Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-05-19 / nr. 20
„. din lume, voastră, ca să nu mai remănă semne de esistința și abia trăimu în epoca transfișurării din barbarismu în cultură, și pentru aceasta, ori vătu va mai ținea lumea va rămănea și suvenirea noastră în eternu cu lumea. Însă pentru aceasta poporulu nostru nu sa gătatu, ci și începe cariera sa în cultură, și prin aceasta, esistința sa națională. Greu e începutulu nostru dară mai ușioru ca urzirea Romei, și pănă avemu esemalu în strămoșii noștrii și alte națiuni mai culte, nu trebue să mai desperămu, ci se lucrămu ziua și noaptea, și să ne sicim a întrece pe toți, căndu genulu omenescu multe agătatu pentru noi, și poi avemu numai de a continua, și a îndealini - u . Limba unui poporu cultu, s'a susținutu și după perirea poporului, și se va susținea pănă va mai fi lumea. Dară acea limbă, a rămasu ca și moartă, nu în poporu, ci în cărțile lui scientifice Popoarăle nu se potu estima prin sabie, ci se topescu prin amalgamisare cu altele. Deacă nu neamu amalgamisatu nănă acumu, cătu se nu mai esistămu ca romăni, pe viitoriu mai puțină frică autemu avea, pănă ne vomu iubi limba va viața. Și de va veni timpulu, ce trebue peste seculi odată se pe vină și noua, ca limba ajungăndu la perfecțiune să se transfigureze în o limbă nouă, cultă, și de va veni timpulu ca și poporulu postru săși trăească vieța în togma cu strămoșii, atunci și limba noastră va să rămănă în hălți, ca și cea latină, grecă, și decă va fi demnă ca se semănă, noi voșu fi împlinitu chiămarea, pentru carea de acumu avemu să începemu a lucra, căci genului omenescu nui putemu lăsa o ereditate mai mare, precumu romanii și grecii veci nu potură fi mai mari decătu prin limbă. E vanitate doară a medita la unu viitoriu eșta de parte, seau viaru la timpulu după perirea pose gloricica și după esistința lui? Amu fostu subjugați, și amu devenitu claru căci și în ferele sclaviei neamu iubitu și vorbitu limba, atunci căndu numai aceasta nu a mai rămasu refugiulu de măngăere, mijlocul de înțălegere, și pe lăngă toate, celu mai tare fundamentu mai cu speranță, dară înfluințele străine, pline de întrige și proteste false, potu să dă mai puternice și periiuloase ca forța, ca de unu periclu ce din căndu în căndu cultura, și independința limbei noastre. Numai nepăsarea și necumpătarea noastră aru potea contribui mai multu la acelu periclu, ce stă adeseori să ne amalgamiseze în alte elemente, ca altă germanismulu. Însă pănă va plăsăra în noi loculu amorei pentru limbă, și pe fața noastră voru curge sudori lucrăndu pentru cultura ei, și sacrieria pentru naționalitatea noastră ca să avemu unu viitoriu mai mare, letargia și întunereva putea apropiea de limbă și viața poporului p nostru. sălu Unu înțăleptu a zisu „cunoaștere pre tine însuți.” Aceasta zicere asta e de mare, că tu decide întru a fi seaua nu oi. Celu ce nu se cunoaște pe sine, acela nu viețuește întru sufletulu seu, și acela de sine trebuie să peară. Romănulu a începutu a se cunoaște pe sine, a devenitu la cunoștința sa pațională, la linsa de cultură sa propria și a limbei, căci are rațiune bănetoasă, și e chiematu la perfecțiunea sa. La aceasta să lucrămu ca toții, unulu cu sufletulu, altulu cu materialulu, căci așa suntu împărțite datorințele noastre, să eșimu la lucrulu și la lucrarea noastră pe cămpulu literaturei căci e încă plinu de neghină și ierburi veninoase, mană în și aceste trebuescu scoase ca semănța rolimbă și adevărulu curatu în cultură, să înflorească să se placă, și să aducă cructe bune. Pentru a lucra ne cămpulu literaturei, trebuescu literați romăni. Pe cătu au postu de puțini pănă acuma literații nostrii, pe atăta a fostu și părăsitu cămpulu ligheraturei romăne. Să vedemu causele, ce au împedecatu îmmulțirea literațiloru romăni. Causa universală nu poate fi alta decătu în mica înțeligință romănă, cară mai îmediată se află o causă în însușirile îndividuale, deoarece vau toți înteliginții suntu seau potu fi literați, căci pentru literatură se poate ște unu daru deosebitu de la natură, o înclinare, unu îndemnu din lăuntru, o energică, ce nu se poate afla în toți înteliginții. Dzeu nu a împărțitu talentele și înclinările la toți asemenea, și se poate zice că întră o sută de înteliginți, abea vei aola 10, carii să aiă chiemați pentru literatură. Pănă azi nu putemu zice că avemu atăți înteliginți cătu se fiă destui pentru toate clasele soțietății, sferele seiințeloru, nici că avemu atăți literați cătu să represinte toate ramurile literaturei noastre, în urmare întru înteliginții puțini de pănă azi, chiaru și natura pria negatu unu numeru mai mare de literați. Pentru va să fiă cineva ligeratu pe lăngă înclinarea naturală, și alte cunoștințe frumoase, se poptește ca elu să sfie prea bine limba romănă. le Să cervămu abumu, ce institute au avutu romănii pănă avi, ca tinerii loru să învețe bine limba și geniulu ei?! și cercăndu, suntemu siliți a face o dicerință întră seculii nainte de 48, și întră deceniulu din urmă, pre puținu, seau doară nimica, în ce stare a fostu cultura limbei romăne. Dela de ani a domnitu 1440, în bisericile noastre limba slavenă, ști în timpulu acesta nici semne avemu despre o cultură a limbei romăne. Dela traducerea cărțiloru bisericești pe limba română, limba a renviatu și ni s'a asiguratu în statulu ei de atunci și pentru seculii viitori, însă poporulu pentru învățarea limbei romăne, nu cunoaștemu. Totu insulu însă va scică pănă la 49, numai teologiele, și preparandiele era acele, unde se învăța romănește. Der aceste prea mie cu resultatu avură, deoparte pentru că prea puțini înțeliginți se resolvară a asculta sciințele aceste, și întră aceștia doară șai nici unulu avea în clipare seau cunoștințe ca să fie ciemați pentru literatură, de altă parte, pentru că zicăndu adevăratu și deosebi, în teologie nici era iertatu a se cultiva limba romănă, deoarece limba studieloru era după formulariu prescrisă, și trebuia să fie limba bisericească, adeca trebuia în literatură să rămăremu totu la acea limbă carea s'a creatu cu seculi mai nainte, pentru ce toate reformele era oprite, ma deară atare tinerii aru fi voitu să vorbească o limbă mai frumoasă era socotitu de profapu și versecratu. În preparandiă o au ceruatu mește pași șoi departe, dar căzăndu semănța preste totu în pășăntu rău, pici a resăritu pe cămpulu literaturei. Așia a fostu timpulu, pu e vina noastră. Alți tineri romăni afară de teologi și preparanzi, totu ce au învățatu romănește a fostu caticisulu mic, compusu iară de veacuri mai painte, rău în limbă, rău în sintacșă, seau atare manuscrisu de unulu de altulu, fără grije pentru limbă, căci se numera întră studiele teologice. În urmare nu se iorga, aici se putea desveli unu simbure de naționalitate, de zelu pentru limbă, deși biserica noastră e națională. Siciindu însă disciplinariele ei, np avemu ce să mai zicemu nimicu, și eată în acestu mod amu învățatu poi romănește încă și în secululu alu 19-a pănă mai deunăzi, și așia deacă unu romanu voiea să fiă literatu, trebuia să învețe limba de sine singuru, pănă căndt tinerii altoru națiuni se deprindea numai în școală căte 10-45 ani cu limba loru maternă. (Va urma) porului, înse, oară e păcălu deaca unu și pentru aceasta nu săntemu încă pentru virtuțile sclavi, amu că să estinde postu trătați ca unu potopu e demnu, a să fimu e stărpați ce să sale dorește a trăi șermăntu? care e deșertăciune de avă peritu ci numai neamu înorănsu, esistinței. Astăzi, putemu să nu mai fimu scriși toare. - Înțălegu de o tului, stru,culu teme din lume, de lumină și parte totuși așia individu și după unu coporu ferul trecune amenință ca o nălucă ca vita ca cu porța fi va nu amu scănați nu asu peritu, slavismulu, de mai liberi, peste elementulu în cartea popoareloru sengi ne vomu alu și novii Despre și patru seculi nu a oăcutu nici cărți și prin mai nainte de 1440, scimu cu capetulu seculului alu 18-le începu a doue sute se tipări o propășire în cultura ei. Abia privați, dară ce institute amu avutu Căntecul maeu. Cătui astă lume mare De Nui ca mine năcălijitu, durere și 'atrietare Vertezescu ne contenitu. „Nici amu orați nici amu surori Pareți c'amu căzutu din veri.” N'am pe nime 'n lumea 'ntinsă Cui să me jelescu, suspinu; Samu ca insula cuprinsă Prin o pare de veninu: „Nici amu frați nici am sorori Pareți camu căzutu din pori.” Nui unu sufletu ce miaru zice Cu 'ntocaro le iubescui O iosu foarte peferice Lumea, toți mă părăsescu. „Nici amu frați nici amu sorori Pareți camu căzutu din nori.” Sună satulu de cimpoae Toți beau, jocă pe'ncetatu Numai eu sâmu fără voe Eusu în lacrămi cufundatu. „Nici amu orați nici amu sorori Preferețiu'amu căzutu suptu nori.” Colo 'n țintirimu la vale Este loculu meu doritu. Ședu la o vruce cu 'ntristare Căntu doiusu cantul iubitu. „Nici așu orați nici amu sorori Pareți n'am căzutu din nori.” Totu băntavoiu pănă 'n fine Me provoacă tatăl soăntu. Nice n'așteptu mai multu bine Decătu a'a celu din mormăntu. î Nici amu orați nici amu sorori Pareți c'am căzutu din porir Lulovanu. Editura și tipariul tipografiei diecesane.