Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-01-28 / nr. 11

Nr. 11. Anul XLI. Sibiiu, Marţi, 28 faiuuariu (9 Februariu) 1897. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL la „Tel. Rom.“ într’una cu suplementul „Foaia Pedagogică“ . Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Gravaminele noastre. ii Unele dintre motivele, cari au îndemnat pe metropoliții noștri de tristă memorie din finea veacului al 17-lea să facă Unirea său mai corect (Jis. Desbinarea, acest blastem cu nesecate dezastre pentru noi românii, și dera cele mai principale, au fost de caracter pur material. Preoților, cari îşi vor călca jurământul dat cu ocasiunea primirei darului preoţiei, pentru călcarea acelui sacru jurământ şi acceptarea Unirei li se puneau în vedere bunuri materiale. Tractare ca preoţimei papistaşe — dinadins nu folosim cuvântul catolice, căci acâstă canonică numire s’a dat bisericei noastre, după cum cetim în documentele vechi de prin vacul al 17-lea„ — aşa dară tractare ca preoţi mei papistaşe, o dotaţiune mai bună, ridicare de sub umilitoarele legi transilvane, — aceste li se puneau în prospect acelor preoţi, cari se arătau dispuşi a-şi trada biserica străbună. A urmat o crâncenă robie de ani 83. Abia după ani 83 a putut răsuna mai liber în bisericile noastre: „Robia Sionului Tu o ai scos din Vavilon“ şi acesta aplicată nu la poporul scisionat în două împărăţii, în cea a lui Iuda şi cea a lui Israil, scisiune, care i-a adus perirea, ci aplicată la poporul nostru, rupt în două confesiuni, ca se poate ajunge mai uşor la robie. Biserica papistaşă a pornit crâncenă persecuţiune asupra bisericei noastre sub ocrotirea puterei statului. Ca mijloc a servit biserica unită, fii rupţi din biserica Mamă. Persecuţiunea a fost crâncenă şi fără de milă, ranele aduse bisericei noastre erau adânci, căci cele mai crâncene sunt ranele, cari în urgia lor ţi le aplică fraţii de un neam. Au fost cu forţa publică încuiate bisericile noastre ortodoxe şi credincioşii noştri cu forţa îndrumaţi a cerceta biserica unită. Nu sunt încă cercetate nici consultate documentele din archivele ţărei şi din alte archive private, ca să se vadă, ce grozave persecuţiuni s’au făcut asupra credincioşilor noştri sub episcopul Aron. Notiţe private aruncate în vechi cărţi bisericesci ne vestesc, că românii ortodoxi aşa au fost de tari în credinţa strămoşască, încât ani de-a rândul îngenunchiau în jurul bisericei lor încuiate, şi nu întrau în bisericuţa cea unită, care le sta deschisă la disposiţiune. Scriitorul acestor şiruri între multe alte vechi manuscrise dela începutul veacului al 18, unica şi cea mai preţiosă moştenire, ce ’i a rămas dela moşii şi strămoşii săi, posede şi o pastorală trimisă dela episcopia din Buzen la anul 1761 fraţilor ardeleni, în cari aceştia erau îndemnaţi să persiste cu tărie în legea lor strămoşescă. Făcut’am aceste triste reamintiri, ca să arătăm în ce miseră stare am fost noi pentru cuvântul, că tari şi statornici am fost în credinţa nostra, tari ca stânca în alipirea nostra de biserica strămoşilor şi n’am deviat dela legea strămoşescă , adevărată. Impregiurările s’au schimbat spre bine. Pe tronul Habsburgilor a ajuns actualul glorios domnitoriu, care între alte multe binefaceri, a dat pe seama bisericei noastre şi o dotaţiune anuală de 24.000 fl. în diploma din 29 Main 1861 s’a accentuat îndeosebi, că dotaţiunea de 24.000 s’a dat spre a se uşura starea materială a preoţimei noastre, că împărțirea are să o facă an de an autoritatea bisericeasca, ca sedică : episcopul si consistoriul seu, căci numai biserica poate fi chemată a împărți acel njutoriu, deoarece ea cunoasce trebuinţele preoţimei, ea hărnicia, ea zelul ei, ea purtarea ei publică şi privată, îndată după intrarea erei constituţionale s’au pornit din nou prigonirile asupra bisericei noastre. Partea leului s’a pus şi aici pe partea materială, dera după maxima evului mediu: „ Cuius regio, eiis religioiseu pe românesce, cu bani pot face mari stricăciuni bisericei orientale, căci îi demoralisez preoţimea, sdruncin disciplina între autoritatea bisericeasca şi preoţime, distrug orice legătură de obedienţă şi introduce completă anarchie. Ministrul de culte al Ungariei la anul 1875 ne surprinde cu o ordinaţiune în sensul căreia el împarte ajutoriul preoţimei greco-orientale şi numai eventualul rest îl pune la disposiţiunea autorităţei bisericesci. La demonstrările bisericei ministrul răspunde cu mijloace şi mai drastice. în an. 1884 ministrul vine cu un normativ nou, în sensul acestuia, cererile pentru ajutoriu trebue trimise la ministrul de culte, care apoi le trimite autorităţii bisericesci spre opinare. La distribuirea ajutorului, ministrul nu e legat a observa opiniunea autorităţii bisericesci. Ie-au creat deci stări insuportabile. Biserica ’şi-a câştigat ajutoriul în calea graţiei în anul 1861 dela Maiestatea Sa Monarchal. Ajutoriul acesta acum ’i s’a luat, împărţirea lui o face statul prin organele sale, după vederile şi după interesele sale şi bisericii ’i se dă rolul umilitoriu de a da înformaţiunii ţara valoare asupra preoţilor sei. In aceasta tristă situaţiune biserica s’a adresat la capul statului şi a cerut restituirea stadiului dela 1861. în classica sa representaţiune din 28 Ianuarie 1885. Nr. 621, autoritatea bisericeasca a accentuat în faţa Maiestăţii Sale Monarchului: „ Că acest ajutoriu dela început este acordat din oraţia Maiestăţii Vostre cât spre ajutorarea preoţimei din archidiecesa de astăzi a Transilvaniei, va sedică spre scopul bisericei îmuşi, ca a unei corporaţiuni morale, că în sensul Preainaltei resoluţiuni din 20 Maiu 1861, dar şi altcum după dreptul autonomie al bisericii noastre garantat prin lege, numai biserica însuşi poate o chiemată a distribui după cuviinţă acest ajutoriu de stat la preoţime, înţelegendu-se de sine sub controla guvernului statului, de sub care biserica noastra nici-când nu s’a substras, şi nici acum nu voesce a se substrage; că prin distribuirea ajutorului de stat cu preferarea bisericii s'ar vătăma autoritatea bisericeascâ şi autoritatea jurisdicţiunei superioare bisericesci, or disciplina bisericeascâ s ar distruge chiar şi în paguba statului şi s'ar da ocasiune la abusuri; în fine, că jurisdicțiunea archidiecesanu mei-când n'a dat ansă la disposițiunile din urmă ale domnului ministru de culte și instrucțiune publică, or asertivele motive sunt nefondate. In un articol următoriu vom continua er’ cu afacerea aceasta. FOITA. » Documente pentru limbă şi istorie. (Urmare.) Al 7-lea martor, Nobilul George Bota, cam de 60 ani, — la p. 1. şi 2. — a fasionat ca şi al 5-lea martor Teodor Petrucz, tinerul, era la p. 3. şi la celelalte în acest mod : „Stiu şi aceea, pentru că am vedut chiar cu ochii mei, că la strigarea de „tâlhariu“ a Domniei Sale exponentului, sosind acolo şi hodnogiul Nobililor. Nobilul Kupşa Bumb, dimpreună cu alţii, a prins pe exponentul şi dimpreună cu vre-o câţiva înşi l-a dus la casa sa, unde precum am aucrit, ’l-au pus în arest, or’ a doua (şi ’l-au dus la domnul jude procesual, de unde cum a scăpat, nu sciu. Sciu încă și aceea la împrejurări, că exponentul scuipând în palmă, m-a arătat la vre-o câțiva înşi, că pentru aceea a strigat „tâlhariu“, pentru că Gavriil ’l-a pălmuit și îi iese sânge din gură. Mi-a și fost roșu scuipatul, căci uitându-mă și eu, am ventut acesta. Al 8-lea martor, Nobilul Kupșa Bumb, cam de 30 ani, la toate punctele fasioneaza astfel: „Eu la toate întrebările acestea nu sciu se răspund altceva, decât ceea ce am audit dela alții, căci eu atunci n’am fost de față, adecă că locuitoriul de aici, Nobilul Gavriil Pop, în anul, diua şi locul de sus sfâdindu-se cu exponentul, acela a dat o palmă exponentului şi cu aceea a fugit, or, exponentul a strigat „tâlhariu“, la care strigare de „tâlhariu“ sosind şi eu acolo, ne-am sfătuit împreună cu mai mulţi săteni şi juraţi, ce ar fi de făcut şi am aflat, că după ce Gavriil Pop a fugit deja, or’ exponentul nu ne-a putut arăta sânge, atunci pentru ce a strigat „tâlhariu“, de aceea să arestăm pe popa; atunci eu ca hodnogiu dimpreună cu primarul Gavriil Petrucz şi cu Ioan Buzure, Pinte Achim şi Marc Onyisze juraţi, am dus pe exponentul la casa mea și am pus strajă lângă el, dar’ nu ’l-am legat, care și mâind acolo, a doua zi am voit să trimitem la domnul jude suprem, ce se facem în privința lui, dar’ exponentul a început a pretinde, ca ori să ’l trimitem și pe Domnia Sa la Măria Sa și încă legat, ori să’l slobodim, căci dânsul acolo nu şede, or’ noi necutezând a-’l slobodi numai aşa, ’l-ăm legat, căci nelegat n’a voit să mérge nicidecum şi astfel ’l-au dus la Dees, la domnul jude procesual doue străji, de unde, precum am audit dela străji, a fost eliberat numai aşa, fără nici o chezeşie, la porunca domnului jude suprem, în diua urmatoare, adecă a 9-a a lunei și anului menționat continuându-se.............................................. în casa și posesiunea amintită.................................... Al 9 lea martor, Nobilul Urs Kupșa, bătrânul cam de 44 ani. Al 10-lea martor, Nobilul Toader Bota, de ani circa 65, Al 11-lea martor, Nobilul Marc Onyisze, de circa 46 ani, Al 12-lea martor, Nobilul Petru Bota, bătrânul, cam de 64 ani, Al 13-lea martor, Nobilul Pinte Bota, cam de 46 ani şi Al 14-lea martor, Nobilul Ioan Buzure, cam de 40 de ani, aceşti șase martori cu o gură și cu o inimă au fasionat la toate punctele acestea astfel: „Noi la toate întrebările acestea nu seim să răspundem altceva, căci atunci când s’au certat Domnia Sa exponentul cu Gavriil Pop, n’am fost acolo, care a fost de vină, nu seim; dar’ am audit aceea, că exponentul la locul şi ziua de sus, a strigat „tâlhariu“, la care strigare sosind şi noi acolo, se vorbea, că nobilul Gavriil Pap, bătrânul, a pălmuit pe Domnia Sa exponentul și pentru aceea a strigat „tâlhariu“, la ceea ce sfătuindu-se sătenii, ce să facă, deoarece Gavriil Pap a fugit, oare se prindă pe popa, am d’ia eu și Urs Kupșa, se lase în pace pe popa, pentru că nu-’l pot prinde dacă odată celalalt a fugit; dar’ ei sfătuindu-se sătenii, hodnogiul dimpreună cu vre o câțiva înși au dus pe exponentul la casa hodnogiului, acolo ’l-au pus în arest, ei a doua di ’l-au dus la domnul jude procesual la Dees, de unde apoi cum a scăpat, nu seim, nici n’am audit. (Va urma). Pro domo. La articolul nostru dela 21 Ianuariu a. c., Nr. 8, în care am răspuns la atacurile diariului „Unirea“, acestiariu în numărul 6, care ne a sosit ori, replică în modul următoriu: „Pro domou. Aşa se înscrie articolul acela din „Tel. Rom.“, care va răspunde la atacurile s farului „Unirea“ îndreptate asupra bisericii ortodoxe în general. Am cetit şi recetit articolul şi am constatat dintr’însul un singur fapt, că adecă noi cu „atacurile“ acelea ale noastre am stricat cilor dela „Tel. Rom.“ „disposiţiunnea sărbătorască“ dela sărbătorea Nascerii Domnului şi „veselia pe timpul lung al carnevalului“. Eră morala articolului? Era o: „Rugăciunea o vom face, care în Ierusalim, care în Samaria, Dumnedeu o va primi şi va binecuvânta pe poporul seu“. Ceea ce va să dică pe nemţesce: „Ob Christ, ob Jud’, ob Hottentot, — Wir glauben all’ an einen Gott“. Cum se depărtază dela adevar, cei ce nu vor să mai scie de autoritatea pusă de Dumnedeu! Căci acela, al cărui cuvânt rămâne în veac, ne-a dus: „Cel-ce nu este cu mine, împotriva mea este și cel ce nu strînge cu mine, risipesce“. Fără nici un comentariu.