Telegraful Român, 1975 (Anul 123, nr. 1-48)

1975-09-15 / nr. 35-36

ANUL 123 PREŢUL INSERŢIUNILOR: Un cm2 60 bani pentru o dată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Sibiu, 15 septembrie 1975 Nr. 35—36 [BI3LIOTE3 \ „ * STRA" SIBIU Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMANA DE ALBA-IULIA ŞI SIBIU ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai nr. 35.­­ Articolele nepublicate nu se înapoiază. ABONAMENTUL: Pe un an: 25 lei Cont nr. 49.8.01 O plecare timpurie E^e­e?ntru suTM f Arhimandritul Dometie Manolache „Sarea pămîntului" în plină şi rodnică activitate bisericească şi patriotică s-a stins, ca o luminare de ceară curată, la 6 iulie 1975, părintele Arhimandrit Dometie Manolache, duhovnicul Sfintei Mănăstiri Rîmeţ, judeţul Alba. Moartea, după învăţătura Sfintei noastre Bise­rici, nu este numai sfîrşitul acestei vieţi pămîn­­teşti, trecătoare, ci este, în acelaşi timp şi începutul unei „alte vieţi, veşnice". De aceea nu trebuie să ne fie indiferent modul în care ne petrecem viaţa noastră pe acest pămî­nt, deoarece, de modul acesta depinde întreaga noastră trăire, dincolo de hotarele lumii acesteia. Ca atare, vieţuirea noastră creşti­nească este axată, la tot pasul, pe ideea vieţuirii noastre veşnice şi fericit, cu adevărat, este acel credincios care, în strădaniile sale pămînteşti, nu numai că nu uită acest lucru, ci îşi încordează toate puterile în vederea acestui scop şi arde de dorinţa de a auzi de la Dreptul Judecător, la Judecata cea mai de pe urmă, cuvintele: „Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău." Unul dintre aceşti osîrduiitori devotaţi faţă de învăţăturile cele de suflet mîntuitoare ale Sfintei noastre Biserici şi care şi-a consumat întreaga sa viaţă — de altfel atât de scurtă — pentru mân­tuirea altora, prin m­ântui­rea sa proprie şi care ne aduce aminte de marile figuri de sfinţi ai Sfintei noastre Biserici, a fost desigur şi vrednicul de pomenire, părintele Dometie, pe care l-am petrecut la cele veşnice, cu tristeţea că sufletul său cel mare şi plin de cele mai alese calităţi s-a despărţit de noi, dar şi cu nădejdea şi conştiinţa că pilda vieţii sale ne va încălzi totdeauna sufle­tele noastre, spre o trăire creştinească adevărată şi bineplăcută lui Dumnezeu. Vrednicul de pomenire, părintele Dometie, s-a născut la 13 octombrie 1924, în comuna Bălăneşti, jud. Buzău, ca fiu al părinţilor Ioan şi Filofteia. După absolvirea celor 7 clase primare din comuna Tîrlele-Filiului, judeţul Brăila, în anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945, ca şef de pro­moţie. în anul 1945, a dat examen de admitere la Facultatea de Teologie din București, pe care (Continuare în pag. 2) Arhimandritul DOMETIE MANOLACHE Scopul şi foloasele Sfintei Liturghii Sfînta Liturghie e izvorul şi temelia tuturor Sfintelor Taine şi ierurgii şi cea mai importantă dintre toate slujbele care constituie serviciul divin public din fiecare zi al Bisericii Ortodoxe. Ea e slujbă de origine divină fiindcă însuşi Mîntuitorul a instituit-o la Cina cea de Taină. De aceea Simeon Tesaloniceanu nici nu socoteşte Sf. Liturghie prin­tre cele şapte laude premergătoare Liturghiei, fiindcă acelea sînt numai o pregătire pentru Liturghie. Cele şapte laude au fost rânduite de Biserică câtă vreme Liturghia e mai presus de ele, e de origine dumnezeiască. Cele şapte laude (Utrenia, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX) îi aduc lui Dumnezeu rugăciuni de cerere, de mulţumită sau de laudă, cită vreme prin Liturghie se aduce lui Dumnezeu cu mult mai mult, îi aduc jertfă, care e cea mai deplină şi cea mai înaltă formă a cultului de adoraţie (latrne) pe care îl aducem lui Dumnezeu. Săvîrşitorul acestei jertfe este însuşi Hristos, El jertfeşte şi se jertfeşte pentru ca să ne sfinţim (Ioan 17, 19). Darul jertfei e tot ce poate fi mai de preţ în faţa lui Dumnezeu, e Trupul şi Sîngele Său. Natura divino-umană a lui Iisus e tot ce a creat Dumnezeu mai de preţ, ea fiind împodobită cu toate virtuţile, harurile şi perfecţiunile. Natura noastră omenească la stadiul ei de perfecţiune la care a fost ridicată de Cuvîntul cel veşnic prin unirea ipostatică, împreună cu firea dumnezeiască, nedespărţită în una şi aceeaşi persoană, simt oferite ca dar de jertfă lui Dumnezeu. Din acest motiv Sf. Liturghie este după scopul ei cea mai înaltă jertfă de laudă şi de adorare, este jertfa supremă de mulţumire, este cea mai plăcută jertfă de împăcare a noastră cu Dumne­zeu şi este totodată cea mai puternică rugăciune de cerere. Am spus că Sf. Liturghie după scopul ei este cea mai sublimă jertfă de adorare şi de laudă pe care o putem aduce lui Dumnezeu. Noi, cu puterile noastre mărginite, chiar dacă am strînge la un loc toate virtuţile sfinţilor, toate jertfele noastre, chiar dacă am oferi viaţa noastră întreagă nici atunci nu ar fi destul. Toate acestea au o valoare măr­ginită, limitată, cîtă vreme lauda pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu trebuie să fie nemăr­ginită. Iisus Hristos se oferă pe Sine, Trupul şi Sîngele Său, de o valoare nemărginită, pentru a-i aduce lui Dumnezeu o închinare, o adorare şi laudă proporţională cu măreţia şi cu dumnezei­rea Sa. Sf. Liturghie e prinosul nostru de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am primit de la El. Chiar dacă milioanele de îngeri i-ar mulţumi n-ar putea să-i mulţu­mească atîta cit îi mulţumeşte Hristos care se jertfeşte pe altar. In Liturghia noastră la cuvintele preotului: „Ale Tale dintru ale Tale...“, credin­cioşii răspund: „Pe Tine te lăudăm, pe Tine bine te cuvîntăm, Ţie îţi mulţumim Doamne ...“ Sf. Liturghie este cea mai eficace jertfă de împăcare. Pe cîţi păcătoşi nu i-a readus de pe calea lor păcătoasă Sf. Liturghie ! Sf. Liturghie ne predispune la pocăinţă şi la mărturisirea păca­telor. Sf. Liturghie ne face să urîm păcatul şi pregăteşte sufletul pentru pocăinţă. Prin Sf. Litur­ghie îi oferim lui Dumnezeu ca preţ al răscumpă­rării noastre Sîngele şi Trupul cel curat al Fiului Său. Sf. liturghie este şi cea mai bună rugăciune de cerere. „Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu vă va da“ (Ioan 16, 23). Dacă Dumnezeu a promis răsplată şi pen­tru un pahar cu apă pe care îl dăm în numele Său, s-ar putea să nu asculte cererile noastre cînd le prezentăm înaintea Lui împreună cu Trupul şi Sîngele Fiului Său? Acest Trup şi Singe a lui Hristos va cere multă milă şi îndurare pentru noi. Foloasele Sf. Liturghii sunt nespus de multe şi de mari. Prin Sf. Liturghie sporim în noi harul sfinţitor, ne întărim împotriva ispitelor, primim darul întoarcerii de la păcate şi ne asigurăm mîntuirea cerească. Fericitul Augustin ne spune că mama sa Monica nu lăsa o zi să treacă fără să ia parte la Sf. Liturghie. Rugăciunile şi participarea ei la Sf. Liturghie au contribuit la întoarcerea fiului ei Augustin. Sfînta Liturghie e cea mai mare bogăţie pe care o putem avea atât în lumea aceasta cit şi în (Continuare în pag. 4) In Predica de pe munte Iisus a spus Apostolilor: „Voi sînteţi sarea pămîntului“ (Matei 5, 13). De ce a spus Iisus aceste cuvinte Apostolilor? Care este tâlcul şi semnificaţia lor pentru Apostoli şi pentru urmaşii lor? Iată gînduri şi întrebări cu care trebuie să ne hrănim şi cărora trebuie să le răspundem zilnic. Eu sunt, eu trebuie să fiu ceea ce este sarea pentru pământ. Aşa vrea, aşa a definit însuşi Iisus rostul meu în lume. Dar ce este sarea? Care este rostul ei în natură? Sarea este un element necesar şi indispensabil, care intră în compoziţia aproape a tuturor lucrurilor din natură. Este nelipsită din viaţa plantelor, animalelor şi a oamenilor. Fără de ea nu ar putea trăi în mări şi oceane peştii şi alte vieţuitoare, precum şi plantele care se hrănesc cu ea din pământ. Funcţiunea ei principală este aceea de a păstra alimentele de stricăciune, de a le feri de descom­punere şi, în acelaşi timp, de a le da gust. Ea intră în compoziţia organismelor vii, se uneşte cu ele fără a se confunda şi fără a-şi pierde esenţa, se dizolvă şi trece în toate stările pe care le ia materia, împlinind totdeauna rostul de păstrătoare şi indicatoare a unui sens superior în creaţie. în procesul ei de formare, sarea mai are o calitate foarte grăitoare. Blocurile de sare, în timp ce se formează în adâncul pămîntului, au proprie­tatea de a elimina din cuprinsul iar corpurile străine, impurităţile, incit blocul de sare apare cristalin şi curat. Folosind acest element din natură, pentru a indica rolul Sfinţilor Apostoli şi al urmaşilor lor, Mîntuitorul a arătat în mod plastic însuşirile şi misiunea slujitorilor altarului în lume. (Continuare în pag. 4)

Next