Telegrafulu Romanu, 1876 (Anul 24, nr. 1-103)
1876-02-05 / nr. 11
42 42 contr’a ei. Dara déca se voru scadea miniștri, d. Maiorescu nu avea decâta 2 voturi spre a pretinde ca are încrederea camerei. Faptulu acest’a nu era semnificativu ? Camera era astfel iu impartita in doue: jumatate, fara 2 voturi, esprimase neîncredere, sau desaprobarea pentru actele ministrului de instrucțiune. Si de cine era compusa acesta jumetate ? De mai toti amicii cei buni si luminați ai guvernului. Vine proiectulu de instrucțiune. Aceleasi numeru de voturi se pronuncia contr’a lui, inse, scadiendu-se miniștri, remane o majoritate de 10 voturi in favorea noului sistemu de instrucțiune sustienutu de d. Maiorescu. Faptulu acest’a nu era iarasi semnificativu ? Cum ? Numai cu 10 voturi se multiumesce unu ministru, spre a lupta contr’a mai tuturora amiciloru sei, spre a introduce unu nou sistemu de instrucțiune. Si apoi, cum a capetatu si aceste 10 voturi ? Declarandu de mai nainte ca va primi tóte amendamentele ce se voru propune. Dara aceste amendamente nu potu merge pana a schimba chiaru sistemulu proiectului dlui Maiorescu, caci atunci amu presupune ca dlui nu a fostu seriosu cându a presentatu proiectulu seu. Unu altu faptu care merita de a fi consideratu ca semnificativu este si acest’a ca in tóta tiéra — pre catu cunoscemu lucrurile — tóta lumea cultivata, totu ce este instruitu si inteliginte, toti afara póte de vre-o diece individi, erau contr’a faptului si sistemului dlui Maiorescu. Tóte aceste fapte erau forte semnificative, in adeveru, si ele nu puteu scapa patrunderei si bunului simtlu alu presidentului consiliului de ministri. Era dara tempulu de a se sfîrsi o asta stare de lucruri; era tempulu de a face sa se curme ceea ce nu puteaduce decâtu desbinare, desconsideram si slăbiciune in partidulu conservatoriu. Senatulu puse capeta acestei rele stari de lucruri prin votulu seu de astadi. D. Desliu anuncia interpelarea sea de mai multe dile. Astadi se putu discută. După ce d. Desliu o desvolta, o sustienii in modulu celu mai seriosu si mai elocventu, d. C. Bozianu acestu veteranu legistu si fostu demnu profesoru alu facultatiei de dreptu. O sustienu asemenea si d. Al. Crescu, vice-presiedinte alu senatului, membru alu consiliului permanentu de instrucțiune, si unulu din cei mai savanți profesori ai facultatiei de soiintie. Dl Maiorescu se apera cum putu ’lu sustienu si colegii sei d. Teodoru Itosetti si d. Lascar Catargi dara adeverulu triumfa. D. Al. Orescu insusi, omu savantu si amicu alu guvernului, presenta motiunea de neîncrederea contr’a dlui Maiorescu, si senatulu o primi cu 31 voturi contr’a 21, in mijloculu entusiasmului si a planseloru generale a unui publicu cum nici odata nu s’a vediutu in senatu. Nota comitelui Andrassy in privinti’a reformeloru pentru Bosnia si Brzegovin’a. „Gazett’a de Coloni’a“ publica testulu acestui documentu in coprinderea urmatóre, pre care ’lu reproducemu după „Romanulu“ , Buda Pest’a, 30 Decembre, 1875. Dela inceputulu turburariloru din Brzegovin’a cabinetele europene, interesate de pacea generala, au trebuitu sa-si ficseze privirile asupr’a evenimenteloru cari amenintiau a o pune in pericolu. Cele trei curți a Austro-Ungariei, Rusiei si Germaniei, după ce si-au comunicatu vederile loru in acesta privintta, s’au unitu pentru a intrebuintia in comunu silintiele loru de impaciuire. Acestu scopu pare prea conformu dorintici generale pentru ca celelalte cabinete, invitate prin organulu representatiloru loru din Constantinopole a se asocia la realisarea lui, sa nu se fi grabitu a-si uni silintiele cu ale nóstre. Puterile s’au intielesu pentru a usa de influinti’a de care dispunu spre a localisa conflictulu si a-i micsiora pericolele si calamitățile, poprindu pre Serbi a si pre Muntenegru de a participă la mișcare. Limba giulu loru a fostu cu atâtu mai eficace, cu câtu a fostu identica si prin urmare a doveditu ferm’a vointia a Europei de a nu permite ca pacea generala sa fia pusa in pericolu prin isbucniri necugetate. Cabinetele, pre lângă acestea, au oferitu guvernului turcui bunele servicii ale agentiloru loru consulari pentru a concurge la potolirea resculei. Urmarindu acestu scopu, ei au avutu asemenea griji’a de a se feri de ori-ce ingerintta si de a crutia demnitatea, drepturile si autoritatea suveranului. Delegații nu trebuia sa se institue in comisiunea de ancheta, nici a se face advocați ai dorintteloru poporatiuniloru resculate. Ei aveu misiunea de a se ridica orice ilusiune in privinti’a vreunui ajutoriu din afara, si de a le sfătui să se împrăștie după ce si-au espusu dorinttele si plângerile loru. Puterile se reservau de a sustienea pre lângă guvernulu turcu numai aceea din cererile insurgentiloru cari 6’aru fi gasitu legitime, acesta acțiune impaciuitóre a cabineteloru atestă intr’unu modu indestulatoriu intentiunea amicala care presiediase la bunele loru servicii. Ea marturia ca, in ochii loru, era o solidaritate complecta intre interesele Europei, ale Portiei si ale poporatiuniloru resculate, ca sa pue capeta unei lupte ruinatóre si sangerase, si ca sa-i previe intorcerea prin reforme seriose si imbunatatiri eficace de natura a concilia trebuinttele reale ale tierei cu legitimele cerintie ale autoritatiei. Acestea, e in putiene cuvinte istoriculu actiunei esercitate de puteri de la isbucnirea resculei. Cabinetele au fostu conduse până astadi mai cu sema de dorintta de a inlatura totu ce aru fi pututu fi interpretatu ca o ingerintia prematura a Europei. In acesta ordine de idei, tóte cabinetele s’au marginitu a consilia pre guvernulu Sultanului de a nu se margini numai la mesuri militare, ci de a se sili sa combata reala prin mijloce morale, destinate a inlatura turburarile viitóre. Lucrandu astufeliu, cabinetele aveu in vedere de a da sublimei Porti sprijinulu moralu de care are trebuintta si totudeodata tempu ca sa linistesca spiritele in provinciele resculate, sperandu astufeliu ca ori-ce pericolu de complicatiuni ulteriore va fi inlaturatu. Din nenorocire, sperantiele loru au fostu incetate. De o parte, reformele publicate de Porta nu para a ave in vedere potolirea provincieloru resculate, nici a fi indestulatare pentru a ajunge la acestu scopu esențiale. Pre de alta armele turce n’au isbutitu a pune capeta resculei. In aceste impregiurari, credemu ca a sositu momentulu ca puterile se convină asupr’a unei proceduri comune pentru a impedeca cu mișcarea prelungindu-se, sa nu sfersiasca prin a compromite pacea Europei. Noi, ca si celelalte puteri amu aplaudatu binevoitórele intentiuni ce au inspiratu recentele manifestari ale sultanului. Iradea din 2 Octombre si firmanulu din 12 Decembre coprindu o seria de principie destinate a introduce reforme in organisarea imperiului otomanu. Amu avutu dreptu sa credemu ca aceste principie, déca voru fi traduse in dispositiuni legislative concepute cu intielepciune, si déca mai cu sema punerea loru in practica va corespunde pre deplinu dorintieloru luminate ce le au dictatu, voru aduce seriose imbunatatiri in administratiunea Turciei. Nu putemu ascunde cu tóte acestea ca reformele anunciate nu potu sa aiba prin ele insasi efectulu de a opri chiaru momentana versarea de sânge in Brzegovin’a si Bosni’a, si cu mai multu cuventu de a asigură prodase solide repausulu viitoriu alu acestora parti din pamentulu otomanu. In adeveru, déca elamineza cineva coprinsulu iradeei din 2 Octombre si alu firmanului dela 12 Decembre, nu se póte opri de a recunosce ca sublim’a Porta pare a fi fostu preocupata mai multu de principiele generali cari, cându voru fi precisate vom pute servi de basa administratiunei imperiului, de câtu de potolirea provincieloru astadi resculate. Dara, e de interesulu guvernului otomanu ca liniștea sa fia asigurata mai înainte de tóte, caci pre câtu tempu ea nu va fi dobândita, va fi imposibile de a pune in vigore chiaru principiele pre cari le-a proclamatu sublim’a Porta. De alta parte, starea de anarhia care bântue provinciele de nord-vest ale Turciei nu implica numai dificultati pentru sublim’a Porta, ci ascunde si grave pericole pentru pacea generala, si diferitele state europene n’aru puté sa vedia cu ochi nepăsători perpetuându-se si agravându-se o situatiune care de pre acum apasa greu asupr’a comerciului si industriei si care, strancinandu din di in di mai multu încrederea publicului in conservarea pacei, tinde a compromite tóte interesele. Noi credemu asemenea ca indeplinimu o datorie imperiasa, atragendu serios’a atențiune a puteriloru garante asupra necesitatiei de a recomenda sublimei Porti sa complecteze acțiunea sa prin mesuri, cari păru neaparate pentru a stabili ordinea si liniștea in provinciele pustiite in momentulu de fatia de flagelulu resbelului civile. In urma unei schimbări confidențiale de idei intre noi si intre cabinetele din Santa Petersburg si Berlinu, s’a recunoscutu ca aceste mesuri trebuie sa fie cautate intr’o îndoita direcțiune, mai intâiu pre terenuru morale, si alu doilea pre cesu materialu. In adeveru, chiaru starea materiala a locuitoriloru creștini din Bosni’a si Brzegovin’a se datoresce, in ultim’a analisa, positiunei loru sociale si morale. Esaminandu cine-va căușele fundamentale ale penibilei situatiuni in care Brzegovin’a si Bosni’a se sverculescu de atâti’a ani, este isbiti de odata de simtiemintele dușmăniei si resbunarei cari anima pre locuitorii creștini si mahometani unii contr’a altor’a. Acesta dispositiune a spiriteloru a pusu in imposibilitate pre delegații nostri de a convinge pre creștini ca autoritatile turce potu sa aiba sincer’a vointta de a satisface nemultiumirile loru. In Turci’a européna, nu e póte alta tienutu in care antagonismulu ce esista intre cruce si semiluna sa fi luatu forme atâtu de acerbe. Acesta ura fanatica si acesta neîncredere cauta se fia atribuite vecinatatiei popóreloru de aceeași rasa, cari se bucura de plenitudinea acelei libertăți religiose de care se vedu lipsiți creștinii din Bosnia si Brzegovin’a. Neincetat’a loru comparatiune cu acele popóre face ca ei sa creda ca suntu ingenunchiati sub jugulu unei adeverate servituti si ca chiaru numele de rai’a pare a-i pune intr’o positiune moralmente inferiora acelei’a a veciniloru loru; cu unu cuventu, ei se simtu sclavi. De mai multe ori, Europ’a a avutu sa se preocupe de plângerile loru si de midilócele plan cari sa le pue capetu. Hatti-humaiumulu din 1856 este unulu din fructele solicitudinei puteriloru. Déja, chiaru după terminii acestui actu, libertatea culteloru este inca mărginită prin clause cari, mai cu séma in Bosni’a si Herzegovin’a, s’au mantienatu cu o rigore ce in fie-care anu provoca noule conflicte. Zidirea edificieloru consacrate cultului si invenamentului, intrebuinttarea clopoteloru, constituirea comunitatiloru religiose se afla inca supuse in aceste provincii la obstacole, cari, crestinilor, li se păru ca atâtea amintiri totudeun’a uiui ale resbelului de cucerire, carei face sa nu vedia in musulmani decâtu nisce dusimani ai credintiei loru si perpetuandu in ei impresiunea ca traiescu sub jugulu unei sclavii, pre care au dreptulu si datori’a do alu scutură. Ultimulu firma nu atinge bine acestu punctu alu libertatiei religiose astufeliu cum dejă făcuseră de altmintrele hatti-sierifulu dela 1839, hattihamaiumulu dela 1856 si alte acte emanate dela Sublim’a Porta. Elu intaresce puterile cu cari suntu investiti patriarhhii si alti capi spirituali pentru afacerile comunitatiloru respective si pentru liberulu esercitiu alu culteloru loru, dara se prescrie că limite drepturile si autoritarile ce le-au fostu acordate. Promite asemeni înlesniri pentru construirea bisericiloru si sculeloru, promisiunea ce a fostu de mai multe ori consemnata in documentele oficiale, déra care n’aru pute linisci poporatiunile, din causa ca realisarea se aterua de autoritatile provinciale, cari, suferinda presiunea locala, nu vora putea nici sa le esecute, daca principiulu nu va fi de susu proclamata. Firmanulu ce a fostu promulgata nu intrece déra de locu mesur’a acelui’a ce a fostu acordata prin hatuhumaiumulu care, asta precum l’amu aretatu mai susu, incunjura libertatea religiósa cu restrictiuni ce, in cursula aniloru din urma, au provocatu numerose conflicte. Restrinse cum suntu concesiunile despre cari se vorbesce in elu au fostu totudéun’a neindestulatóre pentru a multiumi pre creștini. Cu mai multu cuventu va fi astadi dupre evenemintele ce au sângeratu tiér’a si cari n’au facutu de câtu a invenină antagonismulu ce desparte cele dóue credintie. Odata rescul’a năbușită, elementulu mahometanui, considerându-se că invingatoriu, va caută fara îndoiala sa se resbune asupr’a crestiniloru pentru perderile ce o lupta atâtu de violinte l’a facutu sa sufere. O stare de lucruri care sa faca posibila consistinti’a poporatiuniloru ce se combătu cu atât’a inversiunare nu va putea dora sa fie asigurata de câtu déca religiunea creștina va fi pusa in dreptu si in faptu pre unu picioru de egalitate complecta cu islamismulu, déca ea va fi susu si fara recunoscuta si respectata, iar nu tolerata cum este astadi Pentru acest’a puterile garante cauta, după noi, nu numai sa cera Porții, dóra sa obtiena dela dens’a, că prima si principala concesiune, o deplina si intréga libertate religiósa. Egalitatea înaintea legei este unu principiu explicitu proclamatu in haiihumaium si consacratu de legislatiune. Fara indoiala, acest’a este cuventulu pentru care actele recente ale sultanului au omisui de a face mențiune de densulu. Dara in dreptu totulu fiindu obligatoriu, acestu principiu nu este inca generalmente aplicatu in totu imperiulu. De faptu, marturi’a crestiniloru in contr’a musulmaniloru este primita de tribunalele din Constantinopole si din mare parte din celelalte orasse mari, dara in oricari provincii depărtate, precum suntu Brzegovin’a si Bosni’a, judecătorii refusa de a-i recunosce validitatea. Este data de trebuintta sa se ia măsuri practice că