TEA­TRUL NAȚIONAL din TÎRGU MU­REȘ, secția maghiară • Regia : KINCSES ELEMÉR • Scenografia : KEMÉNY ÁRPÁD­e Data premierei: 0 ianuarie 1988 • Distribuția: LO­­ HINSZKY LORÁND (Tezeu); FAR­­KASY IBOYA (Fedra) ; GASPARIK ATTILA, student la I.A.T. (Hipolit) ; BUZOGÁNY MÁRTA GABRIELLA (Aricia) ; MÓZES ERZSEBET (Ce­nona) ; MAGYARI GERGELY (Tera­­mene) ; ZONGOR ISTVÁN (Servitorul), cu suprafeţe plane şi dure, populînd înaltul scenei cu un rămuriş crescut din coloane de templu, a pus la dispoziţie o altă posibilă viziune regizorală care, şi ea, a fost lăsată în stare letargică. Mon­tarea Fedrei la Tîrgu Mureş este o in­tenţie culturală meritorie, dar Fedra îşi aşteaptă spectacolul. Paul Cornel CHITIC Încercarea răbdării Drumul singurătăţii, după recomanda­rea din caietul-program „piesă emblema­tică pentru universul lui Schnitzler“­­ni-l defineşte ca un fin analist, tentat mai mult de descifrarea unor cazuri ob­sesive, cu predilecţia dialogului extins, a comentariului, pe linii melodramatice. Autorul intensifică radiografia stărilor, cu înclinaţia de a scoate un efect din cel mai banal detaliu, şi e mai puţin interesat de structura situaţiilor, pe care le înlănţuie cursiv, dar nu le adînceşte. Regizorul Mihai Berechet a compus o ambianţă cu o pondere mai mare decît miza piesei, dînd spectacolului o extin­dere analitică gravă, care se lungeşte­­însă peste măsură, într-o aşteptare per­petuă şi lentă. Timp de desfăşurare a unor particularităţi interpretative în sti­luri şi maniere diferite, dominate însă de o distincţie şi o eleganţă vădite, şi în scenografia lui Constantin Russu. Astfel, Damian Crîşmaru (Stephan von­ Sala) îşi compune un chip glacial şi de DRUMUL SINGURĂTĂŢII de AR­THUR SCHNITZLER • TEATRUL NAŢIONAL din BUCUREŞTI • în româneşte de DUMITRU HÂNCU • Data premierei : 11 februarie 1988 • Regia : MIHAI BERECHET • Sceno­grafia : CONSTANTIN RUSSU • Dis­tribuţia : LAMIA BELIGAN (Johan­na Wegrat); FLORIN PIERSIC jr­. IULIUS LIPTAC (Felix Wegrat) ; DAMIAN CRÎŞMARU, MIHAI NI­­CULESCU (Stephan von Sala); GHEORGHE CRISTESCU (Dr. Franz Reumann) ; SIMONA BONDOC (Ga­briele Wegrat); CONSTANTIN DI­­NULESCU, VICTOR MOLDOVAN (Profesorul Wegrat); GEORGE OAN­­CEA (Julian Fichtner); VALERIA GAGEALOV, RODICA POPESCU­­BITANESCU (Irene Herms).

Next