Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-07-31 / nr. 88

350 în drepturile țării și în referințele actuale a­le deo­­­­sebitelor popoare ce compun statul „ungar.“ Dacă nici aceste pretensiuni nu sunt juste, atunci trebue se aplicăm în cașul de față b­­cătorea, care este înțelepciunea popoarelor „bate toaca la urechia surdului.“ Ne doare din inimă, că suntem necesitați a o afirma aceasta, cu atât mai vârtos cu cât noi vedem că starea actuală nu are de scop decât a ne strica tuturora. Noi o vedem și simțim aceasta dar nu-i putem ajuta, căci maghiarii pâșesc orbii pe calea apucată și ne temem că atunci când se vor treb­i va fi târ­ziu și apoi căința va fi mare. In interesul prosperării statului cerem cu toată puterea ca, nedreptatea făcută locuitorilor români din Ocna să se repareze. Ne legănăm în speranță că doară se vor mai afla și oameni de aceia, cari văd și mai departe decât înaintea nasului. Dacă ne va fi dat, ca de obiceiu, să vedem și acest fapt că trece întreg și sănătos nebăgându-se în samă dreptul poporului român, atunci vom avea de a adauge încă o violentă călcare de lege în ca­talogul neîndreptățirilor noastre. Sé nu-și uite maghiarii că „populus romanus, injuriae memor­esse sólet“ și că lucruri de aceste ro­­mân gravate cu litere negre în inima lui. Constatăm ínse cu bucurie ca de închiere că consciința națională devine din $i în ții mai pronun­țată în sinul poporului român din această scumpă patrie. _________ TELEGRAFUL ROMAN Această scrie are se fie primită de Englitera întreagă ca o­­ serie despre scăparea de un mare pericol. Trebue să fim cu adevărat recunoscători diplomației franceze pentru că a scrut să arate guvernului britanic însemnătatea atât de pe­riculoasă a unui control multiplu. Prin urmare, respingerea proiectelor financiare engleze nu este de regretat, pe cât timp ea anulează arangjamentul prealabil dintre Francia și Englitera. Acesta este un eveniment, despre care nu avem decât să felicităm pe Marea­ Britanie. Revista politică. Evenimentele cele mai însemnate ale flilei for­mează încă tot întrevenirea monarh­ilor Au­­stro-Ungariei și Germaniei la Ischl, și con­­ferența puterilor mari din Londra. Cu privire la întrevenirea monarh­ilor comuni­căm cetitorilor noștri cele ce le scrie foaia ofici­oasă din Viena „Wiener Abendpost.“ Opiniunea publică își îndreptează ații toată atențiunea sa asupra încântătoriului loc de băi­eși, unde își întind mâna cei doi puternici suverani al Austro-Ungariei și al Germaniei, cari sunt strâns uniți prin legături tari de ami­­cie și simpatie, spre a strânge și mai mult intima lor legă­tură. Popoarele Austro-Ungariei obișnuite de mai mulți ani a vedea în această întrevedere a celor doi potentați o însemnată garanție pentru pace, salută și de astă dată cu o bucurie sinceră și cordială întrev­ederea naltului lor monarh­ cu suveranul amic din imperiul german. Este generală con­vingerea, că strânsa legătură care unesce cele două case domnitoare din Austro-Ungaria și Germania este spre folo­sul nu numai al celor două popoare ci și al întregei Europe. Cât pentru conferența din Londra oamenii credeau, că nesuccederea conferenței e a se atribui numai Franciei, și că prin urmare referințele între Francia și Anglia n’ar fi tocmai dintre cele mai bune. Foile din Anglia însé­­ nu sunt de părerea aceasta, ele din contră se arată recunos­cătoare Franciei. Pentru ilustrare reproducem după „Rom.“ cele ce le scrie în privința aceasta ț­iarul „Times.“ Acesta se esprimă în următoarele: Problema egipteana a devenit și mai grea de resolvat dar factorul nepracticabil și paralizător al unei regulari provisorii a fost eliminat, și cu închiderea Conferenței, aran­­gjamentul anglo-francez este în cele din urmă înlăturat. Tot aceleși icoane frumoase și locuri maiestoase ca și ere. Călăream ca și eri povestind, glumind, dorind, care pre­cum i plăcea, cu deosebirea numai că acum pământul fiind mai muiat și petrile, șchia­­burile udate, caii se urcau mai anevoie cu povara lor domnească. De câte ori aluneca câte un cal, de cugetat că nu se mai poate opri, însă calul un moment nu per­dea presența sa și cumpătul; din nou se încleșta cu vârful copitei potcovite în peatra din potec și se ridică pre celalalt schhab de peatră storcând aproape la fie­care pas schintei mari asemenea oțelului din cremene. Am trecut prin „valea groșerilor,“ pre „Bă­­baia,“ în „alunei,“ în „groșeri“ cu goruni înalți și frumoși și cu fagi mândri, obli ca lumina de ’ți era mai mare dragul să te uiți la aceste neîntrecute producte ale naturii. D’abia am ajuns în „mu­­gesci,“ o coastă întinsă cu fânațe și sălașuri, pro­prietatea familiei Mugea, care locuesce acolo în vre-o câteva zidiri, și după care s’a numit și locul însuși „mugesci.“ De aici se vedea în stânga noastră fru­­imosul munte „Recea.“ S’a hotărît, că pre această coastă înaltă se ne scoborîn în „riul mare,“ unde ne aștepta merindea, și unde aveam să ținem pausa de amend­i. Neam luat fiecare calul de căpestru și cu inima în dinți am pornit la vale cu cea mai mare ginge proptindu-ne mai cu seamă în călcâiu. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Roman.“ Szegedin, 27 iuliu v. 1884. Daule Redactor! Szegedin?! După nume cred că-i destul de cunos­cut și Românilor. Pănă la 1879 nu se prea făcea multă pomenire de Szegedin. Sciu că ne spunea dascălul când eram în clasa a doua normală, că Murășul se varsă în Tisa la Szegedin. In istoria,­­— cel puțin care am învățat-o eu — nici o amintire nu s’a făcut de el. Ba. De-mi aduc bine aminte, când cu lupta cea crâncenă a lui Hunyadi la Belgrad s’a z is că s’au­­d­a bubuitul tunurilor chiar și la Szegedin. Aceste merite și acest renume ’1 avuse orașul nostru înainte de 1879. Sodom­a și Gomora au pe­rit nimicite de mănia lui Dumnezeu, tocmai prin aceea au ajuns mai vestite, cu mult mai vestite ca cine scie ce alte cetăți mai bogate și cu frica lui Dumnezeu. Deși nu tocmai, dar mai așa stă lucrul și cu Szegedinul. Catastrofa dela 12 Martie n. 1879 i-a făcut nu­mele cunoscut în toată lumea, și foarte multă vorbă s’a făcut în vremea din urmă chiar și între români despre el. „Varietățile“ în z­iua de au­i, formează o rubrică foarte importantă în coloanele jurnalelor mari. Ele au meritul de a fi cântat penirea Szegedinului pe toate tonurile limbagiului sensațional. Ele în fine, au deșteptat în inima oamenilor compătimire față de cei nenorociți și așa s’a întâmplat, ca din ofrande marinimoase să se vadă și Szegedinenii ear redicați și reconstruiți. Spre binele sau zéul lor? Altă în­trebare. Tisa i o apă ciudată, foarte ciudată. Are nă­ravul Nilului.­­De Egipet e bine că-i așa, dar de noi, vai și amar). sce care primăvară. I place Tisii sĕ estindeze în fie­­rar dacă se întâmplă — ca din minune — ca să nu estindeze într’un an, apoi lu­cru sciut e că le-a costat comunelor riverane mi­lioane și încordarea tuturor puterilor lor fisice — și că în anul următoriu­nu-i mediu se nu spargă undeva. Statul și comunele au o rubrică separată în bugetul lor pentru năstrăvăniile Tisei, și rubrică plină cum e de datorii, tot cu deficit se sfârșesce. O muncă sisifică apărarea asta in protiva unui elemenet al naturii, Tisa estindează fiindcă așa e fi­rea. Și dacă vrei să lucri în contra firii, se răs­­bună amar. Dovadă catastrofa de la 1879. Modul de apărare cel mai sigur și cel mai ef­­tin ar fi să-i lase Tisei un teritoriu anumit — cum a avut mai demult, — unde se poată estinda în fie­care primăvară. Iată talismanul, care ar isbăvi toate comunele de pe malul acestui rîu primejdios de groaza continuă și de datoriile colosale, cari le duc la sapă de lemn. Poți sei că așa ar putea Când ajunsesem unii pre la mijlocul coastei cu scoborîtul, eată dela cei râmași mai la deal străbate un rîs cu hohot de răsuna puternic în pădurile înveci­nate. Am stat în loc și priveam înderept căutând pri­cina acestei plăceri imense. Ce era? Bietul pârgar, un om între 50 și 60 ani, ínse ușor și sprinten încă, încărcat cu câte toate, ducea mai mulți cai de căpestre, fără pre măciuca sa de pre umér acățase coferul dlui Szeg-­szárdi, cu mapele, coatele de proprietate, periele, fe­sul, pomada de mustețe și ur­soarea de pinteni. Cum cum nu, coferul perdu echilibrul, alunecă din mă­ciucă și începu a se da de a duriga pre coastă la vale cu o repețsiune crescândă din secundă în se­cundă. Bătrânul numai de­cât cuprinse îngrozitoarea situațiune a coferului, care, dacă ajungea pănă în rîu, nu mai era cofer, ci o plăcintă ruptă cu mape pomădisite, cu coase unse și cu fes periat. El la moment arunca toate dela sine și porni pre­între­cute de-a duriga cu coferul, îl întrecu cu repetunea, se arunca înaintea lui pre foaie și-l sprigini cu bra­țele. Astfel scăpa bietul cofer de perirea sigură, iară bătrânul se simți mai ușor la suflet. După un scoboriș foarte ostenitor și consumă­­tor de 5 pătrare de care abia ajunserăm în vale, unde curgea mugind apa cristalină și bogată de pă­­stravi a „fiului mare,“ scăpa comunitățile mai ușor de pericol, — și totuși nimeni nu face așa. De ce? Din milă, ca să nu piară de foame sutele de ingineri — pe care numai Tisa i susține. — Destul că Szegedinul odată prăpădit, dar s’a ridicat, s’a înpopulat și s’a infrumsețat peste mă­sură. Nu-l mai cunoasci pe cel vechiu în cel nou. In locul podului așed­at pe luntrițele de lemn de mai de mult se ridică acum noul pod de fer, o cap de operă a industriei de fer și a arh­itecturii, ce a costat orașul nici mai mult nici mai puțin decât un jumătate de milion de fl. v. a. în locul țermurilor de i­ele și pociumpilor de lemn, malul Tisei de partea de cătră centrul orașu­lui alii e înpresurat cu un b­ee (rakpart) alcătuit tot din piatră cioplită, a cărui fundament cinci­spre­­zzece metrii de adânc zace pe beton de ciment și cărămidă, o lucrare ce a durat mai bine de doi ani fiind ocupați zilnic câteva sute de lucrători Italieni. Totul a costat 2 milioane și %, iar azi se surpă când într’o parte când într’alta, încât la unele puncte numai cu ancore mari de fer și funii de sirmă se poate ținea zidirea colosală în picioare. Casele vechi întunecoase și bălțile de broasce de prin mijlocul orașului au dispărut, și în locul lor se înalță edificii mărețe: teatrul, magistratul, cele două tribunale cu institutul de corecțiune, care nu are seamăn în toată austro-ungaria, palatul poștal­­telegrafic, cel al direcțiunii finanțiare, cazarmele vr’o 8 la număr și alte multe, — tot milioane și mi­lioane!.... Așa că în privința esteriorului Szegedinul de azi rivalisează cu B. Pesta. Dar în lăuntru vai și amar. Dările cele mari, împrumuturile de stat de cari în speranță că le vor plăti se încărcară toți, bogați și lipsiți, — în fine fala mare, i-a adus pe bieții oameni la sapă de lem. 1000 (Zi: o miie) de cuarțire stau goale. Da, căci fiesce care zidise case cu caturi ca să le poată da în chirie, ear acum toate stau goale, fiind mai multe cartele ca locuitori. Așa’s oamenii pe la noi. Iuți la fire, foc de paie, dau cu bâta în baltă și apoi se căiesc. Ba nu nu se căiesc. Tocmai acum arangiază ear nisce mari festivități poporale. Oamenii beau și mâncă, se che­­fuesc, nici că le pasă nici de dări nici de esecutori. Și i rău să fie așa. Rău, foarte rău. Isvorul venitelor a păcat și mai fie­care execu­­țiune fie la magistrat fie la, privați se resoarve cu postscripts: „nincs egy krajezár se.“ Pe lângă toate aceste încă o jidovime bine con­solidată și așa numeroasă încât minimum 2—3 din inteligență, și 9—10 dintre comercianți e jidană, — și așa cred că ’și va putea face și onoratul public cetitoriu o ideie cât de slabă despre el doradul nostru, învățătura din toate și o va putea-o scoate ori și cine... Corespondentul. Infemințare. P. T. membri ai asociațiunei transilvane pen­tru literatura română și cultura poporului român, cari voiesc a călători la adunarea generală din 17 August a. c. Bunt avisați că s’au trimis sub darul de azi la toate direcțiunile despărțămintelor aso­ciațiunei un număr corespunzătoriu de blanchete pen­tru dobândirea de bilete de drum ferat cu preț­­ scăzut. Am trecut apa pe țărmulul stâng al rîului și am tăbărît pe o poieniță frumoasă. Am luat desagii cu merindea și hainele de pre cai, le-am pus sub o căpiță de fân, încărcată pe un trunchiu de fag, și am slobozit caii la pășunat după plac. Hreburi, băgană și butuci uscați la moment au fost adunați, așezați și aprinși. Pănă ce lemnele ardeau cu flacară mare, pre­­făcânduse în cărbuni trainici, s’au gătit frigările lungi și pociumpii cu două brațe din frasin verde, pre cari se razima și se învârt frigările. Piciorul gras de miel crestat, bine sezat și pi­perat, asemenea puii ciuperiți, la moment au fost trași pre frigare și spicuiți cu fălcuțe de slănină, și așezate pre pociumpi aproape de halmul de jăratic. Se gătea un prânz de Lucul însuși cu toți gurmanzii vechi și noi ne-ar fi invidiat și n’ar refuzat a fi aici oaspeții noștri. Insă domnii nededați cu astfel de strapate și rupți de foame, c’un apetit cu care n’au avut în toată viața lor, nu s’au îndestulit cu rachiul de prune ca oleul și cu pânea cea albă și moale ca ză­pada, ci fie­care a mai crestat câte o făină de clisă și cu mare chin o fripsă pre frigări mici la grămada de jar, și înghiți o crestătură rumenită după ceea­­laltă mai cu tigneală ca evreii mana din deșert. _____________ (Va urma.)

Next