Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-01-13 / nr. 5

Nr. 5. Sibiiu, Sâmbătă 13 ianuarie v. 1879. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, și la espedițiunea de inserțiuni Haasenstein & Vogler in Viena, Praga, Budapesta etc. etc. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­­­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful roman“, care apare de trei ori pe săptă­­mână, deschidem pe anul 1879 cu pre­țul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foiei.­­Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire prin asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post-Anweisung.) Nu­mele pr­enumăr­antului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca să se poată ceti.*) Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fășii de adresă de la abonamentul ultim. Bilanț politic. IV. Este lucru anevoios a zugrăvi în mărimea ei naturală icoana națio­nală politică cu toate nuanțele pe co­loanele înguste ale unui tiiar provin­cial. Și cu toate aceste de lipsă ar fi ca pentru cei din timpul de față tre­cutul să fie cunoscut întreg cu toate amenuntele sale, în viața cea plină de valuri a a­­nilor de care ne este vorba sunt mo­mente pline de învățătură pentru toate generațiunile viitoare, prin urmare și pentru noi, cari formăm actualitatea. Din cauza imperativului, care ne mă­sură și timpul și spațiul cu multă eco­nomie ne vom mulțămi și mai încolo numai cu schițarea tabloului, lăsând talentelor mai bogate în toată pri­vința a completa ceea ce noi nu spn­tem în stare a completa. Reflecțiunile aceste le facem, pen­­tru că după începutul ce l’am vă­lut în cele premergătoare, Românii din toate părțile monarh­iei se văd înaintea unor evenimente epocale, a căror capăt nici astăzi încă nu se poate prevedă. Cu deosebire însă vine anul 1862 și cei următori cu o serioasă provo­care la Românii ardeleni. Criteriul înaintea cărui ei au să-și probeze băr­băția lor politică se înalță înaintea lor ca un uriaș din poveste. Sau îl înving, sau îi înghite. Iată o alterna­tivă de a cărei consecințe încă nu am scăpat. în Viena încă din anul 1861 lu­cra cu multă sirguință un parlament, care prin o lege fundamentală de stat emanată din diploma dela 20 Octom­­vre (1860) se străduia a concentra toate țerile monarh­iei într’un parla­ment central. Dieta Transilvaniei care în cercu­­rile înalte, era hotărîtă încă în anul de mai nainte, venea cu pași greci și târzii, căci da de milioane de pedeci însă ea trebuia să resolve cestiuni, cari aveau să pună la probă grea înțelepciunea politică a Românilor tran­silvăneni. Românii, din causa unui trecut vitreg, cu puțină deprindere poli­tică, au cunoscut îndată cum vor fi în stare să învingă greutățile ce se sculau înaintea lor și după pregăti­­­rile cu care i-am ved­ut făcând pasul I prim pe scena politică, îi vedem cum cu același bun simț politic caută a se întruni de nou într’un congres, unde să-și definească și mai departe con­duita lor de precedere. După multe stăruințe, prin de­­putețiuni la prea înaltele locuri, abia târziu în 8/20 Aprilie 1863, se véd întruniți iarăși într’un congres națio­nal. Aci se flișează într’o adresă și deosebit în puncte dorințele și gra­­vaminele naționale ale Românilor, într’armați cu aceste acte. pălind terenul legal și principiile statorite în adunările și actele lor premergătoare. Românii întră în dieta din Sibiiu care s’a deschis în acelaș an. Cu mulțămire trebuie să privească Românii asupra activității represen­tanților lor din acea dietă. începu­tul a fost foarte bun. Nu apreb­e­­rile noastre, ci aprob­erile adversa­rilor noștrii politici să vorbească de atitudinea cea înțeleaptă politică din acele stile grele. „Kol. Közlöny“ șlrce în Noul seu 106 din 1863: „Mărturisim, că purtarea Româ­nilor, încât ne privesce pe noi, e deamnă de prețuit. Vedem simțeminte consti­­tuționale înrudite sângelui nostru, la acel popor, care, durere, în cea mai mare parte a stat afară de barierele ardelene. Aceasta e cu atâta mai ne­așteptat, cu cât el scie să simtă va­loarea acelei constituțiuni, care încât îi atinge nu’i face alta, decât îi învie suvenirea unei servituți îndelungate.“ Și în adevăr Românii transilvă­neni au avut atunci mai bune succese decât cei din Ungaria, pentru că ei continuându-se legislațiunea țărei, în­treruptă de evenemintele de la 1848, au avut norocul a lărgi periferia drep­tului public încât să între într’însul și ei ca națiune și religiune recuno­scută. Dacă dieta de atunci nu cădea în eroarea multor parlamente din lume, va să ști că, dacă după înarticularea na­­țiunei române și a religiunilor, nu cer­nea atâta ca să nu mai frământe, ea putea produce și o lege electorală. Aceasta ar fi fost de mare însemnă­tate, pentru că, după cum s’a ved­ut mai târziu, nimic nu e statornic sub soare, și de acea, când la anul 1865 a bătut ceasul sistemului de apai­na­inte, dacă ar fi aflat țara cu­ o lege e­­lectorală gata, cancelaria aulică ane­voie, sau nici decum nu putea să se întoarcă la legea electorală din 1791. Probabilitatea ar fi fost în cazul ace­sta că Românii din Transilvania n’ar fi dat de dificultățile de care mai târ­­ziu au dat și este și mai probabil că atunci nu puteau cădea în ispita unei pasivități nefructifere și îndelungate și în sfârșit transacțiunea cu Ungaria se putea face cu mulțămirea din toate părțile. Din împregiurarea aceasta se vede că ori­cât de strălucit a fost succe­sul din «dilele diritâru a­le acestei diete, păcatul lăsărei, ce F am atins, a fost în stare mai târziu a nimici cu înlesnire ceea ce s’a fost câștigat. Ar fi multe de­­­s în materia a­­ceasta, dară atunci am atinge coarde care în loc să ne apropie de scopul care îl au aceste repriviri în trecut, ar inflama răni, pe cari am dori să le vedem vindecate. Trecând preste aceste, noi cești de timpurile noastre va fi bine dacă ne vom însemna un lucru, care are valoarea sa pentru toate timpurile. Din acea dietă, ștearsă mai târziu din evenimentele ce au urmat, avem să luăm învățătura, că momentele fa­vorabile trebuesc întrebuințate atunci când se oferesc, și că în cozuri de is­pită să nu ne perdem cumpătul, ci să ținem de firul început, susținându- și apelându-l cu armele dreptății și ale legei. Revista politică. Sibiiu, în 12 Ianuarie. Comptabilitatea centrală a sta­tului publică conspectul despre re­un­s­t­e­l­e și cheltuelile faptice ale ot at n­ni­ți­­on­ari­alul al pa­trulea din a. tr. Din acest conspect se vede, că în comparație cu anul 1877 în acest cuartal a resultat mai p­u­­ț­i­n­e venite la contribuțiuni cu fl. 1.800.000, la timbre cu fl. 549,000, la pădurile statului cu fl. 381,000, la drumuri de fer cu fl. 1.100.000. Astfel scăd­ementul total al venitelor în cvar­­talul al patrulea representă suma con­siderabilă de fl. 3.830.000. O calamitate nouă amenință sta­tul nostru. Ciuma, care a izbucnit în Rusia în guvernamentul Astrahan, să respândesce tot mai tare și se a­­proprie de hotarele noastre. Precum ne spun fiarele germane ea a străbă­tut deja până la Niș-Nainovgorod va să ștică în apropierea Moscvei. Acest FORȚA. Esposițiunea de la Paris. vs. Parisul monumental. Piața Bastiliei și columna Infia­ă. — Piața și columna Vendôme. — Louvre și Tuileries : Arcul de triumf și ruinele. — Museele Louverului, în specie artefactele Egiptului, Assiriei și Phoeniciei, museele de sculpturi și de picturi. — Ceva despre viața socială în Paris. (Urmare). „Piața Bastillei“ este una din cele mai memorabile piațe din Paris, nu atât pentru frumseța sa, cât pentru înaltul său interes istoric. Ea își are numele de acolo, că aci zăcea odinioară vestita „Bastille­“ — un cas­tel fortificat al Bourbonilor, — prin a cărei cucerire și demolare poporul a pus masă la resultatele grandioase ale revoluțiunei celei mari. Sub pretest, că Parisul trebue să mai poseadă o fortificațiune contra in­­vasiunilor engleze, în realitate însă pentru scopul vii, ca Bourbonii să aibă un castel și career de stat, prin care să poată înfrânge cerbi roșia Parisie­­nilor, — Carol V ordină ridicarea Bas­tiliei la a. 1369. Această zidire miste­rioasă, cu spelancele sale subterane, a fost secole întregi un mare sicriu pen­tru mii de oameni, pe cari îi îngropase aci despotismul curții și de multe ori chiar și numai capriciul unei metrese. Fie­care nobil, învățat, amploiat sau cetățan, care le cutezase să amin­tească ceva despre frivolitatea și de­­moralisațiunea curții franceze, fu a­­runcat în Bastille, într’o noapte eternă, fără a fi ascultat, fără sentență și fără a cunoașce causa prinsoarei sale. Dar în sfârșit bătu vara ultimă și pentru această zidire grozavă, pe carea zăcea blestemul de sute de ani. Revoluțiunea franceză o făcu în 14 iuliu 1789 asemenea pământului, iar adunarea națională decise a ridica un monument pe acest loc de tristă memorie. Ca monument se proiectase mai întâiu un elefant gigantic de bronz cu un turn de fortăreață pe spate, dar acest plan nu s-a realizat. Abia după revoluțiunea din Iuliu 1830, Ludovic Filip puse piatra fundamentală la mo­numentul glorificătoriu al libertății recâștigate. Acest monument repre­sentă o columnă corintică de bronz ce poartă pe culmea sa geniul liber­tății : o figură de înger cu făclia în mână, iar de masă are un pedestal mare de marmoră, ce zace tocmai pe locul, unde s’au înmormântat victimele re­voluțiunei din Iulie. Din această causă columna, deși se află pe piața Bastil­iei, se numesce „Col­u­m­n­a I­u­li­a­n­ă.“ Pedestalul columnei e decorat cu un leu și cu guirlande, deasupra că­rora se vede inscripțiunea „Intru glo­ria cetățenilor francezi, cari s’au ar­mat și luptat pentru apărarea liber­tății lor publice în memorabilele slile 27, 28 și 29 Iulie 1830,“ iar columna însăși e gravată cu numele eroilor că­zuți. Columna nu e masivă, ci o scară de 240 trepte duce prin interiorul ei pănă la galeria, ce zace sub și în giu­­rul geniului. în privința artistică și constructivă aceasta columnă este una din cele mai perfecte în producțiunea modernă. Comunarzii blăstămați submina­seră deja atât columna cât și edifi­ciile din prejur, și voiau să le arunce în aer, dar s’a întâmplat că li s’a sfâr­șit munițiunea și de acea iarăși au scos praful de pușcă de sub columnă iar Parisul spre bucuria sa numără cu o ruină mai puțin. Piața Bastiliei este rotundă și este un punct de strătăiere alor circa 12 bulevarde și strade, ce de aci, ca din­­tr’un centru, se depărtează în formă de râsle mari. Noi o apucăm pe bule­vardele cele mai interne și facem a­­ceastă cale lungă pănă la opera cea mare, iar de aci o strîmbăm în stânga și prin strada Păcei ajungem la piața și columna Vendôme. „Piața Vendôme“ este o piață mare cuadrată cu unghiuri obtuse și după piața Concordiei este cea mai frumoasă în Paris. Edificiile din giu­­rul ei sânt toate pompoase, de una și aceași înălțime și toate’s construite de vestitul Jules Mansard. Piața își are numele de la Ducele de Vendôme, fiiul lui Enric IV, iar de atunci în perioade diverse a căpătat mai multe numiri republicane, pănă ce Napoleon I iarăși i-a dat numele cel vechiu. Odinioară în mijlocul acestei piațe se afla o statuă de călăreț, Ludovic XIV, carea însă fu nimicită de popor

Next