Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-04-07 / nr. 14
ftelegraoul ese udată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se Duau vece în Sibiu la espeditura foiei; pe aerară la C. R. pește, cu Dbani gata, prin scrisori francate, adresate către respeditură. Prețiul prenumerației pentru Sigilu este pe an 4. 6l.20 cr.va. car pe jumătate de an 2. 1l. 10 cr. Pentru celelalte părți ale Transilvaniei Aculu cIșn. 14 sibiiu 7 Așrilie Kupo. și pentru provinciele din Monarhia pe un an 5., fl. 25 cr.iar pe o jumătate de anu 2. fl. 627 cr. Pentru princ. și țeri străine pe anu 99. 45 cr. pe 7, an 4 fl. 722 cr. v. a. Inseratele se plătescu pentru întâiea oră cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră cu 57 cr. și pentru a treia repetire cu 37 cr. ă. a. i De unde nurcede că mulți învățători de puținu prețuiți și sga pute succede, de evezenlă numei decătu. Aceaștia iși uită de individualitatea coniiloru, își uită de deosebirea firiloru loru, banii își uită foarte de multe ori, că aceea ce li sau prefăcutu copiiiloru în natură așea zicăndu, ce prin o dedare timpurie și prin influință casnică trebue să se scoagă cearsă, deabă se întămplă, de sau încurcatu pe obosită. De aiu avea învățătoriul pricepere și înțelepciune în ceva, unde îi îmbulzește recunoașterea lucrului, în locu de ași cunoaște păcatulu, sau a întreba oameni pricepuți, ori de a căuta în cărți ș. a. a se ajuta cu respunsuri confuse și chiar și false, și apoi în forma aceata cuți și de răsu înaintea oameniloru și își perdu și mai multu încrederea, ce deacă se poarta ei înțelepțește nu li se întămpla, ba încă multe din greșele li sar oi trecutu cu vederea. Afară de sumețiă și aroganță își strică unii învățători numai cu încetul, prin activitate populari să ninșea respectați? (Îndiere) Ei vreau să știe și să priceapă totu, și se înd) prin greșalele contrare, adecă, prin lingușire și servilitate. În cunoștința loru provine despre slăbiciunea lor, prea trăndavi înse a se smulge, prin continua lor întrebuințare de puterile proprii de subu jugulu celu mărșavu, aulă astfeliu de învățători de bine, ași căuta, favoarea înnaintea mai mariloru și a părințiloru prunciloru și îndeobște a acelora dela carii numai așteaptă vreun căștigu prin mijloace înjositoare. E bine și de lăudatu, ba e chiaru datoria unui învățătoriu a fi cu băgare de seamă la îndreptările angusgiloru școalei, a corespunde unoru dorințe iertate a părințiloru și a se arăta copiiloru ca unu părinte plinu de iubire. Dacă însă își uită elu de sine așea de tare, încătu de acolo, unde saru cuveni, ca să stea și apere cu demnitate și resoluțiune dreptatea și adevărulu, se trage fricosu îndărăptu și din privința unoru oameni iși vatămă datorințele ochiului său, și se dejosește a lăuda pre cei nevrednici, a fi sclavul voinței altora și chiaru uneori și a școlarilor sei, atunci cu atăta mai puțină iubire și respect va secera, cu că nu va fi mai învederată sirguința sa după acestea. Cu aste slăbiciuni sănt împreunate ei de multe ori părtinirea și nedreptatea. Spre ajungerea scopurilor egoistice distingu de multe ori unii învățători pe copii nevrednici, acosturindule greșelele, și punu pe cei vrednici înnanoi. Aceasta produce cu atăta mai multă ură, pismă, nemulțumire și desprețu asupra învățătoriului, cu cătu apoi ertarea din partea celoru vătămați va fi mai imposibilă. În astfeliu de casu săntu apoi toate încercările de a direge ce sau stricatu în deșărtu. 1) Aplecarea spre patimă și nerăbdarea. Acestea nuși au rădăcina numai în ferbințala naturală a unoru temperamente, ci și în mergerea prea deparghe cu virtutea cea mai frumoasă, adeca cu sirguința de a corespunde deregătoriei. Săntu unii învățători, carii vreau ca numai decăt să și vază fructele ostenelelor lor, și dacă acede ajunsu spre a potea pătrunde și tracta slăbiciunile și neputințele cele spirituale și morale ale tinerimei, medicul, care cunoaște slăbiciunile și neputinprecumu se întămplă aceasta cu cele unrei naturi omenești, atunci nu era de multe ori încuriatu și înverșunatu asupra copiiloru, și aru o fi mai cruțătoriu cu maltractările și alte însultări crude. Departe de a ajunge sconul propusu cu astreliu de anpucături, adeca în locu de a produce o impresiune durătoare în învățăcei, le timpește simțul celu curatu pentru totu ce e adevăratu și bunu, îi face nepăsători, năcăjiți, Daru chiar și atunci, acestea, răutăcioși și dușmănoși, căndu aru cunoaște copilulu învățătoriul pui se mai înfățișază înpaintea lui cu unu caracteru pobilu, ca să producă în trăneul dragoste și iubire cătră sine. Tributulu acesta se aduce numai modestiei și liniștei, dreptăței celei stricte fără de patimă, blăndeței și cruțărei. Despre învățătorii cei pătimași se zice: „Învățătoriul e rău” Este apoi acesta o cinstire? Dacă îi lipsește învățătorieului răbdarea și stăpânirea de sine, atunci îi lipsește și g) presențarea foarte de lipsă a spiritului și perseveranța în activitate. Întărâtarea cea preste măsură a învățătoriului e de multe ori causa de simțirile lui așea contu de grăbite, încătun are reguzu de a pre- Jjudeca, și așea apoi devine foarte lesne în solcăituri de mănie sau în duși răi, în care stare nu numai vă se face urâtosu copiiloru, daru de multe ori se sloboade la tractări dure și nedrepte, care tragu apoi după sine neîncredere și înstrăinare. Învățătoriul se dejosește și face impresiune rea chiar( și în oamenii de rănduh) prin o portare sălbatică, peruviincioasă, sinistră și proastă, fină cu care observează nehărnicia Copii au ochi ageri și simțire și portarea unui bărbatu, care ar trăbui să le fie în toate de modelu, prin care însușiri se pmăgescu socorească pe învățătoriu, nevrăndu e mai băga apoi în samă nici prăjuirile cele bune, departe i) căndu își alegereu soțietatea și caută locuri de petreceri publice, care nu se bucură de un nume cinstitu. Oamenii judecă și nu fără dreptate, după proverbiul cunoscutu: „Cine prinde rășină în mănă se mănjește,” și „Spunemi cu cine te 'nsoțești, și ți voiu spune cine ești. E foarte lesne de înțălesu, că un învățătoriu care dovedește o astoeatu de portare greșită pu e nici de cum aptu de ași căștiga sieși și dregătoriei sale autoritatea cuviincoasă. Dacă acuma odată au depărtatu el inimile și spiritele copiiloru dela sine, și îi lipsește înțelepciunea și șireția în dregătorie, lăngă care mai trăbite și ore care reținere, atunci numai în zadaru ași stoarce respectu se va strădui prin starea sa, îmbrăcănduse cu haine de modă, și prin alte esteriote, pentru că se va face numai de râsu, cautănduși prin purtarea sa cea neghiobă neplăceri noue. Cătu săntu de păgubitoare ugarităței învățătoriului, causele aduse înainte, daru încă mai păgubitoriu este în privința aceasta c) o viață însoțită de princiapii imorale și nereligioase. Cum poate pretinde unu învățătoriu, care are de a împlini o datorie așea mare în viață respectarea lumei de acum și viitoare, cănd simțemintele, cuvintele și faptele lui îlu punu între oamenii cei fără de D-zeu și demoralisați? În locu de a fi pentru copii luminarea pe drumul celu greu cătră vecinicie, le este scandalu, iar pentru comună peatra de care se lovescu toți și un lucru urâtu înnaintea ouitoru lui D-zeu. Cu totu dreptulu se poate zice de unu astfeliu de învățătoriu, care așea zibăndu nu e vrednicu de numele acestu frumosu, că elu nu se pătează numai pre sipe singuru, ci nu arare ori îngustă respectulu cuvenitu întregei dregătorii învățătorești. P. Învățătorii însă sântu de multe ori și fără vina loru, reucunoscuți și nerespectați. Nemulțumirea multor Părinți cori sau văzutu înșelați în speranțele loru cele prea mari în privința celoru mai de aproape ai inimei loru, invidioșii, ca și alți oameni răi, cărora ori ce înpaingare, ori ce bine al de apropelui său le e unu spune în ochi, ba bomune întregi și cine aru cuteza să creadă? chiaru căte unii dintră antiștii comunali, însă contrari școalei, pregătescu de multe ori învățătoriului celui mai harnicu și de omeniă oare amare. Ferice de învățătoriul care are de țintă numai „înaintarea mărirei lui D-zeu prin perfecționarea sa și a altora” și nu se departă nici câtu unu firu de păru de la calea sa, nici pu se clătină în propusul său, pentru că unul ca acesta și deavă e argisitu de oameni, totuși are în cartea vieței o vistierie bogată de merite și pre D-zeu de prietinu. Ș. Despre împregiurările cele materiale ne ajunse ale învățătoriloru, și despre nerespecta Mai rea loru purcezătoare din acestea, să vorbească aceia, carii leau văzutu cu ochii starea loru cea de văeratu. Monarhia Austriacă. a Sibiiul Aprilie. Din o sumecare opoziția să au sămu că stăvinirea politică în conțălegere cu cea bisericească au făcutu unii pași în privința școaleloru noastre și în țănuturile Prefecturilor c. r. din Orăștie și Bălgradu. Luăndu în conside se facu neplăsaru arăta ca să bat