Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-05-19 / nr. 20
78 Dl. Guvernatoru le țânu apoi o cu din Universitate, precum și pre optu tineri dintră ascultătorii de drepturi și alții optu dintră ascultătorii de medicină, pe carii însuși iau fostu poftitu la sine, văntare ca unoru representanți ai tinerimei academice, în care cuvăntare îi încredință despre iubirea sa cătră întreaga tinerime, cărora le descoperi totodată, vă și iubirea își are marginile sale, de aceea dănsa (tinerimea studioasă) să se poarte pe viitoriu cuviincosu, înconjurănd toate demonstrațiunile, căci altmintrele va păși cu strictiositate în contra , ce voru fi causa demonstrațiuniloru. În mai multe jurnale aflămu descrierea unui escesu, întreprinsu din partea tinerimei stutdioase din Debreținu, cu ocasiunea maialului țănutu în 16 Maiu. E de însemnatu înse că escesulu pomenitu se descrie de cătră diverse jurnale în diverse moduri. cătră jurnalele germane se descerie cu colori sau bătători la ochi, terisează toată întămplarea numai de unu escesu neînsemnatu. Oricumu să fie, destul arăta, că în urma escesului pomenitu escatu întră studenți și soldați, treaba deveni pănă la baionetu și împușcături. Ca să nu dămu o însemnătate prea mare întămplării acestia, o însemnămu pe scurtu numai după jurnalele ungurești, despre care săntemu convinși cum că se voru fi silitu a descrie tot excesulu că nu se poate mai netedu, deși avemu a anota și aci, că nice aceste jurnale nu conglăsuescu unul cu altu, ba,„R. Narlo,” în doi ani ai sei descrie scena studențiloru pomeniți în două chipuri. Din toate potema estrage numai arăta, că în 16 Maiu, rentor bănduse tinerimea acasă dela pădure (unde ș'au fostu petrecutu preste zi) întră căutări naționale, seara pe la 10 oare ajungăndu studenții în copulu orașului, la provocarea seniorului vare veghia asupra ordinei, încetară cu căntecele înarmați, numai decătu luară prinși pe 7 studenți, întră aceștia și pe seniorulu și ude scrima. Ducăndu acumu soldații pe cei prinși și ajungăndu pe dinnaintea colegiului, eșiră doi inși dintre tinerii din clasele mai înnalte și vrură a elibera pe cei prinși. Soldații acuma prinseră pe acești doi în loculu celoru prinși dintr'un tăiu. În urma acestora cearta crescu întratăta, pănă ce alergă la mijloc ca o jumetate companie de soldați, treaba deveni la baionetu, ba se sloboziră și vreo trei pușcături, vare însă p'a nimeritu pe nimenea. Daru într'aceea, iară patru soldați Întralt loc, și anumit lăngă Biserică, tot atunci încă mai prinseră soldații pe vreo doi tineri cetățeni, unde iară se întămnplară și pușcături, despre care a notează „R. N. că această întămplare nu stă în legătură cu scena studențiloru. Fără a trece aci toate căte se aflămu despre catastrofa din Debreținu, anotămu numai, se face acumu cercetarea cuviincoasă, că în urma acestora - Nu de multu înțăleserămu după mai multe gazete, că Contele E. Caroli, soru ei luatu prinsu din vastelul seu din Radvani, noaptea în 13 Daiu, și sau escortatu în Vizdreki, unde sau adunatu apoi mulțime mare de ponoru care sau căntatu dinwaintea casarmei de pendarmi poesia dela Vereșmaru „Svozat” În 14 aceeași însă sau eliberatu iarși după ce 'și dădu parola cum că nu se va depărta dela moșia sa din Radvani. Causa prinsorii Contelui, după cumu scrie „N. Nasoghisnten” și „Gazeta austriacă” au fostu, că poștenitulu Conte au slobozitu unele proclamațiuni tipărite în pasele unui comitetu, în care proclamațiune fără să fie avutu concesiunea mai înnaltă au provocatu pe Ungaria întreagă, ca să se adune pe 15 Maiu la Cașovia, unde să serbeze rădicarea unei coline întru amintirea răposatului Conte St. Seceri. Sosindu Parohulu reformatu Madai, din prinsoarea sa din Cașovia, (despre care sau făcutu pomenire în prusor.) în mijlocul obștei sale bisericești din Cheemarca, în 19 Maiu, ouse primitu de cătră ai sei, cu entesieemu mare. Mai mulți tineri îmbrăcați în costumu paționalu îi eșiră călări întru întimpinare. Din toate părțile fuse salutatu cu cuprivi de flori pe care i le aruncau damele, și iise rădicară trei porți de triumu Dintr'o corespondință din Pesta, „Pressi” vieneze, maghiari, împărtășită aflămu, că doi amploniți din Pretura din Pesta, fuseră mustrați de cătră mai marii lorți pentru că purtau costumu naționalu ungurescu. Amploiații pomeniți înse se esculară că portul naționalu nu e opritu prin vreo ordinăciune mai înnaltă, nice nu e vreun portu necuviincosu, și spre înconjurarea altoru urmări neplăcute în viitoriu, se jefuiră la Generalulu de artilerie de Benedec, carele nu măngăe, spuindule că dănșii potu porta p vestminte naționale și de aci'ncolo în viitoriu, căci în ce rerăciune stă portul vestminteloru, cu dregătoria? anotă întră alle - susu atinsului. Comandante de țară. Poteți ei zice și în portul acesta ce la avutu părinții vostrii, ploiați apți și de omenie. Vestea aceasta au produsu în Pesta o sensațiune feoarte plăcută. De întămplări de zi. e Mai multe comune săsești din Transilvania, de altn orașe, au petiționat pentru restaurarea ordului și a privelegiiloru vesi, ce lea avutu acelea în administrarea loru pănă la an. 1848. Din Cracovia se spune, că vestea despre concentrarea trupeloru rusești la Prutu au causatu în Polonia o suprindere și splimă mare. ”Redacțiunea Gazetei ungurești,„Deleții,” au primitu de curănd în scrisu a doua amenințare din causă căci a produsu în coloanele sale acea știre falsă, cum că Dl. Andreiu de Mocani, p'aru fi vrutu să primească denumirea sa de Consiliariu imperialu. Principatele dunărene. De mai multă vreme totu așteptamu să mai auzimu ceva despre îmbunătățirea soartei țăraniloru din Principatele romăne, și respective despre emanciparea acelora, care săngură numai le poate descide drumul cătră unu viitoriu mai zimbitoriu, și fără de care unu poporu nu poate înainta nici odată la fericirea spre care lame Pănă acuma însă prea puțânu luzirămu despre vreunu resultatu favorabilu în nitu creatorulu, privința îmbunătățirei acelora, de pe caleamancipării spunzetoru alu Triibunei, o scrisoare vestitoare de stă încă de multe ori publicității, parte de a fi resolvată. Fiindu chiestiunea cantinării țăraniloru din Principate, o chiestiune nu numai importantă daru totu odată și delicată, nu ne slobozimu astădată a vorbi mai multe despre aceasta, deși știmu că pimenea numai are îndoială că emanțiparea țăraniloru pentru oricare țară și statu, daru cu deosebire pentru o țară constituțională - face condițiunea „sine gia non” și ne pare bine că potemu afla în „Naționalul” (după „Gribuna Romănă”) următoriul articol: „D. C. Rosetti Tețeanu, proprietariu mere din districtulu Bacăului, au adresatu redactorului resoluțiunea ce au găsitu de cuviință d-lui a da marei chestiuni, care preocupă toate spiritele din țeară, chestiniei țeraniloru. D. Tețeanu s'au otărâtu a împroprietări locuitorii așezați pe moșia d-sale. Ne facemu o plăcută datorie de a pune înaintea cetitoriloru noștri arătu scrisoarea cătu și sistemul adoptatu de D. Tețianu pentru a împroprietări pe țerani cu despăgubire. D. Tețeanu, tinzăndu măna țeranilor, li rădică la demnitatea de omu, nu pune în stare de a fi în adevăru cetățeni liberi și ăi ciamă de a avea și ei în binecuvântata noastră țeară, o patrie, căci de multu s'au zisu cu totu adevărulu vă „pământulu este patria.” Căndu boerii ca D. Tețcanu arată gloateloru muncitoare din Romănia în perspectivă pămăntulu proprietățirea, neamulu Romănescu scapă de omsub domnia robiei, foamei, a ignoranției și a strămbătăței, și se renaște la vieața ce'i este destinată, la vieața civilă, națională. Anlaudămu din toată curățenia inimei marea ptărăgăduinței, politică și răre a D-lui Tețeuanu, și cu atăta mai multu o aplaudămu cu cătu nu vedemu în ea niciutoriile filantropice, nici exagerațiile patriotice. D. Tețcanu, puindu soluțiunea împroprietățirei țeraniloru pe terenulu economicu, cace unu începutu bunu, de care cu atătu mai multu suntemu plini de admirare și recunoștință, cu cătu nu numai presentului se asigurează liniștea, prosperitatea și libertatea, daru și viitoriului se așterne o temelie de moralitate care se va strecura din neamu în neamu în sinulu șuncioarei noastre împoporimi. Să sperămu că pănă la toamnă, spănă căndu D. Tețcanu va scoate, ba unu începătoriu plugurile locuitoriloru spre a brăzda fiecare moșioara sa, mulți alții voru urma bunului seu esemplu și voru angrena chiaru pe însuși guvernământulu țerei de a înterveni spre a deligea marea această lucrare a producerei înavuțirei naționale, și a îndemăna realizarea rescumpărărei, așa ca în această epocă a reînvierei naționalităței noaste, nimene să nu fie măhnitu, nici păgubitu, ci cu toții, avănduși toate interesele mulțumite, să guste bucuria acea nespiră, bucuria dragostei și a crăției Romănești. Atunci boierii noștrii voru oi binecuvăntații poporului, care, în adevăru va vedea în ei pe aleșii sei, și cu dănșii mari și minunate de toată lumea fapte se voru săvărși în mijloculu nostru. Căci ce nu se poate realisa pentru binele tuturoru căndu este dragoste și bună învoire între oameni?” Aci urmează apoi Epistola Dlui C. Rosetti Tețeanu, adresată cătră D. cu condițiunile după care e gata acela a impropria țăranii aflători pe moșia sa, Italia. Ionescu, dinpreună Despre loculu unde se află garibaldi pre- Revoluțiunea Siciliană și espedițiunea lui Garibaldi, mai ocupă și pănă astăzi pe lumea polică, cum și despre operațiunile lui nu se prea potu afla multe lucruri cu sigurătate. Garetei de Colonia i se scrie din Viena despre trebile din Sicilia și Neapole următoarele: Răscularea siciliană ia o estensiune totu mai mare de toată ziua La ambasada neapolitană de aci au sositu știri slabe. Cum că Garibaldi au ajunsu la portu în Marsala, fără ca să semnate încă e adevăratu, fie suferitu pagube înși totu atătu de adevăratu e mai departe și aceea, cum că revoltanții și voluntirii au bătutu îndărăptu trupele repești trimise înnaintea loru, și ș'a continuatu drumulu mai departe. Causa Regelui neapolitanu stă foarte rău în Sicria, și se privește ca pierdută. Se înțălege de sine că de pe cănducele ungurești cazac „am și chestiunea eo și văzurămu discutată mai de