Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-22 / nr. 84

334 dară se dăm mandat puterilor apusene pentru ca să -și continue nedreptățile lor.“ închee apoi cu aceea, că cele patru puteri să caute a salva onoarea Europei, se ajute a salva Egiptul de ușurări și în fine să introducă nișce raporturi mai sănătoase și mai nobile între Europa și orientul învecinat. Din enunciațiunea aceasta se vede de unde Poarta a luat curagiul de a trăgăna cu intervențiunea ei în Egipt și pentru ce nu se hotăresce a declara pe Arabi pașa rebel, încurcăturile din orient sunt încă la începutul începutului. Ce vor produce încurcăturile aceste nu se scie. Francia stă în chibzuri ce se facă, Germania care vorbesce prin organul „Naț. Zig.“ dar se întăresce spre Rusia și Europa gâfle sub greutatea armelor. TELEGRAFUL ROMAN. Espunerile lui Dr. Adolf Fischhof. (Urmare.) Se va da espresiune temerei că Austria se va slavisa. Dacă luăm cuvântul „slavisare“ față în față cu cuvântul „germanisare“ și sub slavisare înțelegem introducerea și domnirea idiomului slavic în scoalele și administrația Austriei, atunci „slavisarea“ nare nici un sens, căci la germani există o limbă de scriere comună, nu există însă limbă comună generală slavică în Austria, și multele idiome slavice dela noi au numai însemnătate provincială, și afară de augustul ei teritoriu nici chiar slavii înrudiți nu o mai înțeleg, și nime în lume nu va crede că vre una din aceste ar ajunge la stăpânire absolută în Austria. Cu mult mai serios este a se lua însemnătatea acestui cuvânt cu privire la neștiința slavilor de a -și câștiga limbei lor supremație în provinciile, unde germanii sunt în minoritate. Spre a preveni unei asemenea neîndreptățiri a germanilor și a germanismului, am luat noi în programa noastră ca postulat însemnat aducerea unei legi cu privire la limbi care în §. 19 precisează foarte bine drepturile tuturor idiomelor, le scutesc de orice vornicie în cele administrative și astfel în provincii mestecate este eschisă neîndreptățirea minorității prin majoritate. Spre scopul acesta între altele propunem modalitatea, că în parlamentele provinciale compuse din naționalități la deciderea obiectelor privitoare la limbă să se voteze curiatim cu alte cuvinte, atât, majoritatea cât și minoritatea vor vota fiecare separat în câte o grupă: — „Bine măi Române, da nu ’ți ajunge de când stringi bogății? Măi lasămâ în pace bre, se me mai hrănesc și se me mai odihnesc și eu măcar de acum înainte, că’s flămând, gol și ostenit de dă duhul din mine! Și câni me urlă, că le miros a colivă! Nu ți de ajuns ? că nu apuc sé mă așez bine câte undeva și tu parcă ești fermecat! Parcă te aduce naiba și elele așa mă scoți de iute! Alungăți că mă usuc pe picioare!“ — „Mai lase, se me mai gândesc!“ Ilice Niță. Și pe urmă se întreabă de femeea lui — de Mărioara picând: — Bre femee! bietul dracu se roagă se îl iert. Ce flici tu? se îl las în voia lui?“ — „Ndec! da ai nebunit?“ — „Ba nu!“ — „Apoi dar nici n’ai mult! De, apoi dacă te mai cheamă undeva ce faci!“. — „Ce se fac? Nu mă duc și pace!“. — „Nu te’i duce de bună voie dar te vei duce de nevoie, că ’ți vor pune și ca decisiune se va primi ceea ce a decis majoritatea din ambele grupe. Cu chipul acesta minoritatea națională nu va fi totdeauna majoritară și neîndreptățită și popoarele noastre vor fi crescute în stimarea reciprocă a drepturilor lor cu privire la limbă, se va aplana drumul, care ne va conduce la pacea internă dintre popoare. Votul curiatic a ferit Germania de certe confessionale în parlamentul german , și precum colo a evitat conflictele în cele confessionale așa și la noi nu va da loc jignirei în simțemintele noastre naționale. Dorim însé ca votarea prescrisă aici să se facă numai unde se pretinde espres de catră minoritatea naționalităților. Detorința a treia a fiecărui german austriac e înaintarea bunei stări a Austriei în cele politice, economice și sociale. Dacă ne va succede se curățim atmosfera politică de miasmele certelor pentru limbă numai, se ne bucurăm, căci am scos din vieața noastră publică un zeu, care ne amenința cu perre, îndată ce ru se vom delătura și păretele de vrajbă care desparte elementele democratice ale populațiunilor deosebite, partida germanilor liberali acuma în disparență minoritate și neputincioasă, va câștiga sucursul cu care și va asigura viitoriul și va putea pune constituționalismului basa cea adevărată. Se aude însă repetinduse în toate zilele: „Naționalitățile din Austria n’au patriotism; înaintea lor naționalitatea e totul, libertatea nimica.“ Vorbe de clacă. Prin libertate se pun în vedere poporului o mulțime de drepturi și de drepturi la avere, cari BŰut de valoare nu numai ideală, dar și egală. Și care popor e atât de ușor la minte se nu primească lucruri, cari i se îmbie, lucruri de preț, după ? cari trebue să-și întindă numai mâna. Privit lucrul real, vedem, că naționalitățile resping numai aceea libertate, care li se dă în contul naționalității lor, libertate dată lor prin scurtarea limbei lor. Libertatea este un lucru scump, pe care dacă-1 perți îl mai poți câștiga; limba este spiritul, inima poporului, și dacă aceste comori le perzi deodată cu limba, nu le mai câștigi în vecii vecilor. S'a întemeiat că limba unui popor a trăit mai mult decât poporul însuși, nu s'a întâmplat însă ca un popor să trăiască preste viața limbei sale, căci ultima pronunțare a limbei, este ultima respirare a poporului. Pus în fața alternativei de a alege între libertate și naționalism, nu mai încape îndoială că și germanul va alege pe acest din urmă, dovadă Șlesvngul. Conducătorii partidei constituționale danice au propus o constituție liberală, prin care ínsă germanii se prescurtau în drepturile lor și li se atingea neplăcut simțul național. Danezii fideli constituției voiau se desnaționaliseze pe germanii casă consoli că un popor ca se poată trăi liber, trebue să trăiască mai întâi ca popor, au respins această specie de libertate care le periclita naționalitatea Și ce au făcut ei ? Mai întâi s’au luptat cu armele sclinței. Sau apérat cu peana și cu cuvântul; în cele din urmă au prins sabia. Și în cele din urmă Danemarca a perdut 2 provincii, cari și ații ar fi a ei dacă ea ar fi solut cruța simțemintele cele delicate ale inimei omenesci. Le învățăm din pâțăniile altora: se nu amenințăm naționalitățile cu strivirea limbei lor, și astfel ei vor fi alături cu noi în bine și rău, în luptă pentru libertatea politică ; căci dreptul apârătoriu al tuturor naționalităților este sensul comun și sigur pentru noi toți. A introduce starea aceasta de lucruri, este silința partidei poporului german. Ea nu vrea se recomande mijloace, cari în loc de a folosi, mai mult strică. Nășuințele ei se concentrează în regularea definitivă a afacerei de limbă, care în zilele din urmă pusă în parlamentearăși la ordinea Zilei în urma propunerei deputatului contele Wurmbrand conducătoriul partidei constituționale, s’a dat unei comisiuni spre studiare. Chemarea acestei comisiuni e grea, însă nu e cu neputință numai cât din o parte se nu se pretindă impossibilul și cealaltă se nu de nege posibilul. Și dacă pretențiile naționalităților vor pune pede că acestei încercări vina mai mult nu e a noastră a germanilor, noi ne-am făcut datorința și nu ni se va putea imputa mai mult netoleranță Dacă va succede însă un compromis, care deși cu ne va îndestuli, cel puțin ne va liniști dacă minoritățile naționalităților nu se vor mai vedea periclitate în limba lor, gruparea partidelor nu va avea de centru deviza națională cii vor face program politic sau economic la alegeri ; nu ne vom mai fine pentru deputați germani ori slavi, fi pentru conservați și liberali, cari ajunși în parlament, fără a ne ținea germanismul periclitat, vor aduce legea de alegeri după cum pretinde spiriul timpului de față. Representarea se arată a marilor proprietari în parament sa combătut și de cătră depuați și de pressa partidei constituționale, deoarece e anachronism. Nu mai es stă nici chiar în statele cele mai aritocratice din Europa, Engliteza și Ungaria și ne-am convins din destul că ea, n’a făcut nici un serviciu germanismului, din contră, ea a produs certele parlamentare și a sugrumat libertatea constituțională. Bărbații care voesc se formeze această partidă, sciu prea bine că cu parlamentul de astăzi și pe lângă majoritatea de două terțialități, ce se recere spre a schimba radical legea electorală, reforma acestei legi e una dintre problemele cele mai grele; sciu însă și aceea, că în urma urmelor tot trebue se ajungem și la aceasta. Și pănă când o vom pute esecuta, nu vom înceta a lucra și în alte direcțiuni, și dacă nu mai mult, vom delătura unele anomalii din legea electorală de astăzi, anomalii sub care geme și Viena și cât timp mai are valoare constituțională la noi principiul representațiunei după grupe, vom stărui, ca consecvent acestui principiu să se deschidă porțile parlamentului și clasei de popor, căreia cu privire la însemnătatea ei economică, la grelele sarcini ce le poartă prin suportarea contribuției, și la însemnătatea progresivă ce ocupă un stat, încă trebue să-i facem loc în parlament, ca astfel dorințele și pretensiunile lor se fie puse de pe periculosul teren al utopiei, pe cel real al politicei practice. (Va urma.) Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român. “ Deva, 20 Iuliu (1 August.) 1882 (Principele de coroană și români din comitatul Hunedoarei.) Astăzi suntem în a treia zi de când alteța Sa principele de coroană Arhiducele Rudolf, cu amabila Sa consoartă Arciduceasa Ștefania, se află și petrec pe teritoriul comitatului Hunedoarei, prin urmare ne stând sub impresiunea imediată a solemnităților și festivităților de întimpinare și primire ale Altețelor lor, credem consult a face o reprivire asupra unor întâmplări relative cu deosebire la atitudinea luată de românii din acest comitat față cu acest eveniment de mare însemnătate pentru noi toți. Inteligența română, — precum cu altă ocasiune ș’a făcut amintire și în acest ziar — în conferința sa ținută în Deva la 23/11 Iuliu a. c. spre întîmpinarea și felicitarea marilor oaspeți, a ales o deputațiune de 60 membrii sub conducerea dlui Dr. Lazar Petco, eventual a dlui George Secula, și totodată a stabilit și textul adresei de binevenitare, carea în cazul admiterei, era se fie pronunciată, înaintea Altețelor lor. — Ba ca așa! Acum, ascultă să îți spun: Mai eri mai alaltăieri mi am scos fi meea din fânta_ — Va-ai! Ce spui?! Ba Z^u, ai scos-o ?! — Mi am scos-o, și acuma ci că vrea să îți spue nu sciu ce, te așteaptă calea, — la ușă. — Vai de mine! — Da! — Of —Doamne! Spun ei că nu mai găsit. Cum ? de ce ? — Lasă me frate, că nu îmi trebue cât lumea! Uite mă duc pe ferestră! Nu îmi trebue nici mâncare! Foarte îți mulțămesc! Mă duc! Și o rupe dracul de fugă, iar Niță își caută de treabă. Am încălicat pe o șea Și am spus-o așa, sula în coaste, și atunci o se dai de rușine, că te-a repus dracul! — „Și apoi! Ce ne pasă nouă dacă avem cu ce trăi?“ — „Cum vrei tu, așa fă (Zice Mărioara), dacă nu mi’l dai de mâna mea!“ La vreo câteva zile se întâlnesce Niță cu dracul, care deabea hărăea de foame, de frig și de osteneală. „Jupăne Sarsailă (Zice Niță dracului). Am vădut că ești cinstit și te ții de cuvânt. Mi-e milă de tine, și te iert de acuma! Mergi în pace! Dar să te porți cu mine că de unde nu, ți îi găsi Bacăul! Hai! Piei de aici!“ — „Să trăesci măi Române! Foarte iți mulțămesc! și să îți trăiască tot neamul și neam de neamul teu și toți să aibă parte de toate....“ — „ți, diavole, ții așa de toate bunătățile.“ — „Da! Așa să fie (Zice dracul). După câtva timp vin nește soli de la un mare impărat de neam plătit despre miazănoapte, aducând veste lui Niță precum că dracul a întrat în fața împăratului și ce vilăește ca un pricel, eare Nița este chemat numai deci, și cu rugăminte, că ’și va lua plată mnă— „Ce se mé fac eu bre feree?“ (întreabă Niță de o parte pe Măriara, care îi zice:) — „Pleacă urechea se îți pun.“ Niță pleacă urechea și dup ce î șopti Măriora câteva vorbe, pleac Niță cu solii la împăratul. Ajungând Niță după vreo nouă zile, preste nouă mări și nou țeri, întră la împăratul. Fata se mai liniștise puțin i adormise , iar dracul ședea la mșă pe brațul stâng al împărătesei, altare cu împăratul, și cum vede dracul pe Niță îi sare in gât, și îl intreabă: — Bine bre române, da te mai vrei dela mine? Parcă ne-a fot vorba să nu mă mai superi intr’alenele, să mă lași să’mi fac mendrele, fie? — De, de! Mai încet!»cer! Fii mai blând și nu te purta răi cu mine. Pune te în genunchi frumușeii sărută mâna ca la un stăpân cum scade : de vrei să îți spun la ce ai venit. — Ei bine?! Celelalte povești se vor găsi pe la doi librari,corespondenți etc. vânzânduse in fascicule, câte zece băni (un gologan una).