Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)
1898-09-26 / nr. 104
Anul XLVI Nr. 104 Sibiiu, Sâmbătă, 26 Sept. v. (8 Octobre n.) 1898. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Duhul necurat eră şi se ivesce. (1%) „Tribuna Poporului“, care a dat nascere campaniei pornite în Bucuresci între conservatori şi Sturzişti pe tema „t r a d ii r ii causei naţionale“, din incidentul intervenirei guvernului nostru pentru sistarea resurselor ce le avea biserica Stului Nicolae din Braşov în România, — a transpus cu totul vehemenţa acea campanie regretabilă, în jurnalistica de aici, şi din pas în pas a ajuns până la deliciu şi-şi permite chiar şi astfel de lucruri, în detrimentul bisericei noastre şi a causei pe care simulază a o apăra, de cari nu-i cer, şi presupunem că nu le-ar primi nici chiar acei patroni din străinătate, în al căror serviciu s’a pus. Pănă când „Voinţa Naţională“ din Bucuresci în numerul seu din 5 Octobre, comentând din al seu punct de vedere comunicatul aşa z zis „oficios“ despre Iancsó Benedek, află că prin „lumina“ ce a produs acel comunicat „d-l Tache Ionescu este prins acum irevocabil“, — „Tribuna Poporului“, după ce în 4 Oct. publicase şi ea întreg textul acelui comunicat „pentru lămurirea chestiunei şi constatarea adeverului, ca lumea să nu mai fie prostită cu „trădarea naţională“ — în numerul seu din 6 Oct. sub titlul „ Cine sunt vinovaţii?“ publică un articol fără păreche de infam, în care luând de bani buni fără litera acelui comunicat, nu se sfiesce a-i comenta astfel, ca cu ajutoriul aceluia nu numai să calce în picioare autoritatea Metropolitului şi consistoriului archidiecesan, dar să-i facă culpabili şi de reacredinţă, învinuindu-i că ei sunt aceia, carii, „pentru a-şi ascunde neglijenţa şi omisiunea culpabilă în afacerea sculelor din Braşov, au cercat o victimă, un „trădător“ în persoana d-lui D. A. Sturdza“. Pentru eternisarea acestei infamii, cităm textual următorele alinei a numitului articol: „Va se aia că, de la anul 1875, când ministrul Trefort a dat ordinul ca şcollele confesionale din ţară, prin urmare nici celea din Braşov, să nu poata cere şi să nu poata primi sub nici o formă ajutoare şi subvenţiune materială de la state străine, Metropolitul cu consistoriul archidiecesan n’au fost în stare nici până astăfli a se orienta în privinţa istoricului subvenţiunei şi a pretensiunei de drept a bisericei Sf. Nicolae din Braşov, faţă cu guvernul României. „Acesta este dovadă netăgăduită despre balul în care a ajuns administraţiunea bisericei ortodoxe din Transilvania, graţie indolenţei şi nepăsării — căpeteniilor ei, — de atâtea ori constatate în sinodele şi congresele bisericesci. „Memoriul dlui Jancsó Benedek cuprinde lista documentelor pe care se întemeiază drepturile bisericei sf. Nicolae din Braşov la o rentă din partea statului român, şi totdeodată o expunere documentată a legitimităţii legale a rentei însăşi din partea statului român. Pentru a-şi ascunde neglijenţa şi omisiunea culpabilă în afacerea şedlelor din Braşov, cercurile bisericesci din Sibiiu au cercat o victimă, un „trădător“ în persoana dlui Dr. Sturdza, prim-ministru al ţerii românesti, în acest bărbat integru, care de la tribuna Senatului român spunea ca cel dintâiu ministru, cu toata puterea convingerii sale „că guvernul român are datorie de renta bisericii sf. Nicolae şi şcolelor din Braşov, că atunci când e vorba de datorii certe, trebue să se clarifice lucrul ca să-’şi achite datoriile pe faţă“. Un fiu adevărat al bisericei şi om de omenie, niciodată nu-şi va permite a pune pe hârtie astfel de învinuiri la adresa autorităţilor supreme şi superioare bisericesci, fără causă suficientă şi fără ca să aibă dovedi positive, fapte de ale acelor autorităţi. Ce dovedi are autorul acelui articol ca fapte de ale autorităţilor noastre supreme şi superioare bisericeci ? Nici o dovadă. Din contră trebue se scie chiar şi din cele strecurate prin diare, că în urma lămuririlor date de acele autorităţi, chestiunea s’a limpedit pe calea sa, astfel, încât astăzi faptul că biserica Satului Nicolae a ridicat renta sa din România şi dela 1875 Incaee, nu se mai consideră de călcare a ordinului ministerial, pentru că acea rentă n’a fost de natura subvenţiunilor interesse. Comunicatul din cestiune pentru noi şi pentru oricare om nepreocupat nu are mai multă valoare, decât au toate comunicatele anonime de natură politică, pentru care nime nu ia asupra sa respunderea. Poftescă şi să folosăscă de ele partidele politice din România, după cum le vine la socotelă, nu admitem însă nimărui ca să poata trage la îndoială corectitatea actelor autorităţilor noastre supreme şi superioare bisericesci, pe basa unor comunicateiaristice. Dar abstracţie făcând dela aceasta, pe ce şi întemeiază autorul articolului învinuirea, că, cercurile bisericesci din Sibiiu au cercat o victimă, un „trădător“ in persoana d-lui D. A. Sturdza prim-ministru al ţării românesti? Astă mişelie încă nime nu şi-a permis-o. Se cuprinde data şi asta în comunicatul Jancsó? Nu esistă acel rabulist, care să potă storce o astfel de intenţiune din acel comunicat. Dar nu esistă nici fapte, cari să potă îndreptăţi pe cineva nu la o astfel de învinuire positivă, dar nici măcar la presupunere. Metropolitul şi consistorul nostru archidiecesan nici când, nici în public nici pe altă cale n’a învinuit pe dl D. Sturdza cu „trădare“, nici de o natură. Dacă am avea de lucru cu un bâieţandru începător, am z zice, că în zelul seu de a scrie lucruri moderne, sensaţionale, l’a luat gura pe dinainte, şi ca să spună şi el un lucru mare, a aruncat în lume o trasă, despre a cărei însemnătate nu-şi soleda scrua. Noi dăm cu socoteala însă, că autorul acelui articol — garnisit şi cu citate din „Ecoul Moldovei“, care nu vine pe la noi — nu este băieţandru, ci este publicist vechiu, bine cunoscut în patria noistră, ca unul carele când poate arunca cu tină în autorităţile supreme ale bisericei noastre şi în anumite persoane — nu cârcă motive, ci pretexte, şi calomniază fără pic de mustrare de consciinţă. Dar care poate fi causa suficientă, ca chiar acum, şi din incidentul unei agitaţiuni politice în România, să publice „Tribuna Poporului“ un astfel de atac contra autorităţilor noastre supreme bisericesci ? Se vedem la ce eram îndreptăţiţi a ne aşcepta în urma sfaturilor ei mai recente ? In unul din 17/29 Sept. publică o corespondenţă din Braşov, care se încheie în modul următor: „Pentru a trece deci primejdia, se cere din partea tuturor factorilor cari iau parte la discuţie, se înăbuşe într’înşii orice patimă personală, şi preocupându-se numai de interesele mari ale gimnasiului, cu sânge rece şi cu tata cuminţenia lor se contribue a drege ce oameni nechemaţi au stricat. A ne perde sărita, a contribui încă la mărirea sgomotului și a scandalului, este se contribuim încă la chaosul din care cu toții trebue să dorim, ca gimnasiul se scape“ In numărul din 2 Octobre n. în vestitul articol „Cumpanela“ într’altele ,zice : „Presa maghiară jubileaza, că „ei între ei Românii caută să se compromită“ şi.... tot aşa îşi arată deja plăcerea, că părintele Voina, prin divulgările sale a reuşit să compromită pe Metropolitul Miron, pe care l-a pus într’o situaţie dintre cele mai dificile faşă cu guvernul“. „Noi nu suntem — se ştie — în nici un fel de legătură politică cu cei de la Metropolie. Din contra, ani de zile ne-am rezboit cu cei din jurul „Telegrafului Român“. Acum e vorba însă de mari interese culturale, comune tu tu r o r r o m â n ilor, e vorbă de autoritatea faţă cu guvernul, a unui prelat român, căruia nu trebue să i se îngreuneze situaţia, căci înfrângerea lui pe o chestiune ridicată în România, şi cu ajutoriul unui subaltern al seu, evident arc se strice mai presus de toate causei culturale române. Iată de ce trebue să discutăm rece şi cumpăniţi intrega afacere“. Şi cum şi-a ţinut „Trib. Poporului“ cuvântul ? Iată cum, îndată în numărul proxim din 7 Oct. sub titlul „Constatarea adevărului“ publică un articol polemic care ocupa întreaga pagină primă care s’ar potrivi foarte bine în „Voinţa Naţională“, numai ca lumea se nu mai fie prostită cu „tradarea naţională“, iar în unul din 6 Oct. sub titlul: „Cine sunt vinovaţii?“ publică articolul de care ne ocupăm, carele se încheie cu sentinţa: „Cei ce au urechi de amfit să audă!“ şi tot în acelaşi număr la alt loc spune că o gazetă din Bucuresci a avut ideia hazlie de a da în supliment portretele metropolitului Miron Romanul, a părintelui Vona şi a dlui Dr. Ioan Raţiu „preşedintele partidului naţional“, ca apărători de model ai românismului, faţă cu dl D. A. Sturdza „trădătorul de neam“ — cu scopul vedit de a înălţa precum promisese autortatea Metropolitului nostru „faţă cui guvernul“. Ei bine ! cum se pot petrece astfel de lucruri la uniar care se ţine a fi şi naţional şi serios ? Noi suntem convinşi că mai vârtos articolul: „Cine sunt vinovaţii“ nu a izvorit din pena nici unuia din membrii redacţiunei, nici din a colaboratorilor din patrie, carii nu sunt capabili de o astfel de infamie. Credem şi aceea, că nu sau publicat bucuros, l’au publicat înse fiind trimis dela acel loc, care a dat naştere oiarului şi care îl alimenteză. Nu trebue multă cunoscinţă de stil şi de caractere ca să veţi cum se ivesce de sub togă piciorul acelui duh necurat, care cât timp a stăpânit „Tribuna“, deji a muncit la destrămarea societăţii române din Sibiiu şi la subminarea autorităţii metropolitului nostru în sus şi în jos. Acel duh necurat a pretins de la „Trib. Pop.“ publicarea acelui articol, sub cuvânt că o cere interesul causei, în faptă însă pentru ca, dacă se poate, să compromită pe Metropolitul nostru înaintea guvernului şi să-l facă de ură înaintea d-lui D. Sturdza, dar totodată să-şi mai strapere negrul suflet şi se mai poate arunca cu tină odată în Metropolitul nostru şi când zace greu bolnav. Miserabil caracter ! Cupta. La 6 October comisia austriacă pentru stabilirea cuotei a ţinut şedinţă, fiind presenţi şi ministrul-preşedinte Thun şi ministrul de finanţe Keizl. Referentul Beer a raportat asupra propunerilor şi a felului de calculare al comisiei ungare. Beer reviziind propunerile şi felul de calculare, a ajuns la conclusia că chiar şi felul acesta unguresc de socoltă, încă face să resulte pentru Ungaria o sumă mai mare de contribuire la coperirea cheltuelilor comune, decât conced maghiarii. Ar resulta chiar şi după calcularea lor 31.967 °/o adecă 3290 Beer propune înse, ca delegaţiunea austriacă se se ţie strict de pretensiunea, ca Ungaria, nesocotind încă precipiumul, se plătescă o cuotă de 38 °/oMinistrul de finance Kaizl şi cavalerul Abrahamowicz vorbesc sprijinind propunerea referentului. Mai iau cuvântul Dr. Menger, Dumba baron Socher şi Javorsky, apoi punendu-se la vot, comisia a primit unanim propunerea lui Beer, a se pretinde cuotă 38 °/o Revistă Bisericesca. Congresul sârbesc. Comitetul permanent al congresului bisericei gr. or. sârbesci şi-a ţinut la 5 oct. n. şedinţa ordinară prescrisă pentru fiecare pătrar de an, în Carloviț, sub președința patriarchului George Brancoviciu. Patriarchul în cuvinte patrundetoare a amintit moartea M. S. împărătesei Regine, și s’a hotărît apoi, ca în numele bisericii orientale serde să se adreseze M. Sale. împăratului o adresă de condolenţă. S’a născut apoi o discuţie mai îndelungată asupra unui rescript ministerial venit de la minstrul preşedinte Banffy, prin care, întocmai cum nainte cu doi ani a început să cară şi consistoriului nostru archidiecesan ca administrator al averilor bisericeşti, cere acum de nou şi comitetului sebesc, să-ş i trimită socotelile fondului bisericesc pe 1897, precum şi budgetul pe 1898, spre „controlare“. Comitetul congresual sârbesc s’a pus pe punctul de vedere, că, conform prescriselor statutului congresual, socotelile de