Telegraful Român, 1978 (Anul 126, nr. 1-48)
1978-01-01 / nr. 1-4
Nr. 1—4 TELEGRAMUL, RUMAIN Andrei Şaguna — întemeietorul Telegrafului Român întemeierea Telegrafului Român de către Andrei Şaguna trebuie considerată în contextul programului vast de transformări religioase, culturale şi sociale în care s-a avîntat cu vigoarea-i caracteristică după terminarea revoluţiei din 1848—49. El a dat expresie elocventă preocupării sale pentru bunăstarea spirituală şi materială a românilor transilvăneni în promisiunea făcută la hirotonirea sa ca episcop, la Carloviţ, în aprilie 1848, de a-i conduce pe calea către „tot ceea ce este adevărat, folositor şi bun“, în strădania ca această promisiune să dea roade, în timpul epocii absolutismului din deceniul al şaselea şi în timpul experimentului constituţional din deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea, el a realizat restaurarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei, a ridicat nivelul material şi spiritual al preoţilor, a reînviorat Institutul Teologic, a pus bazele sistemului şcolar modern ortodox, elementar şi secundar, şi a condus mişcarea pentru dobîndirea egalităţii politice şi autonomiei constituţionale pentru românii din Transilvania, în cadrul unei monarhii habsburgice federalizate. Şaguna prefera folosirea argumentării şi convingerii drept mijloace în atingerea ţelurilor sale. El credea cu ardoare în puterea cuvîntului, scris şi vorbit, pentru îmbunătăţirea condiţiei oamenilor. Predicile sale, pastoralele şi îndemnurile adresate preoţilor de a face propovăduirea parte integrantă a misiunii lor pastorale, sunt mărturii ale acestei preocupări stăruitoare. Aceeaşi dorinţă de a lumina pe credincioşi şi pe preoţi a stat la baza întemeierii de către Şaguna a Tipografiei Diecezane de la Sibiu, în anul 1850. De sub teascurile acesteia au ieşit o mulţime de cărţi liturgice, alte cărţi bisericeşti şi manuale şcolare, multe dintre ele scrise de Şaguna însuşi sau comandate de el. Dintre toate produsele tipografiei, unul din cele mai influente şi de succes s-a dovedit a fi Telegraful Român. Şaguna recunoscuse cu mult înainte scopurile multiple pe care un ziar le poate servi. La scurtă vreme după venirea în Transilvania ca vicar al Bisericii Ortodoxe, în septembrie 1846, el îi încuraja pe intelectuali să înfiinţeze la Sibiu un ziar în limba română. Mai tîrziu, în timpul revoluţiei din 1848—49 şi din nou în primăvara anului 1850, el a recomandat înfiinţarea unui ziar de limbă română şi germană la Viena, care să servească drept apărător permanent al intereselor românilor în centrul imperiului. Nici una din aceste încercări n-a reuşit datorită situaţiei politice nefavorabile în care se găseau românii. Dar, aşa cum îi era caracteristic lui Şaguna, insuccesul de început nu l-a descurajat, astfel că spre sfîrşitul toamnei anului 1852 şi-a reînnoit eforturile de a înfiinţa un ziar care să reprezinte atît interesele specifice ale credincioşilor săi, cît şi preocupările mai largi ale tuturor românilor din Transilvania. Guvernul Transilvaniei a răspuns favorabil cererii sale la 15 decembrie 1852, conducerea de către el a Tipografiei Diecezane convinsese pe autorităţile austriece că va fi călăuzit de aceleaşi înalte principii ale serviciului public în supravegherea ziarului. Mai mult decît atît, aceleaşi oficialităţi s-au bucurat de posibilitatea de a se oferi prestigioasei Gazete de Transilvania din Braşov o mică competiţie şi de a avea la dispoziţia lor mijloace suplimentare pentru a comunica populaţiei româneşti decrete şi alte informaţii care, sperau ei, vor promova ţeluri considerate de către guvern esenţiale. în cele din urmă, ei trebuie să fi fost impresionaţi de vasta misiune socială pe care Şaguna a hărăzit-o ziarului său. Anunţul preliminar al apariţiei ziarului, datat 8 decembrie 1852, proclama un program cu adevărat ambiţios. Deşi a fost semnat de Aaron Florian, primul redactor, acesta era de fapt o formulare clară a propriilor intenţii ale lui Şaguna: „Tendinţa acestei gazete va fi: a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerţ şi literatură, idei şi cunoştinţe practice potrivite cu timpul şi amăsurate trebuinţelor lui; ... a da direcţiune spiritului lui către tot ce contribuie la înaintarea şi dezvoltarea sa; a-l învăţa ca să-şi cunoască posiţiunea şi drepturile ce sunt asigurate în stat.“ (Telegraful Român, „Prenumeraţiune“, 8 decembrie 1852, p. 1). Primul număr al Telegrafului Român a apărut la 3 ianuarie 1853. Conducerea sa constituia ocupaţia preferată a lui Şaguna în timpul decadei absolutiste, deşi ea adăuga mult unui program de lucru deja foarte obositor. Adesea corecta el însuşi şpalturile şi nici unul din articolele importante n-a fost tipărit fără aprobarea sa. El a scris multe articole de fond sau a indicat altora direcţia ce trebuie urmată, în problemele majore ale zilei, prin urmare, Telegraful Român reflecta vederile sale; în general, materialele publicate erau sobre, în conformitate cu responsabilităţile serioase pe care Şaguna le considera inerente profesiunii de jurnalist. Spaţiu considerabil era acordat evenimentelor politice interne şi externe. Războiul Crimeei şi evoluţia politică a Principatelor Române era urmărită îndeaproape şi cu simpatie evidentă, dar în condiţiile absolutismului Telegraful Român nu putea ridica problema politicii externe a curţii Ca în toate publicaţiile vremii, şi în Telegraful Român de la Sibiu de acum un secol şi un sfert, controversele limbii şi eforturile către soluţii moderne în cultivarea limbii literare s-au oglindit pe un mare spaţiu (tipografic şi temporal). Dar, spre deosebire de numeroase afirmări ale unor tendinţe de înnoire bruscă, artificială, mai ales latinizantă. Telegraful s-a arătat realist, legat de substanţa istorică şi populară a limbii şi literaturii naţionale, moderînd excesele şi alimentînd spiritul valorificării tezaurului limbii şi al folclorului nostru. Amplele articole, în serie, despre „Românul şi poezia lui“ şi „Articole frumoase“ din primul an de apariţie, acum 125 de ani, în 1853, conţin îndemnuri la strîngerea folclorului şi la cultivarea limbii, poezia fiind un mijloc ideal de înnobilare a graiului, dar şi a minţii, poezia a dat întîiul impuls la cultivarea fiecărei limbi. De aceea, se cereau strădanii noi pentru a spori culegerea şi cunoaşterea folclorului şi a limbii populare, în sprijinul înnoirii literaturii naţionale. După lungi dezbateri asupra limbii, după apariţia Gramaticii lui Heliade, mai ales, publicistica noastră din Transilvania, tot mai legată de masa cititorilor, atentă la solicitările lor, se preocupa de nivelul limbii, de cultivarea ei, de modernizarea structurii şi a vocabularului limbii literare. Un campion al acestei acţiuni a fost, cum se ştie, G. Bariţiu prin gazetele lui, mai ales prin Foaie pentru minte, inimă şi literatură; mai fidel tradiţiei latineşte, T. Cipariu studiază aprofundat istoria şi mecanismul limbii, cu proiectări de norme ortografice savante, dar artificiale, în vreme ce redactori ai Telegrafului erau mai aproape de realitatea limbii populare şi de cerinţele cititorilor. „De la noi atîrnă acum a da acestei limbe — se scria în nr. 41 din 1853 al acestui ziar ce împlineşte acum vîrsta matusalemică de 125 ani — o cultură de care ea este capace şi a o aduce la demnitate, ca cu timpul şi ea să poată figura între limbele cele cultivate din Europa." Spiritul realist, popular al limbii scrise de Telegraful Român nu refuza neologismul necesar, din Viena sau a principiilor generale, antinaţionale pe care era întemeiată monarhia habsburgică. Erau publicate numeroase articole pe teme religioase şi morale şi discuţii frecvente despre şcoli şi probleme pedagogice. Şaguna s-a îngrijit de asemenea ca Telegraful Român să acorde suficientă atenţie problemelor economice. Dornic de a aduce uşurare ţărănimii greu împovărate şi de a rezolva problema gravă a suprapopulaţiei şi a subproducţiei la ţară, el a publicat atît articole erudite cît şi pe înţelesul poporului, despre o mare diversitate de subiecte, de la metode mai bune pentru cultivarea pămîntului pînă la avantajele învăţării unei meserii şi a mutării la oraş. Nici viaţa culturală n-a fost neglijată. Sub conducerea lui Şaguna, Telegraful Român a făcut un efort susţinut pentru a încuraja scrierea de opere originale în proză şi în versuri şi de a oferi îndrumar estetic unui public cititor în mare măsură încă nematurizat. Toate aceste preocupări l-au adus pe Şaguna în centrul curentelor principale ale vieţii culturale româneşti contemporane, de ambele părţi ale Carpaţilor. în privinţa limbii, el s-a opus tendinţelor extreme latinizante ale zilei şi a promovat în Telegraful Român un stil şi un mod de exprimare apropiate de limba poporului. El s-a îngrijit ca hibridul împrumuturilor străine să nu creeze o barieră artificială între popor şi intelectuali, a căror primă îndatorire, o considera el, era aceea de a înlătura analfabetismul şi de a ridica nivelul cultural al maselor. Şaguna era de acord cu latiniştii asupra unei singure probleme: aceea a înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin. Totuşi, el îndemna la prudenţă şi recomanda ca alfabetul chirilic să fie folosit în continuare ca instrument pedagogic deoarece majoritatea ţăranilor care ştiau să citească şi mulţi dintre preoţi nu cunoşteau alt alfabet. El însuşi a folosit pe cel chirilic de la început în Telegraful Român, înlocuindu-l treptat cu cel latin abia după 1859. Telegraful Român, căruia Şaguna i s-a dăruit atît de mult intelectualiceşte şi spiritualiceşte, a fost una din creaţiile sale cele mai importante şi mai trainice în folosul românilor din Transilvania. Astăzi, la 125 de ani de la înfiinţare, Telegraful Român continuă să slujească aceeaşi nobilă misiune socială pe care Şaguna i-a conceput-o. Keith Hitchins (S. U. A.) cum se vede şi în citatul dat, dar curentele inovatoare erau privite critic; accesibilitatea, deci scrisul pe înţelesul mulţimii trecea înaintea înnoirilor la modă (latinismul, galomania, germanismele, destul de frecvente atunci). Cînd se vorbea de „măiestria tiparului“ în nr. 96 din 1854, redactorul se referea la „cultura limbelor“ prin scris şi prin tipar, semne ale propăşirii, iar anul următor, fapt cu totul neaşteptat, Telegraful reproduce criticile vii ale lui Alecu Russo contra pedantismului, contra exceselor latinizante, ziarul aliindu-se cu cei ce căutau în realitatea graiului popular temeiul normei şi originalitatea stilului accesibil. Fapt cu totul remarcabil, spiritul critic şi logica limbii trec din România literară a lui Alecsandri, Negruzzi şi Russo în Telegraful de la Sibiu (în aprilie şi iulie 1855), semn de solidaritate estetică întru cultivarea limbii, odată cu difuzarea în alte publicaţii a eruditelor studii semnate de Cipariu (Compendiu de gramatică) şi a tezelor lui Negruzzi şi Balet care susţineau păstrarea în limbă a ceea ce secolele au asimilat, chiar nelatine fiind multe cuvinte. Iar către sfîrşitul lui 1855, Telegraful consemnează cu satisfacţie progresul ştiinţelor, căci prin ele se dezvoltă şi limba; cultura ştiinţifică e legată de cultura limbii, fiind totodată lăudaţi acei „bărbaţi literaţi“ care lucrează pentru o limbă „înzestrată, înfrumuseţată şi înavuţită“ cu cuvinte ştiinţifice „formate din latină, franţeză şi italiană“ (nr. 100 din 17 dec.), în anul Unirii Principatelor, 1859. Telegraful care intuise de la începutul aparţiei sale mersul istoriei româneşti în direcţia Unirii, al formării unui stat unitar, cu numele potrivit de România, căci încă în 1854, înserînd ştiri din „Moldova şi Valahia“, ziarul punea îndată după aceste două nume în paranteze: România (chiar în nr. 1/1854), deci în 1859 Telegraful publică „Elemente constitutive ale limbei române“ (aprilie şi mai), citînd substratul (pelasgo-traco-dac), adstratul, limba fiind însă daco-romană, istoriceşte, vădind o mare unitate în sfera vorbirii din vechea Dacie. Artico(Continuare în pag. 1) Problemele limbii române în Telegraful Român Mitropolitul Andrei Șaguna JTchy. o