Telegraful Roman, 1901 (Anul 49, nr. 1-144)
1901-12-04 / nr. 135
ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 6 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. uasgqfiansMwszss.i Nr. 135 Sibiiu, Marţi 4/17 Decembre 1901 Anul XLIX TELEGRAFUL ROMAN, u Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond Statificarea administraţiei. Sibiiu, 16 Decembre n. Dieta a intrat în vacanţele de Crăciun. Joi a ţinut ultima şedinţă, care proxima şedinţă o va ţină în 16 Ianuarie n. anul viitoriu. Cam lungi vacanţe în raport cu cele din trecut, dar’ sunt motivate de astă-dată prin împrejurarea, că tocmai acum se fac pretutindenea în comitate alegerile de funcţionari, pe un nou period de şase ani, se sevîrşesce deci un act forte important în viaţa noistră publică, de la care nu pot să lipsescă cei patru sute şi mai bine de deputaţi dietali. Li s-a dat deci deputaţilor ocasiune să asiste şi ei la acest act de autonomie municipală, care după toate probabilităţile e ultimul de feliul acesta săvârşit în ţara noastră, pentru că după espirarea noului ciclu de şase ani, sau poate chiar şi mai nainte, funcţionarii administrativi nu vor mai fi aleşi, ci numiţi din partea guvernului, trecând întreaga administraţie în mânile statului. Şi li s’a dat acesta o pasiune, poate chiar pentru a se convinge, că după dreptul de alegere, eserciat în comitate aşa cum acum se eserciază, nu va plânge nimeni, pentru că nu se face nici astăzi alta decât se numesc funcţionarii administrativi, fie din partea comitelui suprem care dispune de majoritatea voturilor în comisiunea candidature, fie din partea elicei, coteriei, clasei de interese, care esistă în fiecare comitat şi conduce acest act de căpătuală, întrucât am putut pătrunde in spiritul vorbirei prim-ministrului Széli rostită în şedinţa de joi a dietei magiare, administraţia numai într’atâta va trece în manile statului, conform unui larg program al guvernului, că funcţionarii vor fi numiţi, nu mai mult aleşi,lasându-se însă cu totul intact dreptul autonom de până acuma al comitatelor, dreptul de controlă, care, a măsurat promisiunii făcute din partea ministrului-president, va fi chiar lărgit şi pus pe base mai sănătose. Ear’ dacă e vorba numai de atâta, nu e nimic surprintjetoriu pentru noi, naţionalităţile nemagiare din ţară, obicinuite de mult a nu mai avea nici la administraţie, cum n’avem la justiţie, şi n’avem la poştă şi nici la căile ferate, oameni din sinul poporului, cari se cunosca năcazurile poporului și întâiu de toate — limba poporului. Statificarea administrației, când o fi să se facă, — și ministrul-president a declarat în vorbirea sa de joi că în curând are să o facă, — nu ne va aduce deci nici un rău nou, ci cel mult va confirma şi legaliza un rău cu care de mult ne luptăm, răul de a avea funcţionari străini de neamul nostru, de datinile şi obiceiurile noastre. Poate însă să ne aducă şi ceva bun, pentru că în cele 14 proiecte de lege, pe cari dl Széli le-a pus in vedere şi a promis că în curând le va presenta parlamentului, se va alia dera vreun paragraf care să fie favorabil și celor învățați cu răul. Complexul de legi, cu care actualul guvern are intențiunea să reformeze administrația noastră, conține adecă două proiecte, cari pot să ne privească pe nni ferte de aproape, anume : legea despre dreptul de întrunire şi legea despre dreptul de asociare. De ani de zile, gravamenul cel mai des trimbiţat al nostru a fost şi este tocmai confiscarea dreptului de întrunire, care sperăm că în noua lege ni se va reda de nou, şi ne va fi garantat pentru viitoriu, astfel, ca se nu ni se mai potă confisca prin ordonanţe ministeriale, lipsite de basă legală. Şi cum noi nu suntem pretensivi din fire, poate că ne vom mulţămi şi numai cu atâta. Căci cine poate să ne dee mai mult, când nu cerem ? Şi cum să cerem, când n’avem oameni acolo unde se face cererea, în parlament??... FOISURĂ .»In trecut. Schiţe istorice din anul 1861. (De suvenire dulce Românilor din comitatul Caraş.) de Iosif Olariui. Mare şi epocal numesce Istoria anul 1848, când s’a versat mult sânge nevinovat şi a costat viaţa a multe mii de Români pănă ce s'a desfiinţat iobăgia barbară. Dar’ nu de mai puţină însămnătate se pote numi şi anul 1861, când s’a desfiinţat absolutismul nesuportabil. In anul 1861 Majestatea Sa Francisc Iosif I. a desfiinţat absolutismul bachian şi a proclamat constituţia patriei cu dreptatea şi egalitatea popoarelor şi cu autonomia Banatului împărţit în 3 comitate şi anume: al Caraşului, Timişului şi al Torontalului, punând în fruntea lor câte un comite suprem. Dar’ întră toate comitatele din patrie dar’ al Caraşului a fost cel mai fericit, pentru că în fruntea lui a fost numit un bărbat providenţial, advocatul cel renumit, şi fala advocaţilor din Pesta, Emanuil Gozsdu. Şi bine l’au botezat gazetele cari l’au numit advocatul renumit şi fala advocaţilor, pentru că numele lui Gozsdu Emanuil se va pomeni de Români cu multă pietate cât vor esista ei pe globul pământului. „Telegraful Român“ de la Sibiiu după vorbirea lui Gozsdu în casa magnaţilor ca Comite suprem, a scris astfeliu: „Ziua de eri va fi mare pentru Istoria Românilor, un eveniment, care va fi scris cu litere de aur pe paginile ei. Advocatul cel renumit şi fata advocaţilor din Pesta, acel bărbat pe care magiarii când aveau să întreprindă ceva da însemnătate, ei totdauna îi alegeau de conducătoriul şi apărătoriul lor. Acel bărbat se face ori apărătoriul naţiunei române în casa magnaţilor“, ş. a. ş. a. Magiarii după vorbirea lui Gozsdu în casa de sus, multe zie au şoptit pe strade şi cafenele, că aşa ceva nu au aşteptat de la el. Apoi atunci pentru constituirea comitatului, resp. pentru alegerea oficianţilor de la vice-comite pănă la notari încă nu erau organisate cercurile ca în ziua de azi, cu câte 2, ori mai mulţi membri, pe câte 3, respective pe 6 ani. Atunci s’a esmis din centrul comitatului nişte comisari şi sub presidenţia lor s’au ales din fiecare comună câte 2, sau mai mulţi membri cu drept de a alege oficianţi la comitat. Poporul român cu geniul seu admirabil moştenit de la protopărintele seu Divul Traian, cât a prins vestea că pe orizontul seu a răsărit un Gozsdu, îndată s’a deşteptat din letargicul somn secular şi cu tineri cu bătrâni, alegători şi nealegători a mers la Lugoj, cum merg creştinii adevăraţi la s. biserică în Dumineca Paştilor, încât curtea comitatului destul de spaţiasă, ba chiar şi piaţa oraşului, ţi se păreau un târg mare, nu alta. Apoi sub fericitul Gozsdu ca Comite suprem comitatul Caraşului a fost organisat aşa: 1. Vice-comitet român, 2. protonotariu, 3. proto-fiscal, 4. proto-ingner, 5. preşedinte la sedine 6. vice-notar I, 7. archivariu I, 8. general cassa-perceptor, 9, protojutiu 3, şi alţi oficianţi de însemnătate în comitat toţi Români unul ca unul. Eare cei 6 deputaţi de la dieta din Pesta aleşi în comitatul Caraşului, încă au fost toţi 6 Români şi anume: 1, Andreiu Mocsonyi la Lugoj, 2, Vincenţiu Babeş la Şosea, 3, Filip Pascu la Bocşa-română, 4, Alois Vlad la Zorlenţulmare 5, Dr. Aureliu Maniu la Făget şi 6, loan Faur la Oraviţa. Dar’ cu tata organisarea asta atât de mărâţă şi de naţională, totuşi s’a aflat unul, care D-zeu să-’i ierte păcatele, că a murit nu de mult, şi departe de locul nascerii sale, şi nu a scris ce a scris din ură personală, ci din zel naţional prea înfocat — care a critisat alegerea — organisarea — în Gazeta Transilvaniei, şi la care critică fericitul Gozsdu a răspuns cum s’a cuvenit, apoi a încheiat epistola sa cu urmatoarele: „Fraţilor Români! Eu stau pe vârful turnului, cine întră în biserică lovesce în mine, — aşteptaţi până după moarte şi atunci veţi judeca pe Gosdu.“ Filosofia şi rutina lui Gozsdu poate nu au priceput-e bărbaţii noştri pănă abia după moartea lui. Atunci magiarii făcend mare gălăgie în dietă, după natura lor, împăratul a trimis pe generalul său încrezut contele Haller, care cu sabia ridicată şi cu voce înaltă a strigat în dietă: „In numele Majestăţii Sale împăratului vă poruncesc, ca în timp de 20 de minute să părăsiţi toţi casa dieţii“. Atunci nu se vorbea de rege, pentru că încoronarea a fost abia la an. 1867. Şi la comanda generalului Haller gălăgăcioşii de mai nainte n’au mai zis nimica pentru că palatul dietei era încunjurat de ar- I mată numerosă. __ (Va urma.) Motiveie decadenţei morale la poporul nostru. (Disertaţie, lucrată de preotul Iosif Goga din Reşinari, şi cetită în conferenţă preoţescă din tractul Sibiiului. Cuvântul înaltului cap al bisericei noastre adresat clerului din Archidiecesă a aflat viu răsunet în inima mea, şi cred că nu greşesc dacă zic, că în inima fiecăruia dintre noi, îngrijirea de adevărat păstor al bisericei celei vii, durerea pentru scăderile ce le-a observat la poporul încredințat păstorirei Sale, grija pentru sanarea posibilă a acestor scăderi transpiră din fiecare șir, ba din fiecare cuvânt al acestei pastorale. E adevărat că preste tot se poate observa o reacție condamnabilă faţă de cele religiose, şi pare că intreaga vie a indivizilor e o alergare fără sfârşit după câştigarea panei de toate zilele. Aceasta alergare, în multe caşuri fără folos, sleesce puterile şi face pe indivizi neaccesibili şi apatici pentru tot ce are altă menire. Deşi acestă fugă după câştiguri materiale e atât de febrilă, totuşi şi în direcţia materială se poate observa, după cum zice şi Escelenţia Sa, şi după cum vedem şi noi în toate zilele, o decadenţă netăgăduită. Căci fapt e, că simţul religios moral a de'cădut în ultimii decenii şi tot asemenea şi starea materială a poporului nostru. A căuta cu îngrijire causa acestei decadenţe morale şi materiale, şi a vede, a ne sfătui împreună, ce ne stă în putere nouă preoţilor a face pentru sanarea răului, este motivul întrunirei norbre de astăzi în conferenţă. Bunul nostru Archiereu în zelul cu care cârmueste biserica nostra nu a pregetat a ne înlesni lucrul dându-ne unele puncte de mânecare asupra căror avem să vorbim mai detailat. De aceea ne-am adunat pentru că păstori suntem şi pe care păstor nu îl va durea şi de cea din urmă din oile sale? Care preot nu va dori să aibă o turmă bună, ascultatoare, plină de zel pentru cele religiose, gata de a jertfi pentru altariul Domnului donarul său ? Care preot nu va afla mulţumire sufleteasca ştiindu-se conducător al unor fii buni cu simţ religos-moral? Cine nu se va bucura, văzând că parochianul cutare își edifică o casă bună, altul prin muncă s’a ridicat din sărăcie la bunăstare, altul e capul unei familii bine crescute ? Pe care din noi nu ne doare venend uneori contrarul celor espuse aci ? Să ne dăm seama de răul ce bântue în poporul nostru. Constatat este, ea peste tot simțul religios nu mai este cel înainte de 20—30 de ani. Căuşele acestei decadenţe am încercat a le enumera încă în conferenţă din anul trecut, aflu de lipsă însă a mai împrospăta cele zise, deşi în mod mai fugitiv. Voiu face o mică comparaţie între acum şi înainte cu 30 ani, înainte cu 30—40 ani intrega instrucţiunea o cuprindea studiul religiunei. Elevul nu cunoscea decât bucovna, ceaslov, psaltire şi rugăciuni, care după ce eşia din şcolă, continua a ceti Dumineca şi serbatoarea în „vieţile sfinţilor“, „minunile maicei Domnului“ şi alte cărţi de cuprins bisericesc. Astea erau tot ce se învăţa. Astăzi trebue se ţinem pas cu lumea, şi o instrucţiune de feliul acela nu ne mai poate mulţămi. Studii varii umplu planul de învăţământ al şcolei elementare şi studiul religiunei are cel mult 3 ore pe săptămână. Se va zice că întrega instrucţiunea e pusă pe basă religioasa morală, ceea ce e şi adevărat. De aceea, un învăţător consolit de chemarea sa va face neasămănat mai mult în cele 3 ore de cât cel înainte de 40 ani în întrega săptămâna. Ce impunea atunci, era nepriceperea celor învăţate în mod mechanic, de rost. S’a făcut un pas grigatic în ale instrucţiunei în comparaţie cu vremile de înainte de 40 ani, şi dacă omenii sunt totuşi mai puţin religioşi decât pe timpul acela, causa nu poate fi lipsa de instrucţiune, ci mai mult spiritul timpului de astăzi, opus celui de atunci. Acesta se poate observa nu numai la noi, Românii, ci şi la alţii. Se mai ating un lucru, care îşi are începutul tot pe timpul acela, de înainte cu 20—30 ani. In apropierea oraşelor oameni cu dare de mână îşi dau copiii un an doi multi la şcolla din oraş ca „se înveţe limbă“ după cum ziceau ei, pentru că a -i face învăţători sau altceva era lucru mai de rând. Acolo pe timpul acela nu se purta destul.