Telegraful Român, 1932 (Anul 80, nr. 1-83)

1932-01-01 / nr. 1-2

4 Criza Fantoma noului fenomen, apărut pe arena vieţii, înfioară de spaimă omenirea. Mâna ei loveşte şi sfărâmă idolii ce până ieri se răsfăţau în templu luxuriant, zidit de o lume împătimată de Viaţă. O viaţă de îmbuibare şi huzur... Realizările tehnice ale acestui secol, unde s’a irosit multă energie, încep a deveni lucruri de vechitură ce nu mai satisfac vrerile spirituale. Aceasta, pentrucă lumea, în goană după cuceriri materiale, a izolat viaţa însăşi de unitatea ei metafizică, a rupt contactul cu divinitatea. Astfel s’a înstăpânit sugestia, că omul este creeatorul vieţii sale. Viaţa sa este o categorie individuală, care se angrenează inconştient mecanismului social. In sensul acestei concepţii s-au expulzat de pe planul existenţei valorile transcendente, născătoare de inspiraţie şi creaţie. Lumea, trăind sub sugestia acestei concepţii, înfruptându-se cu nesaţ din roadele cuceriril or ştiinţii, a astupat isvoarele credinţei ce sfinţeşte orce adevăr ştiinţific, şi-i dă circulaţie morală în viaţa practică. Iubirea nemărginită, putere dătătoare de viaţa, balsam ce vindecă ranele inimilor prin care se înfrăţesc popoarele, a fost înlocuită cu «amorul propriu» de neam şi rasă. Sinceritatea gândului, inspirat de măreţia divinului, s’a ofilit. Principiul libertăţii şi demnităţii omeneşti a fost răstălmăcit de interesele personale, de castă şi partide politice. Realitatea fericirii veşnice, după care însetează sufletul, a fost coborâtă din înălţimile azure în relativismul sec şi umbros, Că o simplă satisfacţie materializată. Concepţia existenţii Lui Dumnezeu, ca principiu creator şi guvernator al lumii, a fost contestată făţiş sau înlocuită cu simple concepte, goale, ale speculaţiilor etice şi filozofice. Nu mai vorbim de atacurile năpustite asupra bisericii, care este singura realitate eternă, cu menirea de a veghea şi păstra integritatea spirituală a vieţii. Şi nici de abandonarea tradiţiei născută din experienţele eroice ale morţilor noştri... Există o lume care alungă pe Hristos din preocupările ei. Lumina lui, în care sânt condensate principiile orginale ale vieţii, nu mai sălăşlueşte nici în inimă, nici în gând... ignorând faptul că orce reformă a vieţii sociale, în sensul înstăpânirii în ea, a binelui, dreptăţii, frumosului, iubirii şi păcii, nu se poate face decât prin, şi cu El alături de mintea şi inima noastră. Căci aceste valori spirituale absolute nu se pot transplanta in lumea pământească, decât prin cel născut din eternitate şi întrupat în vremelnic, spre a le desăvârşi, prin Hristos. ...Dar azi, neamurile se rostogolesc pe povârnişul cuceririlor de ieri, şi se înfioară în faţa momentului văzându-şi că siguranţa existenţii este în impas, în criză. A sosit vremea, când lumea s-a trezit din păcat, tocmai de inferenţa crizei spirituale, ce s’a deslânţuit pe «Marea vieţii»... Voiţi şi potoliţi furtuna?... Citiţi, meditaţi şi interiorizaţi, Capitolul 4, vers 35—41 din Sfânta evanghelie după Marcu... Pr. C. Zoran. Crâsnicul şi crâsniceasa — Povestire din vechea prigoană pentru lege — Cu repezeala fulgerului şi cu rărmuirea tunetului alergat a 'n pripă a sunetului aripi, pe toate ulicioarele şi prin toate ciscioarele Hilmajului, din ţara Zărandului. ...Că ’n umbră de amurg curg panduri crăieşti pe cai de care te ’ngrozeşti. Panduri mulţi la număr, tot cu puşti la umăr, tot cu suliţi ascuţite In mâni afurisite şi cu săbii late la şolduri Îmbuibate... ...Că străjuiesc cu strajă voinică sffânta biserică cea din pietri vechi zidită de străbunii cei cu credinţa nebiruită nu ...Că pe crâsnicul cel vârstnic cu pistele de in şi traiul de bun creştin, pe moşul Ştefan Pârva 11 căznesc cu caznă grea, înaintea uşii, il lovesc cu patul puştii, îl ciuruiesc cu vârfurile suliţelor, decurge sângele izvor pe tivitura hainelor... Şi-i cer în graiul vijeliei să dea cheile bisericii, că preoţii 's fugiţi cu toţii şi diedi nu’s pe-aci... ...Ca argaţii Maconului sfanta casă a Domnului vreau s’o cinstească azi cu cinstea daniei, celor de legea crăiesei. Vreau s’o dăruească uniţilor, de lege deslipiţilor, cu viclenie nemesiţitor, de lume urgisiţilor.. ...Că moşul Ştefan Pârva rabdă toată cazna grea... Cuviosul crâsnic rabdă ca un mucenic toate bătăile, — dar nu le dă cheile... ...Dar că 'n sfârşit istovit de munci s’a prăbuşit in biânci, cu faţa la pământ, ca un copac culcat de vânt.. Atunci pandurii-i înhăţară şi mi-i Inieptară in viscolul furiei tocmai in temniţa Devei... Şi-i năpădiră îndată ca grindina toată ograda, căutând pe crâsniceasa... Dar n’o aflară nicâirea... Crâsniceasa Paraschivă, o bătrâni subţirică şi uscăţivă, ca gâtlejul de vioară, când află de cu seară ci haita păgânească vrea să le stârpească legea strămoşească şi vrea să le răpească in marea lor turbare sfânta casă de închinare, prinse cheile bisericii de după dosul icoanei, cheile ei cele dragi şi le culcă pe fund de desagi şi porni la drum prin noaptea de scrum şi atrga cu sudoare singurică, filă frică, pe căi şi pe cărare, pe văi şi pe răzoare. Şi buzele bătrânei meştere de fugi şoptiau In fiorul credinţei îngerească rugă. ..Stipâne preabune, puterile’s ia Tine, chelie la mine. Lăcăţele sunt încuiate, odoarele aşezate şi limbiie păgâne mânate de păcate n’or putea străbate la sfântul potir, drăguţul de mir, la masa de dar din sfântul altar... Stăpâne din înălţime nu lăsa sfântă casa Ta să fie mâncată, şi fie prădată pe lifta cea rea... Prin desişul nopţii morate crâsniceasa alerga pe moarte şi ajunse departe pe când s’arătau In zări zorile de flacări, întâlni în cale un cioban înalt cât un trunchi de brad, care-şi strângea turma risipită pe păşunea nemărginită. ...Păcurar cu oi, cu tălăngile de coi, tu eşti mai fericit decât noi că-i poţi plânge jalea ce te stânge, jalea ce te frânge, un vaier de fluier, s o ştie şi norii, călătorii şi valurile văilor şi drumarii căilor... Dar nouă ne fură biserica bătrănă lifta besle TELEGRAFUL ROMAN Inoirea abonamentelor invitam onoraţii abonaţi ai ziarului Telegraful Român, ale căror abonamente expiră, să binevoiască a le încine cu vreme, stăruind în cercuri cât mai largi pentru lăţirea organului nostru. Abonamentul se face prin mandat poştal, trimis la adresa: Administraţia telegrafului român în Sibiu. Numele abonatului, locuinţa sa şi ultima poştă, să fie scrise corect şi tegibil. Administraţia Telegrafului Român. Sărbătoarea Naşterii Domnului In Sibiu Sărbătorile sfinte ale Naşterii Domnului au fost plăsnuite şi in anul acesta cu deosebită solemnitate, in Catedrala Mitropoliei noastre. întâia zi de Crăciun, Sfânta Liturghie a fost oficiată de I. P. S. S. Mitropolitul nostru Nicolae, asistat de clerul mitropolitan. In decursul Sf. Liturgii, a hirotonit Intru diacon pe absolventul Academiei teologice, I. Sasu. La finea Sf. Liturgii, I. P. S. S., a rostit o magistrală cuvântare, cuprinzând ideile fundamentale din pastorala de Crăciun, publicată in numărul antecedent al ziarului nostru. In ziua a II a a praznicului Naşterii Domnului, Sfta Liturgie, a fost oficiată de P. S. Sa arhiereul nostru Vasile, asistat de Drepţimea mitropoliei. La finea Sftei Liturgii, P. S. Sa a ţinut o frumoasă cuvântare, pe care, o publicăm In numărul de astăzi al ziarului nostru. Răspunsurile liturgice in ambele zile le-a dat corul mixt al Catedralei, condus de prof. Timotei Popovici. Ajutorarea gracitor da serbitori in Sibiu in fiecare an autoritatea bisericească mai înaltă şi conducătorii fireşti ai parohiilor au contribuit de Serbitori pentru cei năpăstuiţi şi săraci. In vremiie nn cari trăim numărul acestora s’a sporit—dar nu s'a sporit în aceeaşi măsură şi mila cu adevărat creştinească a acelora cari ar putea şi au de unde veni în ajutorul celor lipsiţi. Şi astăzi este mută risipă şi cad din abundenţă sfârimături de pe masa bogaţilor — dar nu mai au contact cu realitatea... Caritatea, într’o societate cu adevărat creştină, trebue să fie permanentă, nu incidentală. Iubirea lui Hristos a fost permanentă dela iesle şi până la Golgota şi este veşnică şi aşezi şi va fi. A noastră e ocazională, dacă este... Nu e vorba câtuşi de puţin de-a văgoci punga, sau de-a arunca bani voştri cu mâna plină; niciodată n’am văzut In lume, ca banii să ne facă a fi iubiţi de cineva. Zadarnic veţi deschide lăzile voastre; dacă nu veţi deschide şi inima voastră, inima celorlaiţi va rămâne pururea închisă... Cu considerare la situaţia actuală s’au luat măsuri din vreme, ca năpăstuiţilor, săracilor din oraş, unde este mai mare mizeria, să li se deie un semn din nemărginita iubire creştinească cu care datori suntem să sărim In ajutorul deaproapelui — dacă voim să dovedim prin fapte şi nu prin vorbe goale dragostea creştină. Mai ales astăzi, numai prin vorbe nu poate influința legea dragostei creştine — din contra... Din iniţiativa I. P. S. Şile Mitropolitului nostru Nicolae, — P. V. Consiliu arhiepiscopesc a dăruit săracilor din oraşul Sibiu, suma de Lei 5000 — şi din pădurea mitropoliei 10 stânjini de lemne pentru cei lipsiţi. In parohiile ortodoxe din colecte şi sume disponibile a parohiilor s’a dat incă suma de 9000 lei — astfel in bani s’a distribuit de sărbători suma totală de 14.000 lei, la 170 persoane avizate la ajutorul aproapelui. La această iniţiativă «Reuniunea femeilor» din parohia Sibiu-Cetate, prin concursul binevoitor al comitetului acestei reuniuni In frunte cu venerabila prezidenţă dna C. Bârsean, a distribuit la 20 persoane 10 stânjini lemne , pentru care luptă creştini, le exprimăm adâncă recunoştinţă. In parohia Sibiu-Iosefini s'au dat haine pentru 2 bieţi oiimi, in Sibui Inferior s’a distribuit făinii în preţ de Lei 2000. In znis mare a praznicului, zece femei văduve su luat masa in rezidenţa înalt Prea Sfinţiei Sale, — iar alte 30 femei sărmane, la «Academia Teologică Andreiană». Nu s'a făcut prea mult cu cale Înşirate mai sus. In vremea ce astăzi este puţin, — dar ne amintim cuvintele Sftului loan Gură de Aur: «Frumuseţa milosteniei nu se măsoară după cantitate, ci după dărnicia sufletului». «Un pachet pe tutun ori ţigara». «Crăciun trişti Trist Crăciun !» «irigă un venerabil canonic mitropolitan de la Blaj, in editorialul de sărbători al oficiosului local ! Atâta «mizerie şi suferinţă», câtă este astăzi, pare că numai «In vremea răsboiului» mai era. Şi la oraşe, şi la sate. Adevărat, la sate, scrie in foaia dela Blaj, «mai este puţin grâu şi puţin cucuruz, pentru pâine şi mămăligă; sânt vite In grajduri, porci şi din ocol... nu este Insă un ban pentru sare... pentru un pachet de tutun ori o ţigare»... şi pentru altele. Va să zică, e trist cumplit Crăciunul pentru multe şi variate lipsuri, intre care ocupă foc, cum se vede principal, şi.. pachetul de tutun ori o ţigară. Părintele canonic poate avea dreptate, gândind la cutare fumător pătimaş. Dacă Insă, concepţia asupra vieţii creştinului In zile de mare sărbătoare, suna alt cum, «tutunul şi ţigara» devin de prisos mai ales in condeiul unei feţe bisericeşti, mata şi pagană, şi n’avem drept să plângem, durerea să ne o strângem, ci trebue si tăcem cu mâna pe inimă cum face bulgărul de ţărână când II calcă obeada şi l sfărâmă... Zări pe-un vârf de tufişoară două păsărele, cari ciripeau dela inimioară şi lângă cuibul lor din colţ de dram işi spuneau acum rugăciunile: ...Păsăruici cuminţi cari Înălţaţi rugăciuni ferbinţi Tatălui Indurărilor, In revărsarea zorilor, voi sunteţi mai fericite decât noi: crâsnicul Ştefan Pârva şi crâsniceasa Paraschiva din satul Hăimajului, din ţara Zărandului, că pentru rugă nu vă pun vrăşmaşii pe fugă şi pentru sluga Domnului şi pentru sfânt irmosul lui nu vă storc măduva osului... Dar pe noi, pentru dragostea altarului, ne dau chinului şi jarului, ca pe hoţii codrului, ca pe gazurile norodului... Şi porni iar înainte cu gândul la cele sfinte. La răsăritul soarelui se pogorea în orăşelul Bradului, cu ochii umbriţi de nori, cu trupul scăldat la sudori. La crucea de gorun din marginea acestui aşezământ străbun, se opri Nr. 1—2