Telegraful Român, 1931 (Anul 79, nr. 1-93)

1931-01-01 / nr. 1-2

2 Idealul şi visarea sânt concurate de scopurile meschine ale acelora care trăesc o viaţă de calcul material. Tot ce este sfinţit prin rugăciunea muncii şi lumina gândului curat, nu mai prezintă valoare în faţa acestor falşi interpreţi ai vieţii, pe cari finea norocului i a ridicat în ranguri nementate. Ni s’a tocit simţul pentru valoarea competenţii şi a adormit în lume glasul buneicuviinţe... Noaptea îşi deapănă clipele târzii. Cerul este o mare de senin. Stele sclipesc tremurător în depărtări azure, ca nişte vise ce se înfiripă în inimi curate. Luna desrobită din stratul norilor de gheaţă asvârle o lumină calmă peste casele ce dorm tihnite. O linişte de mormânt domneşte în altarul universului. In tăcerea aceasta sfântă, gânditor la cele ce au fost şi sânt, cu sfletul plin de iubirea Ta, Doamne, în genunchi smerit la icoană şi rugăciune curată îţi ridic Ţie: Dă, Doamne, ca zilele anului ce vine, să fie pline de mai multă lumină, pace şi rodire întru cele de folos. Iadreptează inimile şi cugetele noastre pe calea binelui şi adevărului. «Inimă curată zideşte întru noi şi duh drept înnoieşte înlăuntrul fiinţei noastre. Intăreşte ne, Doamne, in virtute, ca să putem face voia Ta, încununând osârdiile noastre cu laurii isbânzilor apostolice, livredniceşte-ne de multă iubire, căci numai iubindu-ne vom arăta că sântem fiii Tăi şi vom putea săvârşi dreptatea în mjlocul semenilor noştri. Ajută ne, Doamne, să ne putem apropia de icoana sfinţeniei Tale, spre ne inspira şi entuziasma, în lucrul cel bun al mântuirii obşteşti, numindu-ne cu adevărat vrednici lucrători în via pe care a sădit o dreapta Ta... Pr. Constantin Zoltan. — Un mare patriot. — Omagiul corpurilor legiuitoare. — înmormântarea. — Parastas în Sibiu. — Odată cu Vitilă Brătianu, mort în ziua de 22 Decemvrie 1930, s’a stâns unul dintre marii patrioţi români, cari au avut rol covârşitor în viaţa publică a României vechi şi a României moderne. Vintilă Brătianu era, înainte de toate, un dârz iubitor alţării sale. Patriotismul său înflăcărat este recunoscut astăzi pe faţă şi de cei ce combăteau cu înverşunare ideile şi politica lui. Atât pe vremea răsboiului unităţii naţionale, cât şi în vremea organizării de după răsboi, a desfăşurat o activitate întinsă şi neobostă pentru promovarea intereselor mari ale statului. O fi al datoriei, de onestitate desăvârşită, avea neclintită încredere în forţele de viaţă ale neamului. Sănătos optimism vădeşte concepţia lui Vintilă Brătianu : «Prin noi înşine», cuvinte pe care unii din adversarii săi le tălmăceau în mod greşit. Partidul naţional liberal, al cărui şef a fost, şi ţara întreagă, pentru care a muncit totdeauna în modul cel mai desinteresat, se închină cu recunoştinţă şi veneraţie în faţa memoriei marelui patriot Vintilă Brătianu. Domnul să odihnească între aleşii Săi!* Senatul şi camera, în şedinţelelor din 23 Dec., au adus omagii ilustrului defunct. In numele sfintei noastre biserici, I. P. S. Si patriarhul Miron a spus următoarele: Biserica ortodoxă română — şi, cred, împreună cu ea, şi toate celelalte culte din junta noastră ţară, se asociază, cu sentimente de adâncă jale, la doliul care a cuprins neamul şi ţara în urma neaşteptatei şi subitei morţi a unuia dintre cei mai distinşi fii ai ţării. Vintilă Brătianu este descendent al acelei familii istorice a ţării noastre, care are partea leului din succesele sale, la care ţara şi neamul a ajuns în ultimul timp al istorei sale moderne. Privesc moartea lui nu numai ca a unui distins fiu al ţării şi neamului, ci ca a unui mucenic al muncii încordate şi desinteresate pentru binele obştesc al ţării şi neamului său, căruia cu tot devotamentul şi cu toată încrederea trupească şi sufletească, i-a pus în serviciu tot ce a avut în fiinţa sa. Deci, Vintilă Brătianu trebue prezentat, mai ales tinerimii noastre, ca o pildă vie de supremă jertfă, pe care trebue să o ducem toţi pentru binele ţării şi al neamului. Biserica noastră cu adâncă jale, îl petrece pe ultimele căi ale acestei vieţi pământene, şi binecuvântarea acestei biserici îl va însoţi şi dincolo de mormânt, rugând pe bunul Dumnezeu să-l aşeze în ceata celor drepţi şi în ceata celor mai cinstiţi fii pe care ţara şi neamul i-a avut până astăzi. • Rămăşiţele pământeşti ale vrednicului defunct, căruia i s’au făcut funeralii naţionale, au fost aşezate, în 27 Dec. 1930, în cripta dela Florica, alături de Ion C. Brătianu tatăl său şi Ion I. G Brătianu fratele său mai mare. Serviciul divin a fost celebrat de I. P. S. Patriarh Miron, înconjurat de P. S. episcop Ghenadie al Buzăului, P. S. episcop Nichita al Argeşului, P. S. arhiereu Ciossu, arhimandritul Filaret Jocu, şi un sobor de pin din eparhia Argeşului. Răspunsurile au foste corul seminarul din Cur de Argeş. După oficierea serviciul divin, P. S. episcop Nichita al Argeşului a făcut elogiul personalităţii lui Vintilă Brătianu, arătând, că în timp ce ţara pierde un ilustru bărbat de stat, biserica ortodoxă pierde un fiu ilit al ei, un bun creştin, ale cărui însuşiri au făcut fala neamului nostru. Vintilă Brătianu era membru al adunării eparhiale a Argeşului şi al congresului naţional bisericesc. Istoria îl va aşeza în rândul marilor patrioţi. Toată viaţa şi a închinat-o binelui neamului său. S’au mai rostit cuvântări: numele guvernului, al parlamentului, al armatei ş. a. Dupăaceasta sicriul a fost coborât și criptă între salvele de tun și arme ale trupei care a dat onorurile. * Din durerosul prilej al trecerii la cele eterne al marelui bărbat de stat care a fost Vintilă Bătianu, în 27 Decemvrie ziua înmormântării, în mai multe biserici din capitală precum şi din diferite oraşe ale ţării, s’au ridicat rugăciuni ferbinţi pentru odihna sufletului răposatului în Domnul. In Sibiu in ziua amintă, în biserica noastră Catedrală, după terminarea sfintei liturgii I. P. S. S. mitropolitul Nicolae înconjurat de preoţimea catedralei a oficiat un parastas solemn pentru odihna sufletului marelui dispărut. A asistat un număr mare de credincioşi, între cari am remarcat pe Dl General Ştefan Panaitescu, comandantul Corpului VII Armată, pe Dl N Mîrculescu Directorul Băncii Naţionale etc. Moartea lui Vintilă Brătianu la aniversările Naşterii Domnului, când cântau: Mirire lui Dumnezeu In cer, pe pământ pace, intre oameni bunăvoire. Gândiţi-vă numai: pot fi socotite ca mărire adusă lui Dumnezeu acele crunte prigoniri religioase pornite de creştei contra creştinului, acele siluiri a conştiinţelor, de pe urma cărora şi neamul nostru mai poartă încă un sufet şi pe corpuuni necicatrizate? Ori acele lungi risboaie religioase din timpul reforrmaţiunii, cui au stâns vieţi nenumărate şi au pârjolit ţări, distrugând munca tihnită a multor veacuri? Sau poate prin o stranie mistificare şi răsturnare a logicii omeneşti, s’ar putea numi slavă impm dă lui Dumnezeu acele celebre autodafeuri din evul mediu, aranjate de faimoasele tribunale religioase ale Inchiziţiei catolice, cari au lăsat posterităţi de atât lugubre am ntiri despre sutele de mii de oameni arşi pe rug din fanatism, din interese politice, ori chiar din lăcomie şi meschine răsbunări personale? Oarbă rătăcire ! Nebună desfigurare a voinţii dumnezeeşt! Socotiţi numai, nu sunt oare o frivolă desminţire a picii pe m prmânt şi a buneivoii între oameni, nenumăratele răsboae, acel nesfârşit şir de ucideri In massi, intre popoarele creştine, prezente in memoria noastră prin amintirea proaspătă a celui mai crunt dintre toate, al căror suport moral, sau mai corect imoral au fost: trufia omenească, pofta de stăpânire şi răpire, bituri* infrârgerii deaproapelui şi păcerea sadică la vederea sângerării lui? O, ce amară rătăcire ! O, ce trufaşe sfidare a voinţii dumnezeeşti! O, ce indrâsneaţă desminţire a cântării ingereşti! Şi doar ţi in acele timpuri se cânta la săbătoarea Naşterii Domnului, cu aceeaşi emoţiune, ca şi in zilele noastre: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, intre oameni bunivoire. Eu socotesc insă, că toate aceste dezastre sufleteşti, din care ideia de «creştin» cu drept cuvânt iese ruşinată de faptele creştinilor ca colec iviate, ca mulţime, nu s’ar fi petrecut cu atâta cinzime, ori poate nu s’ar fi prtrecut nicidecum, dară sensul cântării ingereşti: mărire lui Dumnezeu, pace pe pământ,buni voire între oameni, ar fi pătruns mai adânc in conştiinţa creştinului ca individ. Atunci această conştiinţă s’ar fi împotrivit pornirilor sălbatice ale mulţilor, făcându-le nevătămătoare. Sub acest raport, conştiinţa fiecăruia dintre noi este vrednică să i se faci o aspră cercetare, o necruţătoare anchetă, spre a se dovedi: câte aspiraţiuni înalte, câte îndemnuri generoase, câtă iubire de oameni, câtă credinţi, câtă nădejde, cât idealism cuprinde şi prin urmare ce temeiu se poate pune pe ea in construirea creştinismului zilelor noastre. Iichipuieşte ţi, iibite creştine, că ingerul Domnului, acel Inger luminat, care a vestit păstorilor marea bucurie a naşterii lui Hristos, in clipa aceasta se pogoară in interiorul tău şi ţi porunceşte să te examnezi şi să răspunzi franc: Cum stai cu contribuţia de alumre ce o datoreşti lui Dumnezeu, creatorului şi binefăcătorului tău, care te ţine? Nu cumva ai lăsat grija preamăririi Lui in seama îngerilor, esi tu ai lunecat cu totul, pierzându-te, in preamărirea celor din lume? Nu cumva, in această privinţă, bugetul tău sufletesc, in urma gospodăriei nesocotite, ca şi bugetul ţării, are goluri, are defecte considerabile, incât se simţeşte nevoia unor grele ispăşiri, spre a-1 aduce în echilbru? Vorba ta, cugetul tău de creştin drept, care mărturiseşti dragostea cură aproapele ca motiv al faptelor tale sociale, fapta ta insaşi, in ce măsură au contribuit, ca pacea lui Dumnezeu să prindă stăpânire asupra lumii? Inima ta n’are să-ţi reproşeze nimic, simţirea ta nu se tulburi, când Întrebarea ce vine de sus iţi strigă in ureche: ce-ai făcut tu, ca între cam să fie bunăvoire? Cugetul strâmtorat să dea răspuns sincer la aceste întrebări, ar rămânea mut şi impetrit de spaimă, contemplând uscăciunea, întunerecul şi prăpastia din suflet. Aceste clipe TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1-2