Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)
1856-12-08 / nr. 97
tămitrovno 386 Micuța noastră inteligință, carea ar fi în stare a împlini această misie sublimă prin împărtășirea povețelor în scris s'au prin graiu, se pare, că s'au au dat cu totul uitării nenumeratele lipse, vu care se luptă confrații ei, s'au că doară nu peartă împrejurările, în care se află, spre ai veni într'ajutoriu ori și care dintr'aceste doue să fie pricina, destul atâta, că ea astăzi se ocupă foarte puțin cu lucrul acesta. Așa dară toată sarcina cade asupra păstorilor lui sufletești adecă asupra preoțimei. Aceasta ca una, carea stă în cea mai strânsă legătură cu poporul, ca una în a cărei grije e încredințată partea cea mai scumpă a omului, cu care poporul atât în orele bucuriei, cât și ale suferințelor sale își împarte bucuria și întristarea, și ca una la care aleargă turma în timpul boalelor trupești și sufletești, spre a dobândi balsam alinătoriu, și în a cărei mânie și pune poporul toată încrederea sa, ar putea face mult foarte mult, când își ar cunoaște însemnătatea posiției sale cel frumoase și înalta sa chiemare. Pentru că de și ea ca preoțime a unui popor, care pănă ori alaltăeri se gârbovia sub jugul robiei, și a cărui Biserică deși învață și propoveduește învățătura cea mântuitoare a lui He, ca și oricare altă Biserică creștinească, totuși era numai suferită - n'au putut nici odată cuprinde posiția, ce i o dă dregătoria, ce o poartă și lipsită de mijloace, prigonită și desprețuită, asemenea turmei și Bisericii sale, n'au fost nici o dată în stare a'și căștiga învățătura aceea, carea se cere de la toți, câți voesc a îmbrățioșa această carieră și deși restrânsă numai prelungă prea mărginitele venituri, ce i se dă turma sa cea săracă, fu și este încă și astăzi silită a prinde amână coarnele plugului, sapa și coasa spre a'și căștiga nânca de tote zilele pentru ea și casnicii ei; totuși trebue să-'și aducă aminte, că pre lângă toate aceste ea este chiemată a păstori și a pășuna turmacei este încredințată și că odată va avea de a da seamă, că cum o au păstorit și pășunat. Ea ca una ce poartă numele acesta de mare însemnătate „păstoriu sufletesc” să nu gândească, că doară numai pentru aceea i sau încredințat turma, ca să se hrănească din laptele ei și să se îmbrace cu lâna, ci ca să o conducă și nevățuească la limanul fericirei, și să priveghieze, ca nu cumva venind lupul s- o resipească. Ea trebue să culeagă, precum culege albina miere din flori, de prin productele literare și din jurnale astfeliu de învățături, pe care le vede, că sânt mai potrivite pentru turma sa și care țintează la îmbunătățirea stării ei morale și materiale, și să i le împărtășască aceia, făcânduo adeseori băgătoare de seamă la purtarea celoralalte neamuri conlăcuitoare cu ea, la modul viețuirei și a economisirii lor și să o sfătuescă a urma și ea acelora. Mai departe să o facă cunoscut din cănd în când feliurimea cea mare a aflărilor țintitoare la economia câmpului și la alte întreprinderi îndeobște folositoare. Însă spre a putea face toate aceste se cere mai întăiu, ca să 'și căștige cărți și să citească cu strădanie. (va urma). (înteiere). Rășinari 22 Noemvrie. Asfel știu să serbeze comuna noastră ziua de ori făptuind un așa lucru măreț, de care străbunii noștri seaun'a cugetat, scaunul așiură creștinii noștri lua la inimă cuvintele putut înființa, asfel mult însemnătoare ale Arhiereului lor auzite din cuvăntarea dela Biserică, că prin serbătoarea de eri „aduce aminte Biserica tuturor părinților și „înnainte stătătorilor poporului, ca să aibă grija cuviincioasă pentru creșterea și luminarea copiilor și supușilor lor, și „să nu cruță nici o cheltuială seau osteneală, în privința acea„eta”, și iarăși: „Însușirile minții omenești numai atunci „vor produce în om niște lucrări bune și niște cunoștințe folositoare, dacă acele vor fi deșteptate și cultivate în școală prin Dascăli harnici; în asemenea chip, zic, își știu d comuna noastră întrebuința frumoasele mijloace, deschizând un așa izvor nescure de lumină și de binecuvăntare pentru fiii și nepoții lor, cari vor ridica cândva mâni de mulțumire cătră ei la ceriu, și vor binecuvănta neî ncetat faterile lor de bine selăvărșite acum pentru dănșii. Fie, ca fapta asta vrednică de imitare a Rășinărenilor să servească de îndemn puternic pentru toate satele noastre, spre a jertofi mult ori puțin, dară tot căt pot, pentru înființarea măreața lor întreprindere, și înzestrarea școalelor, fie, ca ca o făclie să aprindă inimile și a fii și așteptat de mult cu toți ai noștri, altor creștini de peairea pentru asemene înființări neperitoare, prin care singure numai ni se asigură viitoriul acela, ce l'am docum că numai dela creșterea bună se aurea atârnă fericirea seau ticăloșia omului, și că mărturisind adevărul pe noi încă numai lipsa creșterei bune, în largul ei înțăles, mai mult ca orice alte pricini necuvioase, ne făcu păn' acuma negrii în ochii altor popoare străine, și durere-tot aceea este, care nemai negrește încă și acum, fie însfărșit, ca să vină odată mai repede timpul acela, în care toate comunitățile noastre să se poată făli ca Rășinarii astăzi, că a făcut căt a putut pentru școală. Asta era totul, ce aveam să înștiințez de Rășinari, nu pentru ca doară să încerc ai înălța prin encomii d'ale mele defectuoase mai presus decum ar merita, căci însuși fapta așa e de frumoasă, încăt se laudă de sine cu mult mai bine decum ar putea asta să cure din o pană, ca a mea, nu, ci numai ca să contribuiu și eu căt de puțin la mnimarea altora spre a spori înnaintarea școalei, ca să dovedesc oarecum, că căt poate să facă și numai un singur bărbat iscusit cu poporul nostru și că ce lucruri mărețe pot prejmui buna înțălegere și împreunarea poterilor, vom cunoaște și ne vom convinge. În chipul acesta iată dară un nou și încă foarte mare adaos la celalalt numer total al școalelor păn'acum înființate, pe care toate computândule într'una și mai aruncând odată ochiada îndărăpt la trecutul cel amar, vom putea zice în noi cu conșiință nemustrată, cum că puțin, dară tot am propășit; tot săntem acum departe de ce eram înainte și numai cu un deceniu; apoi întorcândune ochiul cugetării iar cătră viitoriu, îndreptândul înnainte și pironindul asupra destinației ce ne ateaptă, cum că cu toată propășirea de păn' acum, stăm încă foarte departe de ceea ce ar trebui să fim, cu toată înaintarea de păn' acum, avem încă a face o carieră mult mai lungă decum e cea răpusă, pănă să ajungem și noi la acea treaptă înaltă a înflorirei, pe care stau astăzi, multe alte popoare, vom vedea, cum că cu toate jertfele noastre cele frumoase avem încă să jertfim și să înființămfoarte mult, pănă vom putea zice, că am adus și noi școalele la acea stare dorită, de ele și pot acum în plipi scopul lor, pot spori binele și fericirea materială și morală a întreg poporului nostru, spre a nu mai sta în privința asta îndărăptul altora spre a ne putea făli și noi cu capacități mari în toate ramurile vieții sociale, și spre a ni se șterge de tot urmele dureroase ale acelei nefericiri, în a cărei prăpastie eram cufundați atăta seculi. Dară să nu ne'așelăm a încheia cumva din înșiratele, că aste ar fi tot atăte împregiurări desmăntătoare, care să ne pună la îndoială putința desăvârșirei noastre, din contră eu cred că judecăndune astfel starea și faptele de acum și de păn' acum, ispitind bine împrejurările favoritoare de astăzi și apoi cunoscănd bine că ce și căt ne mai lipsește, va afla tot visul motivul de încuragiare, se va vedea silit și îndatorat a pune mâna, a lucra fiecare în chiemarea sa pentru binele și fericirea poporului nostru. Asfel Preoții, ca prietinii cei nedespărțiți ai poporului de la nașterea omului pănă la moartea lui, ca unii ce sânt acea lumină a oamenilor, pe care văzându- se mărească pe tatăl cel din teriuri, să urmeze și să îndrepteze, se vor simți dac'a povățui, cu care să se folosească mai bine de drepturile sale, d'acum, a stărui ca să'l desbrace de năravurile cele rele și să-l facă a îmbrățoșa cele bune, a l convinge că legea Măntuitoriului nostru e întemeiată pe lumina minții omenești, că maica biserică ne învață să fim nu numai buni ci și înțălepți, o scriptură impune părinților o datoriă scăntă poruncindule”