Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)

1899-08-05 / nr. 83

Sibiiu, Joi, 5/17 August 1899. Anul XL fii. Mr. 83 TELEGRAFUL ROMÂN, Aptirt Mar hm,. Jmu și bamoaia ABONAMENT­UL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Nr. 5739. Preaonoraţilor protopresbiteri şi admi­nistratori protopresbiterali şi onorată preoţime şi înveţătorime din archidie­­cesa nostră transilvană. Dintre toate dorinţele oamenilor, una şi cea mai mare şi mai ferbinte, este, fără îndoială, dorinţa de a ajunge tot la mai multă bunăstare, vază şi onoare, de a ajunge binele posibil pe acastă lume şi fericirea cea vecinică din lu­mea cealaltă. O dorinţă după care a­­lerga oamenii, aşa zicând, dela naştere până la moarte, fără ca să o poata şi ajunge decât numai o parte dintre ei. Dacă însă din contră, o altă mare parte dintre oameni nu pot ajunge acea dorinţă ferbinte, causa este, că ei nu cunosc calea şi nu ştiu alege mijloacele, cari să-i conducă la ajungerea ei Unica şi cea mai sigură cale, uni­cul şi cel mai sigur mijloc, la ajun­gerea acelei mari dorinţe, este şi ră­mâne numai desvoltarea puterilor su­­fleteşci, în măsură tot mai mare, şi în direcţiune religioasa, prin carea oamenii ar cunosce calea şi ar şti alege, şi apoi a şi folosi înţelepţeşte mijloacele ce conduc la bine şi fericire, şi tot­odată ar delatura şi pedecile ce ar sta în calea binelui şi a fericirii lor. Şi tot asemenea unicul şi cel mai sigur mijloc pentru desvoltarea puteri­lor sufleteşti, în măsură tot mai mare şi în direcţiune religioasă, este şi ră­mâne numai luminarea minţii şi a cu­noştinţă oamenilor, prin învăţăturile ce au a se da tinerimei în şcollele noastre confesionale, iar celor în vârstă, în bi­serica noastră naţională. Biserica şi şcolla sunt isvorul bine­lui şi al fericirei noastre. Numai prin aceste două aşezăminte sfinte, putem ajunge la învăţătură şi cultură,, şi la lumina cea adevărată. Şi iarăşi nu­mai prin învăţătură, cultură şi lumină vom putea ajunge şi noi şi ai noştrii, acea ferbinte dorinţă, precum vedem că au ajuns-o şi alte popoare şi naţiuni, şi în deosebi popoarele împreună-locui­­toare cu noi, cum şi că numai în acea măsură ne vom putea apropia şi noi de ajungerea acelei dorinţe, în care măsură vom îmbrăţişa şi noi învăţă­tura, lumina şi cultura, precum au îm­­brăţişat-o şi celelalte popoare conlocui­­toare. Pentru a vă convinge că învăţă­tura este cel mai sigur mijloc ducă­tor la bine şi fericire, nu ne vom pro­voca la alte dovezi ci Vă vom zice să priviţi numai în jurul vostru, la familii, comune şi popoare, cari vi­ se par mai aproape de bine şi fericire, cari vi­ se par mai cu vază, mai cu bună­stare, mai binecuvântate de Dumnezzeu, şi veţi afla de regulă pe cele mai cu multă cărte, cu mai multă învăţătură religioasa. Cercetaţi iarăşi şi contrariul, cari oameni sunt mai săraci, mai năcăjiţi, adese­ori lipsiţi chiar şi de hrana de toate­­filele, ca să aflaţi de regulă pe cei fără carte sau fără de învăţătură religioasă. Din acestea veţi înţelege, iubiţilor, că dacă voim a ne împlini mărâţa no­stră chemare, de a conduce şi noi pe ai noştri, la bine şi fericire, cum con­duc şi preoţii şi învăţătorii altor po­poare pe ai lor — şi cine n'ar voi a­­costa? — atunci mai nainte de toate, să le dăm şi noi alor noştri, învăţătura de lipsă, cum o dau preoţii şi învăţă­torii altor confesiuni la ai lor, ca aşa să ajutăm şi noi alor noştri, a se apro­pia tot mai mult de bine şi fericire, precum ajută şi preoţii şi învăţătorii altor confesiuni pe ai lor. Căci dacă o fac acesta preoţii şi învăţătorii altor confesiuni faţă de po­­porenii lor, mult mai înaintaţi în cul­tură, atunci noi trebue să o facem cu îndoită silinţă, pentru­ ca şi noi şi ai noştri să ajungem întru învăţătură şi cultură pe celelalte popoare, şi pentru­­ca cu ajutorul învăţăturii să putem ţi­nea şi noi pas sau concurenţă cu cele­lalte popoare, în tóate privinţele. Nu putem din destul întona şi la acâstă ocasiune, ceea­ ce v’am intonat şi altădată, şi ceea­ ce vom întona în totă viaţa nóastră, că sóartea nóastră a tuturor, dar mai ales a preoţilor şi a învăţătorilor, de sus până jos, este strâns legată de sartea poporului nos­tru ; iar sartea poporului nostru este tot atât de strîns legată de desvolta­rea puterilor lui sufleteşti, în măsură tot mai mare, în direcţiune religioasa, adecă de învăţarea, luminarea şi culti­varea sa, în măsură tot mai mare. De unde urmăză, că dacă noi preoţii şi învăţătorii poporului nu ne am inte­resa tot mai mult de luminarea şi cul­tivarea lui, am păcătuit foarte greu, nu numai contra poporului, de la care avem subsistenţa, şi pentru care suntem în oficiile ce purtăm, dar am păcătuit foarte greu şi contra nostru, contra fii­lor şi urmaşilor noştri, a căror soarte chiar aşa de strîns va fi legată de a poporului nostru, ca şi a nostru. Nu dubităm, că voi, iubiţilor, nu aţi şti şi nu aţi simţi toate acestea, ca şi noi; nu dubităm că nu aţi şti, că una dintre dorinţele voastre cardinale este şi învăţarea poporului, după clisa Domnului : „mergând învăţaţi toate po­­poarele“, ci tot ce dubităm este: că mulţi dintre voi, voind a lucra cu tot zelul, la luminarea poporului, poate nu vor fi ştiind cum şi de unde să în­­capă lucrarea, ca să producă resultate cât mai îmbucuratoare ? De aceea aflăm de lipsă a aminti aici, că precum păs­torul de oi, cel vrednic, dela mielu­şei începe regenerarea turmei saie, şi precum grădinariul cel iscusit dela pomii cei tineri începe regenerarea gră­­dinei sale, tot aşa şi preotul cel vred­nic şi învăţătoriul cel iscusit, mai ales dela buna creştere a tinerimei, spe­ranţa viitoriului nostru, are a începe regenerarea poporului, de care este legată şi sartea lor. Purcet­ând din acestea, nu aflăm cuvinte, prin care se vă punem cât mai mult la inimă sartea poporului, şi prin el şi sartea viitoriului nostru al tuturor. Nu aflăm cuvinte, prin care să vă însufleţim la ameliorarea acelei sorţi, prin ridicarea poporului în învă­ţătură şi cultură, până când mai este timp, căci bine trebue să vedeţi şi în­şivă, feliuritele curente periculose, ce ameninţă şi şcola nostră confesională. N’avem cuvinte, prin cari să ve ară­tăm că numai atunci veţi dovedi că sunteţi adevăraţi părinţi ai poporului, ai cărui fii suntem cu toţii, dacă veţi desvolta o lucrare mai intensivă şi mai mănusă la luminarea şi cultiva­rea lui. Pentru a face acesta tot cu mai mult succes, la proxima începere a pre­legerilor şcolare, prescrisă pe 1 Sep­­tembre a fie­cărui an, pe lângă cele practicate până acuma în acestă ca­­usă, venim şi din parte de a vă reco­manda următoarele: 1. Având în vedere că numai în­văţământul religios ne poate apropia de ajungerea dorinţelor noastre, mai na­inte de toate, să vă siliți a folosi toate ocasiunile binevenite, în biserică şi afară de biserică, la conveniri şi întruniri cu fruntaşii poporului, pentru a-i con­vinge despre marea însemnătate a şcol­­lei noastre confesionale, şi despre nefe­ricitele curente periculoase, ce o ame­ninţă, iar în legătură cu acesta să­­ convingeţi şi despre nepreţuitele folese ale scălei, sfătuindu-i să aducă tote, sacrificiile posibile şi din partea lor, dară mai ales din partea comunelor bisericesti, pentru susţinerea caracte­rului confesional al şcollelor şi pentru aplicarea de învăţători vrednici, cu do­taţiuni corespundătoare, cari în toate privinţele să fie la înălţimea chiămării lor. După aceea, tot asemenea să vă siliţi a lumina şi pe părinţii copiilor despre nepreţuitul folos al şcolei, sfă­tuindu-i, cum ne învaţă S. Apostol, cu vreme şi fără vreme, să facă tot posibilul pentru trimiterea fiilor lor regulat la scălă, şi pentru prevederea lor cu cărţile trebuincioase. Să nu se pardă nici când din ve­dere, că trimiterea copiilor la scala, d­e frica pedepsei ce se aplică în unele caşuri, nu duce la scop, precum duce la scop trimiterea la scălâ din con­vingere , căci atunci, când părinţii numai de frica pedepsei trimit pe fiii lor la şcălă, acei fii aiujind dela pă­rinţi, că ei au să margă la şcălă, nu­mai ca să scape părinţii de pedepsă, capătă aversiune cătră şcălă, şi nu se silesc la învăţătură; precând atunci când părinţii îi trimit din convingere spunându-le că numai prin şcoală se fac oameni cinstiţi şi vă­juţi, plăcuţi şi lui Dumnezeu şi oamenilor, acei fii ca­pătă tot mai mare dragoste cătră şcoală, silindu-se din toate puterile la învăţătură. 2. înainte de 1 Septembre a. c., terminul începerii prelegerilor şcolare, preoţii să facă conscrierea tuturor co­piilor obligaţi la şcala de tote znele, dela 6—12 ani, precum şi a celor de la 12 —15 ani obligaţi la şcala de re­petiţie, şi să o transpună învăţătorului, iar părinţii să fie părinteşte sfătuiţi în biserică, de pe amvon, dela începerea prelegilor încolo a trimite regulat pe fiii lor la şcoală. 3. In prima săptămână a începerii prelegerilor, preoţii să cerceteze tot a doua di şcula, pentru a se convinge dacă învăţătorii ţin regulat or­ele de prelegere şi dacă copiii umblă regulat la prelegeri, iar observând vre­o scă­dere, aceea să o delăture, şi anume, ob­servând că unii părinţi nu­­şi-ar fi tri­mis pe fiii lor la şcoală, preoţii să-i cheme la sine, ba în cas de lipsă să margă chiar şi la casele lor, precum fac acesta şi preoţii altor confesiuni, sfătuind pe acei părinţi cu tot dea­­dinsul a-şi trimite pre fiii lor la şcolă, arătându-le deoparte nepreţuitele foloase ale înveţăturei, iar de alta tristele ur­mări ale neînvăţăturei. Mergerea preoţi­lor pe la casele părinţilor, le va câşti­ga mare vază şi iubire la popor, pre­cum şi la superiorii lor. Ba văcrend po­porul interesarea cea mare a preoţilor de sartea lui, va fi pururea recunoscă­tor preoţilor, inspirând aceeaşi recu­­noscinţă şi în inima generaţiunilor ti­nere; iar în fine aceea interesare tot­odată va ridica şi însemnătatea cea mare a învăţăturii în ochii poporului. Preoţii vor repeţi şi mai departe cercetarea scalei, până când se vor convinge, că învăţământul a luat cur­sul său regulat, când apoi numai de câte două­ ori pe săptămână vor cer­ceta scala. Cele ce s’ar mai arăta de lipsă, ca învăţământul încă dela începerea pre­legerilor să ia avânt cât mai îmbu­curător, lăsându-le şi la înţelepciunea preoţilor şi a învăţătorilor, mai adau­­gem numai, că este timpul suprem şi pentru acesta mare lucrare, ce ni-o impune chemarea nostra, şi asecurând pe toţi că vom şti remunera serviciile celor­ ce se vor distinge întru promo­varea învăţământului, precum vom osândi şi pe cei ce ar neglija acesta mare datorinţă, — cu binecuvântarea archierescă am rămas, Sibiiu, la 5 August 1899. Al vostru tuturor de tot binele voitor loan Metianu m. p. archiepiscop şi metropolă. 51 Ani 50 a stat pe tronul monar­­chiei ilustra odraslă a casei de Habs­burg, şi clara de mâne va fi aniversa­rea a 51-a a­­rdei de domnie, cu care se începe anul 70 al etăţii. Zilele însemnate din viaţa prea­­bunului nostru monarch sunt tot atâ­tea plăcute ocasiuni pentru popoarele monarchiei spre a-şi manifesta senti­mentele de alipire şi de legalitate faţă cu tronul şi faţă cu dinastia, dar mai ales sentimentele de fii buni cătră bu­nul monarch, ca bun şi îndurat pă­rinte al popoarelor credinciose, ziua de mâne e o­i de bucurie pentru întrâgă monarchia. Este a 51-a serbare dela suirea pe tron a Maiestăţii Sale împăratului şi regelui nostru Francisc Iosif I, sărbarea Zilei de nascere a domnitorului nostru glorios. îndoit sărbăm în Ziua acâsta noi Românii din monarchie, căci tot în Ziua acâsta maica nostra biserică or­todoxă sărbază schimbarea la faţă a Domnului. Cu cifra pusă în fruntea acestui articol voim să indicăm începerea ju­mătăţii a doua de secol, de când noi Românii, popor pururea credincios, între toate împregiurările credincios, necondiţionat credincios, sărbăm Ziua de nascere a preagloriosului nostru domnitor. Dăm curs liber sentimentelor noa­stre menite a caracterisa bucuria noastra. E admirabil tabloul ce se presintă ochilor noştri în acestă­­i solemnă. La locul prim vin bisericele ro­mâneşti.

Next