Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-01-04 / nr. 1

2 Un bun dintre cele mai preţiose pentru popoarele dornice de viaţă este astăzi cultura, luminarea minţii. Pentru ca astăzi tăria popoarelor nu mai reşede în numărul şi puterea braţelor, ci în forţele intelectuale. Nu cu pumnul, ci cu mintea se bat astăzi popoarele! Pentru ca un popor să poată ajunge la bine pe terenul cultural, nu e destul să se indice calea, ci factorii de cari dispune poporul trebue să între toţi în acţiune pentru a îndrepta de fapt poporul pe calea ce duce la bine. Natural, că la poporul nostru singurii factori asupra cărora poate să cadă acestă sarcină sunt preoţii şi înveţitorii, sfătuitorii şi conducătorii naturali ai poporului român, cari îi cunosc toate durerile, toate însuşirile şi inclinaţiunile, bune şi rele. Când s’a gândit deci Şaguna la înfiinţarea acestui ziariu, s’a gândit întâiu de toate la scumpul său popor român, apoi la luminătorii acestuia, la abrecţi şi învățători, pe seama cărora a înfiinat ziariul, în scopul, ca centrul archidiecesei să ţină strânsă legătură cu ei prin acest organ de publicitate, şi ca toate învățăturile pe cari ei le vor putea scoate din coloanele sale, să le dee mai departe poporului de rând, şi se pună astfel basele culturei în sânul poporului, ţinut atât amar de vreme în întunerec. Pentru luminarea poporului, prin preoţi şi învăţători, a fost înfiinţat deci acest ziariu. Pentru îndreptarea poporului pe calea care duce la bine ! Căci ce-i folosesc poporului toate legile bune şi frumoase, toate instituţiunile lăudabile de stat, dacă nimeni nu i-le comunică, nu i le esplică şi nu-l face atent asupra favorurilor ce le poate scoate din ele? Ce-i folosesc poporului drepturile cetăţeneşti, pe cari le are în stat constituţional, dacă nimeni nu-i spune şi nu-l instruiază cum are să se folosască de ele ? ? Şi fiindcă dintru început ziariul nostru în scopul acesta a fost înfiinţaţi în scopul de a putea fi comunicată cultura naţională poporului nostru de rând prin preoţii şi învăţătorii sei, acestora le incumbă datorinţa de a sta toţi grupaţi în jurul acestei foi, acordându-i tot sprijinul posibil, pentru ca cu puteri unite, cei de astăzi şi cei de mâne, să poată continua opera antecesorilor: îndrumarea poporului român din patria aceasta pe calea care duce la bine şi fericire, pe calea indicată nouă de nemuritoriul Şaguna Cei ce stau aproape de popor şi au influenţă nemijlocită asupra poporului, lucrăză deci conform intenţiunilor nobile ale lui Şaguna când caută să stee aproape şi de ziariul nostru, pentru ca să potă face pe mijlocitorii şi propagatorii ideilor cuprinse în colonele sale, spre înflorirea neamului şi spre ajungerea la bine şi fericire a poporului nostru. Era de ce deci vrednicii următori ai lui Şaguna în scaunul archieresc, n’au întrelăsat la nici o ocasiune a atrage atenţiunea preoţilor şi învăţătorilor asupra acestei datorinţe a lor, — datorinţa de a fi respânditori ai culturei naţionale printre diferitele pături de popor. Şi dacă lucrul acesta lăudabil toţi var împlini cu conştienţiositate, întemeietoriul ziariului nostru, marele Şaguna, satisfacţie şi mulţămire nespusă ar simţi, acolo unde se află acum, în sânul drepţilor, pentru că ar vedea că preoţii şi învăţătorii noştri vrednici sunt de îngrijirea pe care El li-a dat-o, câtă vreme se afla în viaţă. Programul. N’am găsit urme scrise despre planul ce şi l-a făcut Andreiu baron de Şaguna, cu privire la editarea ziariului nostru, dar’ sunt convins că şi în chestia aceasta, ca în toate chestiile de interes public, Şaguna a procedat după un anumit plan pe care şi l-a stabilit şi precisat bine înainte, şi pe care l-a trecut şi pe hârtie. Cum însă prin actele şi prin scrisorile rămase în urma marelui întemeetoriu al ziariului nostru multe mâni au umblat, chiămate şi nechiămate, se pare că ceea ce am căutat şi n’am aflat, s'a perdut, ori apoi e bine păstrat, în bune mâni. Tot ce am putut găsi este avisul, că ziariul va apără negreşit cu începerea anului 1853, cu programul stabilit astfel: „Plini de bucurie ne grăbim a face cunoscut, că gazeta nostră va eşi la lumină cu începutul lunei lui ianuarie 1853, sub numire de „ Telegraful Roman“. Tendenţa acestei gazete va fi : a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerciu şi literatură, idei şi cunoştinţe practice, potrivite cu timpul, şi amăsurate trebuinţelor lui, a ’i învăţa să-şi cunoscă posiţiunea şi drepturile ce ’i sunt asigurate în stat, a ’i lumina asupra intereselor, caritare în viaţa privată şi publică a lui, a-i mişca activitatea puterilor cisice şi morale, a da direcţiune spiritului lui către tot ce contribue la înaintarea şi desvoltarea sa, şi a-l convinge, că numai prin îmbunătăţirea stării sale materiale şi morale poate ajunge la cultură şi fericire. Acestă tendenţă, pe care Stelegraful Roman“ nu o va perde niciodată din vedere, va sta în cea mai strînsă legătură şi armonie cu principiile cele nestrămutate ale monarchiei, cu aşezămintele ei fundamentale cu paza cea sfântă a dreptului din lăuntru şi din afară, cu ţinerea cea strînsă a ordinei, cu respectul religiosităţii şi al moralităţii şi cu temeiul liberei desvoltări, de care se bucură toate popoarele din stat. Intră marginile acestor momente mari şi însemnătore, pe cari să razimă singuranţa şi tăria monarchiei, şi fericirea publică şi privată a popoarelor, cari se află sub scutul legilor ei. „Telegraful Roman“ se va mişca liber în drumul ce şi-a însemnat spre a ajunge la scopul ce şi l-a propus, „ de a înveţa şi a folosi pe poporul român“. Cu acest program a fost adus la viaţă ziariul nostru, şi programul acesta îl profeseaza el şi astăzi. A învâţat poporul şi a fi de folos poporului, dându-i învăţături potrivite cu timpul şi a măsurat trebuinţelor sale, şi respectând aşezămintele fundamentale ale statului! Tendenţa n’a fost perdută deci niciodată din vedere, întocmai cum se spune în program. Primii redactori. Primul redactor al ziariului nostru a fost Aron Florian, om cu multă învăţătură şi cu vaste cunoştinţe. Şaguna îl adusese acasă din Ţara românăscă, pentru a-l pune în fruntea foii. N’a stat însă mult în redacţia „ Telegrafului Român“, pentru că numai primii opt numeri ai ziariului au apărut sub conştienţiasa sa conducere, de la care s-a retras apoi în urma numirii sale din partea ministrului de justiţie de „conredactor la buletinul legilor imperiului din Viena“. A publicat în aceşti opt numeri interesanţi articoli despre „telegraf“ despre „gazetă“, apoi despre „agricultură“, şi un frumos tractat despre „ Ce s’a scris şi tipărit pănă acuma pentru poporul român, şi cum s’a scris şi s’a tipărit?“ Ca probă de stil, dăm din acest din urmă articol pasagere acestea : „Unul din mijloacele cele mai potrivite, care înlesneşte, uşurăză şi grăbeşte cultura unui popor, este fără îndoială învăţătura lui prin scrieri şi prin tipariu. Nu e popor, în lumea veche sau în cea nouă, care să se fi putut ridica la o stare înaltă de cultură, fără a fi cunoscut în vechime întrebuinţarea scrierii, şi in timpuri mai dinceci şi a tipariului. Aceste măestrii cereşti au pironit spiritul omenesc şi toate productele lui, şi aflările, ideile şi cunoştinţele, strîngăndu-le în literatură, le-a făcut proprietate sigură a omenireei“ . .. Trecând apoi la adevărata temă, periitoriul spune următoarele adevăruri, cari la mulţi dintre cei ce astăzi purta condeiul încă se potrivesc de minune: „Au fost şi sunt forte mulţi scriitori români, învăţaţi şi erudiţi, dar forte puţini au scris şi scriu bine. Zicerile şi espresiunile ce le întrebuinţeză sunt româneşti, însă sintaxa, construcţiunea şi stilul sunt cu totul străine. Aceşti scriitori n’au fost norociţi de a studia limba română din gramatica ei, din cărţile cele bune ce s’au scris întrînsa. Neavănd Românii şcole înalte, ei au învăţat ştiinţele în limbi străine, cum am zice: în limba latină, germană sau magiară. Limbile acestea pot să fie avute în ziceri şi espresiuni; dar’ sintaxa lor este întorsă, construcţiunea e periodică şi stilul nu e nici de cum natural. Nimica nu e mai uşor, de cât ca scriitorii aceia, cari n’au studiat limba română, să fie traşi de exemplul limbilor pe cari le-au învăţat, şi când scriu româneşte, se întrebuinţeze stilul latin, german sau magiar. . . Dar’ limba română n’are nici o afinitate cu limba germană sau magiară, şi acela care, când scrie româneşte, imităză stiluri acelor limbi, strică limba românescă“ ... După retragerea lui Aron Florian, sarcina de redactor responsabil al ziariului acestuia abetiut, asupra învăţatului fiu al Banatului Dr. Paul Vasici, medic şi scriitoriu cu bună reputaţiune. Dr. Paul Vasici a condus fota până la 28 April 1856, când a anunţat în numărul 33 al „ Telegrafului Român“, că postul pe care -l ocupă ca inspector de şcoli e încopciat cu multe călătorii, cari îi fac imposibilă purtarea mai departe a sarcinei de redactor al foii, prin urmare o depune, mulţămind publicului pentru încrederea şi bunăvoinţa arătată în decursul celor trei ani, cât a stat în fruntea foii. Declară însă, că se retrage numai de la conducere, de la redactare, nu insă şi de la colaborare, pentru-că ’şi va ţină de onoare „să conlucre şi mai departe la acest solid jurnal“. Câtă vreme a condus fata, Dr. Vasici a tratat în coloanele ei multe teme folositoare din domeniul ştiinţei, cu eo.flpfU.f nt.n pe care_o avea, căci era om de ştiinţă, o împrejurare, care a făcut, ca mai târziu Academia Lromână din Bucureşti, apreciind activitatea sa literară, să-l alăgă membru ordinar al acestei înalte corporaţiuni culturaleliterare a poporului român de pretututindenea. A introdus şi „Filetonul“ în corpul foii, în care cetitorii primeau lectură uşoiră şi plăcută, şi se ocupa în mod sistematic şi cu politica, parte espunându-şi părerile proprii, parte reproducând şi comentând părerile ziarelor mari europene, asupra chestiilor politice aflaterela ordinea zilei. Tema sa de predilecţiune era însă educaţia, pentru că deşi medic de profesiune, era, cum se zice, acasă şi pe terenul acesta, din care motiv a şi fost numit inspector de şcolle pentru şcoalele naţionale gr. ort. române din Ardeal. Ca probă de stil de pe vremea aceea, reproducem din articolul „Situaţia de azi“, apărut în Nrul 42 din anul 1854, următoarele părţi: „Timpul în care trăim noi azi în Europa sămănă cu năduful ce domneşte vara la apropierea unei vremi grele. Audim tunetul din depărtare şi din când în când vedem schinteind şi fulgerul crucişat. Nori groşi se adună din toate părţile, şi din mersul lor se cunoşte învederat, că de descărcat se vor descărca ei undeva, însă aduce-vor binecuvântare şi dar ceresc, ori grindină, furtună şi descărcare de trăsnet, acesta nu este în stare nimenea a o spune. Destul că viitoriul este confus şi turbure, şi toate semnele presupun, că şirul evenimentelor celor mult cumpenitoare va fi lung, va ţină îndelungat. Pănă acum a şi început a se lăţi ca un fulger părerea, mai ales întră cei ce prevăd lucrul, cum că anul acesta va fi numai începutul dramei ce cercă a se desfăşura; în acesta se vor face numai pregătiri pentru anii viitori, în cari va ave a se decide causa resăritănă pentru timp mai îndelungat“ .... Dr. Petru Vasici a decedat în Timişoră, unde şi-a petrecut zilele din urmă ale vieţii. Redactori interimari. Era greu să se găsască în acele zile şi de altcum lipsite de oameni cu vocațiune pentru cariera gazetarească, omul care se poate înlocui pe Aron Florian și pe Dr. Paul Vasici, primii redactori ai ziariului nostru. Dar, cum fără redactor „Telegraful Român“ nu putea rămâne, alegerea a căzut pe tinărul Ioan Badila, care a primit conducerea foii în mod interimar, anunţându-şi intrarea în redacţia foii prin următoarele site, publicate în numărul 34 din 1856 al „Telegrafului Român“, în primul număr apărut sub signatura sa : „După ce împrejurările şi starea lucrurilor de faţă aduseră o schimbare în redacţia acestui jurnal, şi după ce acea sarcină, pe cât de grea, pe atât de ponderosă, deveni asupră-mi, — mă simt îndatorat a aduce la cunoştinţa onoratului public cetitoriu, că prin acesta împrejurare foia nostră nu va suferi nici o schimbare în privinţa formei şi a cuprinsului, precum nici în privinţa scopului ei. Ca jurnal politic, industrial şi literar, şi ca organ al poporului nostru, „ telegraful Român“ va rămână şi pe viitoriu, ca şi până acuma, credincios misiei sale, şi adecă, având totdeuna înaintea ochilor interesele statului, se va strădui a îndestuli pe publicul cetitoriu, împărtăşind ştirile cele mai noue şi mai proaspete, despre cele mai interesante întâmplări ce vin înainte în viaţa de toate zilele, în deosebitele părţi ale lumii, şi întru feliuritele popoare, precum şi învăţăturile şi poveţele ce le va vede a fi mai potrivite cu starea şi împrejurările în cari se află poporul nostru, şi mai corespunlătoare scopului ce şi-a propus de la început, care este: descoperirea mijloacelor pentru înflorirea binelui bisericesc, pentru înaintarea şi prosperarea intereselor şcolare şi industriale, cu un cuvânt, pentru îmbunătăţirea stării materiale şi morale a poporului nostru. Jurnalul nu-şi va lua refugiul la lumea înalt sburatorelor fantasii, nu se va opinti cu zugrăvirea munţilor de aur, nu va cutriera lefreanele limbilor străine, spre a culege cuvinte pentru înfrumseţarea esprimării ideilor şi a cugetelor, sau pentru descrierea lucrurilor şi a întâmplărilor de toate zilele. Deşi îi este prea bine cunoscut, că toate acestea află mai lesne loc în inimile unora, cărora Iţa place prea mult a-şi petrece în lumea închipuirilor, a sbura pe aripile vînturilor, spre a-şi desfăta ochii privind munţii de aur, cari se zugrăvesc din partea unora cu astfel de colori vii şi strâlucitore, încât se par a fi dinaintea ochilor: jurnalul nostru nu va păşi niciodată peste hotarele ce şi le-a pus de a fi bipon pentru învăţătura poporului nostru, după starea în care se află el. Pe cât îi va fi cu putinţă redactorul se va mărgini pe lângă cuvintele ce le află în gura poporului, păzind cu cea mai mare scumpătate curăţenia limbii, pe lângă împărtăşirea lucrurilor practice, a căror realizare o fieşte căruia cu putinţă. Va întrebuinţa ziceri clare şi lesne de înţeles, ştiind aceea, că mai mult folosesc cinci cuvinte grăite în limba cunoscută şi lesne de înţeles, decât zece mii în limbă străină.“ Acest program al noului redactor servesc, totodată drept probă de stilul folosit în scurta sa activitate, pe care si-a intrerupt-o cu finea anului 1857, luându-şi ramas bun de la public prin urmatoarele site : „Subscrisul mulţămind onoratului public cetitoriu pentru încrederea ce i-a arătat până acuma, face cunoscut, că numele lui în viitoriu nu va mai figura ca redactor al acestui jurnal. Sibiiu, 11 Decembre 1857, Ioan Bădilă. Locul i l-a luat imediat Visarion Roman, pedagog cu bun nume pe acele vremuri, mai târziu fruntaş naţional şi director esecutiv al institutului de credit şi economii din Sibiiu „Albina“, însă şi el numai în mod provisoriu. Schimbarea aceasta întâmplată în redacţia ,,Telegrafului Roman“, editura fetei a adus-o la cunoştinţa publicului cetitoriu român prin urmatoarele site: TELEGRAFUL ROMAN