Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)
1908-07-24 / nr. 81
Nr. 81 Sibiiu, Joi 24 Iulie (6 August)1908. Anul LVL TELEGRAFUL ROMAN. Apare Martici, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. INSERȚIUNILE. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fili rândul cu litere garmond. La Șimleul Sibiiu. 5 August n. înainte cu treizeci de ani „Asociațiunea“ noastră, înființată pentru sprijinirea literaturei române și lățirea culturei între păturile largi ale poporului român din statul ungar, și-a ținut adunarea generală anuală în Șimleu și a fost una din cele mai frumoase sărbători culturale ale „Asociațiunei“ adunarea generală ținută acolo. In anul acesta „Asociațiunea“ își ține de nou în Șimleu adunarea generală anuală, în zilele cele mai apropiate, Vineri, Sâmbătă și Duminecă, și după pregătirile făcute din partea celor de la fața locului, din partea fraților noștri din comitatul Sălajului, putem conclude, că are să fie iarăși una din cele mai succese adunări generale ale „ Asociațiunei“. Se va aranja o expoziție etnografică, se va dă o reprezentațiune teatrală cu o piesă originală al cărei sunet e luat din viața poporului nostru, va fi petrecere poporală, se va împărți o monografie a comitatului Sălaj, etc. etc. tot lucruri, cari celor ce vor luă parte la ele au să le remână imprimate în minte și în inimă multă vreme. Dorim deci, ca cât mai mulți din fiii neamului nostru să se împărtășească de aceste impresiuni plăcute ce le vor duce cu dânșii de la Șimleu, dorim, ca cât mai mulți se participe la adunarea generală a „Asociațiunei“ noastre și la serbările ce se vor aranja în Șimleu din prilejul acesta. Să se adune mulți la Șimleu, inteligenți și popor, pentru că în numele culturei se întrunesc acolo, în numele culturei, care pentru fiecare popor, mic ori mare, bogat ori sărac, numai una poate se fie, cea făcută și primită in limba sa. Se meargă cât de mulți la Șimleu, unde sunt așteptați cu brațele deschise din partea fraților noștri din acele părți de țară, pentru că la zile de bucunie merg. Merg se vadă cu ochii și să se convingă, că nici prin părțile acelea de țară dela marginea românismului poporul nu s’a înstrăinat de limba sa, de legea sa și de datinile sale, moștenite de la părinți și de la strămoși. Și merg să vadă locurile, pe cari au trăit și unde sunt îngropați unii dintre cei mai buni de ai noștri din trecut, cari cu mintea și cu energia lor au dat direcțiune nouă sorții poporului românesc din această țară. Se meargă cât de mulți la Șimleu, pentru că nu merg se manifesteze ori să demonstreze, ci merg să-și strângă legăturile de frățietate și se chibzuiască toți împreună, cum s’ar putea ridică mai ușor palatul la care se lucră de multă vreme, palatul culturei naționale române, acest izvor de viață nouă pentru poporul român din patria aceasta. Nu vrem învingere asupra nimănui, pentru că nu purtăm războiu cu nime, precum nici ură și dușmănie nu avem față de nime, ci vrem se ne promovăm cultura, pentru că conștiența națională ne obligă să ne împlinim aceasta datorință față de limba noastră, care ne-a conservat ca popor în cursul veacurilor celor lungi și pline de primejdii. Lumină, cultură voim, pentru noi și pentru poporul nostru de rând, și în numele luminei și al culturei ne întrunim anul acesta în Șimleu. Fie deci rodnică și de astădată și binefăcătoare munca pe care o vor săvârși cei întruniți în numele culturei românești în Șimleu, și binecuvântarea cerească să se reverse asupra înaltei noastre instituțiuni culturale, sub steagul căreia se ține adunarea dela Șimleu. La chestiunea palelor noastre confesionale. In zilele acestea se împlinește anul de când noaua lege școlară a întrat în viață. Experiența unui an justifică pe deplin fierberea produsă de aceasta lege în credincioșii bisericei noastre. Concepția de duplicitate a acestei legi, dispozițiile ei nehotărâte, multele intrări și ieșiri ascunse, intenția nemărturisită a legislatorului, toate aceste rezerve, cari n’ar trebui să aibă loc într’o lege pozitivă, au determinat corporațiunile noastre bisericești, de jos, pănă sus, a se ocupa serios cu chestiunea de existență a școalelor poporale confesionale. Puterea de viață a bisericii noastre, acel duh dumnezeesc, care veacuri de-a rândul a luminat și condus destinele acestei biserici, din biruință în biruință, și de astădată s’a pogorât peste credincioșii săi, cari cu însuflețire s’au declarat pentru susținerea școalelor confesionale, jertfind din sărăcie, dar luptând din răsputeri. Așa a fost totdeauna, și nu putea fi altcum nici în cazul de față. Prin jertfe neînsemnate ne-am consfințit dreptul de existență, prin muncă ne-am întărit, prin ținerea în fermentațiune continuă a sufletului din biserica vie, ne-am deosebit de alții, cari să dosesc și așteaptă câștiguri din pierderile noastre. Moartea acestor luptători din pândă e hotărâtă: dispreț în viață, blăstăm după moarte. Spiritul bisericii noastre nu suferă lâncezirea organelor sale, de aceea îndeamnă mereu, prin luptă la viață! Școala poporală e piatra din unghiu a vieții noastre naționale. Era natural deci, ca într’o chestiune atât de însemnată pentru viitorul neamului nostru, toți factorii decizători să-și spună cuvântul. Lupta purtată de factorii bisericești, de reprezentanții poporului român și de presa română, pentru a împiedecă întruparea legală a proiectului de lege ilegal, va forma cu siguranță o frumoasă pagină în istoria luptelor noastre de conservare națională. Proiectul însă a devenit lege și noi ca oameni, cari respectăm ordinea de drept într’un stat, avem datorința, ca în cadrul dispozițiilor din lege, să căutăm puncte de razim pentru ocrotirea intereselor noastre bisericești naționale. In „Statutul organic“, legea fundamentală a bisericei noastre, i s’a asigurat guvernului politic dreptul de supremă inspecțiune, un drept elastic, ale cărui limite nu se pot precis determină, iar prin clauzura maiestatică de aprobare a acestui statut, dreptul legislativei în ale instrucțiunei publice s’a susținut întru toate nealterat. Ca să zică, în afaceri școlare forului legislativ i s’a dat mână liberă, iar bisericei noastre dreptul și datorința, ca în cadrul autonomiei sale, să se acomodeze dispozițiilor legale, ce se vor aduce în cursul vremii. Principiile cu colorit liberal, de cari au fost conduși creatorii articolului de lege XXXVIII din 1868 s’au schimbat în defavorul nostru și astfel succesive au urmat art. de lege XXXII din 1875, art. de lege XXVIII din 1876, art. de lege XVIII din 1879, art. de lege XXVI din 1893 și pe urmă art. XXVII din 1907. Sub masca principiului just și uman, deci acceptabil în formă, de a îmbunătăți soartea vitregă a învățătorilor poporali, s-a îngreunat situația susținătorilor de școale confesionale, iar munificența guvernului a trebuit răsplătită cu intensitatea de propunere a limbei maghiare, cu acordarea unor drepturi la denumirea și cu altele la disciplinarea învățătorilor confesionali. Biserica noastră credincioasă tradițiilor a căutat să salveze moștenirea rămasă și pe câtă vreme i s’a dat prin lege dreptul de a fixa însăși limba de propunere în școalele sale, chiar și în forma surghiunită de acum, n’a adzis de dreptul susținerii acelora. Și cine ar cuteză să afirme, că în comparație cu starea școalelor noastre de acum cincizeci de ani, n’am dat înainte? Dacă dela primul atac ne dădeam legați fedeleș, pănă azi ne cuprindea o amorțeală buimacă, orice sentiment de repulziune ni s’ar fi tocit și biserica vie ar fi devenit o formă fără cuprins, un trup fără suflet. Nici una însă din legile de pănă acum n’a tăiat așa de adânc în autonomia susținătorilor de școale ca art. de lege XXVII, din 1907, — va zice cetitorul nedumerit!! Adevărat ! Iată și pentru ce: Prin disposițiile-lui 19 se cere, ca într'o școală confesională, ori beneficiază de ajutor de stat, ori nu, limba maghiară trebue propusă în așa măsură, ca un elev după patru ani de școală să fie în stare a vorbi fluent și a scrie corect în limba maghiară. Prin §-ul 17 din lege să dispune, ca pe lângă semnele externe, instrucțiunea din orice școală confesională are să fie predominată de spiritul patriotic, în sens modern. Dreptul de constatare s’a dat în mod arbitrar organelor de control ale statului și orice abatere de la aceste disposiții formează delictul normal în §-ul 22, ținută contrară intereselor statului, și guvernul pe baza lui 24 are dreptul să disciplineze pe un astfel de învățător fără conlucrarea forului disciplinar competent și fără considerare la împrejurarea, că respectiva comună are ajutor de stat, sau ba. Alegerea unui învățător astfel timbrat, guvernul are dreptul să n’o încuviințeze, pe unul aflător în funcțiune îl poate delătura, iar comunei bisericești îi confiscă dreptul de a mai susținea pe viitor școală confesională. Intenționat am spicuit părțile cu ascuțișul cel mai periculos, ca să se vadă, că forurile bisericești au studiat chestiunea și dacă cu toate aceste, au decretat susținerea școalelor confesionale, au avut puternice motive. In conglesuire cu hotărârile luate, forurile în a căror competință cade esecutarea acelora, au dat îndrumările de lipsă, și munca de salvare face să vibreze întreg organismul bisericei noastre. Organele noastre de publicitate, între cari la locul prin „Tribuna“ din Arad, publică notițe elogioase la adresa acelor comune bisericești, cari cu încordarea puterilor materiale au asigurat din al lor competințele învățătorești impuse de lege, fără a-și da seama, că asigurarea competințelor învățătorești încă nu înseamnă salvarea respectivei școale. Ne-a surprins însă neplăcut faptul, că acelaș organ de publicitate acum — dupa ce forurile competente au decis susținerea școalelor, vine și din nou pune în discuție întrebarea „a fi, sau a nu fi“ a școalelor confesionale și cu provocare la numele unor bărbați cu trecere în tabăra noastră, cum e Dr. Liviu Leményi,*) din Sibiiu și Vasile Goldiș din Arad, militează pentru abandonarea școalelor confesionale. Dl V. Grojdiș e secretarul consistorului din Arad și abstrăgând deja frumoasele cuvântări rostite în parlament contra proiectului acum lege, ca membru în corporațiunile noastre bisericești — după cât știm noi, a fost pentru susținerea școalelor confesionale. La tot cașul deci am dori să știm — așa numai în treacăt, — că implicarea numelui dsale în discuția provocată de „Tribuna“ s’a făcut cu știrea și învoirea dsale, ori ba? Oricum va fi, destul că părerile unor bărbați de greutatea celor pomeniți aci, poate să zăpăcească și mai mult lumea românească, care și de altcum nu e deplin lămurită asupra chestiunei, care ne preocupă. Voia încercă deci în cele următoare să fixez motivele, cari au determinat corporațiunile bisericești, ca în buzul tuturor disposițiilor ostile din lege să se declare pentru susținerea școalelor cu caracter confesional. Și dacă dintre cei nedumeriți, numai o parte va ajunge a mărturisi credință noastră, vom avea mângâierea, ce ți-o dă împlinirea datorinței. După litera §lui 18 din lege, susținătorilor de școale confesionale li se dă în mod categoric dreptul. *) Nu știm, că dl Leményi să fi militat în publicitate pentru abandonarea școalelor confesionale. A scris însă dl advocat Dr. Eugen Leményi din Brașov o serie de articole în acest sens. Poate de aici, confusia,