Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-08-05 / nr. 90
Nr. 90. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. BO cr., 8 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 0., 6 luni 4 0., 8 luni 20 Pentru străinătate pe an 12 0., 6 luni 60., 8 luni 80. Sibiiu, Joi 5/17 August 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 or. rândul au litere garmond — ui timbru de 30 cr. pentru Secare publicare. Dreptatea și frățietatea maghiară. Se apropie prima Septemvre și fapta mă va da de gol, că am fost prea ușor creator, când am afirmat în corespondențele mele »), cum că cu începutul anului scol. 1882/3 vom deschide mult așteptatul și de toți doritul gimnasiu român din Caransebeș. Nu puteam crede, că guvernul maghiar va desprețui dreapta cerere a unei populațiuni de peste 100.000 locuitori dintr’un comitat curat român de ași deschide pe banii ei un institut de crescere. Aur lume și te miră! Grănițerii români din fostul regiment romano - banatic Nr. 13 au un fond scolastic de aproape 300.000 fl. și un edificiu pompos zidit spre acest scop tot de ei. Vexând, că frații Maghiari, respective guvernul lor, nu se îngrijesce de crescerea fiilor lor, au cerut voie de la ministerial unguresc ași deschide pe banii lor un gimnaziu. Trimit o deputațiune. Deputațiunea se întoarce puțin măngăiată și până astăzi răspuns n’a căpătat. Desigur, că răspunsul negativ ar fi sosit de mult, dacă nu punea păcatele pe colonelul Kraft se depășeze despre bravura grănițerilor români pe dealurile Bosniei și Brțegovinei. Au lume și te miră, cum se răsplăteșce din partea fraților maghiari bravura unui popor, care totdeauna și-a jertfit viața pentru tron și pentru patrie. Cere să-i dea școli și nu-i dă. Vrea să facă el și nu-l lasă. „împeratela dreptate. .........................................................I« Mai demădi literații și artiștii maghiari cu ocasiunea primirilor la gara din Caransebeș ne sceau: „Fraților români! Veniți în brațele noastre. Pipăiți stânga și veți vede, cât e de caldă pentru voi!“ *) Dela Caransebeș. De ce li s’a răcit așa de iute inima, fraților literați! Ați spus adevărul s’au numai neați înșelat? Noi am venit la voi de mult. Nu v’am cerut altceva, decât v’am fi: „dacă stați rău cu bugetul, pentru că îl dați pe bulevarde și alte institute curat maghiare fiți buni și ne dați voie, să ne deschidem un gimnasiu pe banii noștri.“ De ce nu ne dați voie. De ce vi se recesce inima, când aujți că și românul vrea să învețe carte? în modul acesta doriți frățietatea cu românii? De ce nu provocați prin jurnalele voastre guvernul, să facă dreptate fraților voștri, pe cari i-ați îmbrațoșat prin Caransebeș? Cine fuge de frățietate, voi sau noi? ziceți, că patria e mama comună. Astfel tractează mama pe fiii săi? Pe câmpul de bătălie cântem cei mai buni patrioți, după ce venim acasă ne batjocoriți, ne asupriți și nu vă cade bine, că după atâtea veacuri de asuprire, mai purtăm încă numele de român. Vreți să ne răpiți limba dar să scrți că morți noi nu om da. Murim mai bine ’n luptă Cu glorie străbună Decât să fim sclavi carași In vechiul nost pământ După articulul premergătoriu, care ne-a venit dela Caransebeș, este foarte potrivit cel următoriu tradus din „Budapesti Hirlap“. Tatăl: Schimbarea ministeriului român, spune, că soartea regatului român atârnă dela aceea, spre care el se-și câștige amici între puterile occidentale, cari se o apere în contra Rusiei ce neștiesce spre Bulgaria și Constantinopole. Un lucru e sigur, deși este în interesul monarhiei și mai ales în interesul alianței cu România, atât de proști tot nu suntem, ca se ajutăm o Românie cu simțeminte ostile noue, care amenință întregitatea statului nostru, se amestecă în afacerile noastre interne, și agitează, ne ațtă poporul. Doamne feresce. Dacă va peri ea (România) nu e nici o pagubă, dacă o vor stringe între bețe, cu atât mai curând și va veni în om. Numai pentru România, care în realitate va alejee de orice stridentă română, și care nu va face, și nu va suferi propagandă preste munții Ardealului, ne vom trimite „bakarii (infanteriștii) noștri în foc. Și în momentul când România ne va fi cum dorim, se vor schimba și valahii noștrii din Transilvania și din Banat. Nu vor mai gravita în afară, sciind că n’au ce căuta acolo, și nu vor mai produce neplăceri spre paguba lor, după cum au făcut deunăzi în Hațeg fălfăind stindardul unui stat strein (?) și îndesânduse în gloate în salonul moștenitoriului la tron cu demonstrațiuni naționale (!!!) a căror urmare a fost că episcopii lor nu au fost invitați la masa de curte, spre pedeapsă, că nu -și învață legalitate și bună cuviință pre credincioșii lor") Și dacă concetățenii noștri români au învățat cuvintele din „Szózat“ (Szózat e poesia unui poet ungur Vörösmarty, și corespunde poesiei regretatului Mureșanu „Deșteaptăte Române“ Not. trad. „Pentru tine în larga lume nu este alt loc, „a nagy világon e kívül nincsen számodra hely“, înțelegerea cu noi maghiarii se va restitui, și nu se vor mai plânge de apăsări unguresci, după cum fac acum fără nici o causă. Căci dacă ar fi fost asupriți, nf ar fi așa de mulți, și în stare așa de bună, n’ar avea biserici și scoale, jurnale și oficii, reuniuni și deputați, afară de Transilvania unde din voia lor le place a fi pasiviști. Veteranii români, foștii deputați dietali Babeș și Petyko(?) și alții asemenea acestora, în zadar seamănă neghină printre grâul amiciției maghiare române, căci guvernul României altfel privesce lucrul și voea ce se meargă cu Ungaria .) Această situație ne dictează ținuta politică și tot așa și României. Și precum s’a alipit Italia de Germania și Austro - Ungaria, nu din simpatie, ci din interes, astfel și România, urmând exemplului ei, întră în servițiul (szegedik) puterilor mari din centrul Europei, căci aceasta o cer interesele ei. N’a făcut așa și Serbia încă de mult, și regele Milan călătoresce acum la Inchl, de bună seamă nu din amor cătră unguri, ci cu calcul. Și ce poate Serbia, poate și România cu mult mai ușor. Și România are mai multe motive. Cestiunea orientală a ajuns eară la ordinea jrei, și aceasta silesce pe România să se apropie de monarhia noastră. Cine scie ce va aduce primăvara, în cestiunea navigațiunei pe Dunăre a voit România se scape de societatea de navigațiune austriacă, și pentru aceasta s’a răsvrâtit contra noastră. Urmarea fu, că o a părăsit întreagă Europa, și ea a rămas isolată. Acum ar vrea se scape de politica aceasta vechiă și ar vrea să se înțeleagă cu noi. Noi suntem gata la tot târgul convenabil. Brătianu nu ne este nici prieten nici dușman, el e oportunist ca și Gambetta. Și-a dat dimisia ca pe timpul * Va se scă, s’au pedepsit cu carență. Noi. tr. *) înaintea publicului lui „Budapesti Hirlap“ Ungaria e totul. Austria e... Schuwichs ! Not. tr. FOIȚA. Pățeniile unei bancnote. (Fragmente autobiografice.) Eram o hârtie frumoasă, îmbrăcată în haină albă a nevinovăției. Nu aveam nici o presimțire de fatalitățile și corupțiunea societății moderne. Și în aceasta situațiune eram lumeață, cugetând, că vreodată voiu pute face servițiile cele mai oneste societății omenesci. Așa eram înainte de trei ani. Dar acum ? Doamne feresce! Acum sânt vechia sbârcită, mijloc de înșălătorie și causa celor mai multe crime. Credeți-mi. Dacă ce am pățit. Domnii cei din Viena mă îmbrăcară în uniforma vânătă, după chipul și asemănarea „tiranilor“ binecuvântați deDșleu, și în înțelesul multor paragrafi fabricați la masa verde mă împuterniciră a garanta datoria statului în locul talerilor, galbenilor și altor monete rotunjoare și sclipicioase. Banca țărei se obligă a sorvi pentru mine 10 fl v. a. îmi începui cursul. Ultrajștii români din România și Transilvania pot înjura și agita cât voiese în contra alianței maghiare-române; larma fiarelor „Timpul“ „România liberă“ etc nu va opri cursul sumei, care silesce pe bărbații de stat români se caute sprijinul statului lor în monarhia noastră. Mintea învinge și nu patima; și mintea ne Trecui prin manile multor stăpâni cari mă priviră cu dispreț, cu deosebire rea primire a lui în Bohemia, îmi aduc bine aminte, că într’o casină celtică toți membrii își scoaseră portofoliul și pe surorile mele scriseră cu litere groase, za plați ăeset zlaty. Eu fusei mai norocoasă, căci stăpânul meu, un tip din vremea lui Svatopluk, când scoase o mulțime de bancnote și le puse pe masă, mai pe toate le marca cu inscripțiunea celtică, dar numai pe mine nu. Desigur pentru aceea că nu m’a observat de nasul său cât un castravete, pe care stăteau nesce ochilari întocmai ca ciuberele pe calul moțului. Mă especiară îndată la Budapesta. Aci avut cea mai mare ospitalitate, cu deosebire la Jidani. Eram o raritate și ca atari mulți curioși mă schimbau cu 11 fl. Făloșia mea crescu și mai tare atunci, când îmi vădui portretul în fruntea unui jurnal politic cotidian din Budapesta, numit de scepticismul burgesimei: „Flakkerblatt“. Nici odată nu am fost mai entusiasmată ca atunci. Dar după soare vine ploie, și bucuria mea încă nu ținu mult. După ce se îmulțiră bancnotele, ajunsei în mâna unui tinăr amorisat într’o coconiță din Budapesta, care însă îiirefusă mâna fiind el prea sărac. Tinărul acesta apoi într’atâta a desperat, încât își propusese treacă în „Ceea lume“ și încă prin o moarte modernă, aplicată mai mult în capitală, într'o seară liniștită, pe care o pot cugeta numai poeții, mă trezit cu stăpânul meu pe puntea catenară din Budapesta. Stăpânul meu își lua ultimul adio de la lume, apoi insuflat de vitejie, se făcu nevăzut în fundul Dunării unde mă aflam și eu, însa bine conservată căci la mine nu petrunse apa mea? Cine își poate închipui tristeța Eram de tot desperată văzindu-me în fundul apei, de unde nu voiu mai vede lumina soarelui. O furtună grozavă aruncă cadavrul stăpânului meu la țermare în apropierea unui sat unguresc, unde nișce pescari deferă peste el, iar pe mine me luă unul dintre ei și mă duse acasă socotindu-me de o hârtie netrebnică. Oh la ce am ajuns, să fiu așa desprețuită de un pescariu hăbăuc, care nu soiea valoarea mea și a fabricanților mei, ajunsei la aceea stare, încât trebui să fac servițiul unei hârtii aruncate în gunoiu. Muierea pescariului — ori abia pot spune de necaz — învălui în mine ardei. Eu învălitoare de ardei ? La aceasta nu m’am acceptat. Când să sfîrși ardeii mă deferă unui copilaș să se joace cu mine. Spaima mea crescu acum în gradul cel mai înalt, căci mă temeam că sburdalnicul de copil mă va face bucăți. Groaznică situațiune. Copilașul să juca cu mine în țerînă, când spre norocirea mea eacă trece un Jidan cu pene, care văzândume în mânile copilului, să apropie de noi și vise copilului. Nu mi vei da hârtiuța cea cu sfinți ? Iți dau o pițulă pe ea. Sburdalnicul copil nu vrea să mă vîndă pentru toată lumea. Dar când Jidanul isteț îi puse o pițulă sclipicioasă în palmă, copilul nu mai Șise da. Prin acest mod de înșelătorie ajunsei ear în mânile unui om, care mă solea prețul. Dar e scrut că banii Jidovului nu stau în loc și eu încă a doua jună trezii în mânile unui advocat, apoi în punga tescuită a unui președinte de....... Acesta era om de lume și nu era siară în care să nu-și fi pe-