Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-01-13 / nr. 5
Nr 5. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 Iuni 3 Ü. 50 cr., 3 Inni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 Inni 3 fl. Sibiiu, Joi 13125 ianuarie 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele aunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, șunca Măcelarilor Nr. 4 s. Epistole nefrancate 89 refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI INSERȚIUNILE Pentru odată ^ ar., — de două ori 12 ar., — de trei ori 16 ar. rândul cu litere garmond — ți timbru de 30 or. pentru âe oare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“, care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1883, cu prețul cel mai moderat ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Decemvre 1882, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Revista politică, Sibiiu, în 12 ianuarie 1883. In sfârșit Giere a sosit și la Viena. Acesta ar trebui să fie evenimentul cel mai însemnat dintre toate evenimentele idilei. Precum se vede însă „cercurile diplomatice chiar ocin una LivoCiuO preocupate de alte cestiuni și lasă pe diplomatul rusesc se petreacă în tăcere timpul cât îl va petrece în Viena. Dintre organele care tratează visita lui Giers în Viena, însemnătatea cea mai mare i-o dau cele inspirate, dintre cari unele sânt atât de naive, încât nu’și pot stăpâni necasul față cu presa Germaniei, care învinuia la timpul său diplomația noastră că e bântuita de veleitățile unei înclinări spre politica rusească. E interesant odată necasul acesta care resufla destul de simțit în presa apropiată de sferele guvernamentale și asigurările la toate umbrele de învinuire că nimenia nu umblă se slăbească legăturile de alianță dintre Austro-Ungaria și Germania și ’n fine că Austro-Ungaria poate fi aliată credincioasă Germaniei, dar pentru aceea poate ave relațiuni amicabile și cu Rusia. Noi nu suntem diplomați nici nu suntem înzestrați cu esperimentele diplomaților cari practică diplomația în toate zilele. Ni se pare vise că în afacerile diplomatice ca și în alte afaceri se pune mult preț pe prestațiunile positive și neșovăitoare a unei părți. Sigurul în diplomație mai mult ca oriunde are trecere mare în momente deculătoare și aci află apoi aplicațiune și tucerea populară română: „Mai bine ați un ou decât mâne un bou“. Giers va pleca dela Viena între laudele presei oficioase dar dacă ne lasă el și ceva present favorabil monarhiei anevoie putem crede. Lucrurile român tocmai precum au mai fost. Mai preocupate se par sferele politice din Austro-Ung, de cestiunea dunăreană. în privința aceasta cetim că ministrul de extetne român D. Sturza, intercânduse din o călătorie ar fi avut în Viena o conferență cu contele Kálnoky în cestiunea dunăreană. Foarte puțin se poate sti în public că la ce resultate a ajuns conființa. Din diversele organe ale presei vieneze transpiră vise că România voiisce că la rândul ei se facă propuneri cari sânt contrare propunerei Barrère, pe care după cât seia nici guvernul francez nu o mai susține. Aceste supăra mult, în Viena și în Budapesta, în ședința casei deputaților Ungariei dela 22 Ianuarie n, s’a încins o desbatere cauzată de petițiunile preoțimei rome catolice asupra unor puncte interesante. A fost vorba de căsătoria civilă, de școale confesionale și neconfesionale, de societăți secrete religioase, în fine și de semitism și antisemitism. Interes deosebit a stârnit desbaterea raportului asupra petițiunei Tapolitanilor, pentru susțioun caoa cuiauvl papt Tuoi in VI' ti 1JO I'. xia. afirmațiunea lui Berzeviczy că într’un stat nu este permis a sgudui la principiul egalei îndreptățiri respunde Istoczy. Amicii jidovilor înfundați de antisemiți anunță, că cestiunea jidovilor nu e cestiune politică ci socială; părinții patriei cari vreau se măgulească alegătorilor admit oarecare cestiune jidovească, dar nu permit casei deputaților se o deslege. Dela emancipațiune în coace instințele separatistice ale jidovilor s’au sporit. Limba nu decide la jidovi, deoarece ei nici odată n’au avut limbă națională; ei au vorbit egiptenesce, spaniolesce, nemțesce, n’au fost insă nici când Egiptini, Spanioli, Nemți, ci numai jidovi caii au maltratat limba respectivă. Jidovii nici nu sânt unguri ci numai jidovi cari vorbesc unguresce. în privința amestecului observă Istoczy, că nu jidovul se face ungur ci contrariul. De la emancipațiune încoace s’a deschis o concurență între jidovi și unguri. După șeasesprezzece ani națiunea (maghiară) trebue se se declare de învinsă, căci pe când noi sântem risipiți în partide, jidovii pășesc înainte în falangă încheiată. Istoczy termină cu un proiect de resoluțiune care se îndrepte pe guvern a pune pe masa casei deputaților un proiect de revisiune a legei de emancipațiune. Afară de Istoczy au mai subscris proiectul de resoluțiune: Onody, Em. Szalay, Georg Szell, Arpad Szentivanyi, Ludy. Lazar, Ivan Simonyi, L. Meszlenyi și principele Artur Odescalchi. în Francia lucrurile se fac dinții înții mai posomorite, în privința aceasta ne mărginim a îndrepta pe cetitori la cele ce reproducem despre manifestul lui Napoleon. Arestarea lui Napoleon găsim că n’a mulțumit spiritele. Starea aceasta o găsim descrisă în următoarele : Paris, 7 ianuarie. — Prin toate cercurile politice domnesce o disposiție penibilă asupra nesiguranței situației, ceea ce are înmurire și asupra pieței financiare. Propunerea lui Floquet ca se fie goniți pretendenții a provocat pretutindeni o ferbere Se țice că opiniunile sânt împărțite în ministeriu , Herisson și Mary ’și vor da demisia. Este adevărat, că opinia publică n’are destulă încredere în cabinetul actual, dorindu-se o schimbare energică. „National“ esclamă: „Ministrul se declare în fine, dacă avem se rîdem s’nu se tremurăm. Pentru Dumnedeu se înceteze odată tăcerea ce produce încertitudine.“ — „Union“ declară că sânt scornituri toate câte se spun despre conspirații legitimiste și încercări de a provoca agitări în armată; o ÎA*, ofirâ?8, 4 c%. AID Citite sânt adevărate. De un timp atenția autorităților a fost îndreptată asupra încercărilor unei afiliațiuni de certe persoane din partida regalistă, cari vreau să’și atragă persoane gata la orice. S’a observat cea mai mare veghere și dacă s’ar face o încercare, ea ar fi de bună seamă reprimită cu forța căci autoritatea nu va fi surprinsă. Se mai adeveresce, că în armată, și mai mult în cavalerie, unde servesc fiii nobilimei, s’au făcut încercări de seducere; în Brest s’au cumpărat arme și material de resboiu; generalul Charette vrea se împartă aceste arme fidelilor săi la momentul oportun; aceste tentative au un caracter legitimist, dar n’au atins nici un resultat mai remarcabil. Principele Jerome e visitat de advocații săi și de rude. Cercetarea se urmează. Se susține că expulsiunea nu se va face înainte de votarea legei celei nouă. Expunerea de motive țlice. Un atac îndrăsneț contra legei silesce pe guvern să cearcă dela cameră o armă spre a menține ordinea. Prin docul FOIȚA. Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de E. B.) (Urmare 4), în momentul acesta eșta Ulf din pavilonul locuit de unchiul seu, și se îndrepta cătră odaia ursoaicei ducând într’o mână un felinar, într’alta un coș plin de utensiuni, necesare pentru masa dlui advocat. De astă dată lui Uli îi era așa de grabă a întră în odaia ursoaicei, precum îi era mai nainte de supărăcios a întră acolo. Și aceasta fiind că el simțea trebuința neînvingibilă de societate, ce cuprinde pe omul înspăimântat prin singurătate. Iată cum o păți Ulf. Ca Șved adevărat, Ulf era prevenirea și ospitalitatea însăle, dar de vr’o câțiva ani, de când locuia în zidurile întunecoase din Stollberg, în societatea unei persoane posomorite și surde, sărmanul Ulf devenise așa de superstițios și poltron de nu lipsi nici când, după apusul soarelui a se baricada în odaia sa, hotărît a lăsa să piară în ghiață sau în omăt pe om și cine, a cărui glas îi era suspect. Dacă dl Goefse n’ar fi aflat poarta castelului deschisă de pumnii viguroși ai lui Puffo, și dacă Ulf n’ar fi recunoscut glasul advocatului in curte, stimabilul doctor în drepturi ar fi fost desigur silit să se reîntoarcă la castelul nou, de a cărui zgomot și îmbulzeală atât se temea. După ce l’a introdus în pavilon Ulf se liniștise puțin . Ba el își zise că toate sânt prea bune, considerând, că dacă dl Goefle voia să se pună față în față cu dracul era treaba sa, și, că era mai bine să-l primească decât să fie silit să reconducă la castelul nou, un ordin, care ar fi avut pentru bietul călăuz urmarea neplăcută de a reveni singur preste lacul impopulat de gnomi grozăviți. Din norocire bătrânul păzitor din Stollberg, bolnăvicios, rece dedat a se culca de vreme, se închisese în pavilonul său, situat în fondul unei a doaua curți mici, a cărei ferestrei dând spre lac, nu putea vedea în curtea cea dintâia. Nu era clară de temut că el, fi va adormit sau nu, ar afla prezența oaspelui său înainte de dimineața următoare. După o chibzuială bună Ulf se hotărî a nu-i da de știre și a găti cum va putea mai bine cina dlui Goetle. Sten era foarte sobru; el era însă obiectul atențiunilor celor mai mari din partea stăpânului său a baronului de Valdemora, proprietariu, precum ș’a vădut, a castelului nou și a castelului vechiu, care dăduse odată pentru totdeauna noului său intendant ordinile cele mai precise, întru îngrijirea cu imbelșugare pentru traiul bun a vechiului și credinciosului servitor a casei sale. Lui Ulf îi plăcea traiul bun, și vădând că unchiul său trimitea din modestie și din simț de ordine, promisiunile superflue, ce i se aduceau, iarăși la castelul nou, el le primea toate, fără a-l inștiința. El avea dară într’un unghiu ascuns al bucătăriei, avuții gastronomice, și o mică pivniță săpată în stâncă vara răcoroasă și carna caldă, unde se grămădeau, după nește buți goale, butelii cu vinuri vechi, obiecte, desigur de un preț mare, într’o țeară unde via lor este o plantă de florărie. Ulf nu era lacom, el era băiat de treabă, nu și-ar fi făcut pentru lumea asta, bani din darurile baronului pentru unchiul său. Ba, el avea chiar inimă bună, și când putea reținea pe un prietin, îi impărtășa misterios butelii diverse fericit de a nu fi silit asia singur ceea ce face beția tristă. Totuși aparițiunea, nu a unei ursoaice, cum credea Nils, ci a unui fantom lamentabil în pavilon era un ce prea adeverit, că bietul Ulf să fi putut reținea un singur oas pe după apusul soarelui. Pe atuncea el să hotărîa să îmbăta ca să-și facă curagiu, și apoi i se arătau stahiile cele rele, spiritele răului, cari cearcă a duce jertfele lor cu sine spre a le arunca în cas-