Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-09-26 / nr. 104

Anul XLVI Nr. 104 Sibiiu, Sâmbătă, 26 Sept. v. (8 Octobre n.) 1898. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Duhul necurat eră şi se ivesce. (1%) „Tribuna Poporului“, care a dat nascere campaniei pornite în Bu­curesci între conservatori şi Sturzişti pe tema „t r a d ii r i­i causei na­ţionale“, din incidentul intervenirei guvernului nostru pentru sistarea re­surselor ce le avea biserica Stului Ni­­colae din Braşov în România, — a transpus cu totul vehemenţa acea cam­panie regretabilă, în jurnalistica de aici, şi din pas în pas a ajuns până la de­­liciu şi-şi permite chiar şi astfel de lu­cruri, în detrimentul bisericei noastre şi a causei pe care simulază a o apăra, de cari nu-i cer, şi presupunem că nu le-ar primi nici chiar acei patroni din străinătate, în al căror serviciu s’a pus. Pănă­ când „Voinţa Naţională“ din Bucuresci în numerul seu din 5 Oc­tobre­­, comentând din al seu punct de vedere comunicatul aşa z zis „oficios“ despre Iancsó Benedek, află că prin „lumina“ ce a produs acel comunicat „d-l Ta­che Io­nes­cu este prins acum irevocabil“, — „Tribuna Poporului“, după ce în 4 Oct. pu­blicase şi ea întreg textul acelui co­municat „pentru lămurirea chestiunei şi constatarea adeverului, ca lumea să nu mai fie prostită cu „trădarea na­ţională“ — în numerul seu din 6 Oct. sub titlul „ Cine sunt vinovaţii?“ publică un articol fără păreche de infam, în care luând de bani buni fără litera acelui comunicat, nu se sfiesce a-i co­menta astfel, ca cu ajutoriul aceluia nu numai să calce în picioare autorita­tea Metropolitului şi consistoriului ar­­chidiecesan, dar să-i facă culpabili şi de reacredinţă, învinuindu-i că ei sunt aceia, carii, „pentru a-şi ascunde ne­­glijenţa şi omisiunea culpabilă în afa­cerea sculelor din Braşov, au cercat o victimă, un „trădător“ în per­soa­na d-l­ui D. A. Sturdza“. Pentru eternisarea acestei infamii, cităm textual următorele alinei a nu­mitului articol: „Va se aia că, de la anul 1875, când mi­nistrul Trefort a dat ordinul ca şcollele con­fesionale din ţară, prin urmare nici celea din Braşov, să nu poata cere şi să nu poata primi sub nici o formă ajutoare şi subvenţi­­une materială de la state străine, Metropo­­litul cu consistoriul archidiecesan n’au fost în stare nici până astăfli a se orienta în privinţa istoricului subvenţiunei şi a preten­­siunei de drept a bisericei Sf. Nicolae din Braşov, faţă cu guvernul României. „Acesta este dovadă netăgăduită despre balul în care a ajuns administraţiunea bise­ricei ortodoxe din Transilvania, graţie indo­lenţei şi nepăsării — căpeteniilor ei, — de atâtea­ ori constatate în sinodele şi congresele bisericesci. „Memoriul dlui Jancsó Benedek cuprinde lista documentelor pe care se în­temeiază drepturile bisericei sf. Nicolae din Braşov la o rentă din partea statului român, şi totdeodată o expunere documentată a legitimităţii legale a rentei însăşi din partea statului român. Pentru a-­şi ascunde neglijenţa şi omi­siunea culpabilă în afacerea şedlelor din Bra­şov, cercurile bisericesci din Sibiiu au cercat o victimă, un „trădător“ în persoana dlui D­r. Sturdza, prim-ministru al ţerii ro­­mânesti, în acest bărbat integru, care de la tribuna Senatului român spunea ca cel dintâiu ministru, cu toata puterea convingerii sale „că guvernul român are datorie de renta bisericii sf. Nicolae şi ş­c­o­­­lelor din Braşov, că atunci când e vorba de datorii certe, trebue să se clarifice lucrul ca să-’şi achite datoriile pe faţă“. Un fiu adevărat al bisericei şi om de omenie, nici­odată nu-­şi va permite a pune pe hârtie astfel de învinuiri la adresa autorităţilor supreme şi su­­perioare bisericesci, fără causă suficientă şi fără ca să aibă dovedi positive, fapte de ale acelor autorităţi. Ce doved­i are autorul acelui ar­ticol ca fapte de ale autorităţilor noastre supreme şi superioare bisericeci ? Nici o dovadă. Din contră trebue se scie chiar şi din cele strecurate prin diare, că în urma lămuririlor date de acele autori­tăţi, chestiunea s’a limpedit pe calea sa, astfel, încât astăzi faptul că biserica Satului Nicolae a ridicat renta sa din România şi dela 1875 Incaee, nu se mai consideră de călcare a ordinului ministerial, pentru­ că acea rentă n’a fost de natura subvenţiunilor interesse. Comunicatul din cestiune pentru noi şi pentru ori­care om nepreocupat nu are mai multă valoare, decât au toate comunicatele anonime de natură po­litică, pentru care nime nu ia asupra sa respunderea. Poftescă şi să folosăscă de ele par­tidele politice din România, după cum le vine la socotelă, nu admitem însă nimărui ca să poata trag­e la îndoială corectitatea actelor autorităţilor noastre supreme şi superioare bisericesci, pe basa unor comunicate­­i­aristice. Dar abstracţie făcând dela aceasta, pe ce şi întemeiază autorul articolului învinuirea, că, cercurile biseri­cesci din Sibiiu au cercat o vic­timă, u­n „trădător“ in persoana d-lui D. A. Sturdza prim-ministru al ţării românesti? Astă mişelie încă nime nu şi-a permis-o. Se cuprinde data şi asta în comu­nicatul Jancsó? Nu esistă acel rabulist, care să potă storce o astfel de intenţiune din acel comunicat. Dar nu esistă nici fapte, cari să potă îndreptăţi pe cineva nu la o ast­fel de învinuire positivă, dar nici mă­car la presupunere. Metropolitul şi consistorul nostru archidiecesan nici când, nici în public nici pe altă cale n’a învinuit pe dl D. Sturdza cu „trădare“, nici de o natură. Dacă am avea de lucru cu un bâieţandru începător, am z zice, că în zelul seu de a scrie lucruri moderne, sensaţionale, l’a luat gura pe dinainte, şi ca să spună şi el un lucru mare, a aruncat în lume o trasă, despre a că­rei însemnătate nu-şi sole­da scrua. Noi dăm cu socoteala însă, că au­torul acelui articol — garnisit şi cu citate din „Ecoul Moldovei“, care nu vine pe la noi — nu este băieţandru, ci este publicist vechiu, bine cunoscut în pa­tria noistră, ca unul carele când poate arunca cu tină în autorităţile supreme ale bisericei noastre şi în anumite per­­soane — nu cârcă motive, ci pretexte, şi calomniază fără pic de mustrare de consciinţă. Dar care poate fi causa suficientă, ca chiar acum, şi din incidentul unei agitaţiuni politice în Româ­­n­i­a, să publice „Tribuna Poporului“ un astfel de atac contra autorităţilor noastre supreme bisericesci ? Se vedem la ce eram îndreptăţiţi a ne aşcepta în urma sfaturilor ei mai recente ? In unul din 17/29 Sept. publică o corespondenţă din Braşov, care se încheie în modul următor: „Pentru a trece deci primejdia, se cere din partea tuturor factorilor cari iau parte la discuţie, se înăbuşe într’înşii ori­ce patimă personală, şi preocupându-se numai de inte­resele mari ale gimnasiului, cu sânge rece şi cu tata cuminţenia lor se contribue a drege ce oameni nechemaţi au stricat. A ne perde sărita, a contribui încă la mărirea sgomotului și a scandalului, este se contri­buim încă la chaosul din care cu toții trebue să dorim, ca gimnasiul se scape“ In numărul din 2 Octobre n. în vestitul articol „Cumpanela“ într’altele ,zice : „Presa maghiară jubileaza, că „ei între ei Românii caută să se compro­mită“ şi.... tot aşa îşi arată deja plă­cerea, că părintele Voina, prin divul­gările sale a reuşit să compromită pe Metropolitul Miron, pe care l-a pus într’o situaţie dintre cele mai dificile faşă cu guvernul“. „Noi nu suntem — se ştie — în nici un fel de legătură politică cu cei de la Metropolie. Din contra, ani de zile ne-am rezboit cu cei din ju­rul „Telegrafului Român“. Acum e vorba însă de mari interese culturale, comune t­u t­u r o r r o m â n i­l­or, e vorbă de autoritatea faţă cu gu­vernul, a unui prelat român, că­ruia nu trebue să i­­ s­e în­greuneze situaţia, căci înfrân­gerea lui pe o chestiune ridicată în România, şi cu ajutoriul unui subal­tern al seu, evident arc se strice mai presus de toate causei culturale române. Iată de ce trebue să discutăm rece şi cumpăniţi intrega afacere“. Şi cum şi-a ţinut „Trib. Poporu­lui“ cuvântul ? Iată cum, îndată în numărul proxim din 7 Oct. sub titlul „Consta­ta­rea adevăru­lui“ publică un articol polemic care ocupa întreaga pagină primă care s’ar potrivi foarte bine în „Voinţa Naţio­nală“, numai ca lumea se nu mai fie prostită cu „tradarea naţională“, iar în unul din 6 Oct. sub titlul: „Cine sunt vinovaţii?“ publică articolul de care ne ocupăm, carele se încheie cu sen­tinţa: „Cei ce au urechi de amfit să audă!“ şi tot în acela­şi număr la alt loc spune că o gazetă din Bucuresci a avut ideia hazlie de a da în supli­ment portretele metropolitului Miron Romanul, a părintelui V­o­­­n­a şi a dlui Dr. Ioan Raţiu „preşedintele partidului naţional“, ca apărători de model ai românismului, faţă cu dl D. A. Sturdza „trădătorul de neam“ — cu scopul vedit de a înălţa precum pro­misese autortatea Metropolitului nostru „faţă cui guvern­ul“. Ei bine ! cum se pot petrece ast­fel de lucruri la un­­­iar care se ţine a fi şi naţional şi serios ? Noi suntem convinşi că mai vâr­tos articolul: „Cine sunt vino­vaţii“ nu a izvorit din pena nici unuia din membrii redacţiunei, nici din a colaboratorilor din patrie, carii nu sunt capabili de o astfel de infamie. Credem şi aceea, că nu sau pu­blicat bucuros, l’au publicat înse fiind trimis dela acel loc, care a dat naştere oiarului şi care îl alimenteză. Nu trebue multă cunoscinţă de stil şi de caractere ca să veţ­i cum se ivesce de sub togă piciorul acelui duh necurat, care cât timp a stăpânit „Tribuna“, de­­ji a muncit la destrămarea societăţii române din Sibiiu şi la subminarea auto­rităţii metropolitului nostru în sus şi în j­o­s. Acel duh necurat a pretins de la „Trib. Pop.“ publicarea acelui articol, sub cuvânt că o cere interesul causei, în faptă însă pentru­ ca, dacă se poate, să compromită pe Metropolitul nostru înaintea guvernului şi să-l facă de ură înaintea d-lui D. Sturdza, dar tot­odată să-şi mai st­rapere negrul suflet şi se mai poate arunca cu tină odată în Metropolitul nostru şi când zace greu bolnav. Miserabil caracter ! C­u­p­t­a. La 6 October comisia austriacă pentru stabilirea cuotei a ţinut şedinţă, fiind presenţi şi ministrul-preşedinte Th­un şi ministrul de finanţe Keizl. Referentul Beer a raportat asupra pro­punerilor şi a felului de calculare al comisiei ungare. Beer reviziind propunerile şi felul de calculare, a ajuns la conclusia că chiar şi felul acesta unguresc de socoltă, încă face să resulte pentru Ungaria o sumă mai mare de contribuire la coperirea cheltuelilor co­mune, decât conced maghiarii. Ar resulta chiar şi după calcularea lor 31.967 °/o adecă 3290 Beer propune înse, ca delegaţiunea austriacă se se ţie strict de pretensiunea, ca Ungaria, nesocotind încă precipiumul,­­ se plătescă o cuotă de 38 °/o­­Ministrul de finance Kaizl şi cavalerul Abrahamowicz vorbesc sprijinind propunerea referentului. Mai iau cuvântul Dr. Menger, Dumba baron Socher şi Javorsky, apoi punendu-se la vot, comisia a primit unanim propunerea lui Beer, a se pretinde cuotă 38 °/o Revistă Bisericesca. Congresul sârbesc. Comitetul permanent al congresului bi­­sericei gr. or. sârbesci şi-a ţinut la 5 oct. n. şedinţa ordinară prescrisă pentru fiecare pătrar de an, în Carloviț, sub președința pa­­triarchului George Brancoviciu. Patriarchul în cuvinte patrundetoare a amintit moartea M. S. împărătesei Regine, și s’a hotărît apoi, ca în numele bisericii orien­tale serde să se adreseze M. Sale. împăratu­lui o adresă de condolenţă. S’a născut apoi o discuţie mai înde­lungată asupra unui rescript mi­nisterial ven­i­t de la minstrul pre­şedinte Banffy, prin care, întoc­mai cum nainte cu doi ani a început să cară şi consistoriului nostru archidiecesan ca administrator al averilor bisericeşti, cere acum de nou şi comitetului sebesc, să-ş i trimită socotelile fondului bisericesc pe 1897, precum şi budgetul pe 1898, spre „controlare“. Comitetul congresual sârbesc s’a pus pe punctul de vedere, că, conform prescrise­lor statutului congresual, socotelile de

Next