Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)

1902-10-26 / nr. 120

Ar. 120 Anul L Sibiiu, Sâmbătă 20 Octobre (8 Novembre) 1902. " ~ Toman. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lu­ni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 6 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografie P arohidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 INSERTIUN­I­­­L­E: Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. Pentru odată 14 111., — de două ori 24 ill., — de 30 fii. rondul cu litere garmond trei ori înmulţirea braţelor în armata. Sibiiu, 7 Novembre n. Cond­usele aduse în consiliul de coroana, ţinut Dumineca trecută la Viena, sub presidenţia Monarchului, şi refe­­ritoare la înmulţirea braţelor în armata austro-ungară, sunt puse în esecutare. Atât în dieta Ungară, cât şi în reichsrad­t-ul de la Viena, miniştrii de resort au revocat proiectul de lege ce-l presentaseră mai nainte despre chemarea la serviciu activ a celor trecuţi în re­­serva suporitare, şi în locul lui au pre­­sentat alte două proiecte, menite să umple golul simţit în armată şi recla­mat de o imperiosă necesitate. Aceste proiecte noue de lege au fost presentate parlamentului ungar în şedinţa de ori a dietei, ear’­reichsrath­­ului de la Viena tot atunci, prin ur­mare, în momentul scrierii acestui ar­ticol nu suntem în măsură a le cu­­noiște cuprinsul în te­st autentic, de­cât numai din comunicările aflate în ziarele din capitală. dar, după comu­nicările gazetelor magiare, ele ar fi de următoriul cuprins : Primul proiect de lege decretază urcarea contingentului de recruţi pe un an, pe anul 1903, astfel, că în loc de 1­03.100 recruţi, în anul viitoriu vor­ fi înrolaţi în armată 123.100, va să zică, cu 20.000 mai mulţi de­cât în trecut. Eare al doilea proiect de lege dă au­­torizaţie guvernului, ca pentru umple­rea golului născut în armată prin în­mulțirea bateriilor la artilerie, se poate chema numai­de­cât la serviciu activ 5.300 feciori dintre cei trecuți în re­­serva suplinitoare, astfel însă, că după ce vor întra in serviciu cei 20.000 de recruți votați prin celalalt proiect de lege, reserviştii să fie iarăşi concediaţi. Cum se vede deci fondul a rămas acelaşi în proiectele noue de lege, şi numai forma e schimbată. Se cere ace­laşi lucru, şi se va da acelaşi lucru, numai cât nu pe calea pe care se propusese dintru început, ci pe o cale nouă, mai dreaptă şi mai sinceră. Vorba e însă, că după ce se cere aceaşi lucru care s’a mai cerut, face-i­­se-va aceeaşi oposiţie care i­ s’a făcut? Semnele arată că nu. Disposiţia, cel puţin la noi, nu mai e răsboinică cum era la început. Omenii au înce­put a se gândi şi la eventualităţile cari ar pută să se nască din respingerea unei cereri juste, cum e aceea de a ţină pas armata monarchiei noastre cu celelalte ale statelor mari europene şi a nu rămână în inferioritate faţă de ele, — şi plecându-se în faţa necesi­tăţii constringente, vor vota proiectele de lege ce li­ s’au presentat. Cu mult mai grea va fi însă stră­baterea cu ele în ceealaltă parte a monarchiei, în Austria, unde pentru votarea legilor de natura acesta se cer două terţialităţi din voturile date, lucru astăzi imposibil, pentru­ că guvernul austriac nu dispune de nici o majori­tate sigură, cu atât mai puţin de o ma­joritate atât de impunetare, cum ar fi ea atunci, când două terţialităţi i-ar sta întru ajutoriu pentru a da putere de lege proiectelor presentate. Şi de împrejurarea acăsta s’a ţinut cont atunci, când urcarea contingentului de recruţi s’a cerut numai pentru un an, pentru anul viitoriu, car’ nu pentru zece ani, cum ar fi trebuit, căci fiind astfel vorba numai de un lucru provisoriu, votarea legii se pote face şi numai cu o simplă majoritate relativă. Este deci speranţă, că proiectele presentate parlamentelor în chestia în­mulţirii braţelor în armata monachiei nostre vor deveni lege până la finea anului acestuia, cu toate că discuţie aspra va fi purtată în jurul lor, mai ales la noi, unde kossuthiştii vor duce luptă energică în contra guvernului pe tema acăsta, întocmai cum duc de present şi pe tema îndemnisării. Lupta va fi ţinută însă între cadrele parlamenta­rismului şi nu va trece în obstrucţio­­nism. Aşa au hotărît kossuthiştii într’o conferenţă ţinută zilele trecute. Că cum va fi purtată la Viena, e altă în­trebare. FOIŞORĂ “Ionel” (Recensiune de Grigorie Pletos, protoiereu, profesor la gimnasiul din Năsăud.) (Urmare.) Cu partea 11 se începe opera proprie a educaţiunei lui Ionel. In cap IX (pag. 81—160) se arată pas cu pas pregătirile fa­miliei fericite pentru naşterea lui Ionel şi îngrijirile acestuia în anul dintâiu al vieţii până la înţărcare : îngrijirea mamei lăuze, îngrijirile de sănătatea lui Ionel (hrana, som­nul, băile şi mişcările nou născutului) pri­mele raze ale conştiinţei morale la copil; deşteptarea înţelegerei şi primele lecţii ale tatei date copilului (vorbirea, cântarea şi pri­virea animalelor); altoirea, eşirea dinţilor şi înţărcarea lui Ionel. — Toate chestiile aci atinse sunt tratate cu pricepere şi cu re­flecţii la viaţa săteanului nostru. Interesant şi instructiv este curentul preotului la botezul lui Ionel, în care se arată ce dar nepreţuit pe lume sunt copiii şi pentru părinţi şi pen­tru împărăţia lui Dumnezeu (pag. 89—95). Despre mama lăuză se spune, că dînsa trebue privită ca o martiră şi îngrijită ca o visterie (pag. 97). Alăptarea copilului din partea ma­mei e o binefacere şi pentru mama şi mai ales pentru copil. Emoţionantă este descrierea bucuriilor ambilor părinţi, când Ionel începe a se târî pe jos, a sta pom şi a găngăni câte-o vorbă mai uşoiră (pag. 127—140), car’ lecţia a 3-a „Privirea animalelor” (pag. 140—144) făcută de tată este pe cât de in­teresantă, pe atât de nostimă. — Tata cu copilul în braţe se duce rând pe rând la gâşte, la porumbei, la găini, la oi, la capre, la vaci, la boi, la cai, la porci — şi face pe copil să privescă animalul, mişcările lui şi se imi­­teze glasul lor, la ce copilul arată cea mai mare plăcere. “Ionel era fericit — când ve­dea un animal — şi eu eram fericit — zice tatăl său (pag. 146) — când mă gândiam cât de mult uşuram sarcina iubitei mele soţii ; mă simţiam desvinovăţit de cruda imputare a lui Rousseau: acine nu poate se îndeplineasca datoriilor de tată, n’are dreptul să fie tată". Apoi se descriu durerile copilaşului la eşirea dinţilor, îngrijorarea părinţilor şi îmbărbăta­rea bunicei. “Părinţii nu au numai bucurii, ei au şi multe supărări, griji şi suferinţe ; dar’ când ai răbdare, îţi faci datoria, îţi pui nădejdea în Dumnezeu şi credinţă în ştiinţa doftorilor, atunci le învingi pe taate.” (Pag. 153). După înţărcarea copilului (pag. 154) la sfîrşitul anului întâiu, Ionel era mai mare de­cât toţi copiii da sama lui: el era înalt de 80 cm. şi cântărea 10 kg. şi ceva; era sănătos ca mărul şi vesel ca un porumbel; îi umblau ochii în cap ca la un om mare... îndată­ ce zăria o muscă, un animal, începea să gungurească ca dînsele, imitându-le până şi mişcările lor . . . atunci era deplin fericit (pag. 157). Capitolul acesta se termină cu recapi­tularea principiilor morale şi creştineşti de educaţie —­ din aceasta periodă. *Din Ugăn plică educaţiunea fisică, morală şi intelectuală a omului” (pag. 160). Cap. X. cuprinde : educaţiunea lui Ionel de la un an până la şese ani și are două părți: I. Îngrijirile de sănătatea și de jucă­riile lui Ionel (pag. 160—201); II. îngrijirea de creșterea lui morală (pag. 201—281). Pe­­rioda aceasta, am putea spune că e cea mai importantă pentru intreaga vieta urmatoare a omului. “In cei dintâi ani ai vieţii învaţă co­­pilul mai mult de­cât în anii petrecerii la universitate”. (Jean Paul). Aci se expun pe larg toate condiţiile de sănătate şi de desvoltare generală a copilu­lui: aerul curat, hrana, îmbrăcămintea, cu­răţenia, pildele în educaţiune, somnul, ju­­cări­le şi petrecerile de vară în natură şi cele de orna în odae, învăţătura ca jucărie, în odae, în bucătărie, în curte, în grădină, satul, comuna, biserica, moara, câmpul. Poveţele ge­nialului Froebel sunt potrivit localisate. Pen­tru desvoltarea germenilor moralităţii şi oplo­şir­ea germenilor re­ului în inima lui Ionel, se aduc din cercul lui de viaţă fapte şi caşuri deosebite, în cari se arată iubirea de fraţi, iubirea de mamă, de bunici, iubirea de ade­văr, mândria şi cuminţenia copiilor; apoi de­fectele morale: neascultarea şi încăpăţinarea lui Ionel; neastâmpărul, minciuna şi bătaia copiilor; chinuirea animalelor din partea co­piilor . . . simţul religios la copil până la şase ani. — Toate chestiile acestea şi alte câteva asemenea sunt tratate în povestiri din viaţa lui Ionel şi a altor copii de seama lui, cu cari se întâlneşte el, povestiri din cari se deduc la fine maxime şi învăţături, ca tot atâtea principii educative corespuncfetoare, cari se resumeaza în recapitulaţiunea de la sfârşitul capitolului. In cap. XI şi XII (pag. 281—339) se arată cum s’a'­ făcut educaţia lui Ionel prin şcală, ajutată de familie. Calităţile şi defec­tele morale ce se ivesc la copii în famile, se arată cum sunt de a se trata în şcolă, când Din trecut. III. Votul separat al lui Şagsuna, des­pre care s’a făcut pomenire în numă­rul trecut, era de cuprinsul următoriu: — “Subscrisul îşi espune în ur­­matoarele observaţiunile deja anunţate, în contra cond­usului numărul 35, adus CU privire la dorinţele naţiunii române din partea comisiunii regnicolare esmise în chestiunea uniunii Ardealului. Naţiunea română din Ardeal, pre­cum până acuma a pretins cu­­ A drep­tul de la corpurile legiuitoare ale patriei, ca atât religiunea cât şi naţionalitatea să-i fie legaliceşte asigurate, şi în ur­mare să fie recunoscută de religiune şi de naţiune recipiată, aşa şi acum, când s’a întâmplat uniunea Ardealului cu patria mumă, îşi esprimă cu conştiinţă patriotică acăstă dorinţă îndreptăţită şi totodată echitabilă, temendu-se, nu fără motiv, că precum înainte de uniune, aşa şi după uniune poate să fie silită să sufere ştirbire într’un mod oare-care în drepturile sale cetăţeneşti, care în­grijorare, ca să refac celelalte, se ba­­seza pe vătămarea isvorîtâ din detra­­gerea concesiunii cuprinse în art. de lege 60 din 1791, în urma căreia re­­-J­igiunea gr. or. neunită a fost în Ar­deal până la 1841 numai tolerată, car’ credincioșii acesteia nu numai la ordi­nul guvernului și al cancelariei aulice, ci nici la prea înalta poruncă a Maj. Sale nu au fost primiţi în oficii la mu­nicipalităţi, aducăndu-se ca scusă, că naţiunea română şi eclesia neunită non est recepta. Merită recunoştinţă în timpul din urmă Escilenţia Sa guvernatorul reg. contele Teleki József, căci în urma dis­­posiţiunilor sale energice şi cosmopolite, au început să fie primiţi de scriitori la guvern şi rromâni neuniţi. Aceeaşi îngrijorare primeşte intră­­ment în inima Românilor şi în urma modului cum s’a făcut uniunea, ceea­ ce apare evident şi din art. I. de lege al Ardealului din anul 1848, fiind­că le­gea acesta despre uniune e lipsită de cerinţele timpului şi de ale geniului acestuia; şi că acesta îi lipseşte, e do­vedit cu adresa dietei, prin care legea e trimisă spre aprobare, în care adresă se spune, că uniunea e făcută în numele naţiunii magiare, sase şi săcuieşti, care despre două terţialităţi ale poporaţiunii Ardealului nu se face nici pomenire, şi astfel uniunea s'a făcut prin naţiunile privilegiate prin legile de până acuma, care nu în numele poporului; şi că ea nu din partea corporaţiunilor privile­giate, ci din partea totalităţii Ardealu­lui trebuia să se facă, o dovedeşte fap­tul, că dieta ungară din trecut, care a făcut propunere pentru uniune, a pă­şit pe plan ca dietă declarată şi recu­noscută de compusă din representanţii poporului, şi ca atare a provocat Ar­dealul la uniune, şi în calitatea aceasta legea despre uniune se provoca la Ar­dealul întreg, nu numai la cele trei naţiuni privilegiate, ceea­ ce se opune scopului şi principiului. Legea uniunii prin urmare nu conţine pretensiunile poporului şi nu le represintă, şi că nu le represintă dovedeşte şi mai clar art. de lege IX din 1848 al Ardealului, care vorbeşte despre egalitatea religionară, — pentru­­că dacă uniunea ar fi dat tot aceea ce cere spiritul democratic al secolului, de ce mai trebuia acest art. de lege IX? De bună seam­a pentru aceea, pentru­ câ legea despre uniune represintă numai corporaţiunile privilegiate. S ar putea face obiecţionarea, că acum legea despre uniune şi art. IX de lege au umplut tot golul. Dar, toc­mai nu e aşa, şi anume, fiind­că în­­flacăratul cetăţean al patriei ungare şi ministru al ţerii, Kossuth Lajos, a de­clarat în decursul dietei actuale, că dieta Ardealului nu avea de­cât să de­creteze uniunea, perfecta uniune, care nu să mai aducă legi; şi de părerea aceasta a fost şi corpul legiuitor. Şi nu e în fine aşa, fiind­că uniunea, pre­supunând perfecta egalitate, legea vo­tată nu numai că nu a dat viaţa ace­stei egalităţi, ci a menţinut până

Next