Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-05-05 / nr. 18

siei nu poate conta astăzi Prusia prea multu, căci Cum că apoi întră Prusia și Austria nu domnește mai la sprijinirea Angliei, daru apoi nici aceea politica Rusiei nu se poate prevedea în cătușaru abate care îne pănă astăzi zilele trecute Baronulu Slavin; prin urmare în vreunu casu străordinariu Anglia dela politica e legată foarte tare de chestiunea orientului; iaru politica Franție mai o enigmă grea acoperită de unu vălu nici o alianță, aceasta au fostu descoperitu mai în asemenea posițiune - pogea bontanu- frații Sorietii, Filosofii, Socrate, Plato, și Aristotele. Ei aveau mare înduință asupra vieței Cu numele de sofiști se numeau la Greci toți aceiia, carii cu medalii de cugetare și cu învățătura se foloseau ca de vreo meserie - profesiune, populare. Ei se foloseau de dialectica eleatică (întrodusă în școala eleatică întemeliată de Csenofon, spre a descoperi înșielăciunea și lustrulu vanu a lumei sensuali, ba ei dovedeau, bă contămplarea lucruriloru nu numai e răna, ci încă arătau și aceea, ca conceptele aceste de dreptu, și nedreptu, de bunu și rău, frumosu și arătu, pre scurtu că conceptele aceste morale (nusudurătoriă) p au nice o durabilitate. Ei prin desteritatea elocvenției loru îmbrăcau lucrulu bunu în vestmăntul lucrului rău, și din contră lucrul rău lu ornau cu vestmăntulu celui bunu, va să zibă se nevoiau prin desteritatea elocvenției loru a înfățișa faptele morali cele bune ca rele, și din contră cele rele de bune. Puteau vorbi și argumenta ori ce obiectu ce li se propunea; pentru că prareori se afla cineva care să fie în stare a le descoperi neștiința loru, și de celu mai puțanu deprinsu în desteritatea vorbirei își băteau jocu și lu făceau de râsu. V de însemnatu că sofiștii aceștia erau numai Attenieni, căci în Sparta linerii de mici se dedau la tăcere, sau la vorbire puțână, precisă, vine rumegată și mieroasă. Însă în Atina, unde cu ovasiunea adunăriloru populari avesu dreptu de a ținea cuvântare căte 20- 30,000 cetățeni, unde fiecare causă de statu, fie care causă judecătorească se desbătea prin pro și contra vorbitori, și se decidea după impresiunea ce vorbitoriulu o făcea asupra ascultătoriloru, acolo trebuia ca fie care tinăru carele vrea a îmbrăca vreun ospiciu de statu să se facă oratorii, adecă se aibă desteritate și dulceață în vorbire și argumentare. Sofiștii dară se făcură dascăli sau învățători arătorii tineri. Ei pentru plată bună deprindeau pe tineri în arta elocvenției și carii erau măestrii în astă orgă puteau proba toate, dara și cele contrarie, și sciau perora chiaru și despre acele obiecte, din care ei pricepeau sau numai ceva, sau chiaru pimicu. Așa acești oratori (sofiști) cășunau confusiuni mari nereparabile, atătu întră disciplii sei, cătu și întră poporu. De aci urmără tinera Atină, scia se esculă sau se verifice ori ce faptă, fie aceea ori căzu de rea și scandaloasă în ințelesu moralu, și din contră poteau trage la îndoială ba claru și la batere de cocu ori ce faptă carea dealtmintrerea în ințeluclu moralu era bună, săntă și de laudă. Așa Ltemenii deveniră cu apiaie aiuale; și idei scăldente, și nimicu le rămase la ce să se încine și ce să prețuiască decătu numai ambițiunea orivată, avariția și gustatulu plăceriloru sensuali; acestea erau acuma așa zicăndu locomotivele sau îndemnurile de care se conduceau în trebile loru. Numai poporul de răndu mai rămase pre lăngă religiunea antică dară și aceasta era acum îmbrăcată în superstițiuni. Întră acestea împrejurări se arătă în Atina de tapetu, unu bărbatu - sciu bate ne Sovietiș cu cele doarei, pe atunci elu însă se afla în juneța lui cea mai frumoasă; elu auzi adeseori cuvăntările cele frumoase ale marelui Oratoru Pericle, a cărui cuvinte pentru dulceața loru, le asemenau Grecii cu cuvintele Zeului din Olimpu. Elu văzu cu ochi edificările pompoase și fortărețele grandioase rădicate de Pericle - capul Atinei. Servi ca oșteanu în răsboiul peloponesc și luă parte activă la mai multe lupte glorioase pentru libertatea și mărirea patriei sale. Fu martoru la trista nenorocire a Atinei, și 'și văzu patria gemăndu subtu jugul de oierit a loru 30 tirani impuși de Spartani, vărora singuru numai elu cuteză a li se opune. Portase elu și offițiu publicu cu mare distingere. Cu unu cuvăntu, elu servise patriei sale și în timpul pacei și în timpul bătăliei. Cu toate acestea elu se ocupă încă cu unu altu obiectu mai nobile și mai momentosu, elu cugează ca cumu s'aru potea face însuși virtuosu; ș'apoi așa să conducă și pre concetățenii seicei f și moleșiți la vărtute. Contemplăndu la armonia și fromseția naturei carea o privea pe totu momentulu, făcea convidere la înțălepciunea și bunătatea poterei aceleia carea crea și conserva lumea. Așa elu mișcagu de astă idee înnoită, numai potea crede în leii Greciloru, pre carii adora poporul. Elu formă idea de unu Dumnezeu, înse totuși n'avu fericirea de a se rădica la o solidă și statornică credință. Mararu că învățăturile as Socrate p'au deplina vergurie și santitatea învățăturiloru creștine, totuși învăța elu multe bune, elu recunoștia demnitatea piriuței, și pentru acea îndemna pre concetațenii sei la vărtute, învățăndu că vârtutea aduce foloase mari, precăndu vițiile norun ae omu; învăța că cumpătarea în toate, și domnia preste sine și preste patimi e o vărtute frumoasă și de mare oolosu și prețu, precăndu necumpătul e sclavul simțiriloru și a pacimiloru, și unu asemenea pice pu poate să ajute altora, ba togma din contră elu își strică sieși Sovietiloru, știa ru desteritetea diuuzeului Guu, și altora. Învăța că măria e o pebunie, smintire de șinte, carea lipsește pre omu de rațiunea sa. Dreptu careleși concentră înțăleaciunea în mașina filosofică: „învață a te cunoaște pre tine.” Niceanu Sofietu în Atina nu vorbise așa cum vorbea și învăța Socrate; pentru aceea în jurul lui se aduna o mulțime de bărbați și junt curioși de alu asculta. Elu le țănea cuvăntări despre obiecte diverse, despre oratori, despre trebile cetăței, cumu și despre sofiști ș. a. Pre cei pe scriitori sau fantaști, prin întrebări îi aducea în confusiuni și îi păcea de răsu prin aceea, căi aducea la arăta, văzu pumai puteau răspunde la întrebările puse fără de ași eoptrezie loruși. Cu distincțiune pre Soviști li aduse în mare gerulensitate și strimtoare, căci elu fiindu versatu bine în opiniunile și manierile a pace de rușine togmei și pre Sooviștii cei mai îndemănateci. Poporul pulu iubia, pentru că scia bine că elu combate levitatea, sensualitatea și caprițiile lui; că elu combate și acea aroganță a „de care condusu pretindea ca voia lui suverană, să treacă de rațională și nespumnabilă; precăndu de altă parte amăștiu de demagogii sei, suferia a se dimite la cele mai mari nebunii, ce i serveau spre mare daună și scădere. Așa Socrate trecea înnaintea poporului de consemnatoriul (urgisitoriul) aceluia. Dreptu ateea poporulu se plăngea asupra lui Socrate, învinuăndulu că vrea a se întroduce religiune nouă, condemnează Zeii poporului, și că pre tinerii învăța să crează, că iei 'sumai cuvinte și mai luminați de cătu bătrănii. Socrate dară era rău înțălesu de poporulu degeneratu și pornitu spre corunțiune, elu apara de condemnatoriulu aceluia; tocma precăndu prin învățătura și esemple bune, mai alesu prin creșterea bună a tiperimei se pevoia a corege vițiile epolei sale, și pre concetătțenii sei ar aduce la moralitate, la cunoascerea de sine și de detorțele sale. Așia în urmă doi oameni serbați veniră la ideea, ca pre Socrate formalu sălu aduse inaintea judecăutuiei poporului; și pice că lipoiră alu anusa cu aceea, ca elu (Socrate) n'aru vrede în D-zeii cetăției, că aru corumpe timerimea și aru pe băga în seamă poporulu. (Va urma.) o L mai bune și șai tari. oulu lui Soproniecoeu, de He. A. Acestu bărbat su Socrate, păstotu în ap. 469 în. Pe cănd patria ea se afla în culmea splen f Relactor respunzător . Cu La J Cătră D. NICOLIE JIRA Bătrâne supletu bunu, creștinu și mare, Tu brațulu ai întinsu romăniloru, Să prănți năcazulu sorții cei amare, Și săi ajuți la mândru viitoriu. Văzututeam chiămându pe prunci la școală, Ca să le dai tu păne și vestmântu, daru să ștergi a sărăciei boală, Ce nea țănutu de veacuri la pământui! Tu vrei să cresci ani tânări brapni năciunii, Întupăciuni resfiri, s'aprinzi lumini, Să nu mai fimu noi robii periciunii, S'avemu unu viitoriu de ani sănini. Grozavăi spargtea, căndu neajunsuri multe, Să 'ntrecu, să 'ngită unu populu așa bunu, Der căndu reverși tu daruri petrecute purăeiți, pătururile apunu! Ferice, celu ce mparte sângere Și dă adăpostu la cei ce sufăru multu, Și vindecă săraci de grea durere său uite morbulu chiaru și pe unu minatu. Să scii, că toate su pulbăru în vieață, Dar' tu pu peri din lume în mormântu,Virtutea ta, și fapta cea măreață, Rădicăui în poporu, eternulu monumăntu! M. Răspunsuri. Posta. Domnului M. Evangelii tipărite în tipografia diecesană de aici, se află cătu de multe. Prețul unui esemplariu ne legatu e 7 d.; iaru pe „ velină 10 d. v. a. Oradia mare. D. f. gtoriei bisericești - în doue tomuri e foluv. a. și se poate trage prelăngă vani gata de la Direcția tipografiei E f . R. Editura și teariul Anagrafiei diecesane.